Românul verde, aka românul drapat în roşu, galben şi albastru, se prezintă, intelectual vorbind, precum demimondena Odette – faimosul personaj din romanul lui Proust, ”În căutarea timpului trecut” –, care voia să îl ajute pe Swann, iubitul ei, în realizarea unui eseu despre pictorul Vermeer, dar se plictisea teribil când i se explica în ce consta frumusețea artistică și cum trebuie admirat un tablou. Aşijderea, iubitorul nostru de glie autohtonă, care o apără înarmat până-n dinţi cu emoji şi sudălmi pe pajiştea de biţi a online-ului, e la fel de bine intenţionat, ar vrea să-și ajute semenii și să-i modeleze conform celor mai înalte principii etice, dar se plictiseşte cât ai face click când i se arată cât de complicat e construită lumea și cât de greu e să o schimbi.
Nu mai adaug că se enervează peste măsură dacă îi sugerezi că schimbarea ar trebui să înceapă cu el.
Tot el a devansat atât de mult structura internă a unui bot încât, atunci când vine vorba de promovat tâmpenii, a ajuns mai îndărătnic decât acesta. Nici cei mai înfocaţi adepţi români ai disciplinei leniniste nu preluau cu atâta încredere oarbă directivele trasate de propaganda Cominternului cum fac, astăzi, patrioţii TikTok cu tâmpeniile georgiste şi alte teze pacifist-putiniste. Iar unde, până deunăzi, trebuia să repeţi de un milion de ori o absurditate ca să devină un fapt de la sine înţeles, acum, din pricina avalanşei de imbecilităţi care saturează social media, s-a ajuns în situaţia ca până şi un adevăr învederat, vizibil de pe staţia orbitală Mir, să fie condamnat la ignorare, chiar de-i repetat de acelaşi milion de ori.
Dar, în ciuda acestor valuri succesive de îndemn subtil la blazare, adevărul trebuie spus. Ba, cu cât e mai limpede, cu atât mai des trebuie rostit. El trebuie spus tocmai de dragul banalului în miezul căruia ne ducem existenţa şi care ne guvernează intelectul. Acestea fiind spuse, vreau să reţineţi că Federaţia Rusă – recte Măicuţa Rusia, pentru patrioţii ce-şi ascut laserele în tunelurile energetice din Bucegi – a avut, din 2007 până în prezent, aşadar, de peste 15 ani, NUMAI miniștri ai apărării civili, fără background militar.
Actualul ministrul rus al apărării, Andrei Belousov, numit în mai 2024, nu a făcut armata și nu are pregătire militară. Este economist. Serghei Șoigu, ministru în perioada 2012–2024, de asemenea, nu a făcut serviciul militar obligatoriu și nu a urmat o carieră militară, cu toate că, inspirat de Onţanu al nostru, a primit şi el niscaiva grade, dar onorifice. Iar şi mai înainte, între anii 2007 şi 2012, când ministru al apărării a fost Anatoli Serdiukov, ce să vezi, nici domnul nu avusese vreo tangenţă cu instituţia militară, fiind manager.
Deşi este de la sine înţeles că în capul patrioţilor acest detaliu este egal cu zero barat când vine vorba de reproşul pe care îl aduc actualului ministru al apărării – care, tupeu de trotinetist abject, îndrăzneşte a ocupa funcţia făra a avea măcar stagiul militar satisfăcut –, insist şi merg mai departe, prezentând succint cum se prezintă situaţia şi în Uniunea Europeană (mai exact, cum se înfăţişa la 8 noiembrie 2025, ziua în care Alain Delon ar fi împlinit 90 de ani): dintre cei 27 de miniștri ai apărării din UE, doar 6 aveau tangenţă cu armata, respectiv cei din:
Germania – Boris Pistorius: stagiul militar în Bundeswehr (1980–1981);
Suedia – Pål Jonson: „ranger” în Marina Suediei;
Bulgaria – Atanas Zapryanov: general-locotenent (r) al armatei bulgare;
Croația – Ivan Anušić: voluntar în Războiul de Independență;
Ungaria – Kristóf Szalay-Bobrovniczky: ofițer în rezervă (căpitan);
Cipru – Vasilis Palmas: serviciul militar.
Ceilalți, nada. Nu am găsit pic de background militar la restul şi sunt convins că, dacă ar fi existat, nu ar fi omis vreunul să menţioneze, fiind un plus – măcar de imagine – raportat la cerinţele funcţiei.
În această categorie intră: Franța – Catherine Vautrin, Spania – Margarita Robles, Țările de Jos – Ruben Brekelmans, Polonia – Władysław Kosiniak-Kamysz, Portugalia – Nuno Melo, România – Ionuț Moșteanu, Luxemburg – Yuriko Backes, Cehia – Jana Černochová, Danemarca – Troels Lund Poulsen, Austria – Klaudia Tanner, Slovacia – Robert Kaliňák, Slovenia – Borut Sajovic, Letonia – Andris Sprūds, Lituania – Dovilė Šakalienė, Irlanda – Simon Harris. (Dacă numele nu sunt conforme cu realitatea, sau datele despre ei sunt false, greşeala mea, dar asta am găsit.)
Acum, pentru cei care cred că ministrul apărării trebuie să fie musai un fost militar, să aruncăm razant o privire asupra lui Pete Hegseth, fost ofiţer de infanterie şi actual secretar al apărării al SUA. Respectul de care se bucură în rândul militarilor e aproape inexistent, iar acest fapt a fost cel mai evident cu ocazia discursului din 30 septembrie 2025, de la Marine Corps Base Quantico, care a generat atâta căldură şi entuziasm din partea generalilor şi amiralilor de top ai armatei americane că ar fi putut transforma statul Virginia într-o Groenlanda miniaturală, împlinind astfel, oarecum, una dintre ambiţiile preşedintelui Trump.
Legat de acest aspect, noi ne mai confruntăm cu un paradox: anume, când generalul în rezervă Ciucă a devenit ministru al apărării, aceiaşi patrioţi răcneau că acesta e primul pas spre dictatura militară, în schimb, acum sunt deranjaţi tocmai de absenţa pregătirii militare a actualului ministru, motiv care mă împinge să concluzionez că, de fapt, ei nu vor la conducerea ministerului un militar de carieră, dar nici pe unul complet rupt de lumea cazonă. Ei vor, de fapt, ca ministrul să fi fost fie un soldat care a curăţat zece mii de cartofi la popotă, fie un TR-ist care a dormit în planton, ceea ce, oarecum, ar fi o opţiune fezabilă cât timp îi mai avem printre noi (armata obligatorie s-a desfiinţat în 2007), dar după aceea cum ne vom descurca? Îi vom selecta exclusiv din rândul rezerviştilor voluntari?
Bun, fie şi aşa, numai că, vedeţi voi, dacă e să fiţi oneşti cu voi înşivă, tocmai voi, când sunteţi invitaţi de ţara voastră de glorii şi de dor să faceţi parte din rezerva operaţională a ţării, sunteţi jigniţi de propunere şi, ca un făcut, răspundeţi la unison ”mulţumesc, dar nu, mulţumesc”.
Să o zic pe şleau, nu prea vă înghesuiţi să ţineţi un Kalasnikov în mână, preferaţi să vă înarmaţi exclusiv cu biţii şi să vă înrolaţi doar cu boţii, iar când vine vorba de mobilizare, nechezaţi din răsputeri că aia nu merge, aia e de tot râsul, de parcă apărarea ţării se ia în calcul numai dacă totul funcţionează ca pe hârtie şi doar dacă primiţi meniu de la McDonalds şi uniformă militară cambrată de la BMan!
Patrioţii noştri – dar şi patrioatele, căci există şi o droaie de Ecaterina Teodoroiu care doinesc afon în goarna neamului – nu vor să fie rezervişti militari, iau în râs demersurile statului şi ale MApN – bune, rele, stângace, alea care sunt – de a pregăti populaţia pentru ceea ce nimeni nu îşi doreşte (însă acesta este rolul armatei), dar vor, cu toate acestea, deşi nu au nimic altceva decât dispreţ şi batjocură pentru asemenea iniţiative, musai ca ministrul apărării să fie unul dintre cei care, la o adică, s-ar înscrie în rândurile acestora.
Mai sesizează careva absurdul situaţiei?
Oricum, dacă se va menţine neschimbat acest principiu de selecţie pentru funcţia de ministru al apărării, trebuie luat în calcul că, pe termen mediu şi lung, din pricina lipsei de atractivitate a statutului rezervistului militar, se va dilua substanţial deopotrivă cantitatea şi calitatea candidaţilor şi, astfel, ne vom mai trezi în funcţie nu cu un ”trotinetist”, ci cu unul cu IQ-ul cât numărul de la bocancii de deşert, deşi, în locul acestuia, preferabil ar fi chiar bocancii. Iar ca situaţia să devină şi mai exasperantă, problema va fi că tocmai patrioţii fără de prihană ai naţiei, cei care ar putea scoate la înaintare cele mai strălucite minţi pentru această funcţie, preferă să facă tuşa şi să bată TikTokul. Şi, atunci, pe cine vom numi la apărare?
Bineînţeles, pentru ei totul este, ca în filozofia lui Cusanus, nimic altceva decât coincidenţa contrariilor: cu cât o idee pe care o susţin îi împinge, din perspectiva raţiunii, spre o concluzie divergentă de fondul unei alte idei la care ţin la fel de mult, cu atât ele se încheagă mai natural în căpşorul lor. De ce? Pentru că nu îi preocupă. Pentru că nu îşi bat capul cu aşa ceva.
Spre exemplificare: te întâlneşti cu un patriot autentic, îl saluţi cu tradiţionalul Apă, hrană, energie şi adaugi: Să ştii că Putin, dac-ar fi după el, ar călca România în picioare. Poate, îţi va răspunde mititelul Gerula pe un ton pedant şi sumbru, dar Putin, comparativ cu Mucuşor, nu e un papă-lapte şi nici autist. Putin e un preşedinte adevărat, care îşi iubeşte ţara, construieşte biserici şi urăşte gheii, deci eu îl prefer pe Putin.
Un asemenea raţionament e imposibil de demontat, vă spun.
De ce? Pentru că o situaţie similară s-a petrecut cu incidentul dronelor, vă amintiţi?
Atunci, opoziţia patrioţilor pe marginea promulgării Legii nr. 73/2025 privind controlul utilizării spațiului aerian național („legea dronelor”) şi a Legii nr. 72/2025 privind desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul statului român era pe cai mari. Şi ce se striga în fel şi chip: că se tolerează, ba chiar încurajează, intervenții armate disproporționate pe teritoriul național în lipsa unei stări excepționale, că se va crea un precedent pentru acțiuni militare împotriva populației civile în numele „securității naționale”, că legea permite autorităților să doboare drone fără mandat, fapt care ar conduce la abuzuri şamd. Ei bine, ulterior, în urma incidentului de la Chilia Veche, în care o dronă rusească ieftinache (de tip Geran-2) a survolat fără autorizaţie spaţiul autohton, fix aceleaşi persoane care s-au opus aprobării celor două legi au avut cele mai vehemente în reacţii, reproşând decidenţilor că nu au intervenit în forţă şi că niciun avion F-16 şi niciun avion Eurofighter Typhoon german nu a doborât drona, deşi, practic, astfel se încălcau toate temerile pe care ei le invocaseră când au argumentat că propunerile de legi nu trebuie să treacă.
Explică-le asta! Explică-le orice! Îţi vor spune pe şleau că, dacă tu vezi lucrurile aşa, nu ai decât să o iei în braţe pe Ursula şi să fii sclavul umil al Occidentului. Omule, care e legătura? Rusia e o ameninţare serioasă la adresa ţării. Rusia? îţi vor sări ei la gât. Europa lui Macron şi Merz este războinică, ea îl împinge pe Zelenski într-un măcel fără noimă. Şi vor continua să turuie, cu aceeaşi solemnitate ridicolă, obişnuitele teze: nu vrem trotinete la armată, benzina a sărit de 8 lei, să fie pace, să fie Red Pants preşedinte, să nu mai plătim ucrainenii din alocaţiile copilaşilor, tineri să nu mai fie trimişi carne de tun într-un război care nu e al lor, să ne purtăm demni, ca nişte tarabostes într-o lume de comati, să avem curajul să ne duelăm, precum vlahii din Valhala, cu zeii din Halvaua şi câte şi mai câte… cu condiţia, fireşte, să nu-l supărăm pe taica Putin.
Contuzia…pardon, concluzia?
Sunt vremuri în care e aproape imposibil să nu simţi o dezorientare de cea mai idioată speţă. La orice afirmaţie fără miză, răsar oameni cu o mentalitate şi conversaţie de-o stereotipie dureroasă, care scrâşnesc din dinţi ameninţător. Dacă împingi discuţia în zona anecdotică, primeşti răspunsuri sentenţioase. Dacă te aliniezi seriozităţii lor, trec la insulte. Mestecă panseuri de gâgă şi sunt în contact permanent cu străbunii. Trecutului, cu cât e mai tragic şi evocă o societate mai ruptă-n cur, cu atât îi păstrează o mai pioasă aducere aminte. Vor să îl reediteze, atât în plan moral, cât şi al prestigiului, neînţelegând că asta înseamnă obscurantism, mizerie şi sărăcie. Caută lumină acolo unde e doar întuneric, văd salvare acolo unde nu primesc decât bocanci pe grumaz. Se lamentează că avem în fruntea ţării trotinetişti în loc de bărbaţi care călăresc rachete Kinjal, dar tot ce au produs mai de valoare pentru rolul de salvator providenţial al naţiei e un nene care, în secolul nanotehnologiei, mizează pe industria calului pentru un reviriment economic şi promovează întoarcerea la autarhie şi muncile tradiţionale ţărăneşti.
În direcţia aceasta vom tot merge, însă, dacă vom permite acestor profunzimi, de care se minunează tot prostul, să circule în voie. Dacă nu le combatem cu supra de măsură, ne vom trezi într-o bună zi că un guru mititel a păşit pre pământ, alături de Hristos, pentru a conserva puritatea rasei românilor şi pentru a transforma România într-un far al umanităţii prin aceleaşi metode prin care homo sovieticus a fost sacrificat pe altarul măreţiei Rusiei şi al înfrăţirii între popoare.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.