În Puterea și Adevărul*, unul dintre cele mai convingătoare filme de propagandă ale epocii Ceaușescu, inginerul Petre Petrescu (interpretat de Amza Pellea) se opune construcției unui baraj de mari dimensiuni pe care Partidul, prin vocea lui Pavel Stoian (Mircea Albulescu), îl dorea realizat în termen de 2 ani. Inginerul Petrescu aduce argumente științifice, explicând că un asemenea proiect grandios depășește posibilitățile tehnologice și umane ale regiunii. Este înfierat într-o ședință de partid, este luat cu mașină neagră de acasă și trimis jos, în beciurile Securității, unde cu lampa în ochi i se arată lumina Partidului.
„Vorbesc cu niște oameni care nu știu să extragă o rădăcină pătrată”, se revoltă inginerul comunist, neînțelegând că tovarășii aceia rudimentari care iau cuvântul în ședința de excludere au ceva mult mai valoros pentru Partid, ceva ce lui îi lipsește: credința oarbă care să-i călăuzească în noua religie politică. Rațional, comunismul nu poate fi explicat fără a cădea în erezii periculoase. Comunismul este în primul rând un exercițiu de credință. Doar credința face posibil cincinalul în patru ani și jumătate sau poate muta - după cum vedem în film - munții din loc.
Inginerul Petrescu a păcătuit punând adevărul științific deasupra adevărului politic. Este o temă recurentă în dialectica socialist-comunistă, unde omul de știință și politrucul se înfruntă cu cerbicie, pentru ca, în final, primul fie să accepte de bunăvoie Adevărul suprem propovăduit de Partid, fie să fie convins de el prin metode specifice. Astăzi omului de știință i-am zice tehnocrat, iar politrucului i-am zice politruc.
„Eu nu sugerez remanierea, eu cer”, spune de pildă politrucul Liviu Dragnea, luându-i în cătarea armei pe doi miniștri cu apucături tehnocrate din Guvernul Grindeanu: Tudorel Toader, de la Justiție, și Viorel Ștefan, de la Finanțe. Dacă primul nu este membru de partid și are circumstanțe atenuante, dl. Ștefan n-are nicio scuză. Ca membru PSD, a nu crede în programul de guvernare este cel mai mare păcat, echivalent cu un act de trădare.
Dl. Ștefan, ca un veritabil contabil cu mânecuțe, îi arată dlui Dragnea că nu ies cifrele, că bugetul nu suportă atâta generozitate, că impozitul pe gospodărie nu iese la socoteală. Adevărul științific este că nu te poți întinde mai mult decât te ține plapuma. În replică, dl. Dragnea îl trimite pe ministrul Finanțelor la adevărul politic din Cartea Sfântă a regimului: „Dacă s-ar uita mai des în programul de guvernare, ar găsi soluții...”
Prin urmare, ministrul de Finanțe nu crede în adevărul revelat domnului Dragnea și merită aruncat peste bord. Va fi probabil primul pus pe lista de remaniați pe care i-o va trimite dl. Dragnea premierului. Cine nu crede în Program nu are ce căuta în Guvern. Este, de aceea, cuminte să repeți în fiecare frază litania „așa cum spune programul de guvernare...”. O face cu entuziasm tovărășesc și convingere doamna Lia Olguța Vasilescu fără să clipească, atunci când dublează sau triplează salariile din vârful buzelor.
Nu înțeleg, totuși, de ce s-a complicat dl. Dragnea cu un astfel de intelectual șovăielnic și nu l-a pus ministru de Finanțe de la bun început pe dl. Darius Vâlcov sau, mai bine, de ce nu s-a pus chiar pe sine în această funcție. Putea la fel de bine să fie și ministru al Justiției, și ministru al Finanțelor, și procuror general, și președinte al Camerei deputaților, și șef al comisiei de prietenie cu Brazilia, și ce ar mai fi vrut să ceară. Ar fi fost, după decenii de împliniri mărețe, întruchiparea personalității multilateral dezvoltate, deținător unic al Puterii și al Adevărului.
