Foto: Vincent Kalut / imago sportfotodienst / Profimedia
Putem spune orice despre olimpiada de la Paris, însă nimeni nu poate susține că n-a fost un eveniment dezbătut în toată lumea. Că ne-a plăcut, că ne-am simțit jigniți, că am apreciat sau am criticat, jocurile olimpice de la Paris au reprezentat o adevărată revoluție. Or exact lucrul acesta îl reprezintă Franța - schimbarea paradigmelor de gândire.
Deschiderea jocurilor olimpice a reprezentat un mesaj articulat lansat către lumea întreagă, vorbim despre celebrul ''Liberté, égalité, fraternité'' care merge mai departe, în 2024. Ceea ce propune Franța lumii se numește unitate în diversitate, incluziune socială, toleranță, armonie, pace. Se pune problema integrării, emancipării și protejării unor grupuri de oameni care au fost discriminate de-a lungul istoriei, femeile, minoritățile rasiale, religioase sau sexuale, persoanele cu dizabilități, etc. Au existat în permanență oameni care s-au temut de nou de schimbare, de pierderea anumitor privilegii, apariția acestora nu reprezintă o noutate, chiar și dacă ei propovăduiesc sfârșitul lumii, asta fac de sute de ani.
Toată lumea, chiar și cei care n-au văzut ceremonia de deschiderea a jocurilor olimpice, a ținut să-și dea cu părerea, or lucrul ăsta e cu adevărat fabulos. Chiar dacă foarte mulți s-au exprimat negativ, agresiv, revanșard, căutând scandal, simțindu-se ofensați, jigniți, toată lumea a luat în discuție acest subiect. Libertatea, egalitatea și solidaritatea trebuie să fie pentru toți, până la capăt, și pentru femei, africani, musulmani, homosexuali sau persoane cu dizabilități.
A fost ediția de jocuri olimpice unde paritatea bărbați, femei a fost perfect egală, au apărut discipline noi de concurs, eu am văzut finala la competiția de breakdance, a existat în permanență un aer nou, eliberator, de reinterpretare a constrângerilor. În urmă cu 128 de ani o femeie, pe nume Melpomene, a vrut să se înscrie la proba de maraton a jocurilor olimpice din 1896, a fost refuzată categoric. A trebuit să treacă aproape un secol ca femeile să fie acceptate oficial în competiții de maraton. Iar astăzi există o paritate perfectă între bărbați și femei.
Cei care spun că s-a terminat, opinia publică nu e de acord, oamenii nu vor să accepte schimbările, se înșală, abia acum a început. Nici revoluția franceză n-a fost îndrăgită de toată lumea, începând chiar de cei pentru care s-a făcut, care nu realizau ce se întâmplă și terminând cu clasele privilegiate, aristocrații și clerul. Și cu toate astea revoluția franceză s-a făcut, iar ideile ei s-au răspândit în toată lumea devenind fundamentul statelor democratice de astăzi, drepturile omului sunt piatra de temelie a lumii civilizate contemporane.
Mărturisesc că am văzut de-a lungul timpului mai multe spectacole de deschidere a jocurilor olimpice, în marea lor majoritate se axau pe specificul național și pe contribuția națiunilor respective la dezvoltarea umanității. N-am nicio obiecție, spectacole frumoase și grandioase. În schimb un asemenea spectacol militant pentru drepturile omului și ale cetățeanului cum am văzut în deschiderea JO de la Paris, n-am mai văzut, original, fără egal. Mie mi-a plăcut foarte mult întreaga olimpiadă de la Paris, cu absolut toate controversele și disputele care s-au iscat. Fără toate astea ar fi fost mult mai plictisitoare. Olimpiada de la Paris a fost o revoluție.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Viziunea “unității diversitatii” pare a va fi de neconceput. De unde poate veni o astfel de abordare ? Nu cred ca lipsa empatiei va mai putea fi rezolvată. Fizic vorbind, animalul-om nu învata decât prin si din experiențele sale directe, trăite. Rezultatul diversității agresiunilor externe ce stimulează instinctul de conservare ne arunca în ograda unității defensive achiziționate. Poate nu definitiv, dar o a doua experiența dureroasă ne învață repede ca repetiția este (sau nu) mama învățăturii.
Atâta doar ca legile lumii interioare, deși fizic si chimic, identice lumii exterioare, dintr-o eroare voluntara, de multe ori nu par totuși sa ne convinga.
Experiența incidentului ar trebui sa ne învețe ca toate se plătesc de o maniera sau alta. Apare astfel “raționalizarea” care la rându-i este logica sau de un subiectivism aberant.
“Logica” dumneavoastra nu pare sa va stânjenească prea mult. Chiar daca vindicativul este, pare-se singurul sentiment pe care-l cunoașteți, maturitatea ar fi trebuit sa va convingă ca frica nu va rezolva nicicând slăbiciunea.
Umanitatea s-a format în exclusivitate prin amestecul de etnii ce-au “invadat”, la un moment sau altul, spațiul vital (sau conceput ca atare) al Celuilalt.
Instinctiv, viața a învățat însa omenirea si ca “legile” si “fricile” unei etnii nu serveau supraviețuirii personale. Instinctul de supravietuirii invada astfel spațiul riscului asumat stârnind razboieli aprige.
Daca lupta pentru existența, materializată în lupta pentru un spațiu vital, a fost acceptabila ca forma de perpetuare a etniei în zorii timpurii ai sălbăticiei ce-și cauta stabilitatea, mai târziu istoria umanității a transformat cucerirea unui teritoriu în proces de acumulare. “Civilizatia” s-a creat pe cadavrele celor învinși, bogăția furată a ajuns în averile unor dominatori ce au oferit, pentru a-și asigura liniștea, câteva firimituri si celor care vor ajunge masele maleabile si muncitoare în slujba acelorași învingători ai vietii.
Simplista, acuzatoare si nițel conspiraționistă (este la mare moda ca abordare, cu bunele si relele sale întelegeri, nu-i așa ?) progresul moralității si al adevaratelor valori ce-ar putea salva umanitatea de la un dezastru suicidar, nu va atins mentalul influentat.
Schemele mentale repetitive, influențate si pline de o violenta subordonata unei anxietăți existențiale nerezolvate (daca vreodată veți fi voit sa praticati introspecția revelatoare) va situează definitiv (?) în clanul vocal al ignorantei egocentrice.
Ura si refuzul marginalizant vine dintotdeauna dintr-o reacția atavică la necunoscutul ce pare ca ne amenință teritoriul existențial. Ne e frica de necunoscut (deci si de oamenii pe care nu-i cunoaștem), așa cum strămoșii nostrii tremurau de frica fulgerului.
Am putea crede ca este expresia doar a unui gregar contemporan, dar, în fapte, este o moștenire ancestrală ce ne-a păzit zorii unei existente incerte.
Ati auzit ca “africani” si “arabii” sunt “violatorii” civilizației occidentale ? Occidentul și-a impus “democrația” prin violenta ; e singura moștenire lăsată vechilor colonii, si vechii lumi prădate. Nu educație, nu cultura ; doar exploatare resurselor. Suntem noi mai buni, mai "crestini", mai toleranti ? Pare o opinie caricaturala, si poate chiar este, dar serviti-mi o alta interpretare si va dau dreptate daca este argumentată.
Epigonii “civilizației” europene, se trezesc si se plâng de culturile neântelese ale imigrantului, ca si cum acesta vine din capriciu în raiul pe care, pe de alta parte, îl criticam când imigrantii nu se mai manifesta si nu avem pe cine da vina.
Sovinismul, rasismul, ura de rasa nu va mai par la fel de profitabile atât timp cât moștenitorii vechilor colonizatori se emancipează, dornici sa mai apuce si ei (cât mai sunt în viața si nu uciși de razboaiele fără nume,) câteva bucate aruncate cu dispreț de la masa impostorilor civilizației sperjure.
Gânditi prin dumneavoastră ; nu va lăsați influențat de voroava otrăvita a manipulatorilor de orice fel. E epoca lor “de aur”. Sunteți capabil ? Sunteți pregătit ? Sau “africanii” v-au aruncat un sortilegiu !?!