Suntem de 17 ani împreună, de 5 ani avem copii. De obicei ne sincronizăm, însă uneori ne mai dau bătăi de cap baloanele cu heliu

sursa foto: Profimedia

Este 12:21 noaptea, amândoi încă lucrăm la laptopuri la masa din dining, după o zi lungă cu copiii. Știm că e târziu și că ar trebui să ne culcăm, că în șase ore se trezesc cei trei copii plini de energie pentru o nouă zi, dar dacă nu lucrăm seara, nu mai apucăm să facem nimic.

A doua zi este 1 iunie (Ziua Copilului), iar noi am pregătit ca ei să se trezească cu câte o jucărie și un balon cu heliu, surpriză care să îi aștepte în sufragerie. Am rămas cu niște heliu de la ziua băiatului.

Îi spun soțului: „Mergi și tu, te rog, să umfli 3 baloane pentru copii, unul pentru fiecare, așa cum am stabilit.” Îmi spune: „Nu mă duc nicăieri la 12 noaptea, că sunt obosit și iar mă enervez că se sparg baloanele.”

Acum câțiva ani ne-am fi certat.

Eram de 12 ani împreună și credeam că am învățat să comunicăm foarte bine unul cu altul. Apoi au apărut copiii.

Un ping-pong emoțional între ce simte mami și cum reacționează tati

Când primul copil era nou-născut, aveam impresia că numai eu știu cum să îl liniștesc pe bebe. Îmi doream ca soțul să își creeze propria legătură cu bebelușul, dar aveam grijă ca, atunci când i-l dădeam în brațe, să îi spun cum să îl țină și ce să facă dacă plângea.

În timp, m-a surprins când m-a învățat el feluri noi în care se liniștea bebe și moduri diferite de a-l culca. Bebelușului îi plăcea să stea pe burtică direct pe antebrațul soțului și să fie legănat.

Chiar dacă de cele mai multe ori ne înțelegeam legat de bebe, mi-am dat seama că reacționam foarte diferit la plânsul lui. El îmi amintea deseori că nu orice plâns trebuie oprit imediat, dacă nevoile de bază ale copilului au fost îndeplinite. Eu înțelegeam asta rațional, dar în corp simțeam cum devin tensionată. Și probabil că acela a fost printre primele momente în care m-am simțit „activată” de copil. Un sentiment pe care aveam să îl experimentez foarte des în creșterea copiilor.

Câțiva ani mai târziu, când a apărut și al doilea copil, băiețelul a început foarte des să o lovească pe surioara mai mică. Simțeam că acest lucru începea încet-încet să ne consume pe amândoi, părinții.

Știam că lovitul între frați este o etapă normală. Deodată, părinții trebuie să își împartă atenția la doi. Copilul, care până atunci era centrul universului în casă, acum este nevoit să lupte pentru atenția părinților într-o competiție nedreaptă, în care el nu a cerut să intre.

Totuși, eram foarte activați de acest comportament, doar că în moduri diferite și aveam deseori tendința să îi răspundem diferit. Eu eram preocupată să înțeleg ce se întâmplă cu băiețelul nostru, iar soțul meu să o protejeze pe fetiță.

Răspunsul automat sau impulsiv care ieșea din fiecare dintre noi, în momente de stres, era foarte diferit în fața copilului. Copilul avea nevoie de ghidare și stabilitate, nu de un ping-pong emoțional între ce simte mami și cum reacționează tati.

Părinții nu se ceartă din cauza copiilor, ci din cauza lor înșiși

Mult timp am crezut că ne certăm din cauza copiilor. De fapt, ne certam din cauza noastră, despre felul în care răspundeam la propriile noastre frici.

Nu eram convinși care ar trebui să fie abordarea corectă atunci când cel mic lovea, dar eram hotărâți să facem echipă și să înțelegem cum putem să îl ajutăm. Pentru că aveam o frică comună, și anume: dacă lipsa noastră de inițiativă ca părinți și felul diferit în care răspundeam întăreau, de fapt, comportamentul pe care încercam să îl înlăturăm?

Am învățat în timp că, în general, nu este recomandat să răspunzi impulsiv copiilor, pentru că de cele mai multe ori vor ieși la suprafață cuvintele pe care le-am auzit chiar noi când eram copii și treceam prin situații similare.

Am început să citim mai mult despre comunicarea cu copiii și să facem cursuri. Nu pentru că voiam să devenim părinți perfecți, ci pentru că aveam nevoie de un limbaj comun atunci când nu eram de acord.

Un mediu în care părinții nu găsesc un consens - de la lucruri mărunte, cum ar fi dulciurile, până la conflictul dintre frați - nu poate fi un mediu care să îi ajute pe copii să crească armonios.

În timp, am învățat și cum să ne împăcăm mai repede, ca să nu ne răspundem mereu defensiv unul altuia, ci să putem vedea emoțiile care au dus la ceartă.

Părinții trebuie să creeze împreună „un model nou”, nu să combine modurile în care au fost crescuți ei

În jurul meu, aud din ce în ce mai des despre cupluri cu copii care au dificultăți mari: prieteni care vorbesc lejer, în parc, despre divorț; postări pe rețelele de socializare care glumesc despre asta; mame care cer ajutor, pe grupuri de suport, legat de comunicarea cu soțul, atunci când vine vorba de copil. Sau chiar rude cu copii care păreau fericiți împreună, iar acum aflăm că sunt separați.

Mă întreb: ce se întâmplă între acei oameni care se iubeau, atunci când apar copiii?

Uitându-mă înapoi la certurile noastre, mi-am dat seama că în fiecare ceartă se ciocneau, de fapt, modelele diferite pe care le aduseserăm din familiile noastre. Modele cu care am crescut și pe care acum fiecare încerca să le aplice în relația cu copiii.

Ce s-ar întâmpla oare dacă am crea împreună, ca părinți tineri, un model nou? Un model construit de noi, după valorile și principiile pe care le alegem împreună, nu doar după cele moștenite. Am mai simți că nu ne înțelegem cu partenerul?

Revenind la baloanele cu heliu pe care mi le doream umflate în miez de noapte.

Impulsul și primul gând pe care l-am avut au fost: „Trebuie să le umflăm! O să le strici surpriza! Am discutat mai devreme că facem asta. Hai că o să fii atent și nu se sparg!”

Dar nu am zis asta. În schimb, am răspuns: „Ok, umflăm mâine baloanele. Se bucură și dacă le dăm înainte să ieșim în parc.” Acum am înțeles că este mai important să am încredere în instinctul lui.

Copiii noștri probabil cred că suntem foarte sincronizați. Ce nu văd ei este numărul de conversații, ajustări și compromisuri mici care se întâmplă între noi.

După 17 ani împreună și 5 ani de parenting, nu cred că secretul este să fim mereu de acord. Cred că secretul este să avem suficientă încredere unul în celălalt.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp