În imagine, liderul de extremă-dreapta Geert Wilders, care a obținut victoria în alegerile generale din Olanda/ Foto: ANP / ddp USA / Profimedia
Siguranța existențială (bestaanszekerheid, în limba olandeză) este cuvântul central în campanile electorale. Locuiesc de ceva vreme într-un sat de munte în România și mai rar pătrund ceva știri din Olanda în lumea mea. Pragul pentru a atrage atenția mea este mai sus, din cauza provocărilor locale. Cu toate acestea, un cuvânt olandez din depărtare poate declanșa brusc o avalanșă de gânduri. Siguranța mea existențială a scăzut după plecarea mea în România, dar senzația mea de libertate nu. Poate exista vreo legătură? Creșterea gândirii pieței libere (în Olanda treptat, în România, revoluționar) nu a fost benefică pentru siguranța existențială, ne-am prins în capcană? Dar oare este siguranța existențială într-adevăr benefică pentru om - Van Gogh și Dovstoievski n-am auzit niciodată să se plângă despre siguranța existențială. Chinezii, ei abia pricep ce înseamnă siguranța existențială.
Dacă las să se așeze gândurile mele, rămâne întrebarea de ce, în aceste vremuri de prosperitate fără precedent, nu suntem capabili, sau nu avem voința, să reglăm pur și simplu siguranța existențială pentru toată lumea. În timp ce bogații lumii nu au timp să-și viziteze toate iahturile lor în fiecare an, popoare întregi cad peste bord - cum de fapt putem trăi cu asta?
Distanța poate oferi o perspectivă utilă - uneori și o imagine ajută.
Când mâ gândesc la societatea occidentală, uneori îmi vine o imagine în cap cu un trib indigen care s-a împotmolit într-o mlaștină, șeful tribului este asurzit de un vacarmul făcut de membrii tribului care strigă că știu drumul de ieșire, dar toți arată în altă direcție... Cred că ne lipsește un leadership bun, în sens larg - nu pledez pentru lideri puternici - cred că un leadership bun implică abilități de rezolvare a problemelor și – la fel de important - empatie. Dar mi-e teamă că procesul nostru democratic nu duce la un rezultat dorit.
O altă imagine, centrul unui oraș medieval târziu - viața se rotește aici în jurul a trei entități - piața, biserica și conducerea. Direct înapoi la timpul nostru - biserica a dispărut, lăsând doar monumentele ei în urmă, ce a mai rămas sunt piața și conducerea. Piața are ca principiu organizatoric capitalul, ceea ce duce la folosirea eficientă a ambiției pentru a optimiza profitul, adică diferența dintre oameni și competiția între ei face sistemul să funcționeze. Conducerea, pe de altă parte, are ca principiu organizatoric egalitatea, într-o democrație toată lumea decide în mod egal cum este reglementată societatea, inclusiv regulile pentru piață. Aici pare să se ivească disfuncția - principiul egalității (cu promisiunea implicită a libertății și fraternității, care totuși rămâne neîndeplinită) duce prin natura sa la mediocritate, cel mai mic numitor comun clar că nu duce la excelență, ci la divizare și confuzie. Aud râsul pieței la slăbiciunea conduceri și vocile lor parșive - „jurăm că aveti toți dreptul egal de decizie!”
Deci, piața se bazează pe diferență, iar conducerea pe egalitate. Cred că piața înțelege mai bine natura umană și știe cum să folosească corect mijloacele și oamenii pentru a fi mai productivă. Această eficiență lipsește conducerii. Nu pledez pentru a elimina diferența din piață, este prea importantă pentru motivația noastră (ceva ce comunismul ne-a învățat), dar să acordăm diferenței un rol mai mare și în conducere. Guvernul ales democratic este o reflexie a societății, dar mă întreb - votul nostru nu ar trebui să ducă la delegarea celor mai buni oameni care pot lua conducerea? Idealul egalității este desigur simpatic, dar în natură nu vedem nicăieri acest lucru, diferența este forța motrică în creație prin selecție naturală.
Ceea ce propun este simplu ca orice construct teoretic: să includem în procesul nostru de votare un test de rezolvare a problemelor și un test de empatie (IQ și EQ), pentru a folosi rezultatul ca factor de ponderare pentru votul nostru (liniar, pătratic, o chestiune de fine-tuning). În cabina de vot - câteva întrebări logice, câteva întrebări legate de empatie, și apoi o cruce cu creionul roșu. Prin acordarea unui vot mai greu celor cu un scor mare, putem reflecta ce e mai bun din noi înșine în liderii noștri și nu mediocritatea noastră. Dacă rezolvăm problema înțelegerii contraproductive a egalității, putem spera la reducerea diviziunii și nemulțumirii în arena politică. Prin această mică intervenție, încrederea în politică poate crește, undeva s-ar putea crea o nouă viziune de viitor, reintroducând speranța.
Poate că pare o idee îndrăzneață, dar văd doar avantaje și implementarea ei. Votul va dura puțin mai mult, dar devine astfel o chestiune mai serioasă, de onoare, apare și ideea competiției. Pentru a ne garanta demnitatea, introducem testul în mod double-blind, (doar calculatorul știe rezultatele noastre) – și cu excepția unora care se vor simți liniștiți – având o influență limitată, majoritatea va fi convinsă că influența sa crește. Plus că fiecare alegeri vor veni cu un nou test - o nouă rundă, noi șanse.
Și nu este un lux - în vidul de viziune care există acum, cresc centre de putere peste tot care nu sunt democratice, capacitatea auto-reglatoare a pieței libere nu functionează. Încă din secolul al XVIII-lea, Adam Smith scria în „Bogăția națiunilor” despre concentrarea de capital la ceea ce el numea „stăpânii omenirii”, „the masters of mankind”, adică elita. Teoria sa vedea simpatia (empatia) aceleiași elite ca fiind indispensabilă pentru a asigura coeziunea societății. Dar empatia nu poate fi impusă. Prin încorporarea inteligenței și empatiei în procesul nostru de votare, poate că vom putea ajunge la un leadership mai inteligent, mai integru și mai empatic. Prin schimbarea accentului nostru de la capital la inteligență și empatie, putem introduce propuneri care acum atârnă deasupra pieței (dar rămân suspendate din cauza divizării conducerii), cum ar fi impozitul pe tehnologie (Sanders) sau impozitul mondial pe avere (Piketty).
Tehnic, ar trebui să fie posibil - uneori se sugerează un rol pentru inteligența artificială în guvernarea noastră, dar IA nu ne oferă nimic altceva decât mai mult din același lucru, este cunoaștere copiată, lipsită de creativitate, nu poate face niciodată următorul pas. De aceea pledez pentru inteligență umană – genuine intelligence, nothing artificial, cred că suntem diferiți cu un scop - pentru a ne desfășura ca umanitate, pentru a face existența din ce în ce mai frumoasă (indiferent de regresele (set-backs) la care suntem martori).
Sigur că propunerea mea vine prea târziu pentru alegerile din țara mea natală, Olanda, dar asta nu vă împiedică să priviți buletinul de vot ca pe un test de inteligență și cel puțin să nu vă lăsați ghidați de sentimente ca nemulțumirea si xenofobia.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.