Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Ce-aș fi ajuns dacă Ceaușescu ar mai fi trăit?

Într-o seară din luna decembrie a anului 1989, mă întorceam de la școală. Stătusem după ore la cercul de creație literară, dedicat olimpicilor la română, din clasele V-VIII. Îmi venise rândul ultimul să-mi citesc creația. Poezia mea despre un vultur, care ar fi trebuit să fie o epopee cum nu s-a mai scris de când e școala 15 școală, a provocat un căscat prelung în sala de clasă.

Mergeam spre casă, împreună cu o colegă, contemplându-mi splendidul eșec. Și atunci, la 14 ani, am avut pentru prima oară revelația că pionierele se maturizează mai repede. „Știi, mi-a spus ea, poate ar trebui să încerci să scrii ceva cu Tovarășa…”

Câteva zile mai târziu a venit Revoluția. Taman la timp ca să mă salveze de o epopee comunistă.

Pentru milioane de români, Revoluția a venit însă prea târziu. Peste ani, ca ziarist acreditat pe lângă Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securității, și având în față zeci de probe de abjecție, de lașitate și de mizerie umană, m-am gândit înfricoșat ce aș fi făcut eu dacă aș fi fost în locul acelor oameni care au ales compromisul. La ei, când s-a produs declicul? Dorința lor de colaborare a apărut bruc, din convingere, din ură sinceră pentru semeni sau a venit la capătul a zeci de compromisuri mărunte? Au scris la început un catren și apoi altul, și altul sau direct un Omagiu – Biblia cu coperți roșii, pe care activiștii i-au dedicat-o lui Nicolae Ceaușescu?

Înainte să facă pactul cu Diavolul, toate acele nume de turnători, colaboratori și activiști sârguincioși, toți acei cântăreți la radio, la TV și la Scânteia, toți tovarășii de la județeana de partid care îi scoteau pe părinți la defilare pe Municipal de 23 August și toate tovarășele care ne duceau pe noi, pionierii, la concursurile „Patrie română, țară de eroi”, toți tinerii, adulții și bătrânii care participau cu trupurile lor la covorul viu pe care călca Marele Cârmaci, toți aceștia trebuie să fi fost la început niște oameni ca toți oamenii care aspirau la o roată de cașcaval la restaurantul partidului, la un post de profesor mai aproape de casă, la un post de birou mai călduț, la o leafă mai mare, la un pașaport care să le permită o excursie în Cehoslovacia sau la acces direct la muză în cercul literar. Adevărul sec este că majoritatea românilor au ales să colaboreze cu regimul pentru a urca pe scara socială, nu pentru că le-ar fi pus securistul pistolul la tâmplă. Nu te omora nimeni dacă nu te duceai la defilare cu fabrica și dacă nu scriai poezii cu Tovarășa. Dar e drept că nici comod nu-ți era.

Și azi, după 26 de ani de la căderea lui Ceaușescu, mă sperie gândul că n-aș fi știut să aleg. Că la vârsta aceea aș fi putut înțelege că așa se face. Că școala îmi pregătea un destin implacabil de activist, fără ca familia să obiecteze. Am scris după 1989 nenumărate articole de presă despre colaboratori și colaboraționism, având în permanență grijă să nu judec persoanele, să prezint doar faptele și să găsesc circumstanțele care au produs șirul de nenorociri. Victime ele însele ale unui sistem infernal și apoi călăi ai apropiaților pe care îi ofereau pe tavă Securității, colaboratorii regimului sunt mulți, înfiorător de mulți. O jumătate de milion în scriptele CNSAS, cu nume de cod și angajament, dar câte alte milioane n-au colaborat tacit? O jumătate de Românie urmărind cealaltă jumătate, într-un scenariu distopic bazat pe teroare și frică. Oameni mutilați moral, ieșiți din beznă să construiască o societate democratică. Poate acesta e unul dintre răspunsurile la întrebarea de ce e atât de greu să schimbi lucrurile în România?

Nu am cuvinte să le mulțumesc celor care în 1989 mi-au dat, cu moartea lor, darul libertății de a-mi putea pune și azi cu glas tare această întrebare: ce-aș fi ajuns dacă mai trăia Ceaușescu? Deși răspunsul pare clar, viața poate oferi oricând accidente de parcurs. Căci pe acest drum implacabil și înspăimântător pe care l-am parcurs în minte de nenumărate ori în ultimii ani, apare un uriaș. Moșu, bunicul din partea mamei, supraviețuitor al campaniei din Rusia, rănit în Munții Tatra, singurul țăran din satul lui care l-a trimis la dracu pe președintele de CAP care venise să-i ia vițica din bătătură și singurul om care asculta Vocea Americii pe o rază de zeci de kilometri, mă întâmpina în partea asta a anului, când mergeam în vacanță, cu un „colind” pe care-l auzise la radio de la Mircea Crișan: „Ia mai mânați-l, măăăă!” Și când punea accentul pe „l”, ochii lui scânteietori și albaștri râdeau de încântare.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Interesant ! Ce am ajuns eu și alții ca mine lllla sfîrșitul ultimului drum al existenței terstre, după ce comunismul a fost demolat - pentru comparație între cei care se întreabă ce ar fi ajuns față de cei care au trecut direct prin experiența nemijlocită a traiului sub controlul direct al PCR - e și mai intersant dacă punem laolaltă la ce era atunci și ce a urmat după. Cu întrebarea: care e diferența între traiul sub coordonarea nemijlocită a PCR - ului și supraviețuirea din zilele noastre, când tot ce mișcă azi în România supusă controlului organismelor EU și în perspectiva globalizării. Dacă în zilelele epocii apuse majoritatea celor care ocupau un loc în ierarhia economică sau administrativă aveau în permanență teama de a fi tras la răspundere pentru neîndeplinira sarcinilor de partid fie în ședințele comitetelor locale de partid, fie la cele ale analizelor periodice județene care se prelungeau deseori peste miezul nopții, unde puteai fi ridicat în picioare ca să răspunzi pentru sarcinilor neîndeplinite, mergând uneori la amenințări cu privarea de libertate, astăzi trăim o altă frică la fel de perpetuă, legată fie de pierderea locului de muncă, de intrarea în șomaj, fie de scumpirile bunurilor de consum, fie de inflație, fie chiar de un război iminent, fie de efectele pandemiei, de contractarea unor boli pentru care sistemul de sănătate nu oferă perspectiva unei asistențe medicale care a fost și nu mai există - dacă am fi destul de serioși să recunoaștem . Ca și întreaga economie naționale postume.
    • Like 0
  • ESTELLA check icon
    Situatia de atunci este descrisa corect ! PCR nu trebuia scos in afara legii, a stiut ILIESCU cum sa-i pacaleasca pe oameni ! Astazi este bine merci la putere dar sub alte denumiri !
    • Like 1
  • Oameni ca bunicul dumneavoastra incheaga temelia rezistenta a acestei lumi. Tesatura de bunatate naturala, de constiinta dreapta si de ras sanatos, impreuna cu o minte clara alcatuiesc omul frumos in orice regim, dincolo de CV-uri pompoase, de vorbe sforaitoare si de viclenii invatate la "scoala vietii".
    • Like 2
  • Dacă Ceaușescu ar fi trăit, aș fi ajuns la Gherla, la Sighet, la Jilava sau la Canal, după torturi și încercări de reeducare. M-am născut în 1985. În septembrie 1989 (aveam 4 ani) am refuzat să îmbrac uniforma de șoim, am fugit după perdea și am strigat că este urâtă. Mama era educatoare. La insistențele ei am acceptat, să nu o supăr, dar în fotografie se vede pe fața mea refuzul. Și nu, în casă nu se vorbea de rău de dictator, de teama ca eu să nu duc vorba prin afara casei.

    Nu există scuze și circumstanțe, există structuri ADN. În structura ADN-ului meu este ștanțat dreptul la liberă exprimare, la viață și la autonomie. Este anul 2019, anul acesta împlinesc 34 de ani. În 15 ani în câmpul muncii nu am făcut nici măcar un singur compromis. Am fost pusă în situația de a primi șpagă de la o avocată care dorea să-și înscrie plodul în grupele de limba engleză pe care le coordonam. M-a sunat. I-am spus că am telefonul sub urmărire și o voi denunța la poliție. A doua zi m-am prezentat la direcțiunea școlii și am amenințat că voi chema televiziunea pentru a demasca avocata care mi-a oferit șpagă, cu dovezi. Eram pe holul Școlii nr 11 Ion Heliade Rădulescu, din București. Școala unde învățau fetele Maiei Morgenstern și copiii lui Lucian Mândruță. Am stat la masă alături de corupți ai Guvernului, unde am spus răspicat de faptul că nu colaborez cu scursuri morale. Un membru al Guvernului a vrut să aranjeze cu mine o diplomă Cambridge. I-am spus să aranjeze cu Universitatea Cambridge din UK, îi dau adresa.

    Cu funcționarii publici? Când am fost să îmi înregistrez PFA-ul, mi s-a făcut cu ochiul de funcționară că o mică atenție mă ajută să avansez pe lista de așteptare. Cu voce tare am spus că refuz să dau șpagă funcționarilor publici pentru a mi se soluționa cererea, voi aștepta la coadă cât este nevoie.

    În facultate am refuzat să dau șpagă pentru Licență, deși Stăiculescu din Constanța de la Drept, decanul facultății, mi-a spus clar că fără bani nu o iau. Atunci am deschis ușile biroului și am spus cu voce tare: dacă îmi cereți bani pentru licență, înseamnă că nu sunt suficient de pregătită să activez în câmpul muncii, așa că refuz să mă licențiez.

    Am stat la masă și cu Jose Manuel Barosso, am lucrat în Malta în Programe Erasmus+, am urmat studii la Universitatea Bradford din UK și am venit apoi acasă, în orașul meu natal, Constanța.

    Nu am lucrat o singură zi în statul bolșevic, știți de ce? Pentru că banii mei nu vor ajunge niciodată pe mâna comuniștilor. Nu plătesc taxe din munca și intelectul meu nici securiștilor, nici nostalgicilor, nici comuniștilor.

    Vot? Ce să votez? România este sub ocupație comunistă din 1947. Ultima zi liberă a românilor a fost ziua când Dej cu Groza se îndreptau către MS Regele Mihai cu arma sub cojoc, pentru a-l obliga să abdice, sub șantajul că vor ucide 1000 de studenți dacă nu o va face. A abdicat și vouă vi s-a spus că ne-a lăsat pradă sovietelor. Și sunteți nostalgici după case, mașini, sculărie și pistoane. Să vă fie rușine! Da, eu vă judec, vă judec până la sânge pentru faptul că aveți nesimțirea și neobrăzarea de a călca peste cadavrele celor din experimentul de la Pitești, pe cadavrele bătrânei Rizea și Arnăuțoilor.

    Să mi se ia cetățenia, să fiu spânzurată, să fiu batjocorită și condamnată că nu votez. Dar votul meu este sfânt și va fi exercitat într-o țară liberă și democraatică, nu pângărită de nostalgici inconștienți.

    Nu aveți ce mânca? Aveți puțini bani la pensie și galantarele sunt pline? O fi oare „suferința” voastră așa de mare, comparativ cu a lui Goma? Cu a făgărășenilor din munți, care mâncau scoarță de copac pentru a rezista în opoziția alor față de colectivizare, care a distrus vieților țăranilor noștri care au luptat pentru neamul românesc și au primit pământ de la MS Ferdinand ca răsplată. Nerușinaților care vă plângeți că nu aveți acum salamul din comunism, dar la țăranii schingiuți și agățați de grindă de către cei care veneau cu colectivizarea nu vă e măcar rușine?!

    Ba da, ați fost un popor de lași, voi cei care ați lăsat comunismul să se desfășoare. Trebuia să opuneți rezistență zi de zi, oră de oră să refuzați să urcați scara socială, mânjită de sânge curat.

    Iar tu, Floare, blestemată să fii pentru jignirea profundă ce o aduci poporului român liber.
    • Like 9
  • "Fenomenul Pitesti " Victima devine tortionara...poate asta a insemnat supravietuirea in comunism. Prin natura lui, omul este oportunist , vrea mai mult, mai sus. Nu facem exceptie noi, ca natie. Toate ororile si mizeriile au fost posibile datorita lipsei noastre de reactie..a fricii inoculate de catre strategii socialismului. Eram inginer care abia iesise din stagiatura...satula de mizerii si de imbecilitati. Nu-mi doream decat un sistem care sa-mi faciliteze dezvoltarea , doream oameni potriviti, la locuri potrivite. M-am inselat , toate au capatat o alta fata, mai rafinata si mult mai cinica.....e ziua de Craciun...inima imi spune sa va doresc putere, unitate , bunatate si compasiune!
    • Like 3
  • Cri check icon
    Mi-as permite sa-l completez pe dl. Negrutiu adaugand faptul ca legitimitatea hidoasa a regimului comunist nu a fost data doar de colaborationismul in masa, la fel de hidos, cu Securitatea.
    Sa nu uitam ca jumatate din populatia activa a Romaniei comuniste, adica vreo 4 milioane de cetateni, era membra PCR, Oamenii deveneau membri PCR de buna voie si nesiliti de nimeni; sunt mult mai in varsta decat dl. Negrutiu, astfel ca pot relata faptul ca in studentie, incepand cu anul II cand se faceau recrutarile pentru PCR, era un asemenea aflux de cereri de intrare in partid, incat fusesera organizate un fel de examene de triere a numerosilor doritori de a avea carnet de comunist.
    ""Candidatii"" erau supusi unui soi de interviu de catre sefii organizatiei studentilor comunisti din facultatea noastra; intrucat sedintele erau publice, noi ceilalti, ""plebea"" care nu solicitase sa intre in partid, asistam siderati cum colegii "candidati"" isi declarau dragostea neconditionata pentru doctrina comunista si pentru Tovarasul si Tovarasa si alte cretinisme de acest gen.
    Colaborationismul in masa al cetatenilor cu regimul comunist a permis camarilei conduse de Iliescu sa preia puterea dupa caderea dictaturii; milioanele de colaborationisti au rasuflat usurati auzindu-l pe Iliescu ca nu va permite nicio ""vanatoare de vrajitoare"" si au votat in consecinta; acesta este motivul pentru care Proclamatia de la Timisoara nu a avut succes; din acelasi motiv PNT-CD, un partid care promitea deschis de-comunizarea Statului roman si aducerea in fatza Justitiei a celor raspunzatori pentru abuzurile regimului comunist, a fost anihilat de fantomele Securtatii, cu complicitatea iresponsabila a populatiei care era speriata de programul politic al taranistilor.
    Liberalii au ales tactica ""supravietuirii"", adica au decis sa afiseze o atitudine de ""non-combat"" fatza de Iliescu si FSN, astfel ca Securitatea omni-prezenta in Statul roman pot-decembrist, le-a permis sa supravietuisca.
    Drept urmare, dl. Quintus a fost Ministru al Justitiei in guvernul FSN instaurat dupa primele alegeri post-decembriste.
    Din acelasi motiv, adica colaborationismul cu FSN, PNL a decis sa paraseasca repede uriasul meeting anti-FSN din 28 ianuarie 1990, lasandu-i singuri pe taranisti, care apoi au fost atacati de hoardele feseniste inarmate cu bate si lanturi.
    Astazi PNTCD este istorie, iar PNL s-a ""cununat"" cu PD(L), partidul condus de un alt privilegiat al fostului regim comunist, T. Basescu. iar intemeietorul PD-ului, Petre Roman, este astazi senator PNL. Asa se scrie istoria.
    • Like 6
    • @ Cri
      De fapt, romanii nu reusesc sa fie pragmatici. Si atunci, ca si acum, orizontul lor de asteptare nu e o democratie ca in Grecia sau alt stat apropiat, ci una ca in America. Romanul nu vrea o skoda buna, el vrea cel mai scump model de BMW, oricat ar fi de distrus. Astfel atunci cand am avut libertate sa cerem, nu am cerut ceva realizbil, ci am cerut sa dispara comunismul si comunistii dintr.o tara 99% comunista. Cum asta era irealizabil, ni s.a dat ce voiam sa auzim - o minciuna servita de cei care s.au prins ca nu suntem pregatiti pentru democratie.
      • Like 1
  • Aceasta este adevarata fata a comunismului. Din păcate, ea se propaga generație de generație alimentata de oportuniști fără scrupule. Din fericire sunt tot mai mulți cei care văd lucrurile mai clar. Creștem încet dar stabil. Generația noastră lupta încă. Sa speram ca următoarea sa facă diferența.
    • Like 4
    • @ Lucian Cheosea
      dalex check icon
      Oportunistii nu sunt "fara scrupule", sunt lipsiti de valoare profesionala si nu pot parveni decat prin "oportunism fara scrupule".
      Comunismul a avut succes mai mare in Romania decat in Cehoslovacia sau Ungaria ( sau Bulgaria) pentru ca numarul celor fara o maserie onorabila ( nu ma refer la gloata de proletari adusa din sate si pusa la strung sa produca rebuturi ) era ( si este si in prezent ) foarte mic. Numarul celor ce se pot baza pe fortele proprii pentru a trai decent a scazut si scade prin migratia celor mai buni - doar ei pot trai in Occidentul care nu "digera" ratatii profesionalsi smecheria romaneasca ( noi ne facem ca muncim ...).
      Rezultatul s-a vazut la parlamentarele castigate de PSD, partidul criminalului Ilici si al infractorului ( cu suspendare ) Dragneda.
      • Like 2
  • Suntem de aceeași varsta si gandesc la fel! Felicitări pentru articol!
    • Like 3
  • Un articol foarte bun. Sunt de o varsta apropiata cu autorul (cativa ani in plus), asa ca m-am regasit in el. Multumesc!
    • Like 2
  • Nu trebuie sa avem nostalgii după vechiul regim!!! Dacă ai trăit in acea perioada poți sa faci comparații . Cine deplânge vechil regim au următoarele argumente: aveai servici, aveai casa, adică ți se dădea ceva. Ce case aveai , ce servici aveai, ce viața era aia in care tot timpul trebuia sa fii vigilent si sa faci ROST""" de cele necesare traiului de zi cu zi " de la hârtie igienica la lapte pentru copil"" Astăzi e mai greu dar esti liber să-ți construiește singur drumul pe care veri sa pășești .Cine regreta vremurile comuniste i-l rog sa încerce astăzi sa trăiască o luna de zile in condițiile de atunci si sa vina cu comentariile după """si sa comentam împreuna !!!!!
    • Like 8
    • @ Goanta Mimi
      Eu de pildă pot face comparație pentru că am trăit și muncit în ambele sisteme și nu am fost nomeclaturist. Serviciul era cam la fel , atunci aveai sarcini și termene acum ai target și deadline, diferența e că atunci te putea concedia foarte greu și dacă erai concediat găseai imediat alt job. Salariul pentru mine a fost cam la fel diferența consta în faptul că atunci nu prea găseai alimente și trebuia să faci rost cumva , acum găsești de toate dar puterea de cumpărare e mult mai mică, ( utilitățile sunt mult mai scumpe , la fel și chiria , alimente găsești cu duiumul dar acum trebuie să faci rost de bani pentru că traiul e mult mai scump și poți fi concediat mult mai ușor și nu găsești job imediat chiar dacă nu e din vina ta ( s-a redus afacerea, patronului nu-i mai place de tine, e cerere redusă pe piață etc) . Acum găsești ușor hârtie igienică , lapte și medicamente sau jucării pentru copil dar pentru asta trebuie să-ți mai iei un job ( sunt foarte scumpe iar la medicamente și lapte praf nu se eliberează nimic compensat sau gratuit) iar alocațiile pentru copii sunt o bătaie de joc comparativ cu pensiile speciale. Pentru evaluarea corectă a condițiilor o rog pe Mimi nu doar să încerce să trăiască o lună de zile ( probabil cu un salariu bun acum față de lipsurile de atunci) ci o perioadă de 6 luni acum fără job fie ca șomer fie neindemnizat și apoi să tragem concluzii la fel cum nomenclaturiștii trăiau bine atunci și regretă vremurile la fel și corporatiștii și patronii consideră că acum e mult mai bine , dar ceilalți????
      • Like 0


Îți recomandăm

Dove cover

De ce au nevoie adolescenții pentru a-și dezvolta o imagine sănătoasă de sine? De mai mulți factori protectori, dintre care cel mai important este relația de încredere și apropiere cu adulții din viața lor, cu precădere părinții.

Citește mai mult

Mădălina Stănescu

„Nu ar trebui să existe business de niciun fel care să nu aibă prezență minimă în online, iar aici mă refer la website în primul rând și apoi la pagini pe rețelele de socializare. Încă mai sunt afaceri care au numai prezență pe Facebook, iar noi le spunem că nu e sănătos să-ți pui tot ce ține de identitatea și brandul tău pe o singură platformă, care, iată, acum ceva săptămâni, a picat 6 ore, nu a mai funcționat deloc”, spune Mădălina Stănescu, fondator Optimized,

Citește mai mult