În România, există undeva o fericită și armonioasă comunitate a oamenilor perfecți. Totul acolo stă sub semnul infailibilului. Copiii lor sunt mereu bine-crescuți, prevenitori. Oamenii perfecți au căsnicii fericite, cu responsabilități asumate de ambele părți. Nu există nici măcar o urmă de fisură în cuplu, iar sarcinile casnice sunt echitabil repartizate, după modernele principii feministe.
Prietenii lor sunt mai deștepți decât ai noștri. Distracțiile lor nu sunt niciodată plebee, ei nu se abrutizează în fața emisiunilor de doi lei, ascultă doar muzică bună, au opinii corecte, bine definite și frumos articulate despre absolut orice. Mergând mai departe cu investigația noastră, vom afla cu stupefiantă admirație că acești oameni sunt de o corectitudine copleșitoare, de la riguroasa cerere a bonului fiscal pentru pătrunjel, până la consecventa folosire a cardului RATB.
Oamenii perfecți știu care român merită pedeapsa cu moartea și care nu. Știu că toți doctorii iau șpagă și toți profesorii favorizează, toți afaceriștii sunt evazioniști, toți funcționarii sunt corupți. Dacă ai succes, ei știu cum l-ai făcut, dacă nu ai, ei știu că nu ai nici valoare, dacă ai ceva bani, știu cum i-ai furat, dacă nu ai, știu că ești leneș. În mica și fericita lor comunitate, condamnările se fac fără proces, pentru că asta scutește bani de la bugetul local. Ei mai știu foarte bine cum trebuie să direcționeze banul public al comunității lor, astfel încât să nu lase pe dinafară nici microbistul (cu stadionul de fotbal), nici bolnavul (prin tratamentul spitalicesc), nici elevul, nici intelectualul (cu subvenția revistelor culturale), nici persoanele cu handicap. Alocă, pe bună dreptate, un procent minimal către asistența socială (se gândesc să o taie complet), căci dacă ajungi asistat social înseamnă că nu ai fost un om perfect. Cei care spun că viața te poate invalida într-o clipă, dând cu tine de toți pereții, nu știu ce spun. Cei care spun că o concediere, sau un faliment te pot aduce la mila altora și la fragilizare socială, sunt niște ignoranți din tabăra cealaltă, a oamenilor imperfecți.
În trafic, nu fac niciodată greșeli, le observă pe cele nepermis de multe ale altora, dar nu coboară geamul mașinii pentru invective, când copilul lor e pe bancheta din spate. Sunt mult prea rafinați pentru așa ceva. Nu se înfurie niciodată, căci mânia este o scurtă nebunie, iar ei sunt mult prea raționali. Lor nu le-a scăpat niciun cuvânt critic către copilul lor (nu fi obraznic, de ce ai făcut prostia asta), pentru că ei știu că educația se face la modul pozitiv, constructiv. Fiind ei înșiși modele absolute, copiii lor cresc firesc, călcând pe urmele corecte ale părinților, pe un parcurs rectiliniu ireproșabil. Ei au cărți pe noptieră și sunt cultivați. Totuși, la școala oamenilor perfecți e interzis ca profesorul să invite la nuanțare, la o abordare din mai multe perspective.
Literatura e considerată îndeobște periculoasă, pentru că îi face pe copii să empatizeze cu paraziții sociali: Oliver Twist, Niculăieș (Un om necăjit), Fefeleaga, Tom Sawyer, Cuore. La ora de română nu prea se face așadar literatură (o minimă abordare, căci totuși ei nu vor să fie acuzați de incultură). În general, li se spune copiilor că trebuie să fie moderni și tot ce e mai vechi de zece-douăzeci de ani, e demodat. „Baltagul”? Nu mai trăim pe vremea oierilor și a transhumanței. Hamlet? Un individ ciudat în colanți, delirând nebun cu un craniu în mână: a fi sau a nu fi? Făt-Frumos și Harap-Alb? De ce să mai permitem a fi amintiți în școală, când mitologia copilăriei este oricum populată de Batman, Spiderman și tot soiul de alți „meni”? În schimb, de la clasa a V-a la a XII-a se aprofundează modelul de cerere, CV și scrisoare de intenție, căci elevul perfect este destinat unei cariere perfecte. Nu contează că școala reformei perfecte a ajuns să nu-l mai învețe nimic, iar el nu prea are ce pune în acel CV. Dacă se respectă structura de redactare, nu se va vedea.
Adesea exagerăm. Dovedim un criticism nefondat, de o violență bezmetică și prin fond, și prin exprimare, lucru care poate face mult rău celor pe care îi atingem.
Oamenii perfecți au un simț aproape suprauman de a evalua nu doar cuvintele, ci și intențiile sau gândurile noastre. Îndată ce vorbim, afirmațiile ne sunt supuse simultan la detectorul de minciuni și la testare IQ. Uneori, din înălțimea lor princiară, aulică, ne mai coboară cubulețul de zahăr al unei laude: „știam eu că ești un om deștept”. Desigur, știau, căci au acces la radiografia noastră completă (intelectuală, sentimentală, socială), fără RMN și fără substanță de contrast. Dedesubturile poveștii noastre, toate colțurile umbrite ale existenței fiecăruia, toate le sunt bine-cunoscute. Atunci, generoși, se vor grăbi să ne ofere un sfat (chiar dacă nu am îndrăznit să-l cerem) sau o severă critică, de aducere la realitate.
Unde este comunitatea asta a moraliștilor de o dreaptă intransigență? Vrem și noi lecții de la ei, știm că ne vor preda bine. O singură problemă au și ei, dar, onești, ne vor anunța la cursuri despre ea: perfecțiunea nu este un bun câștigat pentru totdeauna. Comunitatea a înregistrat numeroase și regretabile situații când unii membri ai ei au derapat grav, ajungând în tabăra cealaltă. Viața, cu suferințele ei trufașe și arbitrare, a dat peste unii din ei, și atunci brusc au învățat empatia și iertarea. Astfel, au devenit, din intransigenți înfocați, niște pisici clemente, indivizi hipersensibili, care ne îndeamnă să stăm strâmb și să judecăm drept, să cugetăm nuanțat și argumentat, să avem, ce oroare!, autonomie de gândire. Este foarte grav, căci oamenii imperfecți predică informarea din mai multe surse, exprimarea opiniilor după atentă cercetare, apelul la efort, ca și la solidarizarea cu celălalt. De aceea, cursurile ne vor avertiza ferm să ne luăm măsuri de precauție pentru a nu ieși din fericita comunitate, pentru că dacă o facem, s-a zis cu noi. Vom întâlni numai alți intransigenți, cum am fost noi odinioară. Întinzând o mână ca să cerem ajutor, vom primi un zâmbet de dispreț superior și afirmația că așa ne-a trebuit pentru că, sigur-sigur, am greșit noi pe undeva.
P.S. Acest articol nu este o îndemnare la relativizarea valorilor sau la slăbirea vigilențelor legale și sociale. Articolele mele anterioare invocă adesea nevoia de respectare a cadrului legal și a regulamentelor, în special în învățământ, domeniul care mă preocupă. Pe toate palierele sociale, trebuie luptat cu diversele forme de corupție. Admir persoanele militante, care atrag atenția asupra unor aspecte de îndreptat. Nu la asta m-am referit acum, ci la situațiile în care ne atacăm unii pe alții, pe motive dintre cele mai absurde. Sunt momente în care ne exprimăm păreri vehemente despre oameni pe care în fond nu-i cunoaștem, al căror fir de gândire nu îl urmărim, a căror argumentație nu o ascultăm, ale căror fapte le știm din auzite și surse îndoielnice. Personal, sunt un om cu opinii critice, iar meseria mă silește la evaluarea altora. Mi se pare firesc să operăm aceste evaluări, aceste priviri asupra alterității, pentru că, adesea, critica noastră are și o funcție socială extrem de pozitivă. De exemplu, în comunitatea sătească, bârfa este considerată benefică, pentru că preîntâmpină alte derapaje grave. Temându-te de gura lumii poți ajunge să te auto-cenzurezi, ceea ce aduce precauție și te scutește de unele suferințe. Dar cred că adesea exagerăm. Dovedim un criticism nefondat, de o violență bezmetică și prin fond, și prin exprimare, lucru care poate face mult rău celor pe care îi atingem. E nevoie de discernământ și poate nu ar fi rău ca societatea românească să tragă aer în piept, să facă un pas în spate și să se contemple într-o oglindă nemincinoasă. S-ar putea atunci să ne speriem văzându-ne inflamările adesea nejustificate, ori fără niciun fel de reală cunoaștere a subiectului. Iar dacă ne vom speria, poate-poate ne vom tempera și vom mai asculta și de glasul rațiunii, adormit în noi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu este nimeni perfect in tara asta, dar asta nu inseamna ca ar trebui toti redusi la tacere. Ideile trebuiesc dezbatute, nu atacate din cauza ca emitentul ideilor este imperfect sau ca e fariseu.
O sa ajungem sa ii negam lui Socrate contributia sa la cultura si filosofia lumii pt ca el in toata gandirea lui nu a putut sa-si astampere nevasta. O sa zicem ce om slab..si a mai avut tupeul sa filosofeze cand acasa era sub papuc.
Revenind la esența pledoariei doamnei Cioc, miasma anesteziantă a corectitudinii politice pe care o respiră textul vine, zic eu, în opoziție cu aspirațiile la pamflet detectabile în aproape toate contribuțiile domnului CTP. Acum nu vreau să zic că trebuie să ni-l luăm pe CTP drept fuhrer absolut, însă ar trebui apreciat faptul că spiritul nonconformist al domniei sale este ceea ce ne polarizează aici la Republica. Personal, corectitudinea politică îmi repugnă fără nici cea mai transparentă umbră de rest. Europa începe să guste ”deliciile” atrase de acest flagel și caută căi ocolitoare care să nu mânjească ”idealurile sfinte” ale acestei struțocămile care o ologește zi de zi. În România, noi suntem înconjurați de atâția șarlatani pripășiți prin funcții înalte încât ar fi penibil să ne lăsăm împotmoliți din proprie inițiativă în pelteaua ”bunului simț cu orice preț”. Bun simț da, însă fără să facem din acesta un scop un sine!
E loc de eleganta si bun simt, n-am sa neg, dar sa ne ferim de capcana "impaciuirii" sub masca tolerantei si intelegerii. Cred ca suntem relativ corigenti la capitolul gandire critica si normal ca ne este aproape imposibil sa vorbim obiectiv de sine. Nici nu ma ating de evidentul complex de inferioritate la nivel national, a concurentei oarbe cu care suntem indoctrinati din epoca coronitelor. Mi-as dori totusi sa putem cantari obiectiv valoarea unei critici indiferent ca e formulata "prost" sau vine din "surse neavizate", in loc sa intram intr-o defensiva apologetica.
Conteaza foarte mult cum pui accentul pe "Nimeni nu e perfect" sa nu dai in "Merge si asa". Drept urmare solutia la critica intransigenta nu e acceptarea oarba a tuturor neajunsurilor noastre in virtutea "scuzelor" care le-au generat, ci cantarirea obiectiva a realitatii si putina constiinta de sine.
Cred doar ca ai fi tintit mai bine articolul incercand sa ataci intransigenta prin lipsa rostului si locului critici "internautilor", exact cum descrii bine mai sus in incheiere. E inutil sa faci o observatie care nu va vindeca nimic si a carei singura finalitate e "holier than thou"-ul ieftin pe care-l simte cel ce imparte dreptatea.
Iarasi, sunt niste lacune elementare care din nefericire nu fac obiectul niciunei materii obligatorii: cum sa formulezi critici constructive, cum sa ai bun simt si tact etc.
Pentru ca nu "perfectiunea" supara, ci proasta crestere. Paradoxal, o felie zdravana din sentite le emit oameni care au beneficiat de o bruma de educatie.
Dar, dupa cum spunea si Iulian Tanase cu referire la un anume xenofob internaut cu vechime: "Degeaba esti destept, daca esti prost."
Dap, e bizar ca nu-mi apare poza, nimic, si nici numele intreg... Dar e si amuzant, si convenabil, pentru ca e o confuzie care imi poate, de ex, scuza un stil mai neglijent, scris la repezeala. :) Merita intretinuta confuzia.
Nu am inteles niciodata de ce la o idee diferita/gresita adusa in dezbatere trebuie sa i se aduca injurii sau atitudini ostile emitentului (nu pun egal intre 'diferit" si "gresit" ci doar le alatur caci omul in general are cam aceasi atitudine fata de "diferit" - unde omul poate intelege ca fiind ceva ce poate provoca o schimbare-si cam suntem reticenti la schimbare- si "gresit" adica ceva ce poate avea consecinte negative daca este acceptat). Cred ca este deja gresit sa mai pedepsim pe cineva ca are o idee gresita. Mai corect inspre binele evolutuei noastre umane ar fi sa avem o atitudine constructiva fata de emitent atragandu-l spre o concluzie corecta sau sa il indemnam inspre asta. La cat de divizati suntem noi ca oameni in vremurile astea ar trebui sa ne apropiem mai mult decat sa ne indepartam. Parerea mea. Sa-mi fie cu iertatr, dar pt ca bunul simt ar fi scopul ci pentru ca trebuie sa devenim mai buni.