Sari la continut

Ne vedem live pe Republica!

Facem anul ăsta un pas mai departe în această călătorie care ne-a unit: construirea unul loc al dezbaterii, al schimbului de idei, al bunului-simț. Lansăm un nou spațiu unde ne putem întâlni. Comunitate.republica.ro este locul unde ne vedem live.

Postul Mare. Nu postiți cu frică și nici cu obstinație față de rezultat

Mi-ar fi plăcut să spun în atât de puține cuvinte tot ce înseamnă credința. A spus-o însă Sf. Grigorie de Nyssa în comentariul său „La titlurile Psalmilor”, cu sute de ani înainte. A nu exista întru Tine este a nu exista defel... Și-i spunea aceasta lui Dumnezeu. Curajos om, curajos glas. Unde am pierdut cumințenia celor ce scriau odinioară pentru contemporani? Înconjurați de războaie și plăgi, răniți de împărați împovărați cu moartea supușilor lor, încercuiți de griji pe care astăzi doar ni le putem închipui, țineau, în inima și scriitura lor, o căldură umană fără sfârșit. Citeau altele decât noi, trăiau altfel, respirau alt aer și o altă hrană le sătura foamea? Sigur. 

Dar nu era numai aceasta. Nu batjocoreau cuvintele, le cântăreau și le așezau asemeni unor pietre transparente într-o construcție egală în frumusețe și lumină.

Urau și iubeau, plângeau și râdeau ca noi? Visau aceleași vise ca noi ori scriau la aceeași lumină din ochi? Zilele ce au trecut am înțeles odată în plus câtă responsabilitate apasă pe scriitura ta atunci când spui cu voce tare ce gândești în nopțile de frământare. Texte tari au rupt știrile, au agresat piața de vorbe și cuvinte a unei Românii desfigurate de vrajba unei ierni sufletești ce pare fără sfârșit. Batjocura ca scriitură nu poate naște decât ură, frânge dialogul și transformă literele în teribile năluci care te bântuiesc. Uneori o viață. Tonuri, jumătăți de frază, semne ale unei alte punctuații decât a celei gramaticale... Ura suspendă scriitura ori realismul, naște fracturi de gândire ucigătoare, rănește oameni. Uneori copii. Alte ori vârstnici. Lovește crunt în liniștea, puțină, care ne-a mai rămas. Rănește demnități și răpește demnitatea.

Pentru cei care cred în Evanghelia lui Iisus Hristos „se vede” Postul Mare. A început Triodul, perioada de pregătire a întâmpinării Paștelui. De duminică se renunță la carne. Prilej de atenție sporită la ceea ce sunteți. Ca oameni. Ce planuri de viață aveți. Sigur că nu e ușor să-ți iei un astfel de exercițiu în serios. Să cauți să rămâi cu Hristos chiar când simți că totul pare că surpă liniștea din jur.

Aud vorbindu-se tot mai des de un proiect al României care să salveze România. Zilele trecute, când cu „simulările” la clasa a opta, după orele de examinare, tinerii ce-și vor reașeza viitorul într-o bancă de liceu, au ieșit la soare. Dezorientați de subiecte ori propria neștiință i-am auzit recăpătându-și glasul când au început să se încurajeze. De la cuvinte simple la câte un zâmbet ștrengar, totul lumina. Nu vreau să mă gândesc ce era pe messenger.

Nu se postește cu frică și nici cu obstinație pentru rezultat. Postul este exercițiu de încurajare între noi, ca oameni.

Un soi de activitate informativă sporită - cum ar spune specialiștii, tot mai mulți, în Intelligence... Puștii aceia pe care-i afișăm drept niște fantome transparente când vorbim de școală, pe care-i atârnăm în paginile cataloagelor și-i taxăm în carnete de note își desfășurau propria lecție de viață. Se vindecau de frica unui moment pentru care nu i-a pregătit nimeni: oglindirea în foaia albă de examen. Acolo unde te frământă demonii neputinței, unde se scurtcircuitează memoria, oricât de antrenată ar fi. Unde ești singur. Așa este și cu postirea. Un examen pentru care nu te poți pregăti la nesfârșit. Care nu are catalog și nici carnet de note. De aceea nu se postește cu frică și nici cu obstinație pentru rezultat. Postul este exercițiu de încurajare între noi, ca oameni. De aceea am amintit de frământările din știri și comentarii, din emisiunile de actualitate și din realitatea imediată. Pentru a posti avem nevoie să ne încurajăm în bine, în căldură sufletească, în luciditate roditoare. 

Sarcasmul, manipularea, răutatea căutată și convingerea că pururea ai dreptate nu te cresc în exercițiul acesta. Primul pas al unei Românii noi ar fi să postim de prostie, de răutate, de cabotinism și false democratizări. De multa ură care ne face să scrâșnim din dinți, fără să mai avem timp să respirăm. Să nu furi, iar când o faci să recunoști că ai făcut-o. Să nu minți, iar când o faci să recunoști că ai periclitat adevărul. Să nu ucizi, iar când o faci să nu te ascunzi după formule eliptice sperând că ceilalți îți mai acordă încă circumstanțe atenuante. De aceea Postul e un exercițiu de curaj și asumare. A nu exista în Tine, Doamne, înseamnă a nu exista defel, spuneau cei de demult. Când ne-am pierdut cuvintele?

Pentru cei care cred în Evanghelia lui Iisus Hristos începe Postul Paștelui. Pentru ceilalți, care nu se raportează la Scriptură, e începutul primăverii. Și unii și alții avem de dăruit unii altora enorm. Împreună putem învăța că nu putem exista decât în iubire unii pentru alții. Unii altora primăvară. Adică, mereu, un nou început...

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Echilibrul, măsura definesc postul. Și avem nevoie de un asemenea exercițiu!
    • Like 0
  • Un text frumos despre Hristos, bunătate, iubire, speranță și POST. Păcat ca pe fundal, tronează reclama cu sfântul hamburger cu bacon de la Mc Donald's
    • Like 0
  • Dom Parinte.Cu tot respectul"POSTUL PASTILOR".Hristos "PASTILE NOASTRE".Bietul Pruteanu!Daca si preotii spun "PASTE",i bai.Dati apa la moara celor care intineaza.Care academicieni?Rusinos!
    • Like 0
  • Gigi check icon
    Sunteti convins ca nu sunteti inclusiv dvs prin institutia pe care o reprezentati instigator de ura? Din punctul de vedere al oricarui economist postul e o perioada nefericita pentru industria alimentara. Scad vanzarile pentru ca e necesara o jertfa, adresata lui D-zeu cel bun si "milostiv". 7 posturi pe an si fiecare miercuri si vineri. Atat de absurd incat nu poti folosi nici macar ulei in mancare (*e destul de nesigura regula asta apare in multe forme). Atat de absurd incat doar pestele e permis in anumite zile. Atat de absurd incat pana la urma e si pentru cel pe care-l veneram si pentru propria noastra persoana (nimeni nu stie exact care e regula; credinciosul adevarat simte ca ii e bine sa faca intr-un anumit fel). Ce-ar fi daca in loc de regula absurda, care invoca printre altele motivul ca si Iisus a facut-o 40 de zile si nopti, biserica ar propune o dieta sanatoasa, fara fast food si fara junk food. Cu carne si salata facute in casa, in familie, intr-un loc plin de speranta si bucurie. Revin la ipocrizia dogmei pe care o reprezinta pr Necula - de ce nu recomandati un stil de viata sanatos? Cu mancare buna si miscare, astfel incat sa putem sustine "darul" creatorului: Natura, Patria, familia, copiii. NU se poate, pentru ca atunci preotii din ardeal (sau orice alt loc) nu ar mai putea molesta copiii si adultii, pe care sustin ca-i ocrotesc, in parohiile lor - cazul din Târnăveni de anul trecut. Cu siguranta si copiii de acolo, trimisi la cersit printr-o structura complexa, similiara unui veritabil business, au tinut post; la fel au facut si familiile lor. Noroc ca sunt curati ca lacrima acum in perspectiva evangheliilor - rezulta ca viata lor a fost infinit mai buna si nu au nevoie de ani sa-si revina.
    • Like 1
  • Recunosc ca nu dau importanta vreo importanta religioasa postului, in zilele in care se nimereste sa postesc, nu cred ca cineva acolo Sus ne numara caloriile si proteinele. Dar citesc bucata asta: "Postul e un exercițiu de curaj și asumare" si sunt socat ca e atat de traumatizant pentru unii oameni sa nu manance/bea fripturi/oua/lapte/vin cateva saptamani, mai ales cand stiu ca incalcarea acestei reguli ii va trimite la ardere infinita in iad.
    • Like 1
    • @ Vasile Pop
      Interesant totusi ca intotdeauna apara aceasta relatie intre cel care abuzeaza si victima. Sotul care isi bate sotia intotdeauna e de fapt iubitor, doar ca sotia il forteaza sa o bata. O bate drin dragoste. Violatorul e om cumsecade, doar ca victima l-a provocat imbracandu-se nu stiu cum sau urcandu-se la el in masina. Si mai interesant ca victima de multe ori ajunge in acel stadiu unde chiar se simte vinovata. Si dumnezeu, te trimite la tortura eterna in iad, dar de fapt te iubeste, si e vina ta. Credinta este un fel de opresiune psihologica cu dumnezeu in rol de abuzator.Se pare ca noi oamenii suntem mai presus decat acest personaj imaginar din punct de vedere moral, noi nu mai torturam pe nimeni ca forma de pedeapsa.
      • Like 0
    • @ Ionut(un ateu)
      @Ionut, nu as spune ca "nu mai torturam pe nimeni ca forma de pedeapsa". As spune ca aceasta chestiune se practica inca masiv. Sa nu ne miram ca Dumnezeul crestin e combinatie de dragoste si super-pedepse crunte, de iertare si super-razbunare. Nu uita ca cei care au scris Biblia (sau ma rog, cei care au re-tradus-o pana a ajuns in forma curenta) au decis ca suntem facuti dupa chipul lui Dumnezeu. De buna seama ca atunci Dumnezeu trebuia sa aiba aceleasi meschinarii pe care le au oamenii, nu? Daca totusi o fi existand vreo divinitate, ma gandesc ca o fi foarte putin umana, cand "creezi" ceva atat de complex ca o galaxie sau ca ADNul e greu de crezut ca iti petreci timpul verificand caloriile consumate de muritori si numarand cate fete se marita virgine ori ba... Nu?
      • Like 0


Îți recomandăm

litoral 2021

Totul a pornit de la o simplă aluniță pe care o avea pe spate, din naștere. Mereu râdea cu părinții ei - era alunița după care o puteau recunoaște imediat, în cazul în care ar fi pierdut-o pe malul mării. (Foto: Rob Wilkinson / Alamy / Alamy / Profimedia)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Echipa de fericire

„Am tras de mine cât am putut și la 11 și 50 de minute știu că a venit pe lume Teodor. I-am auzit pentru prima dată glasul, l-am simțit pe pieptul meu, i-am văzut pielea, am știut că i s-a pus sângele în mișcare... că a venit pe lume, de fapt”- Alexandra povestește zâmbind cele mai intense 40 de minute din viața ei.

Citește mai mult

Silvia Demeter

Acel grajd avea să capete, în doi ani, o nouă funcțiune - living, dining și bucătărie în ceea ce avea să devină, prin măiestria arhitectei, reședința de vară a Prințului Charles. Totul cu un mesaj – păstrarea tradiției, salvarea patrimoniului arhitectural din zonele rurale ale României. Foto opiniatimisoarei.ro

Citește mai mult