Alegeri parlamentare în Olanda cu miză pentru România: intrăm sau nu în Schengen?

Cel mai probabil Olanda ar putea prelua ștafeta, mai ales că la actualele lor alegeri nu sunt semne bune pentru noi. Oricum au făcut o fază nasoală și la JAI-ul de anul trecut. Cică i-am înduplecat și au devenit favorabili nouă, dar ce să-i faci? Ei nu sunt de acord cu Bulgaria. Iar noi și bulgarii suntem la pachet, deci.... GHINION. Dacă n-am fi fost la pachet cu bulgarii și nu s-ar fi opus Austria, sigur se opuneau și în cazul nostru. Jocul ăsta de-a șoarecele și pisica cu noi este făcut la nivelul strict necesar. Nu a fost necesar să se înțeleagă între ele pentru a se opune mai multe țări, din moment ce e de ajuns una. Nu trebuie să căpătăm noi românii un sentiment antieuropean, din cauza faptului că ni se opun 6-7-8 țări importante. E mai bine să încaseze antipatia, pe moment, doar un stat, dar celelalte să rămână ”albe ca zăpada” în ochii noștri. Așa nu se stimulează sentimentele antieuropene, fiindcă pare că doar un stat e buba, nu sunt împotriva noastră toți care contează. E inteligentă treaba.
Și totuși TREBUIE să rămânem proeuropeni, chiar dacă acum suntem umiliți. Fiindcă umilirea ar putea fi evitată dacă noi am avea o politică externă inteligentă și fermă. Cu alte cuvinte da, suntem umiliți, asta e clar, dar vina e a conducerii noastre și implicit a politicii noastre externe. E ca într-o gașcă de copii, unde există un fraier de serviciu, care ia ”castane” și palme după cap mereu. Copiii nu se poartă cu mănuși unii cu alții, așa e viața. Deci vina că ia scatoalce aparține fraierului care nu știe să se facă respectat. Fiindcă le încasează doar el, nu și alții. Față de unii există respect, dar față de el, NU. Deci e clar că vina e a fraierului, nu a celor care profită sau fac mișto de fraier., fiindcă pot și li se permite. Lumea reală e dură, pragmatică, iar comportamentul ”corect politic” în politica externă e o utopie pentru fraieri. Asta e viața, de care trebuie să ținem cont, dacă vrem să obținem rezultate pozitive.

Nu "TREBUIE" să fim nimic altceva decât pro-români, să ne urmăm propriile interese. Iar dacă interesele noastre sunt de pildă mai bine servite fiind de partea SUA în dispute comerciale, ghinion pentru UE! Până una alta pentru UE suntem doar "ciuca bătăilor" și "White Africans", mână de lucru ieftină și pușculiță de resurse naturale, nicidecum "cetățeni europeni cu drepturi egale". Nu datorăm absolut nimic UE, din contră, ne costă direct în buzunarele noastre toate aberațiile bruxelleze, de la "liberalizare" și "înverzire" până la viitorul și lăudatul SGR...

Absolut de acord.

Mai bine am avea curajul sa inasprim sever pedepsele pentru coruptie... Dar pedepse draconice si fara beneficii penitenciare... Confiscarea averii si a averii rudelor de gradul intai, etc... Pensii speciale dar pedepse normale sau chiar blande, cum vine asta ??

Asta-i altă discuție. Sigur că ar fi bine să se înăsprească pedepsele pentru corupție din Codul Penal, să se schimbe chiar și Codul de Procedură Penală, în sensul îngreunării prescripției și urgentării procedurilor etc etc. Dar haideți acum să fim serioși și să nu ne ducem după fentă. NU din cauza corupției și pedepselor blânde nu suntem noi primiți în Schengen. Una-i una, alta-i alta. În Schengen nu suntem primiți fiindcă în ochii vesticilor suntem toți românii un fel de coate-goale, neamuri proaste etc de care nu au chef în clubul lor select, că le strică ”aerul lor înmiresmat” cu damfuri puturoase de țărani. Culmea e că dacă chiar unii dintre conaționalii noștri au această părere lipsită de respect despre noi, ce pretenții mai avem să ne respecte alții? Sau să fie măcar obiectivi în ce ne privește? Nu cred că, de exemplu, Ungaria lui Orban e mai puțin coruptă decât România și totuși Ungaria e în Schengen, iar România nu. Mă mir că e așa de greu de înțeles că în politică, inclusiv în politica europeană, una se spune oficial și altul e adevărul gol-goluț. Pretextele oficiale sunt una, iar motivele sunt de multe ori cu totul diferite de pretexte. Cazul Austriei e clar ca lumina zilei.... Dar dacă nu s-ar fi opus Austria sunt absolut sigur că s-ar fi opus alt stat, eventual oferind alte pretexte. Și așa mai departe, într-un joc de-a șoarecele și pisica menit să aibă un singur scop: ținerea României în afara Schengen, eventual încercând pe cât posibil (dar nu neapărat) menajarea sensibilităților noastre, prin oferirea de pretexte oarecare. De aceea e absolut necesar, dacă vrem în Scengen, să începem și noi să avem o politică externă, intracomunitară, mai inteligentă și mult mai fermă. Avem atuuri pe care putem, dar nu vrem să le folosim. În schimb ne smiorcăim că nu ne iese pasența. La aceeași atitudine a noastră nu ne putem aștepta la alte rezultate. Deci....

Corect.
Nu mai pun benzină de la OMV de la primul refuz al austriecilor de aderare a României la Schengen.

Mai exact cum funcționează chestia asta cu bye-bye? Firmele respective plătesc taxe către stat. Ne permitem să faultăm PIB-ul în prag de criză? Plus au angajați cu familii, rate etc. Ne place sau nu, avem o economie de piață. Economia socialistă funcționa cu patriotism, dar economia de piață are alte mecanisme.

E foarte bine că avem o ecconomie de piață. Dar în situații din astea se vede ce rău e să fie în această economie mai mulți actori străini decât indigeni. Sunt buni și investitorii străini, dar dacă îți dai APROAPE TOTAL economia la străini, chiar dacă plătesc taxe la buget (atât cât o fac, în fine) și chiar dacă au angajați români, deci sunt un ajutor pentru noi, totuși ceva nu e bine 100% Maestrul Eugen Șerbănescu zicea un lucru foarte adevărat și de bun simț: dacă ai economia toată dată străinilor, tu ca stat nu prea mai poți avea puterea de decizie la tine. Asta fiindcă, ÎNTR-UN FEL SAU ALTUL, cine are puterea economică într-un stat, are și puterea politico-administrativă. Pe căi legale, oficiale sau dimpotrivă, neoficiale, informale, DAR O ARE. Boicotul e, poate, singura metodă de presiune asupra factorului economic respectiv. Iar la rândul său, factorul economic lezat în interesele sale poate influența factorul politic din țara de origine, fiindcă așa cum spuneam, economicul dictează politicului. Dacă ne punem problema că e criză, că nu e momentul, atunci.... niciodată nu va fi momentul.

Le plătesc înainte sau DUPĂ optimizare fiscală? Să fim serioși, "scuza" cu taxele plătite de firme care ne iau resursele naturale ține doar la un anumit nivel...
Ce e mai bine, să deții și să folosești 100% din propriile resurse sau să primești firimituri în timp ce alții fac avere de pe urma lor?

Cunoașteți dvs. modalitatea dea clădi o economie puternică, cu industrii comparabile cu cele din vest în șase luni sau cel mult un an? Pentru că nu avem la dispoziție 20 de ani, când suntem în pragul prăpastiei. Când n-ai bani te angajezi calfă și strângi la chimir. Faci pe viteazul când ai strâns destul. Resursele alea se exploatează cu bani, nu cu intenții bune. Și nimeni nu dă bani unei țări sărace. E un cerc vicios: n-ai bani pentru că ești sărac și nu poți împrumuta să faci bani pentru că nu prezinți nicio garanție. Altfel stai cu resursele, călare pe ele până se coclesc. N-ai ce să vinzi. Trebuie să extragi, să prelucrezi, să împachetezi frumos și pe urmă să vinzi. Și eu vreau să-mi fac o afacere cu zece milioane de euro. Dar îmi dă cineva zece milioane de euro? Nu-mi dă, că sunt sărac. Aici e buba.

