Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Pătratul Iohannis

Credeam că cele 3 aruncări, paltonul aruncat pe capotă, „Ghinion!”-ul aruncat tuturor dascălilor din această țară care n-au 6 case, precum și replica pe care mi-a aruncat-o la despărțire după prima și singura întâlnire cu subsemnatul înainte de a ajunge președinte, „Nu știu dacă România e pregătită pentru mine!” sunt cele mai puternice amintiri care mă țin departe de omul Iohannis. Ceea ce nu înseamnă că asta ar afecta comentariile mele politice în legătură cu persoana președintelui – atât de rece și detașat n-am scris nici de Iliescu, nici de Constantinescu sau Băsescu.

Iată însă că dl Iohannis îmi descoperă acum o altă fațetă a personalității sale, cea didactică și pedagogică. De 19 ani încoace, catedra sa de profesor de Fizică la liceul Brukenthal din Sibiu este blocată. Folosindu-se de o lege în vigoare, care prevede un drept, nu o obligație să facă asta, după ce a devenit primar al Sibiului, și-a rezervat postul pentru când va reveni din demnitatea publică.

Și n-a mai revenit.

Pentru primul mandat ca edil al Sibiului, am înțeles – era vorba de 4 ani. Dar apoi, dl Iohannis a candidat din nou și a câștigat – încă 4 ani. Atunci mi s-ar fi părut corect să elibereze catedra – 8 ani fără profesor titular este prea mult.

Cum sună, însă, 14 ani? Căci, în 2014, dl Iohannis era în continuare primar și probabil că nu-și mai amintea nici fețele ultimilor săi elevi.

Ceea ce, firește, nu l-a împiedicat să candideze la președinție și să câștige. Încă 5 ani, în care liceul nu a putut angaja decât suplinitori, în care tineri profesori au fost împiedicați să ocupe postul, iar elevii – s-au adunat deja generații – au fost lipsiți de un titular la Fizică.

În clipa de față, Klaus Iohannis candidează cu șanse mari la al doilea mandat. După încă un cincinal, va ieși la pensie, nu se mai poate întoarce la liceu. Trăgând o linie roșie groasă, se va împlini un sfert de veac în care politicianul Iohannis a desființat un post de profesor de Fizică.

Ceea ce arată, după părerea mea, cât de mult a prețuit dl Iohannis această meserie. Un profesor adevărat se gândește în primul rând la elevi, la cel pe mâna căruia îi va lăsa atunci când, dintr-un motiv sau altul, va trebui să plece. Klaus Iohannis nici măcar nu a catadicsit să anunțe vacantarea postului, cu care oricum n-a avut și nu mai avea ce face. În schimb, a conceput programe prezidențiale revoluționare pentru Educație...

Nu știu dacă prof. Iohannis își mai amintește legea lui Newton. Forța de atracție dintre două corpuri scade cu pătratul distanței dintre ele. În cazul domnului președinte, repulsia crește odată ce te apropii prea mult de pătratul Iohannis. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Scaun in groapa / sursa foto: Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.

Citește mai mult

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult