-Zilele trecute, eram la școala de șoferi...
-Te-ai găsit să-ți iei carnet. Nu ești cam bătrân pentru asta?
-De ce să nu-l iau? Văd bine, am reflexe bune, regulile de circulație le știu ca pe apă. Și tu ești mai bătrân decât mine, și n-ai carnet...
-Eu n-am nevoie.
-Mă rog, nu despre asta voiam să vorbim. Eram în mașină cu instructorul, eu stăteam în spate, că mai avea de terminat ora cu o doamnă care era la volan. Damă bine, distinsă, mirosea frumos. Da începătoare, nu știu, poate să fi fost prima ședință.
Ei, și îi zice instructorul, cu blândețe: doamnă, la prima intersecție semnalizăm și virăm dreapta. Femeia tușește, apucă volanul mai vârtos și se uită drept înainte, să spargă parbrizul cu privirea. Când intrăm în intersecție, nimic. Ținea volanul nemișcat, în schimb, își îndoia gâtul spre dreapta, aproape să-și atingă umărul cu urechea. Mergem înainte, lin fără suspin. Instructorul o privește scurt. Tace o vreme, pe urmă îi spune ca unui copil: „La prima intersecție, punem semnal dreapta, rotim volanul spre dreapta și virăm dreapta...”.
-Și s-a întâmplat același lucru: n-a virat, a strâns în schimb de volan tare cât să sugrume pe cineva și a tras iar de cap spre dreapta.
-Așa e. Dar m-am tot întrebat, de ce făcea asta?
-Compunere de forțe. Îi era frică, o frică paralizantă, să meargă altfel decât înainte. Pe de altă parte, îi era rușine să nu facă ce-i spunea instructorul. Rezultanta celor două forțe, frica și rușinea, a fost gâtoflexiunea.
-Da... cred că ai dreptate. Auzi, am putea zice despre doamna asta că era proastă?
-Am putea, dar atunci am fi noi niște proști. Cel mai la îndemână când tu ai experiență și celălalt e la început, este să-l consideri prost pentru că nu e în stare să execute un lucru elementar. Nu te duce capul să gândești că elementarul poate fi greu pentru el. Că manevra aceea simplă se poate descompune în mintea doamnei în tot felul de situații catastrofice. Ea își închipuie accidente grave când trebuie să rotească volanul, deci, să schimbe ceva, să intre în necunoscut. De aceea, trebuie s-o eliberezi de spaimă, nu s-o iei de proastă. Instructorul ce-a făcut?
-Nimic. I-a spus că ora s–a terminat și femeia a plecat.
-Ei, vezi, Asulică?
-Da ce-ar fi trebuit să facă?
-S-o ducă pe Virginia, hai să-i spunem Virginia, într-o parcare mai liberă, la un mol, și acolo, mergând încet, cu viteza întâi și a doua, s-o pună să vireze la dreapta și la stânga. Pe urmă să rotească mașina în cerc. Pe urmă să vireze dând cu spatele, ca să i se pară mai ușor cu fața. Un profesor adevărat știe să desfacă ceva care pare simplu în lucruri și mai simple.
Așa se întâmplă și la școală, cu copiii. Cât fac 2 plus 1? Nu știu. Da, nu știi, păi, de ce nu știi, Colceriule? Ia, spune tu, Georgică, cât fac? Patru. Patru o să iei tu, Georgică.
Nenumărate sunt cazurile în care ființe umane nu au parte, când trebuie să rezolve o problemă, de cineva cu priceperea și răbdarea de a le înlătura blocajul emoțional. Și rămân pe veci cu fixația că nu sunt buni la asta, că sunt antitalente, natantoli. Ceea ce, de multe ori nu-i așa.
-Bine, dar să știi că femeia...
-Virginia.
-Bine, Virginia. A mai făcut ceva. Când instructorul i-a spus să pună maneta la neutru, explicându-i că în felul ăsta motorul se decuplează, a întrebat panicată: de ce nu se oprește mașina? Și acum o să zici că nu e proastă?
-Hm, ba da, să zicem că e proastă, dar este egală în prostie cu Aristotel, cu grecul. Nu este inteligentă ca Aristotel, dar e la fel de proastă ca el.
-I-auzi, domle! Hai, că-i tare!
-Păi, este. Virginia a crezut că odată ce motorul încetează să mai învârtă roțile, mașina o să se oprească. Asta spune și Aristotel în Fizica lui. Nimic nu se mișcă decât dacă e mișcat de ceva. Odată ce cauza mișcării încetează, obiectul mișcat se oprește și el. Stagiritul nu a înțeles un lucru pe care un elev de liceu de azi, care știe ceva fizică, l-ar considera elementar: inerția. Și ar râde de marele gânditor, poate să-l considere și prost.
Dacă, însă, nu ne repezim cu categorisirea, putem încerca să înțelegem de ce a greșit Aristotel. Explicația e că pe atunci singurul obiect care se mișca pe pământ cu o anume viteză era căruța cu cai. Nu vorbim de cotigile trase de sclavi, mult prea lente. Când caii se opreau, căruța se oprea și ea. Când sclavul se oprea, cotiga se oprea. Ce ar fi putut să facă Aristotel?
Putea să deshame caii de la o căruță și să o împingă împreună cu câțiva concetățeni peripateticieni, până la oarece viteză – apoi, s-o lase liberă. Ar fi văzut că vehiculul, contrar teoriei sale, mai merge „singur” încă 30 de pous (picior grecesc), adică vreo 10 metri. Iarăși, ar fi putut, pe o mare oglindă, când pânzele erau moarte, nu bătea pic de vânt, să comande vâslașilor unei trireme, după ce trăseseră din greu, să ridice vâslele în aer – ar fi constatat că galera parcurge o distanță considerabilă fără „motor”.
N-a întreprins nimic din toate astea pentru că era sub demnitatea lui să experimenteze. Considera că lumea putea fi explicată întru totul doar cu puterea minții. De fapt, că Universul musai să se supună gândirii aristotelice. Aș fi putut să spun creierului aristotelic, dar aș fi greșit, pentru că Aristotel considera creierul un simplu element de răcire pentru sângele care venea fierbinte de la inimă, adevăratul sediu al gândirii și simțirii omului. De-a lungul istoriei antice, organul gândirii a urcat de jos în sus. Nu, primul bănuit n-a fost sexul, cum deja te gândești...
-Nu, domle, nu mă gândesc...
-... ci diafragma, mușchiul care împarte corpul în două. Apoi, s-a trecut la inimă. În fine, de la Galenus încoace, creierul.
-Ce chestie, la urma urmei, inima și diafragma sunt niște mușchi. De aici și vorba aceea, „cum vrea mușchii mei”. Am auzit că Aristotel avea o problemă și cu dinții femeilor... că sunt mai mulți... sau mai puțini.
-Da, a decretat că în mod natural femeile au mai puțini dinți în gură decât bărbații.
-Păi, asta pot să spună și azi niște bărbați după ce-și iau la poceală nevasta sau amanta.
-Și despre picioarele păianjenilor a legiferat că sunt 6, fără să le numere vreodată. Pentru că ar fi văzut că majoritatea acestor arahnide au 8 picioare. Ei, poți să afirmi despre Aristotel că era prost?
-Păi, nu prea ai cum... dar... să facem și noi un experiment, în minte, să presupunem că s-ar întâlni Virginia cu Aristotel. Ce ar ieși?
-Despre Virginia noastră, Stagiritul ar fi spus, înainte ca ea să se urce în mașină, ce-a spus și acum 2000 și ceva de ani: „Pentru că e femeie, nu poate fi decât un rebut al reproducerii, imatură, deformată, deficientă, cu un cuvânt, monstruoasă. Femeile sunt rezultatul unei gestații la temperaturi scăzute, de aceea au sângele mai rece decât bărbații și mai puțini dinți”. În Politica spune că femeile nu au dreptul, cum nu au nici sclavii, să fie cetățeni. De fapt, nici nu prea le considera ființe umane.
-Tare bărbat. Dar cred că ar mai fi o întrebare: ar fi fost în stare nea Aristotel să-și ia carnet de conducere pe bune, fără 5 000 de euro în plic?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
