Una dintre cele mai mari și repetate greșeli ale statului român este că nu-și propune să facă reforme de niciun fel, mai ales în perioadele „bune” ale economiei.
Când apar „zilele negre”, totul devine urgent, obligatoriu, toate trebuie realizate fără o analiză adecvată, pentru că guvernele sunt strânse cu ușa și riscă fie să piardă bani de la UE, fie să sară din deficite, fie să fim evaluați pe o treaptă inferioară (junk, acesta ar fi pericolul din această perioadă).
Și avem de-a face, de fapt, cu două tipuri de atitudine, ambele încărcate cu vicii, în primul rând de poziționare. Impactul este unul negativ, reformele (deși inițial acceptate ca necesitate de public/de societate) sunt respinse:
- de la membrii PSD, avem o opoziție nativă la orice poate deranja sistemele, în general. Oamenii aceștia sunt genetic programați să amâne, să tergiverseze, să bage la sertar orice inițiativă care i-ar scoate pe ei și pe votanți dintr-o stare de confort. Chiar dacă avem creștere economică, chiar dacă la orizont se vede norul, chiar dacă e criză, ei nu fac reforme. Așa se explică faptul că, deși România este conștientă că e necesară o lege a salarizării unitare, care să aibă niște repere clare, niște indici de performanță, proiectele au fost puse pe așteptare și tratate cu o lentoare demnă de trecut la manual;
- de la PNL și USR, sub conducerea lui Ilie Bolojan, avem de-a face cu o abordare în sistem de urgență, pe repede înainte, indiferent de costurile sociale și politice, pentru că pierdem banii din PNRR. Asta în ciuda faptului că toate sindicatele se opun; reprezentanții breslelor la fel; în ciuda protestelor cadrelor medicale, care atrag limpede atenția că veniturile lor vor scădea cu sume importante; și în ciuda riscului să plece în valuri, peste granițe, și cei care au ales să rămână aici.
Două afirmații demne de reținut, făcute joi de Ilie Bolojan, premierul demis: 1. Ar trebui realizată o analiză care să releve unde sunt spitalele și secțiile care consumă 90% din bani pentru salarii, care sunt unitățile în care paturile zac neocupate (evident că nu e timp pentru astfel de analize, pentru ca o adevărată reformă să fie făcută cu cap). Acolo e clar că trebuie făcută o reorganizare;
2. În cazul secției ATI de la Marie Curie (dr. Cîrstoveanu), spune premierul că fiecare șef de spital poate muta oameni de la o secție la alta. Da, poate. Cu amendamentul că nu orice asistent poate fi asistent de ATI la neonatologie, chiar și cei pentru adulți au nevoie de pregătire specială (alte doze, alte proceduri, alte modalități de a ține în viață un prematur, de exemplu).
Avem două tabere, așadar:
- PSD îi reprezintă pe cei care nu doresc să schimbe nimic, să modernizeze nici atât. Ei fug de orice ar putea însemna reformă, ca dracu' de tămâie. Atunci când cresc salarii, le cresc la modul general, fără să țină cont de criterii de departajare, fără să ceară nimic la schimb, fără să impulsioneze munca și performanța. Așa s-a ajuns la aberații de genul: un medic care face o operație pe lună ia aceiași bani cu unul care face o operație pe zi;
- PNL & USR, care fac „reforme” în sistem de maximă urgență, fără audituri, fără evaluare punctuală, fără analize consistente. De fiecare dată, e un glonte care trece pe lângă ureche, o situație limită care impune soluția, un PNRR, un termen depășit. Toate - de la creșterea TVA, la creșterea taxelor și impozitelor în două pachete, la modificările de la Pilonul II pe repede înainte au fost justificate, argumentate prin gravitatea momentului, lipsa opțiunilor.
Așa cum PSD „crește la toți”, la fel liberalii taie de la toți. Pentru că nu putem prinde evazioniștii, mărim la nivel insuportabil taxele și impozitele tuturor. Pentru că nu putem găsi fraudele în sistemul de asistență pentru persoane cu dizabilități (și în zona scutirilor fiscale), eliminăm beneficiile tuturor. Pentru că nu putem să identificăm zonele unde se abuzează de prescrierea concediilor medicale, impozităm prima zi de concedii tuturor (chiar și celor cu cancer, care-și iau o zi pentru chimioterapie).
Având în vedere poziționările de mai sus, vă spun sincer că nu am nicio speranță că în România se va putea vreodată reforma ceva cu adevărat - indiferent că vorbim despre educație, sănătate, administrație, împărțire administrativ-teritorială, viață politică. Nu se va reforma nimic cu adevărat pentru că avem două categorii de inși care poartă bătălii diferite.
Unii refuză orice schimbare și „dau la toți”, fără nicio analiză sau criteriu de diferențiere/performanță.
Unii cresc taxele sau scad veniturile sau fac „reforme” fără analize detaliate, fără audituri, fără strategii pe termen mediu și lung, fără aplicare treptată. Tocmai de aceea, sunt întâmpinați cu reticență sau opoziție. Putem spune că aripa politică PNL-USR s-a bucurat de simpatie, chiar deschidere pentru reforme. Modul în care se încearcă aplicarea acestora le aduce, însă, dușmani chiar și din rândul susținătorilor.
Până la urmă, domnilor guvernanți, de ce să fie plătiți la fel un medic care supra-performează cu unul care subperformează? De ce să primească buget spitalul cu 90% din cheltuieli alocate salariilor, într-un tratament egal cu o unitate care a atras fonduri UE, e etalon și are excedent? De ce să scadă veniturile cadrelor medicale peste tot, doar pentru că nu sunteți capabili de o analiză corectă și guvernați sub imperiul veșnicilor urgențe naționale de grad zero?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Aici chiar nu ați nimerit-o. Medicina este exact domeniul în care un medic foarte bun poate trece neobservat tocmai pentru că face bine prevenția: complicațiile nu mai apar, pacienții nu ajung în urgență, bolile sunt prinse devreme, iar „performanța” lui se vede mai ales în ceea ce nu se întâmplă.