Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Ce-aș fi ajuns dacă Ceaușescu ar mai fi trăit?

Într-o seară din luna decembrie a anului 1989, mă întorceam de la școală. Stătusem după ore la cercul de creație literară, dedicat olimpicilor la română, din clasele V-VIII. Îmi venise rândul ultimul să-mi citesc creația. Poezia mea despre un vultur, care ar fi trebuit să fie o epopee cum nu s-a mai scris de când e școala 15 școală, a provocat un căscat prelung în sala de clasă.

Mergeam spre casă, împreună cu o colegă, contemplându-mi splendidul eșec. Și atunci, la 14 ani, am avut pentru prima oară revelația că pionierele se maturizează mai repede. „Știi, mi-a spus ea, poate ar trebui să încerci să scrii ceva cu Tovarășa…”

Câteva zile mai târziu a venit Revoluția. Taman la timp ca să mă salveze de o epopee comunistă.

Pentru milioane de români, Revoluția a venit însă prea târziu. Peste ani, ca ziarist acreditat pe lângă Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securității, și având în față zeci de probe de abjecție, de lașitate și de mizerie umană, m-am gândit înfricoșat ce aș fi făcut eu dacă aș fi fost în locul acelor oameni care au ales compromisul. La ei, când s-a produs declicul? Dorința lor de colaborare a apărut bruc, din convingere, din ură sinceră pentru semeni sau a venit la capătul a zeci de compromisuri mărunte? Au scris la început un catren și apoi altul, și altul sau direct un Omagiu – Biblia cu coperți roșii, pe care activiștii i-au dedicat-o lui Nicolae Ceaușescu?

Înainte să facă pactul cu Diavolul, toate acele nume de turnători, colaboratori și activiști sârguincioși, toți acei cântăreți la radio, la TV și la Scânteia, toți tovarășii de la județeana de partid care îi scoteau pe părinți la defilare pe Municipal de 23 August și toate tovarășele care ne duceau pe noi, pionierii, la concursurile „Patrie română, țară de eroi”, toți tinerii, adulții și bătrânii care participau cu trupurile lor la covorul viu pe care călca Marele Cârmaci, toți aceștia trebuie să fi fost la început niște oameni ca toți oamenii care aspirau la o roată de cașcaval la restaurantul partidului, la un post de profesor mai aproape de casă, la un post de birou mai călduț, la o leafă mai mare, la un pașaport care să le permită o excursie în Cehoslovacia sau la acces direct la muză în cercul literar. Adevărul sec este că majoritatea românilor au ales să colaboreze cu regimul pentru a urca pe scara socială, nu pentru că le-ar fi pus securistul pistolul la tâmplă. Nu te omora nimeni dacă nu te duceai la defilare cu fabrica și dacă nu scriai poezii cu Tovarășa. Dar e drept că nici comod nu-ți era.

Și azi, la peste trei decenii de la căderea lui Ceaușescu, mă sperie gândul că n-aș fi știut să aleg. Că la vârsta aceea aș fi putut înțelege că așa se face. Că școala îmi pregătea un destin implacabil de activist, fără ca familia să obiecteze. Am scris după 1989 nenumărate articole de presă despre colaboratori și colaboraționism, având în permanență grijă să nu judec persoanele, să prezint doar faptele și să găsesc circumstanțele care au produs șirul de nenorociri. Victime ele însele ale unui sistem infernal și apoi călăi ai apropiaților pe care îi ofereau pe tavă Securității, colaboratorii regimului sunt mulți, înfiorător de mulți. O jumătate de milion în scriptele CNSAS, cu nume de cod și angajament, dar câte alte milioane n-au colaborat tacit? O jumătate de Românie urmărind cealaltă jumătate, într-un scenariu distopic bazat pe teroare și frică. Oameni mutilați moral, ieșiți din beznă să construiască o societate democratică. Poate acesta e unul dintre răspunsurile la întrebarea de ce e atât de greu să schimbi lucrurile în România?

Nu am cuvinte să le mulțumesc celor care în 1989 mi-au dat, cu moartea lor, darul libertății de a-mi putea pune și azi cu glas tare această întrebare: ce-aș fi ajuns dacă mai trăia Ceaușescu? Deși răspunsul pare clar, viața poate oferi oricând accidente de parcurs. Căci pe acest drum implacabil și înspăimântător pe care l-am parcurs în minte de nenumărate ori în ultimii ani, apare un uriaș. Moșu, bunicul din partea mamei, supraviețuitor al campaniei din Rusia, rănit în Munții Tatra, singurul țăran din satul lui care l-a trimis la dracu pe președintele de CAP care venise să-i ia vițica din bătătură și singurul om care asculta Vocea Americii pe o rază de zeci de kilometri, mă întâmpina în partea asta a anului, când mergeam în vacanță, cu un „colind” pe care-l auzise la radio de la Mircea Crișan: „Ia mai mânați-l, măăăă!” Și când punea accentul pe „l”, ochii lui scânteietori și albaștri râdeau de încântare.

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Foarte interesant articolul dar argumentatia cred că a omis un aspect.
    Colaborationismul românilor cu autoritățile statului comunist nu privea doar avantajele personale sau din contra, necolaborarea nu atrăgea doar niște persecuții personale ci putea afecta chiar viața celor din familie (parinti, sotie, frati, copii). Nu puteai sa-ți spui doar "ok, îmi asum consecințele faptelor mele" dar nu puteai să te duci la copilul tău să-i explici de ce învățătoarea nu i-a dat premiu deși el a învățat bine... ☹️.
    Și eu sunt dintre "fericiții" care nu au trebuit să facă lucruri reprobabile ca să supraviețuiască.
    • Like 0
  • Interesant ! Ce am ajuns eu și alții ca mine lllla sfîrșitul ultimului drum al existenței terstre, după ce comunismul a fost demolat - pentru comparație între cei care se întreabă ce ar fi ajuns față de cei care au trecut direct prin experiența nemijlocită a traiului sub controlul direct al PCR - e și mai intersant dacă punem laolaltă la ce era atunci și ce a urmat după. Cu întrebarea: care e diferența între traiul sub coordonarea nemijlocită a PCR - ului și supraviețuirea din zilele noastre, când tot ce mișcă azi în România supusă controlului organismelor EU și în perspectiva globalizării. Dacă în zilelele epocii apuse majoritatea celor care ocupau un loc în ierarhia economică sau administrativă aveau în permanență teama de a fi tras la răspundere pentru neîndeplinira sarcinilor de partid fie în ședințele comitetelor locale de partid, fie la cele ale analizelor periodice județene care se prelungeau deseori peste miezul nopții, unde puteai fi ridicat în picioare ca să răspunzi pentru sarcinilor neîndeplinite, mergând uneori la amenințări cu privarea de libertate, astăzi trăim o altă frică la fel de perpetuă, legată fie de pierderea locului de muncă, de intrarea în șomaj, fie de scumpirile bunurilor de consum, fie de inflație, fie chiar de un război iminent, fie de efectele pandemiei, de contractarea unor boli pentru care sistemul de sănătate nu oferă perspectiva unei asistențe medicale care a fost și nu mai există - dacă am fi destul de serioși să recunoaștem . Ca și întreaga economie naționale postume.
    • Like 0
    • @ Marian Raduinea
      Nu se compară cerințele UE cu cele ale dictaturii. Organismele (mult hulite) europene nu te lasă să cheltuiesti bani împrumutați pentru acoperirea deficitului bugetar (ceea ce e logic), decât să produci pe stoc mimând productivitatea.
      Iar guvernanții noștri nu știu alte mecanisme de a câștiga votul electoratului decât marirea salariului minim pe economie și a pensiilor (agravand deficitul bugetar).
      Aici UE chiar ne protejează de incompetența politicienilor
      • Like 0
  • ESTELLA check icon
    Situatia de atunci este descrisa corect ! PCR nu trebuia scos in afara legii, a stiut ILIESCU cum sa-i pacaleasca pe oameni ! Astazi este bine merci la putere dar sub alte denumiri !
    • Like 1
  • Oameni ca bunicul dumneavoastra incheaga temelia rezistenta a acestei lumi. Tesatura de bunatate naturala, de constiinta dreapta si de ras sanatos, impreuna cu o minte clara alcatuiesc omul frumos in orice regim, dincolo de CV-uri pompoase, de vorbe sforaitoare si de viclenii invatate la "scoala vietii".
    • Like 2
  • Dacă Ceaușescu ar fi trăit, aș fi ajuns la Gherla, la Sighet, la Jilava sau la Canal, după torturi și încercări de reeducare. M-am născut în 1985. În septembrie 1989 (aveam 4 ani) am refuzat să îmbrac uniforma de șoim, am fugit după perdea și am strigat că este urâtă. Mama era educatoare. La insistențele ei am acceptat, să nu o supăr, dar în fotografie se vede pe fața mea refuzul. Și nu, în casă nu se vorbea de rău de dictator, de teama ca eu să nu duc vorba prin afara casei.

    Nu există scuze și circumstanțe, există structuri ADN. În structura ADN-ului meu este ștanțat dreptul la liberă exprimare, la viață și la autonomie. Este anul 2019, anul acesta împlinesc 34 de ani. În 15 ani în câmpul muncii nu am făcut nici măcar un singur compromis. Am fost pusă în situația de a primi șpagă de la o avocată care dorea să-și înscrie plodul în grupele de limba engleză pe care le coordonam. M-a sunat. I-am spus că am telefonul sub urmărire și o voi denunța la poliție. A doua zi m-am prezentat la direcțiunea școlii și am amenințat că voi chema televiziunea pentru a demasca avocata care mi-a oferit șpagă, cu dovezi. Eram pe holul Școlii nr 11 Ion Heliade Rădulescu, din București. Școala unde învățau fetele Maiei Morgenstern și copiii lui Lucian Mândruță. Am stat la masă alături de corupți ai Guvernului, unde am spus răspicat de faptul că nu colaborez cu scursuri morale. Un membru al Guvernului a vrut să aranjeze cu mine o diplomă Cambridge. I-am spus să aranjeze cu Universitatea Cambridge din UK, îi dau adresa.

    Cu funcționarii publici? Când am fost să îmi înregistrez PFA-ul, mi s-a făcut cu ochiul de funcționară că o mică atenție mă ajută să avansez pe lista de așteptare. Cu voce tare am spus că refuz să dau șpagă funcționarilor publici pentru a mi se soluționa cererea, voi aștepta la coadă cât este nevoie.

    În facultate am refuzat să dau șpagă pentru Licență, deși Stăiculescu din Constanța de la Drept, decanul facultății, mi-a spus clar că fără bani nu o iau. Atunci am deschis ușile biroului și am spus cu voce tare: dacă îmi cereți bani pentru licență, înseamnă că nu sunt suficient de pregătită să activez în câmpul muncii, așa că refuz să mă licențiez.

    Am stat la masă și cu Jose Manuel Barosso, am lucrat în Malta în Programe Erasmus+, am urmat studii la Universitatea Bradford din UK și am venit apoi acasă, în orașul meu natal, Constanța.

    Nu am lucrat o singură zi în statul bolșevic, știți de ce? Pentru că banii mei nu vor ajunge niciodată pe mâna comuniștilor. Nu plătesc taxe din munca și intelectul meu nici securiștilor, nici nostalgicilor, nici comuniștilor.

    Vot? Ce să votez? România este sub ocupație comunistă din 1947. Ultima zi liberă a românilor a fost ziua când Dej cu Groza se îndreptau către MS Regele Mihai cu arma sub cojoc, pentru a-l obliga să abdice, sub șantajul că vor ucide 1000 de studenți dacă nu o va face. A abdicat și vouă vi s-a spus că ne-a lăsat pradă sovietelor. Și sunteți nostalgici după case, mașini, sculărie și pistoane. Să vă fie rușine! Da, eu vă judec, vă judec până la sânge pentru faptul că aveți nesimțirea și neobrăzarea de a călca peste cadavrele celor din experimentul de la Pitești, pe cadavrele bătrânei Rizea și Arnăuțoilor.

    Să mi se ia cetățenia, să fiu spânzurată, să fiu batjocorită și condamnată că nu votez. Dar votul meu este sfânt și va fi exercitat într-o țară liberă și democraatică, nu pângărită de nostalgici inconștienți.

    Nu aveți ce mânca? Aveți puțini bani la pensie și galantarele sunt pline? O fi oare „suferința” voastră așa de mare, comparativ cu a lui Goma? Cu a făgărășenilor din munți, care mâncau scoarță de copac pentru a rezista în opoziția alor față de colectivizare, care a distrus vieților țăranilor noștri care au luptat pentru neamul românesc și au primit pământ de la MS Ferdinand ca răsplată. Nerușinaților care vă plângeți că nu aveți acum salamul din comunism, dar la țăranii schingiuți și agățați de grindă de către cei care veneau cu colectivizarea nu vă e măcar rușine?!

    Ba da, ați fost un popor de lași, voi cei care ați lăsat comunismul să se desfășoare. Trebuia să opuneți rezistență zi de zi, oră de oră să refuzați să urcați scara socială, mânjită de sânge curat.

