Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Neurochirurgul Dorin Bică: Boala sistemului medical din România? Se rezumă la un singur cuvânt pe care nu am curajul să îl rostesc

Neurochirurgii Ionuț Gobej și Dorin Bică

Neurochirurgii Ionuț Gobej și Dorin Bica au vorbit în emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, despre bolile sistemului de Sănătate din România, dar și despre situația de la Spitalul Colentina.

„Cred că, de fapt, nu e vorba nici de personal, nici de lipsa materialelor, nici despre șicane. E vorba de lipsa bunăvoinței, a dialogului, a dorinței de a crea, despre voința de a distruge dusă la cote incredibile, toate aceste atribute deținute de doamna manager, din păcate”, au spus cei doi medici. Ei cred că există în acest moment oameni care pot schimba sistemul, că sunt din ce în ce mai multe voci care semnalează ce este în neregulă, că au apărut din ce în ce mai multe asociații care vor binele pacientului. 

Marea problemă a Sănătății și cuvântul nerostit

Întrebat de moderatori care este cea mai mare problemă a sistemului de sănătate, neurochirurgul Dorin Bică a răspuns: „Nu am să spun eu asta. O știe toată lumea, nu există nimeni în România care să nu știe care e problema de bază a acestui sistem. În scurt timp, va exploda și vor avea cu toții curaj să spună care este”, a afirmat el, adăugând că această problemă creează și restul problemelor din Sănătate. 

„Nu vreau să fac eu politica națională pe sănătate. Nu o să-l las nici pe dr Gobej să răspundă la această întrebare. Nu o sa răspund la această întrebare pentru că nu am acest curaj, dar sunt sigur că toată lumea știe care e problema majoră și singura care creeză restul problemelor. Se rezumă la un singur cuvânt”, a continuat doctorul Bică.

Moderatorii au amintit că protestele post-Colectiv s-au purtat sub sloganul „Corupția ucide” și că în urma acestei tragedii au apărut în prim plan tumorile sistemului de sănătate: de la infecțiile nosocomiale la dezinfectanții diluați. Medicii au fost întrebați dacă pacienții „pot și merită” să fie mai bine tratați în spitalele de stat.

„De ce nu ar merita?” a răspuns Dorin Bică. „Se și poate. Se poate să tratezi pacienții mai bine în România și noi am demonstrat-o. Poate sunt alte secții în țară în care 20-30 de oameni fac ce facem noi. Știu cel puțin două în București”.

„Ați fost nevoiți să refuzați cazuri din motive care țin de consumabile, de program, de medicamente...” i s-a reamintit medicului declarația pe care o făcuse cu o zi înainte. Dorin Bică a replicat că, în ciuda lipsurilor, la secția sa „nu a murit nimeni cu zile”.

Hoția de la CNAS. „Toți oamenii de bună credință s-ar revolta”

Neurochirurgii Ionuț Gobej și Dorin Bica și-au spus părerea și în legătură cu dosarul CNAS, al cărui prejudiciu este estimat la trei milioane de euro. „Toți oamenii de bună-credință s-ar revolta în fața unei astfel de știri. Dacă lucrurile se confirmă, e grav. Hoți există peste tot. Trebuie prinși sau creat tot acel lucru care e posibil de creat, astfel încât să fie cât mai puține”.

Ca să se întoarcă în țară medicii au nevoie de libertate

- Aveți colegi în străinătate. Dacă unul dintre ei v-ar spune ca îl bate gândul să se întoarcă ce l-ați sfătui să facă?

Dorin Bică: Să vină. Ce să-i spun?! Da, vino, că uite, se poate. Pleacă unul, vin trei. Există un oarecare trend ca cel puțin să ia în calcul reîntoarcerea...

- E un trend?

Dorin Bică: Sunt foarte mulți colegi ai mei care aduc vorba despre asta. Înainte, acum 5-10 ani, sub nicio formă nu voiau să mai aducă vorba de așa ceva, acum mai intreabă.

- De ce mai au nevoie în țară?

Dorin Bică: De un singur cuvânt.

Ionuț Gobej: Libertate! E paradoxal. Trăim într-o democrație și căutăm libertatea, dar atenție, libertatea e un lucru foarte dificil și pentru că singuri ne-o îngrădim, cu mintea noastră și cu acțiunile noastre. Suntem într-o pușcărie a spiritului și atunci uneori nu mai avem scăpare. Speranța există. Sunt mulți oameni liberi. Vor exista cât mai multe insule despre care am vorbit”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Marea provocare pentru România abia acum începe sau, mai exact, va exploda în clipa în care cei care au preluat puterea în dec. 89 se vor duce la cele eterne. Deocamdată, sunt încă puternici. Tragedia tuturor sistemelor totalitare este că lasă în urmă un vacuum, așa va fi și în clipa în care grupul acela de putere, reprezentat de Iliescu, Isărescu, Năstase, Băsescu... nu va mai fi. Ei nu au lăsat în urma lor sisteme sănătoase, ci jocuri de culise. Cea mai bună dovadă este că, din 2010 până acum, România a avut 6 premieri, cu șanse să fie și al 7-lea până la sfârșitul anului. Deși multora le place să creadă că România este o țară stabilă, realitatea este CU TOTUL ALTA: România este o țară instabilă, imatură politic, fragilă în toate structurile sale. Este ș imotivul pt care ambasadorul SUA ori al UK se tot plimbă pe la vârf cerând, oficial, lupta împotriva corupției. De fapt, îi îngrijorează viața politică de la noi și pe bună dreptate.
    • Like 1
  • CORUPTIE, asta e cuvantul, care este o consecinta directa a lipsei EDUCATIEI. Si daca ar fi politizat, dar blegul care e manager ar avea studii medicale si s-ar implica intr-o politica sanatoasa (nu damboviteana) doar ca sa aiba putere sa schimbe lucruri in bine, nu ar fi nicio problema.
    • Like 1
    • @ Radu Andrei Malica
      check icon
      Incompetența naște corupție, iar corupția naște incompetență.
      • Like 0
  • cox check icon
    Marea problema a Sistemului de Sănătate este politizarea până la nivel de şef de secţie şi angajările pe baza de pedigriu & sprijin politic. Restul problemelor derivă din cele două...
    • Like 1
  • check icon
    Conform spuselor Laurei Codruța Kövesi în urmă cu aproape un an, datele pe care le avea atunci nu indicau deloc o scădere a corupției, ci menținerea ei la aproximativ aceleași cote, în ciuda repetatelor spectacole mediatice. Ultimul, legat de CNAS, confirmă faptul că aceste spectacole nu rezolvă nimic. De ce? Deoarece nu se merge la esența problemei, scara valorilor și a competențelor, foștii incompetenți sunt înlocuiți cu alți incompetenți, pe unii îi mai ia DNA la puricat, pe alții nu, totul este un joc aleator al spectacolului politic.
    România nu are concepte de lucru, planuri, sisteme funcționale... Totul este improvizat. Cazul celor doi medici o arată perfect: doi oameni competenți pierduți într-o massă de incompetenți care conduc. Același sistem este aproape peste tot, bani risipiți pe nimicuri, pe gărdulețe, pe floricele... Ieri un reportaj TV constata că în jurul Bucureștilor s-au dezvoltat localități-satelit care nu au și infrastructura corespunzătoare, iar dimineața și seara se merge bară la bară. Păi și cine este vinovat? Încă din anii ’90 trebuia să fie gândite planuri de dezvoltare, statisticile arătau clar o creștere rapidă a nr de autovehicule, era simplu să prognozezi situația de acum. Când a fost finalizată a 3-a bandă pe DN 1, era deja subdimensionată.
    O țară condusă de incompetenți nu poate arăta decât astfel, iar substituirea incompetenței cu structuri militare de ofițeri sub acoperire nu face decât să înlocuiască o incompetență cu alta: disciplina incompetenților. Este un sistem pus la punct în anii 2005–2006 și apoi dezvoltat la nivelul de azi. Culegem ce au semănat Băsescu și echipa lui în continuarea celor semănate de Iliescu și de echipa lui.
    • Like 2
  • check icon
    Felicitari, poate ca nu e totul pierdut!
    • Like 0
  • Trist!
    • Like 0


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult