Până când Turcia va arăta Orientului Mijlociu de ce e în stare, are de luptat cu dușmanul său interior, inflația, ce pare de neoprit

Foto: TUR Presidency/Murat Cetinmuhurd / AFP / Profimedia

Început de mai la Istanbul: o primăvară însoțită de speranța unui nou început pentru cei ce-și pierduseră încrederea în forța vreunei opoziții. Oricare ar fi ea.

Deși, aparent (!), totul a cam rămas la fel:

În timp ce prețurile cresc de la o zi la alta (doar din ianuarie până acum am observat o ușoară dublare), canalele turcești de televiziune difuzează non-stop imagini cu relele ce au loc în străinătate. Dușmanul de moarte, Israel, este și mai abitir în centrul atenției - acum, însă, din perspectiva protestelor pro Palestina din SUA, aspru reprimate. De parcă durerea palestinienilor și a studenților protestatari ar ușura-o pe cea a turcilor care sărăcesc pe zi ce trece…

Succesul recent și fără precedent al Opoziției turcești la alegerile locale a ridicat totuși moralul populației. Și a dat o lecție de neuitat lui Erdoğan și guvernului AKP. În cel de-al 12-lea ceas.

Partidul secular kemalist CHP a reușit să-și "însușească" adevărate fortărețe ale AKP (în Anatolia, de exemplu, bine-cunoscută pentru al ei naționalism și conservatorism religios), ceea ce arată că disperarea populației a atins cote extraordinare. Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, fundamentul AKP, ce părea de neclintit, începe să crape…

Cu toate acestea, pe scena politică AKP nu prea vrea să-și declare înfrângerea, căutând să îndrepte discuția spre o eventuală reformă a Constituției. O discuție despre revenirea la sistemul parlamentar este într-adevăr necesară: încă din 2017, când Turcia și-a modificat Constituția, fapt ce s-a soldat, printre altele, și cu castrarea propriului Parlament - evident, opera AKP și a actualului președinte, ce a propus eliminarea postului de prim-ministru sub pretextul eficientizării muncii guvernului. Stupoare: rezultatul a fost însă centralizarea puterii și crearea unui regim autocratic.

Deci să nu uităm cu cine avem de-a face: cu un maestru al manipulării opiniei publice. Aparențele nu doar pot, dar sunt mereu înșelătoare în ceea ce îl privește.

O altă strategie de mare succes a Unchiului Tayyip, la care nu va renunța nici acum, în urma înfrângerii recente, este cea de distragere a atenției poporului prin plasarea problemei / a pericolului iminent în apropierea granițelor: în premieră în ultimii 30 de ani, PKK ar constitui o amenințare atât de serioasă, încât ar fi imperioasă crearea de baze militare la granița cu Irak. Și desigur, Erdoğan insistă ca Irakul să declare PKK-ul drept organizație teroristă. Nu există zi în care să nu apară pe ecran lat vreun politolog marca AKP pentru a explica cum au fost ținuți în frâu teroriștii atâta amar de vreme și cât de aproape este momentul loviturii finale pe care aceștia o pregătesc Turciei…

Deși astfel de trucuri nu prea mai funcționează. Lovitura finală dată de popor guvernului AKP a fost clară la alegerile locale, iar Ziua de 1 Mai, una furioasă, dar plină de speranță anul acesta:

Mii de persoane au dorit să-și arate încă o dată nemulțumirea în primul rând față de colapsul economic și au ieșit în stradă, în mod pașnic. La Istanbul, locul de întâlnire ar fi trebuit să fie Piața Taksim, dacă guvernatorul metropolei nu ar fi interzis accesul pe o rază de 5 km. Și totuși, manifestanții diverselor mișcări de opoziție și de stânga s-au reunit oricum - în parcul Saraçhane, sfidând cordoanele polițienești.

Acolo am văzut nu doar blocaje inutile, comportament ostil și violent împotriva manifestanților, dar am și simțit gazul lacrimogen, de care s-a abuzat. Ca de obicei.

“Yaptıklarınız kanunsuz!" ("Ceea ce faceți este împotriva legii!”) strigau polițiștii înarmați până-n dinți în timp ce păzeau apeductul lui Valens, ca să fie siguri că nimeni nu îndrăznea să încalce cuvântul Liderului Suprem. Căci doar cuvântul i-a mai rămas - și puterea de a aresta 200 de persoane, care vor fi oricum eliberate în scurt timp. 

Încă un semn că liderul își pierde autoritatea pe zi ce trece… și că trebuie să se "coboare" la compromisuri. Trist, dar necesar.

Exact așa se justifică și întâlnirea istorică de pe 2 mai cu președintele partidului CHP (prima din ultimii 8 ani), Opoziția prin excelență a AKP; o încercare disperată de a se face tolerat până la sfârșitul mandatului.

Cu un ton exagerat de prietenos, Erdoğan i-a mulțumit noului lider al CHP, Özgür Özel, până și pentru poziția CHP din 15 iulie 2016: “pentru rezistența dovedită în fața încercărilor de destabilizare a statului”.

Statul turc pe care a jurat să-l ocrotească și să-l cârmuiască până la moarte. În spiritul cel mai “democratic” posibil.

Taman din această predispoziție la ocrotire - dar față de cultul propriei personalități - Tayyip a mai făcut o mișcare cel puțin interesantă pe plan internațional:

Tot în data de 2 mai a hotărât, în sfârșit (!), după 6 luni de insulte la adresa lui Netanyahu și retorică fără fond, să întrerupă orice fel de relație comercială cu Israelul. Luni în care ginerele său împreună cu ai săi parteneri de afaceri au făcut profit considerabil de pe urma Tel Aviv-ului, iar criticii acestei dovezi de ipocrizie au suferit amarnic. Dar ce mai contează, Turcia își permite orice… în curând speră să ia și locul Qatarului pe postul de mediator în conflictul din Gaza.

În orice caz, temerarul Erdogan speră ca toate statele arabe să-i copieze în cel mai scurt timp mișcarea “curajoasă”.

Dar să revenim cu picioarele pe pământ, la realitatea imediată de la Istanbul: până când Turcia va salva întreg Orientul Mijlociu și va arăta dușmanilor de ce e în stare, are de luptat cu dușmanul său interior - care nu este demonul metaforic al lui Sabahattin Ali, ci inflația, ce pare de neoprit…

Cifrele oficiale o situează la un 68,9%, ca să nu mai vorbim de cele neoficiale… Și totuși, s-ar părea că pseudo-experții AKP întrevăd o soluție chiar și pentru această plagă insidioasă - este vorba de fenomenul de “dezinflație”, care este așteptat cu nerăbdare... Probabil înspre finalul actualului mandat al lui Tayyip, nu m-ar mira deloc…

In orice caz, Turcia este și rămâne țara superlativelor: îndeosebi la capitolul “mințit poporul cu televizorul”. Deși poporul, dat că nu prea mai are bani de tutun, și-a cam isprăvit și răbdarea…

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp