Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Povestea unui maraton de solidaritate. Ziua în care un copil n-a mai întrebat “eu când merg?”, ci a strigat “câtă fericire!”

Ana Maria are 19 ani și se îndrăgostește repede și intens, ca orice adolescentă de vârsta ei. La majorat, a purtat o rochie roșie, lungă și cu umărul gol, la care a accesorizat niște bijuterii discrete. Poate datorită rochiei, poate pentru că părinții i-au zis “Ana, de acum ești mare!”, pentru că toți oamenii care o iubesc s-au strâns laolaltă și i-au spus că este o prințesă sau poate pentru toate acestea la un loc, Anuța tine minte ziua în care a împlinit 18 ani. Visează acum la altă zi, cea în care se va mărita, când va purta diademă și o rochie roșie și mai frumoasă. Și neaparat cu trenă, pentru că-n visele Anuței, în ziua în care se va mărita va arunca scaunul cu rotile într-un ungher și va merge singură spre altar.

Sunt multe de spus despre demnitatea, puterea și tăria cu care acest copil își poartă foaia plină de diagnostice incurabile. Are mici probleme cu memoria pe termen scurt și va tine minte cum te cheamă la a doua, la a zecea întâlnire sau poate niciodată. Dar la fel cum va tine minte pentru totdeauna ziua majoratului, Anuța nu va uita niciodată ziua în care a terminat o cursă de alergare la semimaraton în #TeamHOSPICE. Pentru Anuța, fotografia în care se apropie de linia de finiș va rămâne amintirea zilei în care a strigat, cu toată puterea ei de copil fragil, “Câtă fericire!” în loc de “Eu când voi merge?”. Și nu doar pentru că a terminat o cursă de alergare, ci pentru că i-au fost mulți, foarte mulți oameni aproape

Povestea unei imagini simbol

Când Ana Baniciu a vizitat prima oară centrul HOSPICE din București, s-a împrietenit imediat cu Anuța și tot atunci au pus la cale un plan îndrăzneț pentru un copil care n-a mers niciodată: la semimaraton vor face echipa Ana x 2, iar Ana Baniciu va impinge căruciorul Anuței pe o distanță de 3 km. Pe 13 mai, s-au așezat împreună la linia de start, iar pe traseu s-a întâmplat magia.

Mai întâi, pe Anuța a luat-o de mâna dreaptă Violeta. “Da, cu drag!” este răspunsul pe care-l dă Violeta ori de câte ori e nevoie de ea în HOSPICE. De la vândut mărțișoare, la activități cu cei mici și până la alergat la maratoane în #TeamHOSPICE, Violeta e unul din cei mai activi voluntari. Nu demult, s-a aflat într-o situație similară cu cea a pacienților HOSPICE. A auzit “ne pare rău, aveți cancer”, așa că înțelege foarte bine nevoia de îngrijire paliativă. Chiar dacă, la 28 de ani, Violeta a primit un diagnostic provocator, acum e aici și vrea să facă din prezent un timp mai bun. Cu mai puține organe, cu mai multe cicatrici, cu mai puține vise, cu mai multe dezamăgiri, cu mai puține opțiuni, dar cu o determinare infinită. Pentru că, spune ea mereu, “Friends don’t let friends to fight cancer alone”.

Apoi, din dreapta, pe Anuța o tine de mână Lucian. De câțiva ani, Lucian participă la competiții sportive sub sloganul “Contra cronometru pe timpul lor”. Vine din Craiova, cu familie și prieteni, se cazează în București și a doua zi aleargă în tricoul verde pentru copiii și adulții care înfruntă un diagnostic dur. E unul din cei 700 de oameni care au alergat la semimaraton în echipa HOSPICE. Pentru că există oameni, nu instituții de stat, nu guvernanți, nu parlamentari, ci oameni simpli care fac pur și simplu bine, toți dispuși să dea bani sau timp pentru a repara ceea ce un stat incompetent și corupt strică.

În aceeași imagine, tot alături de Anuța, este Ileana, pacientă HOSPICE și una dintre femeile incredibile care au stat cu sufletul ghem ore (zeci, sute de ore) pe holuri reci de spitale, și-au pierdut părul, sânii sau pe cineva drag, au privit cancerul în față, i-au transmis că boala nu le definește, dar și-au găsit puterea să lupte și să meargă mai departe și să nu se lase copleșite, când alții au depus neputincioși armele. Pe 13 mai, 25 de Eroine au participat la semimaraton pentru a demonstra că viața nu se oprește la un diagnostic oncologic. Una dintre Eroine a ajuns în Piața Constituției la 9 dimineața, deși cursa începea patru ore mai târziu. Asta pentru că doar atunci circula microbuzul cu care a venit de acasă, la zeci de km de București. Până la microbuz, niste kilometri buni, a dus-o un vecin cu mașina. A mai fost doamna I. care, la cei peste 80 de ani și ceva probleme cu spatele, a vrut neaparat să fie acolo, să le susțină pe colegele și prietenele pe care le-a cunoscut la HOSPICE, pentru că o echipă este mereu unită. Iar pentru încurajări, doamna I. ne-a adus bomboane cu eucalipt. Două dintre Eroine erau internate, dar au convins medicul să le dea învoire, pentru că una din asistentele HOSPICE a alergat alături de ele. Lily a fost așa entuziasmată , încât a plecat din spital în șlapi, a alergat așa 3 km și a trecut printre primii linia de finiș.

Maraton de solidaritate

Pentru Anuța, 13 mai va rămâne una dintre cele mai frumoase zile din viața ei. La fel și pentru Cipri, Ștefi, Alex, Claudiu și Robert, ceilalți copii în scaun cu rotile care și-au văzut împlinit visul de a participa la un semimaraton. Dar ce s-a întâmplat duminică în Piața Constituției a fost mai mult decât o competiție sportivă, a fost un maraton de solidaritate.

N-au încăput toți în poză, dar au fost 700 de oameni care au alergat în #TeamHOSPICE, pentru a reda pacienților demnitatea și speranța. Mai sunt cei care i-au susținut de pe margine. Zeci de voluntari. Sute de oameni care au donat pe galantom. Sponsorii și partenerii. Corespondenții de bine. Colegi pentru care, cu o săptămână înainte, somnul a fost un lux. Niciunul din acești oameni nu le vor spune niciodată nici copiilor, nici Eroinelor, "nu se mai poate face nimic". Din contră, vor fi acolo, să le arate ca nu sunt singuri și că cineva luptă pentru ei, pentru că asta face o echipă. Iar tradus în cifre, tăvălugul de omenie din weekend înseamnă peste 300.000 de lei, care vor asigura gratuit pentru copiii și adulții aflați în grija HOSPICE 330 de zile de internare în unitățile cu paturi, 390 de vizite la domiciliul pacienților și 1.000 de participări în centrele de zi ale fundației.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult