Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Pătratul Iohannis

Credeam că cele 3 aruncări, paltonul aruncat pe capotă, „Ghinion!”-ul aruncat tuturor dascălilor din această țară care n-au 6 case, precum și replica pe care mi-a aruncat-o la despărțire după prima și singura întâlnire cu subsemnatul înainte de a ajunge președinte, „Nu știu dacă România e pregătită pentru mine!” sunt cele mai puternice amintiri care mă țin departe de omul Iohannis. Ceea ce nu înseamnă că asta ar afecta comentariile mele politice în legătură cu persoana președintelui – atât de rece și detașat n-am scris nici de Iliescu, nici de Constantinescu sau Băsescu.

Iată însă că dl Iohannis îmi descoperă acum o altă fațetă a personalității sale, cea didactică și pedagogică. De 19 ani încoace, catedra sa de profesor de Fizică la liceul Brukenthal din Sibiu este blocată. Folosindu-se de o lege în vigoare, care prevede un drept, nu o obligație să facă asta, după ce a devenit primar al Sibiului, și-a rezervat postul pentru când va reveni din demnitatea publică.

Și n-a mai revenit.

Pentru primul mandat ca edil al Sibiului, am înțeles – era vorba de 4 ani. Dar apoi, dl Iohannis a candidat din nou și a câștigat – încă 4 ani. Atunci mi s-ar fi părut corect să elibereze catedra – 8 ani fără profesor titular este prea mult.

Cum sună, însă, 14 ani? Căci, în 2014, dl Iohannis era în continuare primar și probabil că nu-și mai amintea nici fețele ultimilor săi elevi.

Ceea ce, firește, nu l-a împiedicat să candideze la președinție și să câștige. Încă 5 ani, în care liceul nu a putut angaja decât suplinitori, în care tineri profesori au fost împiedicați să ocupe postul, iar elevii – s-au adunat deja generații – au fost lipsiți de un titular la Fizică.

În clipa de față, Klaus Iohannis candidează cu șanse mari la al doilea mandat. După încă un cincinal, va ieși la pensie, nu se mai poate întoarce la liceu. Trăgând o linie roșie groasă, se va împlini un sfert de veac în care politicianul Iohannis a desființat un post de profesor de Fizică.

Ceea ce arată, după părerea mea, cât de mult a prețuit dl Iohannis această meserie. Un profesor adevărat se gândește în primul rând la elevi, la cel pe mâna căruia îi va lăsa atunci când, dintr-un motiv sau altul, va trebui să plece. Klaus Iohannis nici măcar nu a catadicsit să anunțe vacantarea postului, cu care oricum n-a avut și nu mai avea ce face. În schimb, a conceput programe prezidențiale revoluționare pentru Educație...

Nu știu dacă prof. Iohannis își mai amintește legea lui Newton. Forța de atracție dintre două corpuri scade cu pătratul distanței dintre ele. În cazul domnului președinte, repulsia crește odată ce te apropii prea mult de pătratul Iohannis. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult