De câte ori pun câte un link către o melodie pe Facebook, îmi aduc aminte de vecina mea din Colentina

Foto: Getty Images

De dimineață am vrut să postez pe Facebook o melodie. M-am codit, m-am învârtit, n-am mai pus-o. Chiar așa, de unde pornirea asta, dacă eu ascult o melodie și-mi place, trebuie musai s-o audă și lumea?

Aveam o vecină în Colentina, îi plăcea populara, așa și zicea: Îmi place populara dă mor!, și se plesnea în joacă peste gură cu pernițele degetelor, după care dădea din mână a ”lasă lumea să vorbească, ce-mi pasă mie”. Și lumea vorbea, pentru că nu era weekend lăsat de la Dumnezeu peste Colentina ca vecina să nu scoată boxele pe geam și să încingă pick-up-ul. Nici până-n ziua de azi n-am priceput cum deși stătea vizavi de mine și ne despărțeau două benzi de circulație și două linii de tramvai, o fi avut curtea în formă de pâlnie, naiba știe cum o funcționa acustica la marginea orașului, era scris în stele că boom-ul sonic se producea fix la mine în ferestre. Curtea mea era mai mult decât un cântec cu acorduri ample, era de-a dreptul un ciorchine de chiuituri, o ghirlandă de triluri, era vatra tuturor satelor și chiar dacă îmi înfundam degetele în urechi, când strângeam din ochi îi vedeam omulețul Ilenei Sărăroiu, dințișorii Mariei Ciobanu și buzișoarele Mariei Lătărețu.

De vecina asta îmi aduc aminte de câte ori pun câte un link către YouTube și de câte ori nu pun. Și iar vin și vă-ntreb de ce să pun? De unde tendința asta de imperialism emoțional, de expansiune a simțurilor proprii, de dictator care zice Ce simt io tre’ să simtă și poporul?! De ce trebuie să fiți și voi triști, dacă mie mi s-a-ntâmplat într-o zi să plouă în cartier? Le aveți și voi pe-ale voastre și până la urmă toate trec. De ce trebuie să vi se facă și vouă de băut, dacă eu m-am dus la vale până la fundul sticlei? Sau invers, de ce trebuie să vă silesc să ascultați Totul va fi bine, când numai de discursuri motivaționale nu vă arde?

Dar poate că e o melodie pe care n-o știați. Sau una pe care o știți deja, dar vă bucură reîntâlnirea. Poate că o s-o puneți deoparte, pentru când o să plouă și peste voi, pentru când o să iasă soarele, pentru un pahar de vin. Sau puteți să dați cu degetul peste ea mai departe, nu-i ca muzica vecinei.

Chiar așa. Voi ați observat că lumea nu mai dă click pe linkuri? Nu doar linkuri către YouTube, linkuri către orice. Nu știu cum s-a aflat, cum s-a dus vorba, cu algoritimi, cu boți, că toată lumea pune ce-are de pus în primul comentariu. Toți zic una, maxim două vorbe (nu se lungesc ca mine) și când să scoată iepurele din pălărie, pac: link în primul comentariu. 

Dac-o ținem așa, în câțiva ani, n-o să mai zicem nimic de-a dreptul, o să păstrăm ce-i mai greu de zis pentru primul comentariu, poate sare lumea peste el și scăpăm. Vine o damă pe la tine, îi arăți colecția de timbre, poate dai drumul și la Netflix, așa, la impresie și când așteaptă să treceți la fapte, îi lași link în primul comentariu. Sau vrei să te desparți că ți-o fi ajuns și vrei să eviți scandalul, începi discuția prudent, departe de obiecte contondente, oale și tigăi și în loc să-i spui că ”nu mai funcționează”, îi lași link în primul comentariu. O să păstrăm și ce-i mai plăcut, și ce-i mai neplăcut, pentru primul comentariu.

Și atunci, ăl mai mare motiv de anxietate ăsta o să fie: dacă după ce ai anunțat link în primul comentariu, mori și n-apuci să pui linkul, ce faci? Rămâne postarea fără actul trei, ai arătat pistolul care n-o să tragă, te-ai dezbrăcat și degeaba, ai promis și n-ai livrat și posteritatea se va întreba: Ce-a vrut să ne spună? UNDE E LINKUL DIN PRIMUL COMENTARIU???

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp