Un boxer își folosește ambele mâini în lupta sa din ring în fiecare meci. Fie pentru a-și păstra tronul, fie pentru a-și detrona adversarul. Dar are un scop. Luptă, pe persoană fizică, pentru victorie. E totul sau nimic și totul depinde de boxer. Trebuie să speculeze fiecare slăbiciune a celuilalt, să folosească fiecare atu împotriva lui și să rămână în picioare după fiecare lovitură încasată. Dacă va câștiga, câștigă prin mainile lui.
În ringul politic remarc același lucru. Dorința crâncenă de victorie și de speculare a momentului pentru interesul celor puțini este mai presus de o victorie cu efecte benefice pentru mulți și pentru mult timp. Lupta politică nu ar trebui să fie pe persoană fizică si nici cu interese de grup și punctuale. Lupta politică ar trebui să fie despre binele unei națiuni întregi. Dar sunt naiv, nu? În realitate așa s-a dovedit a fi dintotdeauna.
Ce se întâmplă de cele mai multe ori este o forțare a limitelor sau un joc de ruletă bazat pe un singur număr (de regulă cel rezultat din sondaje).
Vă amintiți pilda aceea în care i s-a dat unui om atâta pământ cât îi permiteau resursele fizice să parcurgă distanța dus-întors? Omul tot înainta, să mai obțină câte un metru. Însă la întoarcere nu a reușit să mai ajungă la punctul de pornire, sfârșindu-se pe drum. Dar cât pământ ar fi avut dacă ar fi reușit!
Așa și la noi cu deciziile pe care le iau partidele și care, de la sforăitoarele înțelegeri - ba de stânga, ba de dreapta – care au dat alianțe punctuale în parlament pe diverse subiecte (de la salvarea unor parlamentari de urmărire penală până la căderea unor guverne), au ajuns în final să judece strict pe interesul lor punctual.
Așa s-a întâmplat cu partidele de stânga la prezidențiale, ba chiar cu cele de dreapta care, deși există un candidat puternic, vor să își marcheze teritoriul pregătind proprii candidați pentru următoarele alegeri. Dar pilda menționată mai sus e valabilă și în aceste cazuri.
În spațiul public se discută acum despre candidaturile la primăria capitalei. Partidele de dreapta nu se hotărăsc să stabilească un candidat unic. Se tatonează așteptând să facă celălalt primul pas. PNL anunță, chiar prin vocea președintelui țării, că nu se cade să nu aibă candidat propriu.
Regula însă cu alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin a rămas neatinsă. Pare aici o fractură logică. Nu admiți o negociere măcar, (pentru alegerea unui singur candidat, pentru a face “bătălia” pentru București una veritabilă), dar în același timp nu faci niciun gest pentru a schimba regula alegerilor astfel încât să aibă sens ca în primul tur de scrutin fiecare formațiune politică propune alegătorilor un candidat propriu.
Sunt convins ca explicații există pentru această lipsă de acțiune coerentă, logică. Dar se confirmă, încă o dată, ca maniera de face politică a rămas aceeași. Orientată spre partide și interesele lor, nu spre cetățeni. Chiar dacă tot ce se spune în spațiul public de către partide este exact opusul. Cu alte cuvinte, de această dată PNL, se bate și cu stânga și cu dreapta.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.