Neghiniţă şi neghina zilelor noastre

Când eram mic, una din lecturile preferate era povestea lui Neghiniţă, cel care “de mic ce era, pătrundea în urechile oamenilor şi-i asculta cum gândesc”.

Dacă vă amintiţi, el mânca la mese împărăteşti fără să ştie nimeni şi râdea când ceilalţi tremurau înaintea împăraţilor, căci el se plimba prin urechile lor şi le afla gândul.

Îl invidiam nespus pe Neghiniţă cu “mâinile şi picioruşele ca nişte firişoare de păianjen” pentru acest dar fantastic, care, într-un final, i-a adus şi pieirea, dovada că, uneori, e bine să nu ştii prea multe.

Mai ales în aceste zile ar fi fost util să-l avem printre noi. Să zboare pe “o undă de adiere” în urechile membrilor actualului guvern. Şi ale elitei coaliţiei de guvernământ.

Ar fi fost interesant să-l infiltrăm în gândurile personale ale preşedintelui Dragnea. Ale premierului Grindeanu. Ale lui Florin Iordache, ministrul Justiţiei. Ale lu’ doamna Olguţa, ale superbei doamne europarlamentar Norica. Ori ale măreţului om de stat care este domnul Tăriceanu.

În fiecare seară, una-două ore la televizor, chiar pe Antena 3 sau RTV: transmisiune în direct din ceea ce se petrece în capul guvernanţilor. Un fel de “Being John Malcovich”, varianta autohtonă. Singura voce să fie a lui Neghiniţă, care să traducă pentru public, aşa cum făcea Irina Margareta Nistor odinioară, când dubla cu vocea-i inegalabilă filmele video, respectivele gânduri.

Să ne luăm floricele şi să urmărim relaxaţi aceste gânduri în intimitate. Spre exemplu, când domnul Dragnea stă la taifas cu domnul Dragnea. Ce şi-o fi spunând seara, când se spală pe dinţi, îşi pune pijamaua pe el şi îşi aranjează mustaţa care l-a inspirat şi pe durul Charles Bronson să o poarte în filmele sale?

“Azi am pus încă trei cărămizi la temelia unui viitor luminos pentru poporul român!”; sau “Poporul prost şi ignorant mă urăşte acum, dar, peste o sută de ani, nepoţii nepoţilor lui îmi vor ridica statuie” ; ori “Ah, da ! Mâine mă aşteaptă iar o sută de mii de protestanţi în toată ţara. Abia aştept!” 

Nu mai puţin interesante ar fi gândurile lui Călin Tăriceanu când, efectiv, gândeşte. Ale lui Sorin Grindeanu când discută cu Liviu Dragnea. Sau, ah, ale lui Florin Iordache când discută tot cu domnu’ Dragnea. 

Ce şi-or spune ei, acolo, faţă de ei înşişi, în interiorul propriei cutii craniene? La ce le-o umbla mintea în timp ce vorbesc cu şeful lor? Ce or gândi despre el? Ce or gândi despre ţărişoara pe care o servesc şi despre locuitorii ei?

Când domnul Dragnea îi va întreba ceva, atitudinea lor va respira, în miezul gândurilor cele mai tainice, nobleţea unui caracter demn, spaima unei umilinţe slugarnice, dornică să intre în graţii, sau îl vor bălăcări ca la uşa cortului (deşi nu au curaj să o spună cu voce tare) fiindcă, din cauza lui, un popor întreg a ajuns să îi dispreţuiască şi ei nu se vor dezlipi de acest dispreţ câte zile vor mai avea?

Ce şi-o fi spunând domnul Iordache când s-o privi noaptea, în izmene, în faţa oglinzii? O avea conştiinţa curată a celui care şi-a făcut datoria faţă de neam şi ţară? Sau se va da cu capul de pereţi?

Cum, ce? Ah, da! Altă întrebare.

Domnul Tăriceanu, când cumpăneşte evenimentele de peste zi, s-o mai gândi la sine ca fiind întruparea Brătienilor?

Dar noi, aflând aceste gânduri, ne vom cutremura înfioraţi de înţelepciunea ce le este caracteristică? Fi-vom umiliţi de grandoarea lor? Ori ne vom prăpădi de râs trei zile şi trei nopţi? Vom fi înmărmuriţi de banalitatea lor? Şi şocaţi de încăpăţânarea stupidă cu care insistă asupra lor, deşi pe noi ne vor îngrozi?

Ce ziceţi?

După mine, indiferent ce ar gândi, după câteva săptămâni, ne vom plictisi de ele ca de personajele din “Tânăr şi neliniştit”, căci, şi după o mie de transmisii live, am afla că nu s-a întâmplat nimic nou în capul lor. Nimic palpitant nu s-ar descoperi. Ar fi aceleaşi gânduri care, într-o formă sau alta, îi macină de ani şi ani de zile.

Vă las pe dumneavoastră să ghiciţi care.

PS

De asemenea, i-aş fi recunoscător lui Neghiniţă dacă ne-ar furniza gândurile – în forma lor brută – care-l măcinau pe domnul Trump când i-au fost prezentaţi domnul Dragnea şi domnul Grindeanu. La ce se gândea când dădea mâna cu ei. Sau când îi privea, atât cât şi-a oprit privirea asupra lor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp