Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Nu învinovățiți diaspora

Florin Negruțiu editorial

Știu, vă seacă la inimă clipurile de pe TikTok. Nu înțelegeți fericirea cu care se aruncă în prăpastie, cântecele cu versuri naive care-l cheamă pe salvatorul care scoate țara din belele, steagurile folosite ca lenjerie intimă, lumina răzbunătoare din priviri. Sunt cu „dulcea Românie” pe buze și cu „turul doi înapoi” în suflet, sunt mulți și sunt uniți în aceeași sete de revanșă.

Nu toți sunt la fel, însă îndrăznesc să spun că mulți gândesc la fel: am fost nevoiți să plecăm din țară, ne-am lăsat părinții să îmbătrânească singuri, copiii să crească singuri, casa părintească să cadă în paragină, prietenii să ne uite, viața noastră să se risipească. Suntem aici, câștigăm mai bine decât în țară, dar cu ce preț?!

„Am muncit prin țări străine/ Să produc lire sterline/ Mare e lumea, mare, mare/ Și peste tot românu-i tare”. Așa-i că nu știați maneaua asta, devenită un adevărat imn al celor „umiliți și obidiți” din Regatul Unit? Cu siguranță, și „italienii” au imnul lor, și „spaniolii”, și „germanii”, și „francezii”… Era nevoie doar de un vânzător de piei de cloșcă, de un Mesia care să le dea acestor oameni sentimentul că „românul e tare din nou”.

Ce folos să produc lire sterline, euro, valută forte pentru mine, familia mea și pentru țara căreia îi crește din munca mea PIB-ul, dacă eu mă simt ca dracu’, străin peste tot?

Apoi gândiți-vă că ați plecat din orașul vostru mic, condus de un baron local de peste trei decenii sau din satul vostru uitat de lume în care planul cel mai înalt de carieră e să fii portar la primărie. Lucrați zi lumină în construcții la Londra sau la sparanghel în Germania sau la bătrâni în Italia sau la ceapă în Spania, lucrați greu, și cinstit, și cu cârca. Ajungeți seara rupți acasă, poate împărțiți locuința cu mai mulți români ca să ieșiți mai bine la chirie, deschideți televizorul și acolo vedeți posturi străine care vă amplifică sentimentul de singurătate. De altfel, de când ați plecat, senzația că trăiți într-un ghetou, izolați de lume, vă copleșește.

Este 10 PM, deschideți telefonul mobil pe TikTok, singura sursă de entertainment, singura legătură cu România, cu casa, singurul prieten. Acolo e adevărul și viața, acolo vedeți oameni ca voi, acolo sunt manelele adevărate, acolo sunt patrioții, acolo este țara mea și neamul meu cel românesc. Râdeți, vă emoționați, suspinați și scrollați la infinit.

Rușii au înțeles primii unde sunt românii vulnerabili. Le-au dat nostalgie, le-au dat dor intraductibil în orice altă limbă, le-au dat patrie și patriotism, le-au dat emoție care să rezoneze cu inima lor bună și chinuită, le-au dat speranță și, în final, le-au dat și candidați.

Așadar, nu vă supărați pentru votul românilor din diaspora, luni dimineața, când veți vedea rezultatele oficiale. El are o explicație. Iar principalii responsabili pentru asta nu sunt rușii. Ei au venit la de-a gata. Vinovați sunt cei care și-au bătut joc și de votul, și de speranțele lor și ale noastre, ale celor care am rămas.

Doar că unii dintre noi înțelegem că sinuciderea în masă nu e o soluție. Vrem cu toții „să dăm cu ei de pământ”, însă nu ne e indiferent ce punem în loc.

Răzbunarea pe politicieni nu trebuie să fie o răzbunare pe România. Extremismul ales democratic are un singur sens: aruncarea țării în carantină pe plan european pentru ani de zile, izolarea și slăbirea țării. Or, votul justificat de revoltă al diasporei riscă să demoleze România europeană pe care am visat-o cu toții.

În definitiv, cu toții ne dorim o țară mai bună, în care să ne simțim bine împreună.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • storo check icon
    Cistigatul alegerilor se bazeaza pe nr de voturi si nu pe procente. Simion a luat in total 3.862.000 voturi din care 587.000 au venit din diaspora. Deci 85% din voturi au venit DIN TARA si doar 15% din diaspora. Daca raportul era invers atunci da, dadeam cu pietre in cei de peste granita (desi fiecare are dreptul democratic la opinie politica ) dar nu e cazul aici pt ca ''grosul'' galeriei lui Simion se afla pe plaiuri mioritice.
    • Like 0
  • RazvanP check icon
    "Nu învinovățiți diaspora..."
    https://hotnews.ro/rezultate-provizorii-george-simion-conduce-in-diaspora-castigand-deja-in-ucraina-si-in-rusia-nicusor-dan-conduce-in-republica-moldova-1964743
    60.8%...
    Nu diaspora e de vină, nuuuuu....
    E doar a treia oară când fac praf alegerile, nu-i bai, până la zece au voie!
    • Like 1
    • @ RazvanP
      Mihai check icon
      Ăia din Ucraina sunt puțini și nici nu contează dar când vezi ce e în marile țări europene, te iei cu mâinile de cap.
      În schimb autorul a cam dat-o în bară pentru că chiar dacă o prostie se poate explica, rămâne o prostie iar cine o face fie că este manipulat, fie că asta dorește, este vinovat fără dubiu.
      • Like 2
  • Mihai D. check icon
    Articolul nu răspunde următoarei dileme : cum se face că sunt si oameni care o duc greu, care sunt fie in tara fie in diaspora si care nu votează cu golanul de Simion ? Pentru ei nu este valabil tot acest eșafodaj de argumente ? Putem să împărțim oamenii care o duc greu in "isteti" si "prosti" ? Nu cred că este o solutie adecvată . Și atunci, pe acestia care nu voteaza cu Simion dar o duc greu departe de tara , unde îi "incadrăm" ?!?!? Mă uit si la cei din Nepal, Sri Lanka, Banghladeș, etc, care sunt diaspora pentru ai lor: nu cunosc româna, si-au lăsat familiile cu copii mici in spate, sunt adesea abuzati de angajatori români, etc. Am vorbit cu câțiva si desi le este greu, nu vor sa se intoarcă deocamdata acasă, căci au sentimentul că li se intâmplă un lucru bun: câștigă un trai mai bun acasă la ei. Unul mi-a aratat poze cu casa lui in constructie dupa 3 ani in Romania, si facea comparatie cu cea a vecinilor: a lui cu etaj deja construit , acoperis pus, incă netencuită, cam 100 mp pe nivel, iar ale vecinilor erau niste bordeie vai de mama lor ! Era mândru, ii râdeau ochii si toată fața ! Inseamnă asta că va rămâne in Romania forever, va invăta romana , si-si va lua cetatenia in 8 ani ? Probabil nu. Insă mândria aceea din priviri , trebuia s-o vezi ca s-o ințelegi . Mă gândesc că ai nostri in diaspora nu sunt așa de secătuiți de speranță cum ii descrie dl Negrutiu aici, mărturie fiind puzderia de case noi la tară, pe uliti fara apa si asfalt, dar cu termopane si-un Volkswagen din 2008 ceva.....Eu cred că multi daca se intorc de acolo, isi termina casa si-și iau si tractorul mult visat, eventual si un strung in garaj ca sa faca niste piese pentru el cand nu gasesc de cumpărat, si vor fi "fruntasi" in satul lor, tot cu Simion ar vota, nu pentru ca au suferit ci pentru că confundă pe acest golan cu un lider cu mână forte ! Asta este ce au ei nevoie: asprime. Motivul stă in psihologie: imaginea paternală , pentru că mai toti au avut tați care i-au bătut când au fost mici, si nu doar de 30 de ori, este transformată mai tărziu in nevoia de lider autoritar, iar golanul de Simion are aceasta alură de stadion, fiind in fapt văgăuna din care a ieșit. Oamenii care l-au votat si care o duc greu, au o combinație de lipsă de educatie primară, copilărie dură, egoism (ce este aia "viața cetății?!?!? contez doar eu si ai mei !!!). Nicusor si Crin nu arata ca si cum ti-ar da o palma dacă-i contrazici, dar Simion arată ! Așa că, ăsta este arealul mai probabil din care iși trag seva acești oameni, dealtfel până la un punct nevinovati (18 ani ?!?!?).
    • Like 3
  • Diaspora are aceeasi structura ca si electoratul din tara , o minoritate care a reusit si este linistita cu statutul si parcursul sau in societate. si o majoritate care este frustrata mai putin pe Romania dar mai mult pe viata lor din strainatate si ii trebuie un cal de bataie. Precum barbatul care vine obosit si un pic baut de la servici si-si ia nevasta la poceala. Oamenii astia nu numai ca-si fac rau singuri dar le fac rau si celor din jurul lor fara sa-si dea seama. . Definitia imbecilitatii. PSD a cultivat prostia de 30 de ani ... ei acum eforturile lor au inceput sa-si arate fructele. Paradoxal oricum sa vor sfarsi aceste alegeri tot PSD va castiga.
    • Like 7
  • Din comentarii, Iata, a fost identificat dusmanu’!
    Diaspora.
    Un conglomerat, o amestecatura de scursuri, majoritatea nefiind profesionisti care vor sa distruga societatea din care au plecat.
    • Like 2
    • @ Bogdan Misaila
      RazvanP check icon
      Minciuna fiind...?
      • Like 1
  • mg check icon
    ..tiktok-ul e doar bomboana pe colivă. AUR se infiltrează de ani de zile în diaspora. Am observat un fel de hop-și-eu, la orice manifestare culturală pentru românii de-afară.

    Am găsit pe youtube un concert susținut la Londra, în 2020, de Lăutarii maestrului Botgros, dar organizat de un fin (mic suveranist..) al fiului său.
    Sala gemea de lume venită evident pentru muzică. Atâta doar că de pe scenă li s-a servit și propagandă suveranistă, iar ciracii lui Simion defilau printre rânduri având Steaguri tricolore cu sigla AUR pe ele. Cușme din blană de oaie și toată recuzita din dotare.

    Au muncit cu sârg și acum culeg roadele, în timp ce-n țară politicienii noștri au fost miopi, ca să nu zic altfel..
    • Like 7
  • E adevărat, emanații au distrus tot fără să aibă ei vreo contribuție la ce s-a clădit, cum s-a clădit: prin muncă silnică, prin muncă voluntar obligatorie patriotică, prin învățat și prin lipsurilor, din ce în ce mai accentuate, la începuturile comunismului și către sfârșitul lui. Dar diaspora tot ar fi existat. Din dorința de a încerca și în altă parte, unde, oricum, se castiga mai bine ca în țară. Amintiți-vă de arcom, artificif, etc unde statul îți lua 5 părți, iar tu luai 1 parte. Așa că nu binele țării îl dorește diaspora ci eventual o "umbrelă". Se gândesc să revină la pensie, când pensiile lor vor fi mai mari, datorită parității.
    • Like 6
  • CC check icon
    “Diaspora” nu înseamnă nimic altceva decât o reprezentare la scara mai mare a satului românesc. Vor fi aceleași rezultate ca în mediul rural mediu statistic.
    • Like 4
    • @ CC
      Soso check icon
      Doar sa vedem ce voteaza satul romanesc. Si in diaspora sunt multi. Multi de tot. Cateva milioane. Si daca te trezesti ca voteaza vreo 2 milioane, combinat cu o prezenta slaba in Romania, ne trezim cu vreo surpriza. Nu ar fi prima data.
      • Like 3
  • Soso check icon
    Diaspora, din prea multa "iubire de patrie" va distruge Romania. Ei voteaza de parca ar fi toti cu bagajele facute pentru intoarcerea in Romania in caz ca victoria va fi a lui GS sau CG, dar de fapt ei se razbuna pe cei care au reusit sa isi creeze o viata buna in Romania prin pregatirea, competenta si ambitia lor. Imi pare rau sa spun asta, dar eu asta simt ca se intampla.
    • Like 11
    • @ Soso
      Daniel00 check icon
      Si eu la fel simt. E o invidie pe care cei mai inculti din diaspora o au fata de cei care au reusit si in Romania. Gen: "Sa le moara capra.."
      • Like 7
    • @ Soso
      Nimic mai corect , mai ales ca cei care voteaza extremisti , sunt nemultumiti de viata lor si acolo unde sunt.
      • Like 5
  • Să terminăm cu falsul mit : cei mai buni au plecat, Nici din rândul intelectualilor nu au emigrat cei mai buni. Cei care au reușit în carieră sunt o minoritate.Copiii noștri sun în țară, au bune profesii și trăiesc aici în condiții cu mult mai bune decât omologii lor din diasporă. Curios este că vor să ne salveze, luptă pentru noi, pentru copiii noștri, politicieni ai căror copii au studiat în străinătate pe banii politicienilor și trăiesc acolo. Vezi Crin Antonescu, Elena Lasconi și mulți alții, Ba da, sunt vinovați!
    • Like 8


Îți recomandăm

Livadaru Alex

În România, lupta între găști este pe viață și pe moarte și se încalcă linii roșii într-un ritm în care nu ne-am fi imaginat vreodată, lăsând mult loc abuzurilor și tot mai puțin libertății. Culmea, toate acestea se petrec în mandatul unui om despre care se credea că vine din rândurile societății civile, apărător al principiilor democratice.

Citește mai mult

Pepenii lui George Mihai de la Avantaj Distribution (Slobozia Nouă), fermă partener Lidl

Îi produc George Mihai și echipa lui de 25 de angajați și 100 de zilieri de la Avantaj Distribution SRL, iar pepenii ajung pe mesele românilor, dar și slovacilor și polonezilor, prin intermediul parteneriatului cu Lidl. „Din primul profit, am plecat în vacanță în Grecia”, își amintește antreprenorul de 47 de ani, pe care Republica l-a vizitat și anul trecut. Spune că nu îi place munca de birou și ar sta toată ziua în aer liber, alături de bogăția lui, dacă ar putea.

Citește mai mult

CCR - foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Trăim în țara în care cetățenii fără carnet de partid (în partidul care trebuie, nu în oricare) primesc noi impuneri, restricții și obligații, de tot felul, dar politicienii taie tot mai mult din obligațiile pe care le au, în numele apărării dreptului lor la viață privată, când în realitate asta se întâmplă pentru a demola transparența decizională, a banului public și a propriilor decizii și fapte. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește mai mult

Gramatica la liceu / sursa foto: Profimedia

Te-ai oprit vreodată înainte să trimiți un mesaj, întrebându-te dacă ai scris corect? Ai ezitat între un ,,i’’ și doi, ai șters o propoziție pentru că nu mai știai unde trebuie pusă virgula sau ai reformulat o frază doar fiindcă nu aveai încredere că respectă regulile limbii române? Dacă astfel de situații au devenit obișnuite, este firesc să ne întrebăm cât de mult contează gramatica și ce se întâmplă atunci când școala încetează să o mai predea sistematic.

Citește mai mult