Foto: Guliver Getty Images
Era iarnă, înainte de '89. Priveam afară, din balconul mirosind a chit, proaspăt închis, cu geamuri luate de la un autobuz vechi ce rulase în transportul în comun. Taică-meu reparase televizorul unui șef de la regie și se alesese cu un ciubuc. Chiar dacă ai mei erau în temă cu aprovizonarea ce urma să aibă loc la alimentară, în ziua aia scăpasem de statul la coadă la portocale, pentru că eram răcit. Așa că priveam pe geam, cu jind, cum trece vacanța de iarnă pe lângă mine. Nu știu de ce îmi imaginasem că un balcon închis ține cald. Nu era deloc așa. Era rece, la fel ca în apartament, ceva mai cald ca afară. Mi-am pus căciula de blană, cu urechi, a lui taică-meu, căci trebuia să prezint un raport cu temperatura corpului luată din oră în oră când aveau să se întoarcă ai mei de la lucru. Mare mai era căciula și pe deasupra mai mirosea și a țigări.
Coada se întindea pe mai multe șiruri, de-a lungul vitrinei prăfuite, plină cu borcane de zacuscă și conserve de fasole. Afară era frig iar oamenii dădeau din picioare, ca într-un dans de pinguini. Unii își loveau între ei papucii, ca să nu degere sub ninsoarea ce se pornise și începea să se depună pe hainele cenușii. Era o grămadă de statui ce fumau. Am desenat un hublou în partea unde geamul avea steluțe de gheață și pe acolo am văzut întâmplarea pe care o revăd și în ziua de azi, în tot felul de ipostaze, cu alte decoruri și alți actori.
Fix în clipa în care s-a dat drumul în alimentară și oamenii se înghesuiau disperați pe ușa strâmtă, de parcă erau niște copii neastâmpărați, pe partea cealaltă a străzii, pe partea cu casele, în mijlocul trotuarului, o bătrână a alunecat pe ghețușul apărut în prelungirea unui burlan. Femeia a ajuns pe spate și a rămas, câteva clipe, nemișcată de parcă privea un punct fix de pe cer. Am pierdut pentru scurt timp contactul vizual cu ea, atât cât să scorojesc rapid gheața de pe geam, ca să măresc hubloul. Când am revăzut-o, dădea din brațe, neputincioasă. Era precum un fluture care nu înghețase iarna, dar cumva își pierduse magia zborului. Dincolo, pe partea cu îmbulzeala la portocale, nimeni nu vroia să își piardă rândul, era prea riscant. Sau poate că nimeni nu observase. Devenisem și mai minuscul sub căciula de blană pe care mi-am ridicat-o de pe ochi.
Câteva minute bune, bătrâna a încercat în zadar să se ridice de una singură. Chiar când mi-am pipăit cheia lipsă de la gât și am conștientizat că ai mei mă închiseseră de fapt în casă, s-a produs minunea. Bătrâna s-a prins de mâna întinsă a unui bărbat care ieșise deja din alimentară cu mult doritele portocale în plasă, sub privirile invidioase ale celor care se împingeau și forțau intrarea. Cu traista plină, acel tovarăș al comunismului găsise, în cele din urmă, printre fulgii ce se depuneau alandala cum îi șade bine unei ierni, omenia.
La mulți ani, Republica!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Pana si ajutorul acordat semenilor trece mai intai prin stomac. La fel si astazi, preferam inca doua chiftele promise de guvernanti, in loc sa salvam acest fluture firav, multicolor numit democratie sau libertate.