Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Nu muri, România mea!

autostrada-

(Foto Guliver/Getty Images)

Am avut un vis. Se făcea că goneam de nebun, spre Capitală, pe autostrada Brașov-București. Linia munților dispărea când intram în tunelele largi căscate și apărea din nou, când ieșeam pe viaductele ce se agățau de văile adânci. 

Prăpastiile îți tăiau răsuflarea și te ademeneau continuu să te oprești și să fotografiezi peisajul. Ce țară frumoasă! Ce proști am fost, atâta vreme. Ce proști... Ca să scap de ispită, am trecut de pe banda unu pe doi, apoi pe trei și în sfârșit pe banda patru. Linia crestelor muntoase a dispărut din nou, atunci când am intrat într-un tunel, botezat după numele unui mare poet român, dar a apărut iarăși după vreo patru kilometri, la ieșire. Apoi a dispărut în următorul tunel și iarăși a apărut, și tot așa, de parcă era linia pulsului unui pacient care ba se stingea, ba revenea la viață. 

Bolnavul stătea întins pe un pat ultramodern, ultradotat, al unuia dintre renumitele spitale de la noi construite după Revoluție. Nu mai știu care dintre ele era, cred că cel în care au venit să lucreze medici străini din toată Europa. Da, da, cu siguranță ăla era.

Am dat drumul la radio și l-am auzit pe premierul României vorbind într-o engleză cursivă, undeva la un summit, despre faptul că România a ajuns în top trei cele mai puțin corupte țări din Uniunea Europeană. Am schimbat pe muzică. Asfaltul era neted, ca în palmă, iar telefonul stătea nemișcat pe bord.

Cu coada ochiului am văzut, jos, într-o vale, un tren ultrarapid ce șerpuia cu o viteză amețitoare, iar pârâurile din jur nici nu îndrăzneau să se țină după el și se mulțumeau doar să curgă învolburate.

Când am ajuns la destinație, mă trezisem. Grandioasa catedrală se înălța în fața mea. Cărămizile ei m-au dus cu gândul la casele construite și lăsate la roșu de familiile plecate la muncă în străinătate. Mă simțeam ca un copil, într-o curte fără părinți. Am intrat.

Parcă eram singur în catedrală, și toate gândurile aveau ecou, același ecou care se izbea de pereții gigantici ai lăcașului: Oare chiar nu mai trăiește? 

Pacientul se odihnea chiar în casa lui. Îi pregătiseră sicriul cu migală, de parcă nu ei o omorâseră. Acolo, în mijloc, România de abia mai respira. Refuza cu stoicism să moară, fix la 100 de ani de la nașterea ei.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • E mai mult decat atat, noi epigonii prezentului traim pe creditul lasat noua cu generozitate de stramosii si inaintasii nostri, Cand acest credit se va fi terminat la fel vom fi si noi. Traim ca niste zombies pe spinarea mortilor narcotizati de mandria de a fi roman, uitand ca tocmai aceasta mandrie gaunoasa este pacatul suprem. Nu pot a nu gandi la acei oameni generosi pana la sacrificiul suprem pentru binele comun si unitatea neamului, fata de noi, cei ai prezentului si clipei.
    • Like 0
  • Cumva imi aduce aminte de piesa "Eterna si fascinanta Romanie" a celor de la Ca$$a Loco. Nu stiu cate s-au schimbat de atunci.
    • Like 3
  • Am fost si eu, de multe ori, tentata de aceasta viziune a unei Romanii frumoase, asa cum promitea sa fie acum 100 de ani! N-am putut merge cu visul pana la capat, de teama ca nu voi mai suporta prezentul si de durere ca ne-am ratat toate sansele! Imi imaginam ce simteau intregitorii neamului acum un secol, cu cata bucurie, incredere, speranta priveau spre noi, cei de-acum! Ma gandeam ce-ar fi ajuns tara noastra daca ar fi avut in frunte un model uman cum a fost regele Mihai!
    Stramosii ne-au construit o casa, iar noi, in loc s-o pretuim, s-o ingrijim, s-o infrumusetam, am lasat-o in voia sortii si ne-am trezit azi, la 100 de ani, ca pica tara pe noi!
    Ar trebui sa ne unim din nou, sa aparam ce a mai ramas si sa reconstruim casa strabunilor nostri pentru copiii nostri!

    • Like 2
    • @ Mirela Lungu
      De ce este regele Mihai un model uman?
      Poti sa explici?
      • Like 0


Îți recomandăm

Nicolle Birta

- Maman, c'est du vrai chocolat? (mami, este ciocolată adevărată?). Întocmai ca în povești, băiețelul își lipise nasul roșu, înghețat de frig, de geamul vitrinei frumos decorate, cu prilejul Sărbătorilor de iarnă. - Mais bien sûr c'est du vrai chocolat, (desigur că este ciocolată adevărată), îi răspunsese mama.

Citește mai mult

Povestile Cristinei autografe

„Pe cerul albastru, într-o casă de nori mare și albă, trăiau șase norișori frați. Cinci dintre ei erau gri, iar unul era roz. Cei gri făceau mereu glume pe seama celui roz, pentru că era altfel. Nu numai că era roz, dar atunci când norișorii făceau ploaie, el nu putea să stoarcă nici măcar o picătură. Oricât de tare se străduia. Și toți norișorii râdeau de el...”

Citește mai mult

Eataly

„Am lucrat mulți ani pentru a alege mici furnizori excelenți din Sicilia, Sardinia, Calabria, din toate regiunile din Italia. Am reușit să conving furnizorii să producă mai mult, dar la același standard de calitate. Și să le scriu și spun povestea, să le creez noi ambalaje și tot programul tehnic pentru a face față birocrației. Acum avem 2.000 de furnizori, foarte, foarte mici”, spune Oscar Farinetti.

Citește mai mult