Foto: Guliver Getty Images
Parlamentul catalan a votat vineri, cu 70 de voturi pentru, 10 împotrivă și două abțineri, un document prin care declară independența Cataloniei față de Spania, în timp ce parlamentarii Opoziției au boicotat votul.
Foto: Guliver Getty Images
„Arma nucleară” a Guvernului de la Madrid
Mii de catalani s-au adunat în jurul Parlamentului, unde au ovaționat și dansat, pentru a-și arăta susținerea față de proclamarea independenței regiunii.
„Fac un apel la calm din partea tuturor spaniolilor. Statul de drept va restaura legalitatea în Catalonia”, a reacționat premierul spaniol Mariano Rajoy pe Twitter, după anunțarea rezultatului. La câteva minute de la declararea independenței de către parlamentul catalan, Senatul spaniol i-a acordat premierului Rajoy, prin activarea articolului 155, autoritatea de a impune guvernarea directă asupra Cataloniei. Considerat „arma nucleară” a Madridului, articolul 155 din Constituție permite guvernului spaniol să intervină o conducerea Cataloniei, o măsură pentru situații excepțiionale care nu a mai fost invocată niciodată până în prezent.
La începutul acestei luni, guvernul catalan a organizat un referendum pentru independență, declarat ilegal de către Madrid. Potrivit oficialilor catalani, în timpul scrutinului au votat 2,2 milioane (43%) din cei 5,3 de milioane de alegători înscriși pe listele electorale, dintre care 90% s-au declarat în favoarea ruperii de Spania.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Argumentele luate in consideratie la separarea legala a teritoriilor.
1) Dreptul istoric, teritoriul a existat separat un timp istoric sau in componenta altui stat si populatia din teritoriul care se separa a fost bastinasa in acest stat in acest teritoru.
2) Identitatea nationala, limba, religie, istorie, cultura, a majoritatii populatiei din teritoriul ce pretinde sa se separe, etc.
3) Asezarea acestor teritorii la mariginea frontierilor tarilor, de care doresc sa se separeze.
4) Existenta unei Miscari separatiste reale din interiorul acestor regiuni si nu o miscare separatista impusa din afara.
5) Existenta unor factori teritoriali, economici, sociali si identitari, care motiveaza si favorizeaza separarea sau alipirea la alta tara in interesul populatiei majoritare din teritoriile ce pretind sa se separe.
Pe mine m-a distrat, însă, premierul spaniol: cum să reacționezi la asemenea decizie în contul de Twitter?! Ești premier sau pițipoancă? Măcar ai pus și un selfie?
Și acum, din ce văd la Al Jazeera, sunt zeci de mii (cel puțin) pe stradă în Barcelona și par a fi doar suporteri ai independenței.
„Voting took place in some areas, but nearly 900 people were injured when police used force to try to stop the referendum.
A Catalan spokesman said more than 750,000 votes could not be counted because polling stations were closed and urns were confiscated.
The national authorities had brought in 4,000 police from outside Catalonia to help thousands of local Mossos police and national officers to keep security and stop the vote.”
Cine a scris așa ceva? http://www.bbc.com/news/world-europe-29478415 Cred că ăștia-s sovietici de pe vremea lui Richard Inimă de Leu!
Dar, să nu dăm crezare presei, că nu știi care „ziariști” sunt sub acoperire, nu? Să citim ce scriu alți „sovietici” (ăștia nu mai sunt de la BBC, ci de la Reuters) că a zis primărița Barcelonei, care este împotriva independenței, dar pentru referendum:
„More than 460 people have been injured in disturbances across Catalonia on Sunday, the Barcelona mayor said, as riot police clashed with people who had gathered for a banned referendum on the region’s independence from the rest of Spain.
“As mayor of Barcelona I demand an immediate end to police charges against the defenseless population,” Ada Colau said in a statement.” - https://www.reuters.com/article/us-spain-politics-catalonia-mayor/over-460-people-injured-in-catalonia-during-referendum-barcelona-mayor-idUSKCN1C61JP?il=0
De ce era primărița pentru referendum dacă era împotriva independenței? Cică așa a auzit ea că e în democrație: lumea tre' să aibă dreptul să-și spună părerea prin vot. Cred că s-a înțeles cu Guardiola: "But, I insist, tomorrow we don't ask... we don't vote on independence. Tomorrow, it's not about independence, it's about democracy, it's about what the people want to vote for, in the parliament of Catalonia, they decided that the majority want to vote, whether they want to live their lives, their future, in another way.” Ce-a zis Pique nu mai scriu fiindcă, fiind probabil intoxicat de propaganda sovietică, altfel nu-mi explic, doar n-o să iau în calcul că a gândit cu creierul lui, fotbalistul catalan a votat pentru independență. Pssst! Celor care pot trece peste lozincile propagandiștilor de serviciu, care nu acceptă că cineva poate avea altă părere fiindcă așa gândește el, nu pentru că-i spun alții ce să gândească, merită să citească ce-a zis catalanul: https://www.theguardian.com/football/2017/oct/01/barcelona-gerard-pique-catalan-independence
"The European Union, the UK, Germany and the United States all said they would not recognise Catalan independence and expressed support for Madrid’s to preserve Spanish unity."
Apropo de formularea: "The European Union, the UK, Germany and the United States”, nici Germania nu mai face parte din UE? În cazul acesta, văd că bancul despre formarea și destrămarea UE devine realitate!
Să ne aducem aminte că la votarea actualei Consituții a României s-a prelungit cu o zi perioada votării ca să se atingă pragul minim de participare. În Catalonia, din contră, Guvernul spaniol a trimis polițiști ca să împiedice participarea la votare și cu toate acestea a fost participare de 43%.
Despre negocieri, să fim serioși! Doar se știe că UE, SUA și Marea Britanie au spus niet din start! Cam cum credeți că ar acționa Guvernul SUA dacă s-ar pune problema independenței Texasului sau Californiei, că și acolo apare din când în când această idee. I-ar întreba pe secesioniști: Cu ce vă putem ajuta? Mă îndoiesc.
Știți, însă, ce n-am înțeles: de ce n-au reacționat la fel EU, Marea Britanie și SUA când a fost referendumul pentru independența Scoției, adică să spună nu. Era cam aceeași situație: o parte autonomă a teritoriului se separă și se transformă în „republică, măreață vatră”.
Și acum, caz concret. În orice lege sunt prevăzute pedepse dacă este încălcată, nu? Ce pățește cineva dacă încalcă prevederile din Consituție, legea fundamentală? Nimic. Da, președintele poate fi demis, dar, penal, nu pățește nimic, așa cum nu pățesc nimic nici cei care nu pun în practică deciziile Curții Constituționale; vezi articolele neconstituționale din Codul penal care n-au fost modificate nici până acum.
În concluzie, foarte puține s-au schimbat raportat la importanța Constituției față de perioada în care securiștii le ziceau opozanților care invocau Constituția: Lasă Constituția, că nu ea ne-a făcut pe noi, noi am făcut-o pe ea!
În Spania, Curtea Constituțională a suspendat legea catalană pentru referendum pe motiv că a contestat-o Guvernul, însă neconstituțională a declarat-o după referendum, dar n-a existat nici o hotărâre de instanță care să interzică ținerea referendumului. Or, în acest caz, de ce a ținut Guvernul Spaniei să umilească Poliția trimițând polițiști să împiedice niște cetățeni să voteze? Putea foarte bine să aștepte decizia Curții Constituționale și pe urmă îi lăuda pe catalani că au fost cetățeni responsabili, care și-au exercitat dreptul la vot, dar, fiind declarat neconstituțional, referendumul nu poate produce rezultate legale. Elegant, inteligent, eficient. A, da, pentru asta trebuia ca premierul să fie inteligent. Ghinion! Fiecare țară are conducătorii pe care-i merită, nu?
În ce privește Spania și Catalonia sunt „imparțial ca tot românul”. Din catalană știu câteva cuvinte: FC Barcelona, Nadal, Guardiola, Pique, iar din spaniolă, cam tot pe-acolo: Real Madrid, Atletico Madrid, Valverde, n-am fost în niciuna și nici nu cred că voi ajunge vreodată. Însă de la depărtare, după ce-am văzut imagini atât de la demonstrațiile proindependență, cât și de la cele antiindependență, parcă mai în largul meu m-aș simți înconjurat de „independentiști” decât în mijlocul unui grup de „unioniști”. https://twitter.com/search?q=%23barcelona