Rucsandra Cioc

Principala problemă cu care se confruntă părintele căruia îi pasă este cea a frustrării ce se poate acumula în adolescent, confruntat cu un anturaj cu o mai mare libertate din partea familiei. Este frustrarea că prietenii lui pot ieși noaptea în oraș până la ore mici, frustrarea că amicul X are pachet de țigări cumpărat de propria mamă, că ceilalți pot merge în cluburi și la festivaluri fără nicio restricție. Este întrebarea „eu de ce nu, când toți ceilalți au voie?”. În atare situație, care provoacă o reală suferință, părintele ar trebui în primul rând să știe că există și anturaje care sunt altfel, copii care sunt altfel, la fel ca ai lui. Foto: Antonio Guillen Fernández/ Panthermedia/ Profimedia

Sună bine să atacăm iar nițel școala aia cântată de Pink Floyd, care propune elevului doar „another brick in the wall”, altă cărămidă în zidul convențiilor sociale restrictive. Dar să nu rămânem totuși la general și să facem un pas mai înainte. Foto: Marius Dumbrăveanu/Inquam Photos

Citez un comentariu relevant, din subsolul unei discuții online: ”sistemul este sufocant, cu multe materii fără rost, trebuie reformat și făcut util pentru toți”. Acest punct de vedere, întâlnit și el de multe ori, pleacă de obicei de la o frustrare concretă (interacțiunea cu omul-profesor, cu un cadru didactic fără drag de meserie și elevi), dar propune o soluție care nu are nimic de-a face cu această relație profesor-elev. Una ne doare, de alta ne plângem. Ajungem, prin manipulare, să vorbim de materii „fără rost”.

Dacă am putea astfel reduce lăcomia, egoismul, ura și discriminarea, nu văd de ce ne-am opune. Însă apare o altă întrebare: dar dacă nu vom reuși, iar acest mod de a ne debarasa de trecut va spori, de fapt, egoismul și ignoranța? Foto: Jean-Christian Tirat / Sipa Press / Profimedia

Cine, mai ales, poate rămâne așa de sus într-un domeniu, fiind totodată modest, fără pretenții și pedanterie? Cine se poate deschide așa de dezinvolt, mărturisind și neputințe, ezitări, scăderi? Autoironia sa, fără sublinieri inutile sau histrionism, era în cel mai reconfortant dozaj.

Să recapitulăm: ce spune o americancă despre învățământul american?! De reținut următoarele critici: testarea standardizată (itemii cu alegere multiplă), infantilizarea adolescenților prin proiecte care sunt cerute nu în școala primară, ci la liceu (afișe, colaje), pedagogia care refuză competiția și îmbrățișează lauda excesivă, învățarea organică (prin joc), lipsa de exigență, pregătirea slabă a profesorilor. Aceasta din urmă este o consecință a excesului de pedagogism, în dauna competenței profesionale și a cunoașterii academice. Foto: Jannis Werner (Harvard Images) / Alamy / Alamy / Profimedia

Profesorii de matematică pe care i-am abordat (trei, dintre care și un universitar) mi-au spus că se poate ajunge la soluție pe mai multe căi, dar enunțul nu este bine formulat. O a patra persoană pe care am rugat-o să rezolve problema a considerat că este o întrebare-capcană de inteligență și a afirmat că distanțele sunt egale.

Dar dacă sărăcirea noastră este ceva ce am putea accepta, atentatul asupra valorilor și moralei ar trebui să fie acea limită pe care să nu o acceptăm. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

De ce ne este așa de drag Eminescu? De ce e așa de important pentru cultura noastră?

Un recent incident de la o școală de top din București ne repune în prim-plan chestiunea educației sexuale în unitățile de învățământ.