Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De cinci ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Pe firul apei în Badha Hurri, Kenya de nord-est

Nu mai aveam apă caldă de vreo săptămână, pierdusem momentul norocos al apei fierbinți și mă avântasem să fac un duș cu apa care era cum era, și la presiune scăzută. „Oalele încălzite”, nu se potriveau deloc bine cu baia de bloc. Lăsasem ușa întredeschisă dintr-o obișnuință de a nu mă sufoca cu aburul, și cum în apartament se răcorise, aveam senzația unui disconfort cunoscut. Ceva însă-i lipsea, ceva care să-l plaseze în locul sau de origine: șuieratul vântului, precum talazuri lovite de faleze înalte, ca acolo, în Kenya, în urma cu un an și jumătate.

De după Laisamis, autostrada A2 care unește Nairobi cu Etiopia, sau drumul Vastului Nord cum i se mai spune, taie maiestuoasa ariditate spațiului inospitalier din Nordul Kenyei pe o distanță de aproximativ 100 Km până la Marsabit, ultimul oraș înainte de cel aflat pe granița cu Etiopia, Moyale.

Uriașul piton cu dungă galbenă, șerpuiește în stepa roșiatic-gălbuie cu tufișuri uscate și arbuști de acacia, pierzându-se în albastrul adânc al orizontului, unde căldura dogoritoare crează fete morgana. Din imensitatea pustiului, antilope mici, iepuri și dropii se fac văzute la marginea drumului, iar cu puțin noroc, când nu este trafic se pot întrezări, dincolo de încrengăturile uscate, la zeci de metri, grupuri răzlețe de girafe sau zebre.

De când lucrările autostrăzii au fost preluate si executate „jos pălăria”de către chinezi, într-un timp record de după martie 2014 și înainte de august 2017, circulația zonei s-a intensificat. Ponderea mai mare o au veteranele camioane cu transport de marfă, de lung traseu, și autocarele (pretențios spus „fast lines”) ale rutei Nairobi-Marsabit-Moyale (sud-nord). Vehiculele personale nu sunt dese, puținele întâlnite fiind Land Cruisers sau Land Rovers, cele scumpe aparținând, în genere, guvernului local.

Marele câștig social palpabil, apărut odată cu autostrada, este cisterna camion care distribuie apă satelor din zonă, la puncte de oprire în stepa uscată nemarcate pentru ochii străinului. Pe lumină sau întuneric, cu luminile de poziție aprinse, cisterna oprește din loc în loc pe banda de staționare din stânga (sens de trafic britanic), care se pierde în solul crăpat unde grupuri de femei, tineri și copii apar alergând, de te miri unde, de după vegetația uscată, cu canistre goale, albe și galbene. Cât cuprinzi cu privirea, nu vezi semn de locuință. într-o ordine de ei știută, reușesc toți să ia apă, unii de-o canistră, alții de două și așa în fiecare săptămână. De pe marginea șoselei pleacă cu canistrele zeci de kilometrii în cătune ascunse de depărtări.

Cisterna „cu comoara” se urnește, purtând pe spatele ei un băiețandru subțire și agil care apucă să sară înainte ca mașina să intre pe carosabil. În câteva minute pata de apă lăsată în urmă, dispare în pielea uscată a solului.

Imediat după Marsabit, se deschide din A2 către stânga, un drum „off-road” prin deșertul Chalbi ducând la Maikona cea mai mare comunitate de păstori nomazi așezați, cunoscut loc de popas pentru temerarii care vin dinspre Marsabit și se îndreaptă spre North Horr, lacul Turkana, nord-vest. În cătunele (manyate în limba locală) din deșertul Chalbi, cisternele nu mai pot ajunge, drumurile sunt accesibile numai camioanelor de mare tonaj de tip militar (lorry), care pot transporta între altele și rezervoare, cu sau fără apă. Iar în timpul ploilor nici atât, deși acestea sunt din ce în ce mai rare în ultimii ani. Pe drumurile desfundate, roțile încărcate se învârt pe loc în noroi, camionul rămâne într-o rână și blochează complet drumul (deseori folosit în ambele sensuri).

Pe drumul către Hurri Hills, pornind dinspre Maikona înspre nord, un „lorry” se poticnește într-o zonă desfundată, clătinându-se, cu balans mare într-o parte și alta. Conducând o mașină de teren, încărcată cu șapte persoane, cauciucuri, cisterne pentru benzină și aferentele bagaje, Părintele Aurelian, parohul misiunii Hurri Hills, îmi spune că este camionul cu rezervorul cu apa comandat. Un transport „din zona de asfalt” în zona terenului vulcanic costând între 300 și 400 euro. Căldura extremă a solului deșertic este un pericol pentru anvelope care pot fi ușor perforate de rocile vulcanice ascuțite ale drumului, așa că, în general, camioanele preferă să circule noaptea, iar pe timpul zilei destul de încet, de cele mai multe ori nedepășind 40Km/h. 

Drumul format într-un sol vulcanic, de aproximativ 75 de km se parcurge în vreo două ore jumătate (trei ore jumătate de un lorry). în întinderile presărate cu rocă vulcanică înnegrită și arsă de soare”, întrezărești umbre de struți, iar mai aproape chiar la drum cocoțați pe bolovani, vulturi. Turmele de cămile și măgari sunt familiari de-ai locurilor. La capătul lui, se ajunge pe un platou cu dealuri pleșuve și vegetație de savană uscată. Nou venitul, obișnuit cu căldura deșertului în spate, este luat prin surprindere de un vânticel promițător de răcoros. Turmele de cămile sunt înlocuite de vaci africane cu cocoașă, pe alocuri, solul pietros vulcanic face loc unuia afânat, fără greutatea grăuntelui, roșiatic-maroniu.

Nici nu-ți dai seama că ai ajuns dacă nu ai remarca pe marginea drumului, un prim semn al manifestării umane, un copac solitar, ca-n poveștile cu vrăjitoare, cu multe legături de pânză bătute de arșiță sau proaspăt legate, atârnându-i de crengile uscate: „copacul ploii” sau al dorințelor adresate divinității, cele mai multe invocând venirea ploilor.

În curtea casei parohiale, către marginea pâlcului de case rotunde tradiționale cu acoperiș de nuiele, o mare parte de teren fusese cultivat cu cartofi, însă lipsa apei (a ploii) a împiedicat cultura să crească. O grădinița mică cu un arbust tânăr, plin cu fructe de papaya, sfidează ariditatea afișând ciorchine mari de fructe verzi, crescând direct din tulpină. Din spatele casei, o cărare ne conduce la biserică, lăsând în dreapta un șes pierdut în zare, îngrijit îngrădit, rezervat păscutului turmelor. Cât cuprinzi cu privirea depărtările vălurite, se vede iarba uscată și albă, crescută în smocuri scurte și călcată de copitele vitelor. Ca peste noapte devine de un verde vivace, după ce ploile spală dealurile o zi sau două. Suficient ca și ceața să-și facă loc pe culmi și să găsești, îndreptățit de potrivit, numele de Hurri Hills (dealurile cu ceață) sau Badha Hurri (în limba locală), pentru acest cătun de nomazi ai tribului Gabra. Fertilitatea solului ar permite culturi de cartofi, spanac, roșii și de alte legume și fructe precum papaya și mango cu condiția de a fi suficientă apă, atât de indispensabilă vieții.

Este calmul de după-amiază târzie, marcat melodios de tălăngile cornutelor întoarse de la păscut, într-un loc ca de capăt de lume, tare departe de civilizația urbana. La o cină modestă în jurul unei cești de ceai kenyan, cartofi dulci și ugali (mămăligă din faina alba de porumb), preotul misionar mi-a vorbit de planurile de dezvoltare a comunității. Ca într-o gospodărie, multe sunt de făcut în permanență, începând cu bunăstarea comunității prin asigurarea resurselor de bază pentru hrana oamenilor și animalelor și continuând cu dezvoltarea ei prin educația copiilor(construcția de scoli și grădinițe, aducerea profesorilor din sudul țării) și pregătirea tinerilor pentru noi meserii în afara de păstorit (zidărie, tâmplărie, croitorie). Nu mai puțin importante sunt susținerea financiară și morală a mai multor copii și tineri de a continua școala, construirea mai multor rezervoare subterane de apă și achiziționarea celor supraterane este vitală, mai ales în condițiile climatice din ce în ce mai secetoase, înregistrate în ultimii ani. Este o inițiativă care merge mai departe ca activitate misionară socială.

A doua zi, aveam să aflu din grupul femeilor că înainte de a avea rezervoare, comunitatea nomadă pastorală se deplasa acolo unde era roua mai mare și femeile o culegeau dimineața. Deși peisaj muntos, pe o rază de zeci de km nu există izvoare. În căutarea apei, călătoriile durau o întreagă zi către izvoarele de după dealurile din nord. Construcția primelor rezervoare subterane pentru colectarea apei de ploaie a fost mult întârziată de convingerea bătrânii satului că acestea vor atrage mai mulți păstori în zonă, ceea ce va genera obișnuitele conflicte tribale asupra suveranității zonelor de pășunat. Mama Julitta aduce vorba despre distribuirea apei de curând aduse, unde familiile cele mai sărace aveau prioritate. Cu o înzestrare comunicațională deosebită pentru aplanarea discuțiilor conflictuale, despre mama Julitta se vorbește cu respect și admirație, ca despre un conducător înțelept care știe sa țină unită, comunitatea din Badha Hurri ori de cate ori, neînțelegerile inter-tribale sunt pe cale să o dezbine. Pe poteca către rezervor se formase coada „la apă”, femei, tineri și copii. Camionul care ajunsese seara anterioară, târziu, descărcase rezervorul. Nu era, precum îmi imaginasem îmbulzeală, căci apa se livra organizat, pe număr de persoane de familie în ziua programată. Nu era nimic scris, doar o comunicare fusese dată în biserică, o decizie luată de paroh cu consiliul satului, bătrânii și oamenii mai înstăriți (cu mai multe animale). Apoi acea vorbă circulă de la o familie la alta, mult mai bine decât te-ai fi așteptat.

Camionul este pregătit să facă calea întoarsă la Marsabit via Maikona, și tinerii îl iau cu asalt urcându-se claie peste grămadă să prindă un loc bun, sus, în față, pe scheletul metalic, în plină bătaie a vântului, într-o legănare suspendată între cer și pământ. Camionul îi va lăsa la Maikona, iar de-acolo plecau spre nord-vest, North Horr, la festivalul regional de dramă, cântec și dans al tineretului.

Odată urcați, camionul demarează surprinzător de ușor și gălăgia îmbarcării lasă loc strigătelor de rămas bun. Cântecele „de safari” vor tulbura liniștea desertului două zile la rând, aducându-mi aminte că viața este un dar niciodată, îndeajuns de prețuit.

P.S. Mai multe secvențe din realitatea „dealurilor cu ceață” din nord-estul Kenyei se pot urmări pe https://www.facebook.com/100042430387080/videos/pcb.136791117745234/136790421078637

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult