Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Pentru că în companii există o „cerere acută” de cursuri de prim ajutor, un paramedic a investit 10.000 de euro în propria afacere. Republica antreprenorilor

MENSAVE

Timpul de răspuns al unei ambulanțe în cazul unei urgențe care amenință viața cuiva, este de 10-12 minute. Uneori poate fi mai scurt, alteori mai lung. În astfel de situații, acordarea primului ajutor poate face diferența între viață și moarte. De aproape 7 ani, Cristian Ghiță îmbracă uniforma de paramedic SMURD ca voluntar și știe exact cât cântărește intervenția de dinaintea sosirii unei ambulanțe. Sau, mai degrabă, lipsa ei, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori.

Tocmai de aceea, dar și pentru că există „o cerere acută” pentru cursurile de prim ajutor, la începutul lui 2021, Cristian a fondat în Timișoara, alături de soția sa Roxana Popa, MENSAVE, o companie prin intermediul căreia oferă cursuri de prim ajutor atât persoanelor juridice, cât și celor fizice.

Pentru anul acesta și-au propus să ajungă la angajații din cât mai multe companii, iar la începutul verii să lanseze proiectul comunitar prin care vor să instaleze defibrilatoare semiautomate externe, în Timișoara. Aceste dispozitive medicale pot fi folosite de orice persoană cu minimă pregătire, în situațiile în care cineva suferă un stop cardio-respirator, intervenția rapidă crescând șansele de supraviețuire cu 60-70%.

Legea față în față cu „buna tradiție a fentării regulilor”

Legislația prevede ca orice companie să-și instruiască periodic o parte dintre angajați, astfel încât aceștia să poată acorda primul ajutor. Respectarea acestor prevederi și însușirea regulilor și manevrelor de prim ajutor pot fi de folos atât la locul de muncă, cât și în alte situații. Experiența de până acum a lui Cristian arată însă că, nu de puține ori, legea nu este respectată decât pe hârtie.

„Lucrurile funcționează în buna tradiție a fentării regulilor. Pentru că poți obține documentele care să ateste că angajații tăi au făcut aceste cursuri, fără să le faci propriu-zis. Am avut și noi astfel de cereri, chiar de la multinaționale, care ne-au cerut să-i ‘instruim’ pe angajați ca să fie acoperiți cu diplome și cu completarea rapoartelor de SSM. Am refuzat pentru că ne dorim să facem lucrurile pe bune, astfel încât să generăm un impact real. Acordarea primului ajutor este o datorie morală. Dacă știi cum, o poți face oricând și oriunde. Aici vrem să ajungem: dobândirea noțiunilor de prim ajutor de cât mai mulți oameni”, spune Cristian. 

La un accident rutier, nimeni nu face un lucru elementar: să-i țină victimei capul fix

La una dintre cele mai recente intervenții la care a participat Cristian, echipajul SMURD a găsit victima, o fetiță de 7 ani lovită pe trecerea de pietoni, udă din cap până în picioare.

„Inițial nici nu ne-am dat seama ce era, sânge, urină … Părinții trăgeau de ea să o pună pe targă și o îndemnau să se ridice. Niciuna dintre cele 20-30 de persoane care s-au strâns de jur împrejur nu a știut să facă un lucru elementar: să-i țină capul fix. În astfel de situații se consideră că victima are o traumă și nu trebuie mișcată. În schimb, fetița fusese udată cu apă. Să uzi victima și să-i dai palme nu are nicio justificare medicală”, explică Cristian.

O situație în care acordarea primului ajutor are un impact major asupra șanselor de supraviețuire ale unui persoane, este în cazul unui stop cardio-respirator.

„În primul rând trebuie verificat dacă persoana este conștientă sau nu, apoi să strigăm după ajutor. Următorul pas e să vedem dacă persoana respiră, iar pentru asta trebuie să eliberăm căile respiratorii prin ridicarea bărbiei. Abia apoi sunăm la 112 și dăm informațiile corecte astfel încât să vină o ambulanță. Până vine, putem începe masajul cardiac. Dacă facem asta, șansele ca persoana respectivă să-și revină cresc cu 10% în fiecare minut. Gândiți-vă că, în astfel de situații, timpul mediu de așteptare al ambulanței este de 12 minute. În acest context, șansele ca un pacient să-și revină sunt foarte mici, și chiar dacă își revine, vor fi sechele pentru că perioada în care creierul nu a primit oxigen, este mare”, spune Cristian. 

Executarea manevrei Heimlich în cazul înecării este, de asemenea, o intervenție care poate salva vieți, cu atât mai mult cu cât astfel de situații apar mai ales în cazul copiilor și nou-născuților.

