Într-un interesant articol despre ultimul Star Wars, pe Contributors.ro, socio... dacă-i spun socioloaga, se supără și are dreptate, dacă-i spun sociologul, nu e politically correct, deci, profesoara de sociologie de la Universitatea București, dna C. Rughiniș, consideră că „Spectatorii se vor obișnui treptat să nu se panicheze când văd două sau mai multe filme cu personajele feminine învingătoare – precum C.T. Popescu care, după trei vizionări, a și simțit suflul rece al matriarhatului. Vorba lui Finn: Stay calm”.
Vreau să-i comunic dnei C. Rughiniș, cu toată simpatia, că sunt cât se poate de calm. În legătură cu cele trei filme recente, Mad Max, The Martian și SW VII, în care personajul feminin e mai tare decât bărbații, n-am făcut decât să constat amuzat: „Bag de seamă că Hollywoodul ne îndreaptă spre matriarhat”, cum corect citează dna C. Rughiniș, dar interpretează excesiv: nu am atacuri de panică, nici „angoase”, cum mai zice dna profesoară, mă deranjează doar suflul rece al iernii de afară.
În general, nu am nicio prejudecată de sex în legătură cu funcțiile de conducere, iar în particular, cred că femeile în poziții de decizie ar contribui la reducerea violenței cretine și/sau arogante de care e plină lumea.
În schimb, dna C. Rughiniș comite un fault nu socio, doar logic, atunci când scrie: „Vestea proastă este că toate celelalte filme ne conduc spre patriarhat, conform raționamentului lui C.T. Popescu - și, interesant, jurnalistul nu pare să aibă vreo problemă cu această direcție”. Conform niciunui raționament, nu rezultă nimic: celelalte filme pot fi oricum, eventual infantarhale, eu n-am spus nimic despre ele și nu am nicio problemă gen mama, tata și copilul, în nicio direcție.
Cu excepția celei artistice. Nu constituie pentru subsemnatul o valoare sau o nonvaloare a filmului faptul că femeia Furiosa e personajul dominant în Mad Max. Charlize Theron e atât de bună în acest rol, încât aproape că i-am uitat sexul.
Demonstrativ, ostentativ și nejustificat mi se pare modul în care scenaristul lui The Martian o pune pe Commander Lewis, geolog de meserie, să își asume autoritar, în locul piloților specializați, interceptarea în vid cu succes a naufragiatului Watney, nu faptul că Jessica Chastain e femeie.
Nu am vreo problemă legată de caftul administrat Darth Vaderului aspirant de către fetișcana Rey, mă deprimă inconsistența dramaturgică a personajului și interpretarea cabalină, cu facializări intense din fălci, nări, ochi și gâfâieli repetate (de altfel, în SW VII, toată lumea respiră greu) a tinerei actrițe.
Pe scurt și caragialește vorbind, ce mă zgârie pe scoarță e tendința fără artă. Împingerea în față, programatică, considerată o valoare în sine, a femeii de către „factorii de răspundere” de la Hollywood, probabil în pregătirea publicului american pentru a o vota pe democrata pârâtă Hillary Clinton. Nicidecum apariția artistic naturală a unor personaje feminine superioare celor masculine, cum sunt cele întruchipate de Nicole Kidman, Charlotte Gainsbourg sau Kirsten Dunst în minunatele Dogville și Melancholia ale ideologic nefrecventabilului Lars von Trier.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
