Până unde e dispus Liviu Dragnea să meargă?

Boala abuzului de putere și a corupției la politicieni nu s-a născut în România. Nu sunt L. Dragnea sau C.P. Tăriceanu primii demnitari ajunși în poziție cheie care, uitând că sunt simpli slujbași, cred că li se permite orice. Sunt multe exemple, în care politicieni, mai de vază decât ai noștri, încolțiți de presă sau de poliție sau de procuratură se comportă la fel: neagă faptele, dau vină pe opoziție, pe forțe oculte și caută tot felul de subterfugii spre a scăpa de lege. Vor să pună batista pe țambal (să nu se mai audă nimic prin presă) și să ascundă gunoiul sub preș (să nu se vadă mizeria din casă). Sfătuiți de avocați și de consultanți politici, promovează modificări de lege care limitează puterile poliției și procuraturii, ori dezincriminează anumite fapte, fac orice posibil spre a scăpa de buclucurile care-i pândesc, uneori chiar pornind războaie politice sau reale, spre a deturna agenda publică.

Gerald Ford, președinte al SUA, a rămas în istorie mai ales pentru „iertarea" acordată președintelui Richard Nixon, semnând un act ca acesta să nu fie trimis în judecată pentru niciunul dintre numeroasele abuzuri, care l-au forțat să demisioneze în 1974, după scandalul Watergate privind ascultarea ilegală a opoziției. Astfel, Nixon a scăpat de justiția americană și nu a făcut nicio zi de pușcărie.

Fostul președinte al Franței Jacques Chirac a fost judecat de către un tribunal francez în decembrie 2011. El a fost condamnat la doi ani de închisoare, dar cu suspendare. Chirac a fost găsit vinovat de deturnarea fondurilor publice și de abuz de încredere, după ce a făcut angajări fictive, în perioada în care era primar al Parisului între 1990-1994. Nu a făcut nicio zi de pușcărie, nu a fost încarcerat și umilit public.

Angajări fictive la Paris? Se potrivește mănușă cu speța de la noi din Teleorman, cu angajări fictive la Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) în care este implicat monsieur L. Dragnea.

Dar de cazul Monica Lewinsky vă amintiți? A fost un scandal politic sexual american, între președintele B. Clinton în vârstă de 49 ani și o stagiară de la Casă Albă, Monica Lewinsky, în vârstă de 22 ani. În urmă investigațiilor, președintele a fost acuzat de sperjur, obstrucționarea justiției și abuz de putere. A urmat o procedura de „impeachment" în decembrie 1998 în Senatul American, care s-a încheiat prin „achitare" în februarie 1999 . Ce a făcut președintele Clinton? Coincidență sau nu, a declanșat chiar atunci operaţiunea Desert Fox , adică bombardarea Irakului în perioada 16-19 decembrie 1998, iar în martie 1999 a început bombardarea Serbiei, care a durat 78 de zile și în care au fost ucise cel puțin 2.500 de persoane. Unii spun că a făcut-o ca să distragă atenția opiniei publice și a ziarelor de la scandalul personal.

Acum vreo două săptămâni, la Tel Aviv, zeci de mii de oameni s-au adunat în semn de protest împotriva corupției guvernamentale și a inițierii unei noi legi, destinate să-l protejeze pe prim-ministrul B. Netanyahu de investigațiile poliției în vreo 3 dosare. În Israel există o unitate de poliție - Lahav 433 -, care investighează corupția și crima organizată și interoghează (în secret) demnitarii la domiciliul acestora. Așa-numitul „marș al rușinii" de la Tel Aviv a fost un răspuns civic la un proiect de lege care voia să împiedice poliția să facă publice concluziile și recomandările anchetelor și să le transmită parchetului general. Criticii spun că proiectul de lege este menit să-l protejeze pe Netanyahu și să mențină publicul fără informații, cu privire la anchetă. Susținătorii proiectului spun că nici vorbă de menajarea premierului israelian , ci acțiunea este menită să protejeze drepturile tuturor suspecților.

Vă pare similară situația asta din Israel , cu modificarea legilor justiției din parlamentul României, privind „drepturile suspecților la imagine nepătată"?

Mai mult, adversarii premierului Netanyahu susțin că acesta are nevoie ca de aer de un scandal politic major (cu palestinienii) sau chiar de un război (cu Iranul) spre a-și spăla imaginea și a demonstra ce măreț este el și ce servicii aduce țării, astfel că punerea sub acuzare să poată fi amânată sau ștearsă complet din agenda publică. Iată cum scandalul politic cu „Ierusalim capitala Israelului", declanșat tocmai acum, ar avea și alte scopuri decât cele oficiale promovate de USA și Israel.

La noi, posturile TV au difuzat imagini umilitoare cu președintele Camerei Deputaților L. Dragnea pe scările DNA în calitate de suspect într-un nou dosar penal, acuzat fiind de abuz în serviciu, fraudă cu fonduri europene cu un prejudiciu de zeci de milioane de euro. Nu este la prima înfățișare cu magistrații, având și alte dosare pe rolul justiției. Îl vedem fie pe treptele tribunalelor, fie pe la procuratură încadrat de bodyguarzi, jandarmi, reporteri, adversari care-l fluieră și-i zornăie în față cătușele, ori de susținători care-l aplaudă. Și el neagă și acuză jocuri politice, care urmăresc să-l înlăture de la șefia PSD și a parlamentului.

Un tratament în aceeași măsură de umilitor l-a avut și președintele Senatului României, C.P. Tăriceanu filmat pe scările instanțelor sau parchetului, admonestat de opozanți sau chiar huiduit. Mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului, într-un dosar de retrocedare de terenuri - sunt cele două capete de acuzare pe care Tăriceanu le respinge categoric.

Ceea ce deosebește însă radical felul în care este tratată corupția și abuzul de putere în România, comparativ cu alte țări, este înverșunarea și oprobiul public dus la extrem.

În decembrie 1989, în România, președintele N. Ceaușescu a fost judecat sumar (împreună cu soția să Elena) de un tribunal militar improvizat și executat rapid de un pluton de soldați, într-o cazarmă sordidă din Târgoviște. El era acuzat printre altele și de corupție, având chipurile, conturi de multe milioane de dolari în străinătate.

Fostul premier A. Năstase a fost condamnat la 2 ani închisoare cu executare pentru fapte de corupție, privind colectarea ilegală de fonduri pentru campania electorală din 2004. Premierul Năstase, filmat prin tribunale și cu o tentativă de sinucidere, a făcut pușcărie 500 de zile și a fost eliberat înainte de termen, pentru bună conduită.

Președintele T. Băsescu a fost suspendat de două ori din cea mai înalta funcție în stat, de către majoritatea parlamentară ostilă, fiind umilit public și silit să-și recâștige voturile. Și-a învins de două ori adversarii nerăbdători să-i ocupe scaunul de la Cotroceni, dar cu ce costuri de credibilitate și la ce umilințe a fost supus, toate contabilizate atunci inclusiv în detrimentul României.

În mod normal, orice cetățean înzestrat cu puțin bun simț ar trebui să se simtă lovit ori de câte ori un înalt demnitar al țării este tratat ca un criminal, demis sau încarcerat, deoarece el reprezintă sau a reprezentat România. Nu este așa. Cetățenii se răcoresc când își jignesc demnitarii, fiecare condamare fiind simțită ca un fel de „revanșă" personală pe care poporul alegător și-o ia în fața celor pe care i-a ales.

Observăm cum L.Dragnea a ales să-și rezolve situația personală din justiție prin metode care nu prevestesc nimic bun: amână procesele (cel cu angajările fictive de la Teleorman a fost reluat de la zero prin pensionarea neașteptată a unei judecătoare), modifică legile justiției sperând la complete de judecători mai favorabili și prevederi punitive mai blânde (ori totală dezincriminare), ba chiar cere prin partidul său sprijin popular prin marșuri ale susținătorilor săi. Se simte încolțit și este imprevizibil, așadar este greu de imaginat până unde va merge în acțiunile sale, riscând să arunce țara într-o dezbinare și învrăjbire fără sfârșit.

Nu se întrevede ușor o soluție civilizată: când, la un moment dat, Liviu Dragnea a vorbit de o „negociere” cu toate forțele politice responsabile pentru ieșirea din criză, mulți au înțeles că, de fapt, președintele PSD cere un soi de „grațiere” individuală acordată de președintele K.Iohannis. Dar dacă vom accepta, chiar pentru a ieși din acest război total dintre Partid și Justiție, că un singur politician este „mai presus de lege” (așa cum am văzut și „la case mai mari”), ce va spune asta despre statul de drept din România?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp