Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

O privire și o palmă între doi titani

Sunt meciuri care te fac să trăiești în 3 ceasuri cât într-un an. Azi-noapte, între Novak Djoković și Kei Nishikori s-a petrecut unul dintre cele mai adevărate meciuri din istoria tenisului.

A fost ca bătălia finală dintre Batman și Spiderman.

Nishikori a început cu o forță și o acuratețe de samurai. Dacă mingea trimisă de Nole era cu 1m mai scurtă, Kei țâșnea în ea și o plesnea cu o retragere atât de iute a rachetei de parcă mânuia într-adevăr o katana. Minute în șir, nici măcar Omul Păianjen, Nole, n-a putut să prindă loviturile mereu ascuțite, la linii și în unghi. Sârbul a fost, incredibil, depășit de viteza în regim de precizie a japonezului, pierzându-și de două ori serviciul.

Avea și o problemă la degetele piciorului stâng, a schimbat adidașii. După setul pierdut cu 2-6, pe fața lui Nole se citea oboseala psihică: ce zi fenomenală a prins Kei, îi intră tot, totuși eu conduc cu 9 la 2 în întâlnirile directe, am câștigat turneu după turneu anul ăsta, e o semifinală la Roma, urmează Roland Garros, are rost să mă consum într-un meci lung și greu, în care mă pot accidenta?

Așa se pierde „strategic” un meci, dacă nu ești un războinic al tenisului ca Nobilul Nole. A privit o vreme în gol, dus, cu gesturi mecanice. Apoi a scuturat o dată din cap ca un pursânge sub cravașă.

Și a început, minge cu minge, să construiască imposibilul. S-a aruncat în recuperări întinse până la urlet, a trimis winnere din poziții de necrezut, a servit cu fiecare fibră a corpului. Kei nu a încetat să joace excepțional, Nole a jucat mai bine. I-a smuls literalmente japonezului setul 2 cu 6-4.

În decisiv, purtat de efortul de voință, a ajuns să conducă cu 4-1. A avut minge de 5-1. Aici, a fost rândul lui Nishikori să scoată din el o rezervă secretă, transformând meciul într-un soi de nebunie. Zeci de minute nu a mai existat nicio lovitură „de umplutură”. Totul se juca la intensitate maximă: bombe, pe dreapta și pe rever, scurte, contrascurte, loburi, smeciuri returnate uluitor. Viteza de deplasare a celor doi jucători părea ireală.

Nu l-am auzit pe Novak Djoković să spună de atâtea ori „Bravo!”, de când îl văd jucând tenis. Kei, în schimb, a rămas tăcut, adunat în el însuși, aproape fără expresie pe chip, după loviturile fantastice reușite.

Tensiunea a rămas atât de mare până la ultima minge, încât Nole n-a observat că avea racheta varză după o dreaptă năprasnică – se pregătea să servească, arbitrul Lahiani i-a atras atenția că i s-a rupt racordajul!

Ultima minge: Nole are 6-5 în tie-break, după ce avusese alte 3 mingi de meci, anulate cu forehand-uri trimise pe contre pied cu „mână rece” de Kei, și servește. Bate mingea de pământ îndelung, respiră adânc, parcă ar vrea s-o țină așa la nesfârșit, să nu se termine vreodată acest meci de basm.

Într-un târziu ridică fruntea: o frântură de secundă, privirea lui o întâlnește pe cea a lui Nishikori, care aștepta încordat ca un șarpe în coadă, cu genunchii îndoiți și umărul stând înfipt în față. Atunci, în clipa aceea de ciocnire a ochilor, s-au strâns cele 3 ore și un minut de luptă pe viață și pe moarte: serviciul lui Nole se duce la teu, aproape în tușă, Kei se întinde încă o dată la rupere totală, agață cu dreapta și trimite mingea în fileu, la o palmă de bandă.

Asta a fost diferența între doi titani.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult