Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Propuneri pentru perioada în care școlile sunt închise: lecții online de programare pentru cei mici

Lectii de programare online

Foto: Guliver/ Getty Images

Școlile s-au închis și vor rămâne așa până cel puțin pe 21 aprilie, după vacanța de Paște a elevilor. Cursurile la care copiii mergeau după școală nu se mai țin, excursiile au fost anulate, iar cei mici au mai mult timp de petrecut în casă ca niciodată. 

Există însă o serie de resurse educaționale online care îi pot ajuta să își dezvolte competențele digitale și abilități precum gândirea critică și capacitatea de a rezolva probleme.

Coder Dojo București, o asociație care organizează cursuri de progamare pentru elevi cu ajutorul voluntarilor, și-a anulat atelierele. Însă îi invită pe părinții care doresc să îi ajute pe copiii lor să deprindă abilități digitale să intre pe platforma Academia Coder Dojo, unde au la dispoziție lecții online de programare pentru cei mici.

Aici găsesc cursuri de programare pentru diferite vârste - de la clasa I, când copiii de abia au învățat să citească, până la liceu. „Pe Academia Coder Dojo, sunt materialele pe care noi le folosim în predarea atelierelor noastre. Sunt organizate astfel încât copiii să învețe nu dar programare, ci să își dezvolte și alte abilități”, explică Oana Vasilache, președinte al Coder Dojo București.

Platforma de educație a fost dezvoltată de CoderDojo Bucureşti în parteneriat cu Școala de Valori, și face parte din AltViitor, un program educațional susținut de Microsoft România.

Copiii din clasele primare pot urma cursurile de Scratch pentru începători. Scratch este un limbaj de programare interactiv, în care copii transpun propriile idei folosind animații sau creează jocuri și muzica pe care le pot împărtăși între ei. Lecțiile de pe Academia Coder Dojo le permit părinților și copiilor să realizeze împreună proiecte. 

„Lecțiile sunt în limba română și, dincolo de faptul că îi învață pe cei mici noțiuni de programare, îi învață și cum să își organizeze un proiect, să își formuleze de la început scopurile, să lucreze structurat, în etape”, explică Oana Vasilache. 

Pe platformă se mai găsesc clipuri video traduse, quiz-uri și linkuri către resurse cu ajutorul cărora copiii pot face proiecte în Scratch. 

Părinții nu au nevoie de cunoștințe de programare pentru a parcurge împreună cu copiii lecțiile.

Copiii ceva mai avansați pot învăța câte ceva despre bazele programării Micro:bit, un minicalculator de mărimea unui ceas mai mare. Dotat cu procesor, accelerometru, magnetometru, conectivitate Bluetooth și USB și două butoane, dispozitivul are lumini LED pot fi programate să indice diverse mesaje. Limbajul care pune luminile în mișcare se numește Make Code, iar copiii învață să scrie linii de cod care le determină parcursul. Pe platforma Micro:bit este reprodus online și un astfel de dispozitiv pe care copiii pot să îl programeze. Însă Oana Vasilache este de părere că este mai interesant pentru copii să primească dispozitivul fizic cu care pot să lucreze. „Există site-uri care îl vând online, costă în jur de 100 de lei. Este foarte interesant pentru copii să vadă cum ceea ce scriu ei în cod devine realitate”, spune ea.

Adolescenții, care au deja cunoștințe de informatică, găsesc pe platforma Academia Coder Dojo cursuri de HTML și JAVA. Ca lucrurile să fie mai interesante, elevii învață să programeze pentru a crea extensii pentru Minecraft.

Coder Dojo este o mișcare de programare începută în Irlanda care s-a extins la nivel internațional cu ajutorul voluntarilor pasionați de programare. Un mare eveniment pentru elevii din toată lumea, care trebuia să aibă loc la Dublin s-a anulat din cauza epidemiei de coronavirus. Un concurs, cu aproape 300 de participanți, ce ar fi trebuit să se țină la București pe 28 martie s-a amânat pentru un termen nedefinit.

Însă resurse ce le permit copiilor să învețe există. Și pot fi accesate oricând, în siguranță.

Articolul face parte din seria Alt Viitor susținută de Microsoft România.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Corporatist.

Presiunea legată de locul de muncă a devenit un subiect tot mai frecvent în discuțiile pe care le avem în diferite grupuri de prieteni. Tot mai mulți dintre ei spun că se simt copleșiți, intimidați și supuși hărțuirii psihologice la locul de muncă, și asta indiferent de Indiferent de vârstă sau de poziția managerială. foto Getty Images

Citește mai mult

Sting la Untold 2026

De altfel, din comentariile pe care le-am auzit în jurul meu după concert, dar și pe care le-am citit pe net, trag următoarea concluzie: celor care nu l-au mai văzut pe Sting li s-a părut extraordinar, iar celor care l-au mai văzut li s-a părut că a fost mai bine altădată. Practic, lumea se împarte între vrăjiți de Sting și cunoscători de Sting, ceea ce nu e rău deloc.

Citește mai mult

Amalia Săftoiu

În cel mai nou episod al podcastului economic al Băncii Transilvania, BT Business Talks, am stat de vorbă cu Amalia Săftoiu, fondatoarea brandului românesc de tricotaje Ami Amalia, despre trecerea de la o carieră internațională în corporații la antreprenoriat, despre alegerea de a produce în România și despre răbdarea necesară pentru a construi un brand în care valorile să nu rămână doar o promisiune de marketing.

Citește mai mult