”Sistemul meu de valori nu tolerează chimioterapia!”, ”Trupul se vindecă sigur”, ”Constelațiile ne țin în viață”, ”Ce încearcă să ne arate Câmpul e că nimic nu e întâmplător” - sunt numai câteva dintre replicile pe care mi le-am notat în timpul unui spectacol de teatru, la care m-am dus dintr-o curiozitate ciudată.
Știam de la una dintre protagoniste, mai exact de la actrița Ada Galeș, că experiența ei personală cu acea boală grea numită cancer s-a suprapus peste repetițiile la acest spectacol, lucru care n-a părut deloc întâmplător. Așa am ajuns eu la Teatrul Național, într-o seară care părea a fi una ca oricare alta, dar care avea să mă treacă prin niște emoții aproape imposibil de controlat.
Aș vrea să clarific încă de la început că nu sunt tocmai cel mai sceptic om de pe pământ. De multe ori am convingerea că oamenii se comportă așa cum am citit că se comportă zodiile pe care le au, când eram prin liceu mi-a citit o vrăjitoare în palmă și am crezut-o și întotdeauna mă duceam la teze cu un stilou norocos. Cu toate astea, mi-am luat întotdeauna bolile în serios, mi-am făcut mereu analizele și am ascultat sfaturile medicilor. Poate în paralel m-am rugat să mă fac bine, dar întotdeauna, când m-am făcut bine, am mulțumit și medicilor pentru asta. Din simplul motiv că Dumnezeu te ajută, dar prin oameni.
Era și o anecdotă foarte bună cu Ion, al cărui sat s-a inundat. Și oamenii fugeau disperați din calea apelor și i-au spus și lui Ion să fugă, dar el zicea: ”Nici nu mă gândesc! Eu stau aici cuminte, că mă salvează Dumnezeu!” Și s-a suit Ion pe acoperișul casei, așteptând să îl salveze Dumnezeu, iar apa urca. Și un grup de săteni au trecut pe lângă el într-o barcă și l-au chemat, dar Ion a spus că așteaptă să-l salveze Dumnezeu. Același lucru s-a întâmplat și când Ion a zărit o a doua și o a treia barcă, în timp ce apa urca. În cele din urmă, Ion a fost ucis de ape și a ajuns la Porțile Raiului, unde, firește, supărat, l-a întrebat pe Dumnezeu de ce nu l-a ajutat. Și Dumnezeu i-a spus: ”Mă Ioane, eu nu știu cum să-ți explic ca să pricepi și tu, dar aici la Mine scrie că Ți-am trimis trei bărci.”
Cam asta se întâmplă, din punctul meu de vedere, în lumea de azi cu foarte mulți oameni care preferă să fie deschiși în raport cu orice fel de convingeri și informații pe care le primesc din surse incerte și confuze, în loc să aibă totuși încredere în știință. Așa au apărut taberele de masculinitate, sesiunile de dezvoltare personală susținute pe platforme de socializare de oameni care n-au nicio calificare, dansurile extatice, ”spălăturile spirituale”, NLP-ul, podcasturile despre cum nu ar trebui să mergem la medic realizate de maneliști și foști croitori, sfaturile medicale date de numerologi, constelațiile familiale și terapiile holistice bazate pe jumătăți de adevăr. E un veritabil circ manipulativ pe care mulți îl privesc cu încredere, din păcate. Și care face uneori un imens rău.
Nimic nu e întâmplător e un spectacol care s-a născut în urma unei cercetări despre practicile dezvoltării spirituale și personale în cadrul Centrului de Cercetare și Creație Teatrală Ion Sava în perioada 2023-2024. În acest proces de documentare au participat toți actorii spectacolului: Ada Galeș, Iuliana Moise, Mihai Munteniță, Crina Semciuc, István Téglás, Ionuț Toader și Florentina Țilea. Astfel, ei au observat fenomenul ”vindecării traumelor transgeneraționale” prin așa-numitele ”constelații familiale”. Ideea ar fi că o traumă mai veche a unui membru oarecare al familiei tale se poate transmite mai departe până la tine și tu o poți da mai departe urmașilor tăi. ”Facilitatorul”, așa numitul terapeut, are misiunea de a rupe acest lanț al traumei în cadrul unei puneri în scenă a relațiilor dintre membrii familiei celui care cere ajutor. Și, cumva, s-ar genera un ”câmp” în cadrul căruia adevărul iese la lumină precum uleiul deasupra apei.
Sigur că e vorba de niște servicii controversate. Aceste sesiuni terapeutice pot avea probabil un rol pentru un om care are nevoie să își spună povestea și să o vadă jucată în fața propriilor ochi de către alte persoane, care îl ascultă și îl îmbrățișează. Dar în mod total problematic, acești ”facilitatori”, în speță escroci, spun oamenilor că aceste constelații îi pot salva de orice, inclusiv de cancer. Și în jurul unei astfel de povești și a altora similare se construiește acest spectacol de teatru, de o profunzime absolut remarcabilă.
Pentru spectator, experiența e deosebită, pentru că te simți cumva parte din proces, te simți și tu participant în ”constelație”, chiar dacă nu te ridici să testezi ”câmpul”. Dar trăiești real fiecare poveste și fiecare context din spatele poveștii. Așa că râzi și plângi în cadrul aceluiași proces, care e terapeutic, mai ales pentru tine. Cât despre actori, aceștia joacă rolurile absolut remarcabil, iar Ada Galeș și Florentina Țilea construiesc povestea centrală a spectacolului cu o claritate și o intensitate absolut remarcabile.
Și da, nimic nu e întâmplător. Când am părăsit Sala Atelier, unde se joacă acest spectacol, am auzit de departe vocea unui individ care striga într-un microfon că vrea să se oprească ”dictatura medicală” și ”plandemia”. Că vrea ca medicilor să li se permită ”să spună adevărul”. La nici o zi după acest moment observ pe social media o postare semnată de medicul oftalmolog Monica Pop, care a alimentat din greu în pandemie conspirațiile pe marginea vaccinului anti-Covid. Ei bine, Monica Pop a simțit totuși nevoia să scrie pe pagina ei de socializare că ea niciodată nu ar sfătui părinții să nu își vaccineze copiii cu vaccinurile obligatorii, ba chiar că ea însăși se vaccinează și antigripal împreună cu familia ei, lucru pe care îl recomandă și urmăritorilor săi. Ei bine, reacțiile la această postare au fost ceva greu de citit. Mame de toate felurile spuneau că ele nu își vaccinează sau nu și-au vaccinat copiii pentru că vaccinurile fac rău și produc autism, dermatite, moarte chiar. Și o certau pe această doctoriță care s-a vrut voce puternică în contextul pandemiei, luptând cu forță împotriva vaccinării și măsurilor de prevenție, că a cedat presiunilor sistemului. Și nici aici nu e nimic întâmplător, nu e așa?
Pentru că, în cele din urmă, povestea asta a protestelor împotriva ”dictaturii medicale”, oamenii ăștia care refuză orice formă de adevăr științific, tratând cancerul cu aghiazmă și ceai de coada șoricelului, refuzând să-și vaccineze copiii împotriva unor boli care păreau eradicate, dar care acum revin, nu mai e o glumă. Sau nu ar trebui să mai fie lăsată să fie o glumă. Pentru că, în mod deloc întâmplător, și prostia ucide. Dar nu ajunge să ucidă peste noapte.
Iar la noi prostia a fost lăsată să crească, să se dezvolte, să se extindă ca o tumoră malignă peste tot. Și acum suntem și noi foarte aproape de metastază. Iar coada șoricelului, constelațiile familiale și dezvoltarea personală pe Youtube nu mai ajută cu nimic. Și oamenii, la fel ca și protagoniștii spectacolului, încep să cadă unul după altul. Crezând până la capăt că au avut dreptate și că au avut poate doar ghinion. Deși, de fapt, chiar nimic nu e întâmplător. Și tot ce ni se întâmplă e consecința a tot ceea ce am făcut.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.