Are partid de inspirație legionară, vinde cărți ale cămășilor verzi, se bucură de fani și faimă. Nu e vorba de România anilor ‘30, ci de America secolului XXI. La Charlottesville, un oraș de pe coasta de Est a Statelor Unite, ceva mai mare decât Hușiul din Moldova începutului secolului trecut, de unde a plecat Corneliu Zelea Codreanu în călătoria sa himerică, a apărut din nou, chipul profetic al Căpitanului.
Un tânăr rebel implicat în ciocnirile rasiste de zilele trecute, adept al „naționaliștilor albi”, se declară inspirat de mișcarea milenaristă românească și își dorește să o readucă la viață.
Viața și cariera Căpitanului sunt astăzi relativ cunoscute.* Corneliu Zelea Codreanu a fost creatorul și liderul unei mișcări populiste, declarat naționalistă, antisemită și anticomunistă, în care mistica religioasă de factură ortodoxă a jucat un rol central. Educat în spirit cazon de tatăl său (un naționalist mistic, format în același spirit la universitatea ieșeană, adept al lui A.C. Cuza), care i-a fost un adevărat mentor, a devenit rapid în studenție un erou local, care, în spirit creștin, se bătea pentru cauza românească și lupta cu bolșevicii. Huliganismul său adolescentin – pe unii colegi i-a lovit și molestat, și-a atacat profesorii – , pentru care a și fost exmatriculat de la Universitatea din Iași, unde urma Dreptul, l-a făcut celebru în rândul tineretului.
Întemeiată pe idei extremiste, care astăzi ar aduce o condamnare grea pentru acte de terorism, mișcarea sa a fost adepta asasinatului politic încă de la început. La 24 de ani, Codreanu are prima tentativă de omor, împreună cu câțiva complici. A devenit însă curând un asasin dovedit, după ce, în anul următor, l-a împușcat mortal pe șeful poliției de Iași, pe treptele tribunalului, unde tânărul pleda ca avocat în apărarea camarazilor săi torturați de autorități. A fost însă achitat de Justiția interbelică, unde, da, erau posibile asemenea parodii judiciare și nu avea să fie ultima achitare din cariera sa publică. În total, între 1924 și 1937, mișcarea sa a fost responsabilă de 11 asasinate politice, printre care un premier liberal (Codreanu avea să fie achitat și pentru acest asasinat, în 1934).
Autoritățile vremii au fost mereu ezitante în privința sa și a adepților săi. Încă de la începuturile mișcării pe care o fondase era evident că fenomenul „Codreanu”, care se dezvolta într-un climat politic radical impregnat de violențe stradale, punea la grea încercare forța legii și autoritatea statului, care s-a arătat când indulgent, când intransigent. Complicitatea cu diverși actori publici a fost însă evidentă. Deși mișcarea a fost scoasă în afara legii, Codreanu și camarazii săi au reușit să candideze la alegeri. Rezultatele electorale au fost mai degrabă modeste, cel mai mare scor înregistrându-se în 1937 (15,5 %, deși doar 1,79 din etnicii români, așa cum observă Roland Clark, făceau parte din Legiune), când partidul legionar a ieșit abia pe locul trei (după liberali și țărăniști). Din pricina numeroaselor însemne electorale sub care a candidat de-a lungul timpului, Codreanu ar trece astăzi aproape un traseist.
Carismatic, însă mai degrabă introvertit, beneficiind de o imensă popularitate creată în jurul mitului său, care a crescut într-un deceniu și jumătate, întreținut și de un abil cult al personalității, care a continuat să fie menținut și după moartea sa, el a creat în 1927 o mișcare puternică pe care a intitulat-o Legiunea Arhanghelului Mihail și căreia i-a atașat apoi o componentă paramilitară. Iscusit „regizor”, s-a folosit de ritualuri și de simboluri pentru un marketing care a depășit așteptările, îmbinând arta socializării cu energia și emoția tinereții.
Autoportretizat ca un ascet care a evitat ani la rând localurile și petrecerile, Codreanu a creat, pas cu pas, folosindu-se de înscenările propagandistice mobilizatoare și regia marțială tipice mișcărilor paramilitare de masă, inspirate inclusiv din practicile naziste pe care le-a trăit pe viu în Germania, unde s-a aflat pentru câteva luni, tabere legionare, campanii agrare și o întreagă rețea de restaurante, locuri de întâlnire, ferme și cooperative. A vizat cu precădere câteva categorii socio-profesionale, pe care le-a cultivat intens: studențimea, lumea rurală (orașele acopereau abia 20% din populație, deși Legiunea a luat 23% la București în alegerile din 1937) și, mai târziu, muncitorimea.
Modest orator, și-a propagat însă mesajul prin vastele rețele sociale create, prin scrierile sale și prin numeroasele ziare și reviste apărute în jurul mișcării naționaliste. Imaginea unui român tradiționalist creștin, familist și muncitor, înzestrat cu virtuțile morale unui conducător extraordinar, în antiteză cu politicianul corupt și vândut străinilor, l-a însoțit până la moarte.
Organizația sa politică a ajuns în Parlament tocmai prin intermediul instituțiilor libertății democratice, pe care le înfiera și promitea să le suprime. Deși a făgăduit să combată racilele politicii, a întreținut nepotismul (și-a pus tatăl pe listele partidului său în 1932, frații și surorile lui au fost și ei implicați, la fel și cumnatul său, celebrul Ion Moța), iar deputații gardiști ajunși în Parlament au fost mai curând mediocri.
A murit la 39 de ani, când steaua popularității sale ajunsese la apogeu și Germania nazistă își începea asaltul asupra Europei, asasinat de autoritățile unui regim care, după ce l-a tolerat ani la rând pe tânărul politician, l-a eliminat apoi ca într-o reglare de conturi în stil mafiot. Statul de drept dispărea în negura vremii, iar statul terorist, în frunte cu un rege care a uzurpat ordinea constituțională, își făcea încet apariția. Moștenirea politică a Căpitanului a ajuns la putere după moartea sa, în 1940, și a eșuat lamentabil.
Epoca „martirilor sângeroși”, cum o numea Emil Cioran, el însuși atins de ideologia legionară, s-a încheiat așa cum a început: în gloanțe și sânge. Legiunea a fost scoasă definitiv în afara legii, iar gardiștii hăituiți și încarcerați. Au dăinuit însă și după război, au fost prigoniți și s-au amestecat în închisori cu eroii luptei pentru democrație. În ciuda politicii persecutorii oficiale, statul comunist a avut, se știe, o atitudine permisivă față de anumite categorii de persoane care au îmbrățișat ideile extremei drepte. Apoi, național-comunismul ceaușist a integrat subit clișee legionare și a revigorat tradiția naționalismului radical de esență interbelică. După 1989, recuperarea perioadei dintre războaie și a martirologiei anticomuniste a evitat deseori o abordare critică și a sfârșit în cazuri celebre, unele de notorietate, prin a face modele din personaje care s-au angajat politic în slujba legionarilor.
Sub protecția primului amendament al Constituției americane, la Charlottesville, moștenitorii lui Codreanu își fac de cap, atrași de mirajul unui strigoi din bezna trecutului. Corupția parlamentară, autosuficiența statului, lipsa de vigoare a autorităților, pericolele din exterior, pe toate acestea promitea să le eradicheze Căpitanul și adepții lui și să instaureze o eficientă justiție socială.
Istoria însă nu mai poate fi schimbată. „O țară ca soarele sfânt de pe cer” nu a existat niciodată. Poate fi însă conducătorul Legiunii un model actual contra politicianismului de astăzi? Răspunsul este evident un joc al imaginației, în care „realizările” Gărzii de Fier din intebelic oferă, celor cu mintea încă limpede, un răspuns categoric: demonii trecutului nu trebuie dezgropați!
* Excluzând abordările apologetice sau pe cele din registrul jurnalismului de investigație, există puține contribuții istorice profesioniste privind biografia lui Corneliu Zelea Codreanu, în ciuda interesului crescut față de figura sa și a diverselor surse arhivistice sau memorialistice existente. Rebbeca Haynes a publicat în urmă cu câțiva ani un studiu despre viața și cariera sa politică, iar istoricul Oliver Jens Schmitt a redactat recent cea mai completă monografie, aflată în curs de traducere în limba română.
Acest text este asumat de autor în calitate exclusiv privată şi nu reprezintă punctul de vedere al nici uneia dintre instituţiile şi/sau organizaţiile la care acesta este angajat sau la care este afiliat.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Din interviul dat către Observator.tv se vede că îl crede original pe Zelea-Codreanu, deși ideea camarazilor morți dar încă prezenți printre cei vii a fost preluată de la naziști, mai precis din imnul batalioanelor de asalt (SA), "Horst Wessel Lied" - scris de un militant NSDAP și poet amator, Horst Wessel, și prelucrat de Joseph Goebbels:
"Kam'raden, die Rotfront und Reaktion erschossen/ Marschier'n im Geist in unser'n Reihen mit." (Camarazii uciși de reacțiune și de Frontul Roșu, /Mărșăluiesc în spirit, în rândurile noastre".)
Asta e, proștii au fost și sunt mereu cel mai ușor de manipulat. Și acum 70 de ani, și astăzi.
Nu în ultimul rând, dl. Andrei Muraru ar fi fost, poate, mai câștigat (și noi, alături de dânsul) dacă tot articolul ar fi fost compus doar din titlul și din cele două link-uri din text (eventual, plus pozele). Să te apuci să explici românilor care citesc textele de pe Republica.ro cine au fost legionarii și Zelea-Codreanu este ca și cum le-ai descrie unor grădinari cum se cultivă castraveții.
Părerea mea.
De exemplu autorul spune ca CZC a fost un asasin ucigandu-l pe seful politiei din Iasi (eu stiam ca a fost vorba de prefectul din Iasi, dar ma rog nu conteaza) , dar autorul uita sa mentioneze ca a fost legitima aparare, prefectul (sau politaiul respectiv) amenintandu-l cu moartea pe CZC.
Apoi autorul spune ca Statul, autoritatile l-au asasinat pe CZC. Iarasi foarte subiectiva afirmatie cand se stie foarte clar ca a fost Carol al II-lea personal, cel care a ordonat asasinarea lui Zelea Codreanu.
Nu e chiar totuna sa spui "Carol" sau sa te ascunzi in spatele unor cuvinte pecum Statul, autoritatile.
Iar acest subiectivism al autorului se explica foarte usor: autorul este un cunoscut activist monarhist. Pentru dansul monarhia e totul, e Dumnezeu pe pamant. Indiferent ca dinastia Hohenzollern a avut 2 regi buni si 2 dezastruosi, important e sa ridicam monarhia in slavi si sa nu o atingem nici macar cu o pana.
Foarte interesant!
Recunosc că am simțit în el „mânia proletară” a autorului care a înfierat veninosul etc, etc: textul, de multe ori pare scos din gazeta de perete a vreunei cooperative agricole de producție! Dincolo de micile imperfecțiuni de limbă („Codreanu are prima tentativă de omor(?!?!?)”), necesare și obligatorii pentru un tovarăș care, nu-i așa, lasă cu greu strungul pentru pana jurnalistului, mai observăm câteva ghidușii menite să ni-l antipatizeze pe cel care nu mai poate astăzi răspunde:
- ni se spune că a fost un huligan (foarte posibil) care s-a declarat antievreu și anticomunist și s-a bătut cu susținătorii bolșevicilor (istoria ne-a dovedit că a avut totuși dreptate să-i combată)
- un ucigaș (din nou adevărat) dar în legitimă apărare - uitând că a ordona este una și a executa este alta, mai ales că din articol se poate înțelege ușor că a fost autorul DIRECT al tuturor crimelor legionare
- un traseist politic, ceea ce ar fi adevărat dacă personajul nu ar fi schimbat numele formațiunii politice pentru că anterioara fusese interzisă.
Sunt multe minusuri (sper) voite în această forțată biografie, atât de multe încât deformează dramatic imaginea vieții politice interbelice: unul dintre ele este totala lipsă de interes pentru influența germană în epocă, pentru slăbiciunile arătate de „marii noștri aliați”, de tensiunile din Basarabia și, nu în ultimul rând, de multele „Cluburi de tir” apărute în Transilvania vremii, cluburi cu participare exclusiv maghiară.