Ce înveți la un curs de prim ajutor

În cadrul cursurilor oferite de MENSAVE sunt parcurse toate manevrele și regulile de intervenție în acordarea primului ajutor: resuscitare, dezobstrucție (Heimlich), utilizarea unui defibrillator, arsuri, AVC-uri, hipo și hiperglicemii, leșin, traumatisme, hemoragii și electrocutare.

Cursurile au o componentă teoretică și una practică. Toți cursanții execută manevrele cu ajutorul unor manechine tehnologizate care oferă feedback despre eficiența intervenției, în timp real. Cursul durează între 4 și 5 ore, iar la final se ofera certificat de participare.

Anul trecut, aproape 1.000 de persoane fizice au urmat cursul de prim ajutor în centrul MENSAVE din Timișoara.

În zona clienților corporate, MENSAVE a instruit angajați din 20 multinaționale din Timișoara și alte orase mari din țară, cele mai multe din domeniul medical, corporate și cel al producției. Cursurile pentru companii sunt personalizate în funcție de domeniul de activitate.

Instruirea este asigurată de paramedici SMURD, medici anesteziști și de terapie intensivă.

Urmarea unui curs de prim ajutor nu reprezintă însă o garanție că vei știi ce să faci în momentul în care te confrunți cu o situație reală. Pentru că în astfel de situații, dictează adrenalina. În plus, dacă timpul care se scurge între participarea la curs și momentul în care trebuie să intervii, este mare, șansele de a știi ce să faci scad. Tocmai de aceea, aceste cursuri trebuie reluate periodic. Ceea ce, de altfel, este precizat și în legislație, chiar dacă nu se specifică exact intervalul.

„În cazul companiilor, după ce facem cursul, formăm echipe în care simulăm o situație reală și distribuim roluri fiecărui membru. Apoi, după 3-4 luni, ar trebui să mergem în locație și să dăm alarma, fără ca oamenii să știe, pentru a-i vedea cum reacționează. Multe companii însă nu vor să facă acest exercițiu pentru că implică un cost suplimetar, chiar dacă nu foarte mare”, spune Cristian.

Investiție de 10.000 de euro recuperată în primul an

Chiar dacă business-ul a fost lansat în plină pandemie, MENSAVE a încheiat 2021 cu o cifră de afaceri de peste 33.000 de euro, iar Cristian spune că obiectivul pentru anul acesta este de a tripla această cifră.

Investiția inițială a fost de 10.000 de euro, bani necesari achiziționării echipamentelor folosite la curs, instruirii în zona de digital marketing și obținerii de acreditări. MENSAVE este membru al Consiliului European de Resuscitare.

Dincolo de planurile pentru business-ul său, Cristian speră ca la începutul acestei veri să monteze primele defibrilatoare mobile în Timișoara, un proiect la care lucrează în parteneriat cu clubul Politehnica Timișoara și pentru care are susținerea primăriei. Primul defibrilator va fi donat de MENSAVE, urmând ca celelalte să fie achiziționate cu fonduri europene. Cea mai mare provocare a acestui proiect nu sunt însă banii, ci obținerea de avize de la diverse autorități, care la rândul lor nu au suficiente informații pentru aprobarea unui astfel de proiect.

Fișă de business. Subiectiv

Ce îți trebuie pentru a deveni antreprenor? Curaj, seriozitate și să iubești ceea ce faci.

Ce îți trebuie pentru a deveni antreprenor în România? Răbdare. Ne dorim să contribuim la reglementarea necesară în acest domeniu, astfel încât instruirea să fie făcută numai de profesioniști, să se stabilească exact conținuturile și perioadă la care trebuie reluate aceste cursuri. Dar lucrurile se mișcă greu. Așa cum se întâmplă și în proiectul cu defibrilatoarele, pentru că nici autoritățile nu știu de unde trebuie luate aprobările.

A existat vreun moment în care ai vrut să renunți? Nici măcar unul.

Care a fost momentul în care ți-ai dat seama că ești pe drumul cel bun? Prima plată, chiar dacă a fost făcută de un prieten care și-a schimbat numele, și care a vrut să ne încurajeze, și primul curs de persoane fizice.

Ce este antreprenorul? Este cel care este prins în realitate, are pasiune, știe exact ce vrea să facă și investește în el astfel încât să genereze un impact mare pentru compania pe care o conduce.

Fișă de business. Obiectiv

Investiția inițială: 10.000 euro

Număr de angajați: 7 (angajați și colaboratori)

Timp de recuperare a investiției: 1 an

Cifra de afaceri 2021: 33.000 euro

Profit: reinvestit 

Articolul face parte din seria Republica Antreprenorilor susținută de Banca Transilvania.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Minunată inițiativă. Mulțumim pentru articolul bine documentat, Ramona!
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult