11 decembrie 2021, o zi faină, în care mă hotărăsc să merg la părinții mei la țară, să facem tradiționalii cârnați, slănina și carnea pecia, ca să-i băgăm la garniță pentru la anul.
Pornesc de la Sibiu seara, destul de târziu, după ora 20 și trebuie să ajung în județul Argeș, într-un loc ce pare uitat de lume, izolat de cotidian și lumea modernă. Aici, în calitate de sibian bucureștenizat mai cu voie, mai fără voie în ultimele două decenii, am o mică gospodărie, moștenire de familie pe care o păstrez cu sfințenie în amintirea bunicului meu anticomunist convins, pe care nici staliniștii și nici cei care i-au urmat nu au reușit să-l bage cu forța în colectiv.
La gospodăria cu pricina, insula mea de verde și liniște, principala activitate este apicultura, pe care o practic cu atestat, bucuros că albinele mă învață de fiecare dată câte ceva.
La momentul plecării, era în plină desfășurare un cod portocaliu de ploaie și zăpadă, care deși nu se manifesta pe cât de grav suna la televizor, m-a obligat să-i aduc argumente soției care insista să plec dimineață, pe zi. Reușesc să o înduplec, dar ca să să evit în week-end unul dintre cele mai aglomerate și periculoase drumuri din România, Valea Oltului, decid să-mi iau mașina de teren și să merg spre părinți pe traseul alternativ, pe cel mai vechi drum al Valahiei, DN7D, lăsat de autorități de izbeliște- dacă doriți să citiți mai multe și să vedeți niște imagini, puteți să o faceți aici.
Ruta este cu 50 de kilometri mai scurtă, Sibiu- Câineni- Salatrucu. O porțiune de 12 kilometri este dezastruoasă, plină de gropi și șanțuri. Pe aici ar trebui să treacă autostrada București - Sibiu, dar la cum se mișcă lucrurile pe la noi, în cel mai fericit scenariu, probabil că asta se va întâmpla nu mai devreme de 10 ani.
Ajung în Salatrucu și la 2-3 kilometri de borna de intrare zăresc pe carosabil, chiar pe linia care desparte sensurile de mers, ceva ce inițial mi s-a părut a fi un căruț pentru copii abandonat.
Mă apropii și văd pe jos, înnodat într-o bicicletă, un cetățean. Cum afară ploua torențial și bătea vântul, iar temperatura urma să scadă spre zero grade Celsius, îl ocolesc, trag pe dreapta, cobor din mașină și mă duc spre el.
Mi-am dat seama că trăiește pentru că resipira și din gură îi ieșeau aburi. Îl întreb dacă este bine, dacă e lovit, încerc să-l mișc ușor, dar nu reușește să-mi răspundă. Părea să fie într-o stare avansată de ebrietate, așa cum se exprimă echipajele de poliție la televizor când ne dau raportul despre vreo razie.
În câteva secunde își fac apariția de niciunde patru bărbați care coboară dintr-o mașină, unul din ei filmând cu telefonul mobil și întrebând insistent dacă l-am izbit cu mașina. L-ai lovit? L-ai lovit?
Îi chem să mă ajute să facem ceva, pentru că acolo nu putea fi lăsat, în niciun caz pe mijlocul drumului și nu pe vreme rece să intre în hipotermie.
Mai trece o mașină pe lângă el, îl ocolește și merge mai departe, moment în care ne dăm seama că este foarte periculos să mai stea prăbușit pe axul drumului și decidem să-l mutăm, deocamdată, pe margine.
Le povestesc cum l-am găsit (cum de altfel l-au găsit și ei), iar bărbații se gândesc să-l ducă acasă. Îmi relatează- printre insinuări și întrebări directe despre un potențial accident rutier- că-l cunosc și că băuseră împreună până cu puțină vreme înainte. Ba chiar că vorbiseră la telefon cu el între timp, de la momentul în care el a plecat și momentul în care zăcea pe șosea.
Cetățeanul turmentat avea două cucuie zdravene în frunte și câteva pete de sânge pe față și pe haine. La un moment dat, încearcă să se ridice în șezut, cere să fie dus acasă și repetă că "nu am mamă, nu am tată și sunt singur". Tovarășii de băut îi duc bicicleta acasă, la nici o sută de metri distanță, dar când se întorc, omul nostru nu mai răspundea la întrebări și respira tot mai greu. Decid să sun la 112 ca să cer ajutorul unui echipaj de la ambulanță, mi se spune că va fi trimis SMURD și cazul este transferat la poliția locală Tigveni.
La 21:43, mă sună un polițist local, care era pe drum și care mi-a spus că ajunge în 10 minute, ceea ce s-a întâmplat. Coboară din mașină cu telefonul pornit pe înregistrare, întrebându-mă dacă l-am lovit, mutând aparatul când pe mine, când pe mașina cu care eram.
La 21:58, mă contactează cei de la SMURD să mă asigure că vor ajunge la fața locului în 10-15 minute. Ajung, îl preiau, le povestesc unde l-am găsit, că avea o doză de bere sub cap, că la câteva zeci de metri era o umbrelă. Presupun că nu o fi puțin lucru să gestionezi o bicicletă dacă ai o mâinile ocupate cu o umbrelă și trebuie să duci și o bere. Ba, chiar să vorbești la telefon fără cască cu prietenii. Dar când ești euforic, probabil că nimic nu e imposibil.
Polițistul local întocmește un fel de declarație unde scrie cele întâmplate, pe care o semnez- eram toți uzi până la piele, ploua cu găleata. Vreau să plec, cetățeanul era deja pe mâini bune, dar mi s-a spus că trebuie să vină de la Rutieră. Au venit și cei de la Poliția Rutieră, după o oră și patruzeci de minute, de la Curtea de Argeș, aflată la 36 de kilometri distanță. În timp ce îi așteptam, îmi vin idei. Dar hei, e plin de camere de supraveghere aici, pe fiecare stâlp. Îl întreb de polițistul de la locală de ce nu se uită pe imagini ca să câștigăm timp, să-mi văd de drum. Explicațiile acestuia- nu vi le mai redau aici, pentru că v-ați enerva, probabil, cel puțin ca mine.
Aproape de ora 23, apar cei de la Poliția Rutieră, care-mi verifică mașina, mă întreabă din nou dacă nu cumva l-am lovit eu pe cetățean, mi se iau iarăși la verificat actele, sunt filmat din nou, filmată mașina, bicicleta, care este verificată în detaliu.
După alte 15 minute, sunt lăsat să plec, la 23.11.
Acum, dragi republicani, vă întreb, voi ce ați făcut dacă ați fi trecut, ca mine, pe ploaie și vreme rece, pe lângă un om căzut cu bicicleta în mijlocul străzii? Scenarii sunt multe: dacă mergea un șofer cu viteză mai mare și-l lovea? Dacă la 2-3 grade afară, cu ploaie torențială, se instala hipotermia? Dacă avea copii acasă, care-l așteptau pe tatăl lor să vină? Dacă, dacă, dacă.
Procedurile la 112 par să funcționeze, dar atunci când diverse instituții preiau cazul, modul în care acționează, deși țara e împânzită cu camere de luat vederi, lipirea etichetei de vinovat, deși singura vină este aceea de a fi avut spirit civic- te fac să devii nepăsător și indiferent la ce se întâmplă în jur, pe stradă, în trafic.
Sunt nenumărate replici pe care le auzim în jurul nostru- de ce să mă bag/ dar ce treabă am eu/ îmi văd de treaba mea- chiar și în situații extrem de grave, cu femei bătute pe stradă, în stația de autobuz, sau în apartamentul de vis-a-vis, ori cu șoferi demenți care pun în pericol alți conducători auto și pietoni, comportându-se iresponsabil, ca niște ghiulele care intră pe contrasens.
Știi că dacă suni, urmează un joc al nervilor, în care dacă nu ți se insinuează că trebuia să întorci privirea, ești chemat ca martor pe timpul tău, eventual amenințat de cel pe care l-ai reclamat.
Dar chiar și așa, cu experiența de sâmbătă seara, în ploaie și suspectat de ceva ce nu am făcut, dacă ar fi să întorc timpul înapoi, aș face exact același lucru.
M-aș opri, aș vedea ce s-a întâmplat cu persoana căzută, aș evalua rapid riscurile și aș suna la 112.
Voi ce ați face știind deja ce urmează?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.