Am privit câteva minute înregistrarea tragediei de la Colectiv la puţin timp după ce ieşisem dintr-o secţie de poliţie de lângă Timişoara. Unde stătusem doar câteva minute fiindcă domnul poliţist pe care îl căutam ni se spusese că era la domnul procuror. Iar colegul său ştia de plângerea penală pe care o facuserăm în urmă cu doi ani, însă nu putea să ne spună personal că nu se făcuse nimic în răstimpul acesta. Ne-a îndemnat de pe trepte să îl sunăm pe colegul său a doua zi. Se grăbea să plece, era 13.30, probabil îl aştepta soţia la prânz. Viaţa la ţară are farmecul ei, iar mesele în familie sunt parte a acestei existenţe tihnite… A încuiat şi a plecat, lăsând deschise câteva ferestre: dar ce hoţ ar intra tocmai în sediul poliţiei?...
Pe acel domn poliţist l-am văzut în mai multe ipostaze în acel film grotesc: era când un pompier care se mişca haotic, când poliţist cu haina stând să plesnească peste burta imensă şi care dădea din mâini ca un cimpanzeu cu spatele la tinerii care se zbăteau să trăiască, când jandarm care nu ştia care era misiunea lui acolo. Dar puteam să jur că era şi generalul Oprea, venit la o fotografie cu morţi: avea aceeaşi privire tâmpă şi ticuri bune de personajele lui Tarantino. Chiar şi dedicatul domn Arafat, medicul care ajută atât de bine victimele la televizor sau telefon…
Haosul în care trăim, pe care îl cultivă instituţiile statului populate de slugi la partid sau la interlopi, îl vedem doar atunci când ne găsim în situaţii limită în care aceşti nevolnici sunt chemaţi să îşi facă datoria. Atunci vedem cum se plimbă printre cei care se zvârcolesc de durere de parcă s-ar găsi la raionul de murături dintr-un supermarket. Cine sunt aceia care îi deranjează în toiul nopţii, cine suntem noi care le adresăm o petiţie sau o întrebare? Ori, mai rău, ne găsim să sunăm la 112 şi nu lăsăm criminalii să-şi facă treaba în linişte? Ei există numai pentru a-şi servi familiile, rubedeniile, tovarăşii din partid sau infractorii din a căror pradă pot ciupi. Nişte fiinţe amorfe, pierdute în negura dinainte de apariţia lui homo sapiens.
Privind imaginile din faţa acelui club al groazei am înţeles, în sfârşit, de ce am apărut în istorie ca state nevolnice, la cheremul vecinilor puternici, pe când restul Europei terminase deja Evul mediu şi se bucura de luminile Renaşterii. De ce singurul război pe care l-am câştigat, în 1913, împotriva Bulgariei, a însemnat mii de victime din rândul armatei noastre, dar nu morţi aduse de duşman, ci de holera ajutată de lipsa noastră crasă de igienă. Dacă aş privi imagini de acum un veac, probabil l-aş vedea printre comandanţi şi pe poliţistul meu de azi, pe domnul Arafat, pe domnul Bănicioiu arătând soldaţilor să-şi sape latrinele în preajma fântânilor de unde îşi luau apa. Adevărul e că nu am reprezentat niciodată un stat, suntem o gloată de indivizi care ajung, implacabil, să fie conduşi de cei mai răi dintre ei.
Avem uniforme copiate după cele din Europa civilizată, instituţii pentru care au fost copiate legi şi norme tot de acolo şi pe care nimeni nu vrea să le citească, darmite să le înţeleagă, am copiat tot ceea ce ne-ar trebui să avem un stat. România e o ţară copiată care eşuează de fiecare dată când trebuie să facă ceva. Poate asta e şi binecuvântarea noastră: nu vom putea face altora rău fiindcă nu vom porni vreodată un război sau o mare schimbare. Singurii care suferim suntem noi, cei care încă nu am înţeles că putem scăpa şi încă visăm că mâine va fi mai bine. Dar până mâine e o altă noapte şi, de se va întâmpla să se cutremure pământul ori să ne ia foc casa, cine ne va ajuta?
Să ne rugăm înainte de a ne culca şi să aprindem, mai bine, o lumânare… Pentru sufletul nostru.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
"era când un pompier care se mişca haotic, când poliţist cu haina stând să plesnească peste burta imensă şi care dădea din mâini ca un cimpanzeu cu spatele la tinerii care se zbăteau să trăiască, când jandarm care nu ştia care era misiunea lui acolo."
Felicitari!