    Iar tu, Floare, blestemată să fii pentru jignirea profundă ce o aduci poporului român liber.
    • Like 9
  • "Fenomenul Pitesti " Victima devine tortionara...poate asta a insemnat supravietuirea in comunism. Prin natura lui, omul este oportunist , vrea mai mult, mai sus. Nu facem exceptie noi, ca natie. Toate ororile si mizeriile au fost posibile datorita lipsei noastre de reactie..a fricii inoculate de catre strategii socialismului. Eram inginer care abia iesise din stagiatura...satula de mizerii si de imbecilitati. Nu-mi doream decat un sistem care sa-mi faciliteze dezvoltarea , doream oameni potriviti, la locuri potrivite. M-am inselat , toate au capatat o alta fata, mai rafinata si mult mai cinica.....e ziua de Craciun...inima imi spune sa va doresc putere, unitate , bunatate si compasiune!
    • Like 3
  • Cri check icon
    Mi-as permite sa-l completez pe dl. Negrutiu adaugand faptul ca legitimitatea hidoasa a regimului comunist nu a fost data doar de colaborationismul in masa, la fel de hidos, cu Securitatea.
    Sa nu uitam ca jumatate din populatia activa a Romaniei comuniste, adica vreo 4 milioane de cetateni, era membra PCR, Oamenii deveneau membri PCR de buna voie si nesiliti de nimeni; sunt mult mai in varsta decat dl. Negrutiu, astfel ca pot relata faptul ca in studentie, incepand cu anul II cand se faceau recrutarile pentru PCR, era un asemenea aflux de cereri de intrare in partid, incat fusesera organizate un fel de examene de triere a numerosilor doritori de a avea carnet de comunist.
    ""Candidatii"" erau supusi unui soi de interviu de catre sefii organizatiei studentilor comunisti din facultatea noastra; intrucat sedintele erau publice, noi ceilalti, ""plebea"" care nu solicitase sa intre in partid, asistam siderati cum colegii "candidati"" isi declarau dragostea neconditionata pentru doctrina comunista si pentru Tovarasul si Tovarasa si alte cretinisme de acest gen.
    Colaborationismul in masa al cetatenilor cu regimul comunist a permis camarilei conduse de Iliescu sa preia puterea dupa caderea dictaturii; milioanele de colaborationisti au rasuflat usurati auzindu-l pe Iliescu ca nu va permite nicio ""vanatoare de vrajitoare"" si au votat in consecinta; acesta este motivul pentru care Proclamatia de la Timisoara nu a avut succes; din acelasi motiv PNT-CD, un partid care promitea deschis de-comunizarea Statului roman si aducerea in fatza Justitiei a celor raspunzatori pentru abuzurile regimului comunist, a fost anihilat de fantomele Securtatii, cu complicitatea iresponsabila a populatiei care era speriata de programul politic al taranistilor.
    Liberalii au ales tactica ""supravietuirii"", adica au decis sa afiseze o atitudine de ""non-combat"" fatza de Iliescu si FSN, astfel ca Securitatea omni-prezenta in Statul roman pot-decembrist, le-a permis sa supravietuisca.
    Drept urmare, dl. Quintus a fost Ministru al Justitiei in guvernul FSN instaurat dupa primele alegeri post-decembriste.
    Din acelasi motiv, adica colaborationismul cu FSN, PNL a decis sa paraseasca repede uriasul meeting anti-FSN din 28 ianuarie 1990, lasandu-i singuri pe taranisti, care apoi au fost atacati de hoardele feseniste inarmate cu bate si lanturi.
    Astazi PNTCD este istorie, iar PNL s-a ""cununat"" cu PD(L), partidul condus de un alt privilegiat al fostului regim comunist, T. Basescu. iar intemeietorul PD-ului, Petre Roman, este astazi senator PNL. Asa se scrie istoria.
    • Like 6
    • @ Cri
      De fapt, romanii nu reusesc sa fie pragmatici. Si atunci, ca si acum, orizontul lor de asteptare nu e o democratie ca in Grecia sau alt stat apropiat, ci una ca in America. Romanul nu vrea o skoda buna, el vrea cel mai scump model de BMW, oricat ar fi de distrus. Astfel atunci cand am avut libertate sa cerem, nu am cerut ceva realizbil, ci am cerut sa dispara comunismul si comunistii dintr.o tara 99% comunista. Cum asta era irealizabil, ni s.a dat ce voiam sa auzim - o minciuna servita de cei care s.au prins ca nu suntem pregatiti pentru democratie.
      • Like 1
  • Aceasta este adevarata fata a comunismului. Din păcate, ea se propaga generație de generație alimentata de oportuniști fără scrupule. Din fericire sunt tot mai mulți cei care văd lucrurile mai clar. Creștem încet dar stabil. Generația noastră lupta încă. Sa speram ca următoarea sa facă diferența.
    • Like 4
    • @ Lucian Cheosea
      dalex check icon
      Oportunistii nu sunt "fara scrupule", sunt lipsiti de valoare profesionala si nu pot parveni decat prin "oportunism fara scrupule".
      Comunismul a avut succes mai mare in Romania decat in Cehoslovacia sau Ungaria ( sau Bulgaria) pentru ca numarul celor fara o maserie onorabila ( nu ma refer la gloata de proletari adusa din sate si pusa la strung sa produca rebuturi ) era ( si este si in prezent ) foarte mic. Numarul celor ce se pot baza pe fortele proprii pentru a trai decent a scazut si scade prin migratia celor mai buni - doar ei pot trai in Occidentul care nu "digera" ratatii profesionalsi smecheria romaneasca ( noi ne facem ca muncim ...).
      Rezultatul s-a vazut la parlamentarele castigate de PSD, partidul criminalului Ilici si al infractorului ( cu suspendare ) Dragneda.
      • Like 2
  • Suntem de aceeași varsta si gandesc la fel! Felicitări pentru articol!
    • Like 3
  • Un articol foarte bun. Sunt de o varsta apropiata cu autorul (cativa ani in plus), asa ca m-am regasit in el. Multumesc!
    • Like 2


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult