Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Omul de afaceri Dan Șucu, apel către președintele Nicușor Dan: „Țineți-vă promisiunea. Nu aveți două șanse pentru prima impresie”

Dan Șucu

„Da, peste 11 milioane de români au așteptarea ca președintele României să lupte, din poziția supremă în stat, pentru promovarea unor decidenți onești, incoruptibili, care vor administra responsabil banii noștri, plătiți prin impozite”, se arată într-un mesaj public transmis de Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, către președintele Nicușor Dan. Omul de afaceri îi amintește președintelui că peste șase milioane de români l-au votat pentru schimbare, iar peste cinci milioane, au votat, prin competitorul său, tot pentru schimbare. 

În mesajul său, Dan Șucu arată că în ultimii 20 de ani, PIB-ul României a crescut de patru ori și că patru milioane de români care lucrează în firme private, împreună cu milioanele de români care lucrează în străinătate, au reușit să facă din România „o poveste de succes economic, la nivel european”. Totuși, el atrage atenția că „schimbarea pe care toți o așteptăm nu este în zona economică – economia funcționează prin forțele ei proprii. Schimbarea este așteptată să se întâmple la nivel politic, în modul în care clasa politică gestionează banii publici – fără risipă, fără deficite uriașe care să pună în pericol ceea ce mediul privat a realizat până acum.”

Președintele confederației Concordia critică situația bugetară din anul trecut, când, în ciuda creșterii taxelor cu peste 11%, cheltuielile statului au crescut cu 20%, iar salariile din sectorul public au crescut cu 25%, ajungând la „un deficit enorm, de peste 9%”. Aceasta, spune Șucu, pune în pericol toate realizările economice din ultimele două decenii.  „Iar acum, ca de fiecare dată, decidenții prezintă urgența luării unor măsuri care nu pot fi altele decât mărirea taxelor”, adaugă Dan Șucu.

„Politicienii cu care ne-am întâlnit până acum, după ce făceau o promisiune, se concentrau doar în a găsi motive pentru a nu și-o îndeplini. De la dumneavoastră, cei peste 11 milioane de oameni care au votat schimbarea așteaptă să vă concentrați în a găsi întotdeauna soluții pentru respectarea promisiunilor făcute: cheltuirea responsabilă a banului public, tăierea cheltuielilor inutile, reducerea evaziunii fiscale și absorbția fondurilor europene; nu pe creșterea taxelor pentru cei care deja susțin întreaga construcție.

Domnule Președinte, dacă vrem cu adevărat o schimbare și un nou început, trebuie să facem lucrurile diferit. Țineți-vă promisiunea. Nu aveți două șanse pentru prima impresie. Unsprezece milioane de români au votat pentru schimbare și nu vor accepta să fie, din nou, dezamăgiți”, se încheie mesajul.

Concordia reprezintă peste 3.900 de companii cu capital românesc și străin din 20 industrii esențiale care produc peste 30% din PIB-ul României și au 450.000 de salariați.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Razvan G check icon
    Interesant cum a revenit glasul confederatiilor patronale. Au tolerat cu gratie toate derapajele guvernului din ultimii trei ani, au fost foarte discreti in a sustine interesele celor care produc plusvaloare si contribuie la bugetul statului roman iar acum, dupa doua zile de la numirea noului Presedinte, vin cu presiuni si pretentii.
    Mai multa sustinere si implicare neconditionata ar fi de ajutor in situatia actuala.
    O reforma profunda, amanata zeci de ani, nu se face peste noapte si prima impresie nu este relevanta in acest context.
    Si eu as putea sa spun ca prima impresie pe care o am la comunicatul domnului Sucu nu este una buna.
    Romania nu poate fi schimbata de un singur om, oricate intentii bune ar avea.
    Toti trebuie sa ii fim alaturi.
    Altfel, numai ganduri bune.
    • Like 4
  • Reducerea cheltuielilor ii solutia care doare,dar,500 de masini si 500 de soferi ai parlamentarilor ii cea mai simpla solutie,apoi,in jos pana la cea mai mica comuna,oras,muncipiu,resedinta de jud.se mai aduna aprox.3200 de masini si tot atatia soferi.Ca doar fiecare are masina personala si permis de conducere ca sa se deplaseze in interesul comunitatii care l-a votat,si sa-se deconteze doar carburantul.Hai ca se poate.SIMPLU.
    • Like 4
    • @ Nicolaie Apolzan
      Trebuie "produse" cumva (venituri mai mari+ cheltuieli mai mici) vreo 10 miliarde(!!) de dolari. Tu vorbesti sa te afli in treaba - 3200 de masini sunt o nimica toata. Cheltuiala anuala cu 1 milion de masini poate ca se apropie de suma in cauza.
      • Like 0


Îți recomandăm

dieta - profimedia

Ai făcut sport, ai ținut dietă, ai spus „nu” când toți din jur spuneau „hai”. Și totuși, cântarul s-a încăpățânat să te dezamăgească. Poate ai auzit în jur că n-ai destulă voință. Că nu-ți propui suficient. Dar ce-ar fi dacă ai constata că nu e vina ta? Ce-ar fi dacă în tot acest proces, de fapt corpul tău nu e un partener care te susține, ci un adversar tăcut, însă foarte eficient? Foto Profimedia

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Indicatorii economico-financiari, sociologici, educaționali și de sănătate arată că România s-a degradat masiv în perioadele Iohannis-Cîțu, Iohannic-Ciucă, Iohannis-Ciolacu (licheaua care lua lecții de economie în timp ce era premier, ne dă acum nouă lecții gratis). Dar mai există un semnal, la care sunt foarte atent: folosirea limbii române în mass-media. Deci, nu analizez cetățeni de pe stradă, ci persoane de la care te aștepți să auzi o română corectă.

Citește mai mult

Pensionari / sursa foto: Inquam Photos

În țara noastră funcționează extraordinar de bine două sau trei instituții. Prima instituție este serviciul de emitere pașapoarte, a doua este definită de cota unică de impozitare, iar a treia este reprezentată de sistemul de pensii administrat privat, Pilonul II (contribuții obligatorii) și Pilonul III (contribuții facultative).

Citește mai mult