
Peste 50% dintre profesori nu vor să se vaccineze, potrivit unui sondaj sindical recent. 50 este un număr. Profesorii sunt persoane plătite de stat ca să interacționeze cu mulți elevi, pe care îi pot infecta cu coronavirus, sau pot fi infectați de ei. Profesorii sunt făpturi presupus a fi înzestrate cu rațiune, instruite, posedând cunoștințe științifice.
Un alt număr ne spune că 600 (șase sute) de profesori au urmat îndemnul oficial primit de la Inspectoratul Școlar Galați pentru a participa la un curs de ceea ce se cheamă numerologie. 600 de persoane ținute a avea calitățile mentale enumerate mai sus, formatoare de copii și adolescenți, s-au dus să afle cum e cu numărul destinului.
Care e așa: se adună numerele reprezentând ziua, luna și anul nașterii cuiva. Rezultă un număr. Se adună cifrele acestui număr. Rezultă încă un număr.
Dacă acest număr este 11, număr magic în numerologie, stop, ăsta ți-e numărul destinului.
Ce înseamnă 11? Înseamnă că ești la fel de intens precum un fulger! Atragi idei puternice, intuiții și chiar informații de natură psi. Ești un canal prin care curg vibrații înalte. Provocarea ta în această viață este de a scoate la iveală puterea primitivă, specifică pământului (am citat dintr-un tratat de numerologie).
Dacă n-ai avut noroc de 11, aduni mai departe până-ți iese o cifră – pe urmă te uiți în ceaslovul numerologic și vezi cine ești și nu știai.
Numerologia se ocupă și cu vibrația interioară, exterioară și globală a numerelor. De pildă, numărul 5. Mulți dintre cei 600 de apostoli au realizat că, într-adevăr, atunci când pronunți 5 mii de lei salariu e una, și cu totul altceva, simți o vibrație interioară intensă, când e vorba de 5 mii de euro șpagă.
Acest prim curs de pe malul Dunării s-a încheiat cu ideea băgării de cipuri în organism cu vaccinul, numerologică și ea. Cursul următor va beneficia de prezența excepțională a prof. asociat Flăcăruia și prof. univ. dr. doc. Aurara, precum și, ca material didactic, de o flașnetă cu papagal, care va trage câte o planetă pentru fiecare doamnă și domn profesor audient.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că l-a sunat pe șeful Inspectoratului Școlar, pentru a-i cere amănunte, însă acesta nu i-a răspuns la telefon, iac-așa. Nimeni nu a fost încă sancționat.
De ce 600? Nici asta nu e întâmplător. Numerologia a fost inventată de Pitagora în anul 600 î.H., în timpul unei crize de nervi. În plus, 50, numărul legat de profesorii antivacciniști de care vorbeam la început, înmulțit cu 12, număr care înseamnă în numerologie administrarea perfectă a guvernării divine (de-aia n-a răspuns la telefon șeful de la Galați!), folosit de peste 400 de ori în Sfânta Scriptură, fac, ce să vezi, 600! Vedeți, totul se leagă, într-o conexiune logică, generată de armonii prestabilite!
De unde rezultă că mai mult ca sigur cei 600 se numără printre cei care nu vor să se vaccineze. Și au dreptate, căci ei nu se vor îmbolnăvi niciodată: cercetări de ultimă oră arată că SARS-CoV-2 e un virus inteligent, care citește cipurile introduse cu vaccinul și devine și mai inteligent. Prin urmare, evită gazdele care ar putea să-l tâmpească.
P.S.
Mă uit și nu-mi cred ochilor: în vreme ce în Congres se dezbate punerea sub acuzare a lui Trump, pentru incitare la rebeliune, zeci de soldați americani, din Garda Națională, zac întinși pe jos, pe holuri, în Capitoliu, unii dormind, cu armele sprijinite de pereți... OMG!
Și în armata făcută de mine la Ploiești, și în orice armată din lume, soldatul aflat în gardă stă nemișcat în picioare, sau patrulează, cu arma la piept – NU DOARME! Când se presupune că a obosit, e înlocuit prin schimbul de gardă și pleacă în cazarmă, nu se întinde pe podele și nu lasă arma din mâini.
Cum ziceam, US Army nu e cu Trump. Dar mai e cu Army?!

Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
In esența însă, este regretabil ca nu s-a explicat omului roman diferența între bacil și virus și de ce antibioticul nu este mai bun ca acidul ascorbic și de ce vaccinul antivirotic nu te umple de bacili. Ce naiba,este simplu și util, chiar dacă ar fi trebuit făcut acum un an de zile.
Altceva: Stimate CTP, cand aveti de gand sa-i tragedti niste scatoalce maistrului IC care va tot ataca pe postul lui TV? Face zilnic niste inregistrari video pe care le afiseaza pe blogul personal, dar si pe Youtube.
Oricum imaginile sunt incredibile
Horoscop am citit și eu ocazional. Până am avut în fața ochilor imaginea a 1/12 din populație mărșăluind încolonați în aceeași direcție. La numerologie bănuiesc că-i același lucru.
Să stăm strâmb și să judecăm drept: poate profesorilor acelora nu le lipsește glagoria, că trebuie s-o predea elevilor. Cum se face si pe ce criterii e altă treabă.
Ceea ce lipsește unui mare procent din populație, deci și lor, este abilitatea de a discerne intre fake și real. Dacă au picat în această plasă, e clar că le lipsește. Mai grav e că nici pe copii nu-i pot învăța și vom avea iarăși o generație predispusă a crede bălării de tot felul.
Ăsta face diferența într-o populație. S-a gândit cineva de ce in alte părți sunt mai puțini conspiraționiști? Și de aia.
Să nu-si imagineze cineva că fake news datează din era internetului. Erau și înainte fițuici ticăloase. Dar din modul cum e formulat se pot deduce intențiile autorului. Azi începe un articol cu concluzia și oamenii tot nu se prind!
Educația face și să înțelegi avantajul vaccinului. Educația și nu constrângerea . Să impună un vaccin obligatoriu poate oricare prost care nu-i în stare de altceva. Erau și până acum profesori antivaxx, darmite când se pune problema unui vaccin nu atât de mult testat și cu o tehnică revoluționară, nemaiîntâlnită. Erau și până acum profesori care nu-si vaccinează copiii. De ce să ne mirăm acum?
Nu știu dacă-s așa de condamnat pentru acel "curs", fie vorba, plătit de inspectorat... cui? Poate se duc din plictiseală. Dar totuși! Mai util ar fi fost un curs de împletit coșuri din răchită de exemplu.
Dăunăzi mă uitam în facebook. Au apărut conspiraționiștii care scriu corect (până acum era o înșiruire de bâiguieli agramate). Bănuiesc, și din rândul profesorilor. Dacă nu se face ceva urgent, vom ajunge ca USA. Nu la economie ci la enormități ca și QAnon, acei Boys sau mai știu eu ce și asta-i singura asemănare cu USA pe care o văd eu.