Autorul, ne vorbește numai și numai despre CZC și legiune scoțând povestea din context, uitând să pomenească deci factorii interni sau externi, uitând starea politică generală interbelică, uitând să ne amintească măcar câteva nume dintre cei care s-au „lăsat seduși” de slabul orator CZC și de ideologia lui imatură și simplistă, naționalist puerilă!
Asemenea texte mergeau prin anii `50, atunci când mulți români încă se ... alfabetizau!
Astăzi sunt ridicole!
A fost CZC vreun sfânt? NU!
A fost el un geniu politic? NU!
A imitat cu bună știință sau din greșeală fascismul german și mai ales cel italian? DA!
S-au născut partide de orientare naționalistă și în alte țări în acel moment? DA, a fost un curent, asemănător celui din 1848 sau 1989!
Sunt CZC și GF corect prezentați?
Cu siguranță, NU!
Și din această cauză, articolul acesta demn de Scânteia lui Brucan îi aduce servicii fiindcă îl prezintă într-o lumină falsă, acuzându-l fără argumente!
Este sau trebuie să fie CZC un model?
NU, cu siguranță NU, dar pentru a nu se întâmpla asta, trebuie prezentat cât mai corect posibil și nu înjurat pentru că, nu-i așa, sigur nu va răspunde și nici echipe ale morții nu ne așteptăm să mai trimită!
Păcat ... ar fi fost un bun prilej de a ne cunoaște mai bine istoria!
Partea proastă este că nici în ţară nu se cunosc foarte multe lucruri despre Codreanu şi mişcarea legionară. Înainte de 1990 era subiect tabu, după – expediat la note de subsol sau trecut cu vederea. Nu-i de mirare că unii-l iau pe Codreanu ca exemplu, având la bază doar ceea ce se găseşte prin internet sau în broşurile de propagandă.
Şi, a propos, să nu uităm că şi în zilele nostre postdecembriste avem o formaţiune politică teoretic aflată în afara legii, dar care, în fapt, este mai tot timpul la guvernare.
Se întâmplă ceva cu lumea anglo-saxonă, fără doar și poate. Extremismul este, totdeauna, rezultatul unor mari probleme, unor complexe, unor chestiuni greu de rezolvat. America simte, poate, că nu mai controlează situația mondială. În orice caz, politica administrației Obama în zone de conflict precum Irak, Siria și chiar în Libia, unde francezii nu sunt fără vină, a fost catastrofală. Urmările se văd. Administrația americană actuală, conștientă de situație, a înlocuit erorile lui Obama cu discursul agresiv, intolerant, dar – pe termen mediu și lung – ineficient. Trump a fost, de fapt, umilit de nord-coreeni și îi este greu să recunoască acest lucru. Îmi este teamă că SUA se apropie de o criză majoră, iar evenimentele din ultimele luni îmi confirmă acest lucru.
1. Am intrebat un preot nordic in ce crede el, si mi-a raspuns ca in Isus. Mi-a recomandat sa citesc Evangeliile si sa iau aminte.
2. Am intrebat un calugar roman in ce credem noi si mi-a raspuns Sfanta Treime. Mi-a spus ca daca caut \adevarul, il voi gasi.
3. Am intrebat un musulman in ce crede el si mi-a raspuns مشيئة الله
Liderul pe care il vad eu sa rezolve disfunctionalitatile globalizarii este un Jhon Lennon care va pune in practica melodia Imagine. Un om care se gandeste si la ceilalti, oferind tot ce e mai frumos pentru Familia Sa (munca cinstita, disciplina morala si educatie).
Crimele si sangele nevinovat au adus numai drame.
Codreanu nu este un exemplu de urmat.
Divinitatea aceasta care a ajuns pretext de razboi nu este decat metafora unei regasiri interioare, un echilibru interior intre ratiune si eomtie intr-un context decizional pe care majoritaea il defineste simplu "viata".
Lucrurile minunate se afla in simplitate, in detalii, in tihna caminului neantinat.
ce a vrut pcr-ul??
ce a vrut iliescu??
sau bunaciunea de iohanis????