Rucsandra Cioc

„E probabil fatal să nu pot scăpa de lene, și totuși, cât aș vrea și chiar mă străduiesc...”

„Uneori liniștea este cel mai bun medicament”. M-am gândit la acest aforism urban, născut din anonimatul rețelelor de socializare, în aceste zile în care s-a creat un vârtej de discuții și controverse în jurul piesei „Proorocul Ilie” de la TNB. Îmi amintesc bine acest enunț-sfat de la poza de whatsapp a părintelui din cartierul meu, decedat acum doi ani, în urma unui cancer. Avea 40 de ani și slujea continuând lupta cu boala de mult timp. A dus-o pe picioare, cu internări periodice, luminând întreaga biserică prin blândețea sa, prin suferința convertită în zâmbet, prin atenția plină de dragoste spre celălalt” Foto: Facebook

Există o tensiune (sau disensiune) între societate și profesori? Judecând după unele comentarii și atitudini de pe rețelele sociale, din media, și, mai ales, de la nivel oficial, instituționalizat, se pare că da. Ultima dovadă a acestei stări de fapt a fost un articol recent apărut chiar pe republica.ro.

Actualele variante de planuri cadru dovedesc încercarea ministerului de a tăia pe unde se poate din numărul de ore al disciplinelor fundamentale pentru a-l crește pe cel de opțional sau CDEOȘ (curriculum la decizia elevului din oferta școlii). foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ce valori ar fi trebuit să cultivăm, să punem în loc? Ce am am fi putut face ca să nu mai avem corupție, minciună, înșelăciune? Ce se poate opune lăcomiei umane, aceeași de mii de ani, deși cu forme de manifestare mereu altele? Foto: Inquam Photos

Principala problemă cu care se confruntă părintele căruia îi pasă este cea a frustrării ce se poate acumula în adolescent, confruntat cu un anturaj cu o mai mare libertate din partea familiei. Este frustrarea că prietenii lui pot ieși noaptea în oraș până la ore mici, frustrarea că amicul X are pachet de țigări cumpărat de propria mamă, că ceilalți pot merge în cluburi și la festivaluri fără nicio restricție. Este întrebarea „eu de ce nu, când toți ceilalți au voie?”. În atare situație, care provoacă o reală suferință, părintele ar trebui în primul rând să știe că există și anturaje care sunt altfel, copii care sunt altfel, la fel ca ai lui. Foto: Antonio Guillen Fernández/ Panthermedia/ Profimedia

Sună bine să atacăm iar nițel școala aia cântată de Pink Floyd, care propune elevului doar „another brick in the wall”, altă cărămidă în zidul convențiilor sociale restrictive. Dar să nu rămânem totuși la general și să facem un pas mai înainte. Foto: Marius Dumbrăveanu/Inquam Photos

Citez un comentariu relevant, din subsolul unei discuții online: ”sistemul este sufocant, cu multe materii fără rost, trebuie reformat și făcut util pentru toți”. Acest punct de vedere, întâlnit și el de multe ori, pleacă de obicei de la o frustrare concretă (interacțiunea cu omul-profesor, cu un cadru didactic fără drag de meserie și elevi), dar propune o soluție care nu are nimic de-a face cu această relație profesor-elev. Una ne doare, de alta ne plângem. Ajungem, prin manipulare, să vorbim de materii „fără rost”.

Dacă am putea astfel reduce lăcomia, egoismul, ura și discriminarea, nu văd de ce ne-am opune. Însă apare o altă întrebare: dar dacă nu vom reuși, iar acest mod de a ne debarasa de trecut va spori, de fapt, egoismul și ignoranța? Foto: Jean-Christian Tirat / Sipa Press / Profimedia

Cine, mai ales, poate rămâne așa de sus într-un domeniu, fiind totodată modest, fără pretenții și pedanterie? Cine se poate deschide așa de dezinvolt, mărturisind și neputințe, ezitări, scăderi? Autoironia sa, fără sublinieri inutile sau histrionism, era în cel mai reconfortant dozaj.