Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

News.ro: 500 de lei, bugetul unei familii pentru un Paște îmbelșugat

O familie cu număr mediu de persoane şi cu venituri medii va cheltui în acest an cel puţin 500 de lei pentru a sărbători cum se cuvine Paştele, în condiţiile în care o parte importantă din buget va fi folosită pentru a cumpăra carne de porc, de miel sau de pui, arată o analiză a News.ro, pe baza preţurilor actuale din retailul modern, dar şi din comerţul tradiţional.

Comercianţii din pieţe vând pulpa întreagă de miel cu 19,5 lei şi cu 24 de lei pe kilogram pulpa inferioară. Retailerii vând acest produs tot cu circa 24 de lei pe kilogram. 

„Din cauza lipsei banilor tradiţia începe să dispară. Adică omul îşi ia puţină carne de miel pentru ziua de Paşte şi îşi face o ciorbă şi o pulpă la cuptor şi a terminat cu consumul de carne de miel. Şi se îndreaptă mai mult către carne de pasăre deoarece este ceva mai ieftină ”, a declarat, pentru News.ro, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA), Dragoş Frumosu.

Citește aici analiza News.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Dacia - Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Naționalismul ăla sănătos începe de aici. Când statul român e atent la fiecare leu pe care îl cheltuie, când încearcă să aducă furnizori din România acolo unde are o ofertă bună în piață, unde există competențe și servicii de calitate. foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Sport cu cai in Kargazstan

Jocurile Nomade se vor încheia pe 6 septembrie, însă jocurile Kârgâzstanului vor continua şi după această dată. Într-o țară care încearcă să-și recupereze identitatea după decenii de sovietizare, kok-boru, statuia lui Manas, steagul de o sută de metri și iurtele pentru turiști nu sunt doar decoruri ale unei renașteri naționale. Sunt și declarații despre cine vrea Kârgâzstan să fie. Problema e că desprinderea de Moscova nu se poate face peste noapte, iar între Rusia, China și Turcia, Bișkekul trebuie să învețe să joace un joc mult mai complicat decât cel de pe malul Lacului Song-Kul: unul în care regulile se schimbă din mers, iar trofeul nu mai este o carcasă de capră, ci însăși libertatea de a-și decide viitorul.

Citește mai mult