* Da, „Puterea și Adevărul” este un film comunist, apărut în 1972. Este o adevărată capodoperă de fină manipulare pusă în scenă de Titus Popovici. În film „se spun” lucruri până atunci de neimaginat și de neauzit și, din acest motiv, pare un film critic la adresa comunismului. Că totul era făcut pentru legitimarea noii epoci Ceaușescu, în opoziție cu „greșelile trecutului”, comise de regimul Dej, că nicio clipă ideologia comunistă nu este pusă sub semnul îndoielii, ci doar „elementele” care au deviat de la idealuri, că tonul critic nu contestă nicio secundă lumea comunistă, singura lume posibilă, acestea sunt detalii mult prea subtile să fi fost luate atunci în seamă. Vă invit să urmăriți cu prietenii dvs. acest film, cu sensibilitatea de acum și cu bagajul cultural pe care l-ați acumulat în libertate. Chiar și așa, chiar și știind că regimul comunist a fost fundamental mincinos și criminal, pe unii dintre dvs. filmul poate să-i convingă. Imaginați-vă apoi cum ar fi fost să vedeți filmul în anii '70: ați fi fost convinși că în România comunismul trebuie și merită salvat. De „vină” este geniul rău al lui Titus Popovici și al celorlalți excepționali meseriași ai propagandei, care au îndesat atât de bine comunismul în capul acestui popor, că nici după 30 de ani de democrație nu reușim să-l extragem de acolo.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
! Este reala , nu verosimile !
Partidul ( sau coalitia ) care a furnizat guvernul, va raspunde in fatza alegatorilor pentru efectele si consecintele programului de guvernare, fie ele bune sau rele.
Ca sa-l citez chiar pe dl. Negrutiu, doar "fanaticii sau propagandistii" nu vad aceste lucruri.
Dl. Negrutiu, in calitate de alegator si de contribuabil, are tot dreptul sa critice cum doreste domnia sa pe orice politician sau partid, sau orice aspect care priveste Statul roman si institutiile sale.
Insa, ca ziarist si formator de opinie, domnia sa ar trebui sa-si argumenteze rational si cat de cat obiectiv atat antipatiile, cat si simpatiile politice.
Azi mâine o sa avem și noi Liv-Drag-Un fiul lui Liv-Drag-Il și nepotul lui Liv-Ir-Sen. Și, mamă, ce o sa mai plângem (de bucurie?) când ne vom vedea conducătorul!
În anul 1985, nu s-a putut întoarce în Libia fiindcă directorul şantierului românesc de la Krivoi Rog, care îl aprecia foarte mult, obţinuse promisiunea ARCOM-ului că îl va trimite doar la Krivoi Rog, în URSS. Se construia Combinatul de Îmbogăţire a Minereurilor Acide, ridicat lângă localitatea Dolinska - Ucraina, cea mai mare investiţie externă a României din toate timpurile. A fost pentru prima oară în care a regretat că este un meseriaş de clasă. În Libia se lucra pe dolari, în URSS se lucra pe ruble... A plecat în URSS să-l strângă pe director de gât... N-a făcut-o şi a rămas în acolo 6 ani. Când a început Revoluţia, fără să aibă permisiunea cuiva, a plecat în România şi pe 30 decembrie 1989 era acasă, nu mai el ştie cum a ajuns. S-a asigurat că totul este bine şi în ianuarie 1990 s-a întors. A fost un norocos.
Cu privire la ministrul Finanţelor, eu nu sunt de acord cu autorul pentru următoarele considerente: PSD-ul a câştigat alegerile cu un program de guvernare iar guvernul constituit are ca obiectiv implementarea acelui program. Dacă nu credea în acest program, nu trebuia să accepte funcţia, iar dacă s-a convins mai târziu că programul de guvernare nu este realist, atunci trebuia să demisioneze. El a fost numit de către partid pentru a implementa programul acestuia. Eu am votat un program de guvernare şi vreau ca acesta să fie implementat. Dacă PSD-ul nu pune în practică programul de guvernare pe care mi l-a prezentat în campanie, eu nu mai votez PSD-ul. Actualul ministru de Finanţe nu poate, foarte bine, dar să plece. Să vină alt ministru care poate. Eu nu am votat PSD-ul ca să-mi spună că nu poate. Orice asociere cu practicile PCR-ului sunt nepotrivite. Şi în SUA este la fel. Un preşedinte câştigă alegerile cu un program de guvernare şi toţi oamenii numiţi de el în diferite funcţii pun în practică programul respectiv. Nu sunt în stare, atunci pleacă. Programul de guvernare este un contract între partid şi alegători ce trebuie respectat.
Revenind la România, eu nu vreau dizidenţi în guvern, ci miniştri care se pricep să pună în practică programul pe care eu l-am votat. Că de aceea votăm. Au promis, trebuie să-l pună în practică. Au spus că ştiu şi pot, nu accept paşi înapoi. Cine nu poate ţine pasul este liber să plece.