Dar România n-a pornit de la zero ca să stea la mila investitorilor externi. În România producea Petromul și înainte de privatizare. Extrăgea petrol fără probleme. La fel în cazul gazului. Erau și industrii pe orizontală: petrochimia duduia, se produceau și îngrășăminte chimice. Se extrăgeau cărbune și toate minereurile necesare, de oriunde. Metalurgia era foarte dezvoltată. Energetica era în top. Deși industria mergea la foc continuu (însă nu toate ramurile erau competitive, dar asta e altă discuție) energia produsă era suficientă. Măsurile aberante de economisire din anii 80 nu erau din cauza penuriei energetice, ci parte a eforturilor supraomenești pentru plata datoriei externe, dar care a propos, s-a realizat.
Ideea de privatizare a unităților economice nu trebuia dusă la extrem. Trebuia ca tot ce era profitabil să NU se privatizeze, iar ce era neprofitabil, necompetitiv, să facă obiectul unor privatizări inteligente și în interes național. Nimic din domeniul extracției de resurse minerale n-avea sens să fie privatizat, fiindcă lucrurile mergeau bine. Dar s-au privatizat tocmai unjtățile care mergeau bine, pe profit și reprezentau o valoare de viitor. Fiindcă investitorii care au apărut, în marea lor majoritate, vroiau doar să scoată bani repede, nu să investească pentru dezvoltare. Există și excepții fericite, dar puține. În general, privatizarea a însemnat o mutare a capitalului de stat cel mai valoros, contra unei plăți derizorii, în buzunare private. Statul și-a cedat pe mai nimic bogățiile și activele valoroase. Nu zice nimeni că statul ar fi fost competitiv în orice domeniu. De exemplu în zona de comunicații și IT moderne, avea competențe extrem de limitate. În veci nu s-ar fi realizat rețelele de comunicații mobile și Internet fără ivestiții străine masive, specializate. La fel în domeniul construcției de automobile. Dar în legătură cu petrolul, gazele, energia, metalurgia etc, s-avem pardon....

România n-a pornit de la zero, dar a ajuns la zero. Datorită marxismului. Să explicăm: industria a pornit cu materie umană. Oameni. Clasa muncitoare. Ei erau stăpânii fabricilor. Nea Ceașcă a zidit uzine zdravene, în care clasa muncitoare duduia. Duduia și în vest, ba chiar clasa muncitoare americană era mai dihai ca toate celelalte. Ei, dragii moșului, la un moment dat a apărut însă Măria Sa robotul. Robotul industrial.
Aici lucrurile s-au separat. Vestul n-a ascultat de vaietele clasei muncitoare și a concediat masiv, înlocuind oamenii cu roboți. Blocul socialist n-a făcut acest lucru, pentru că nenea Marx nu prevăzuse chestia asta. De aici s-a declanșat teribila luptă om contra robot. Luptă în care omul a pierdut.
Așa se face că industria socialistă a ajuns pe drojdie, învârtind la șuruburi, în timp ce Vestul zbârnâie robotizat. Că nu te iei la întrecere cu robotul. D-aia a ajuns România la sapă de lemn, cu uzine care mergeau în gol, cu marfă care se întorcea pe stoc și se casa, cu produse pe care nu le cumpăra nimeni pentru că erau proaste.
Așa că, după 89, am început în fundul gol, în timp ce Vestul luase startul departe, departe, departe de tot. Și în petrochimie, și în tot ce vreți.

Știu, știu, înainte să vină Bwana să ne scape de gaze și petrol trăiam în colibe de iarbă și vânam șobolani cu arcul! Habar n-avem cum să scoatem resursele din pământ, ne rugăm la zei să ne aducă un strudel să ni le fure!

Ce legătură are una cu alta? Roboții industriali au apărut prin anii 70, când România era în plin comunism. Ceaușescu n-a vrut să accepte și a ținut morțis ca fabricile să funcționeze cu oameni. Asta ne-a adus în sapă de lemn.
Ce legătură are asta cu resursele? Normal că nu mai ai bani să folosești resurse dacă rămâi în urmă. Și prin anii 80 noi eram pe drojdie. Fără nicio para.

Cu revoluția roboților în industrie aveți dreptate. dar nu peste tot sunt esențiali roboții, ci numai în domeniile extrem de tehnologizate. Însă în domeniile exploatării resurselor minerale (petrol, gaze, chiar cărbune), energiei, chimiei / petrochimiei, metalurgiei, agriculturii, zootehniei, industriei alimentare și ușoare etc treaba mergea bine merci pe profit și fără roboți. Nu trebuiau privatizate atunci unitățile din aceste domenii care erau OK. A! peste un număr de ani, când ar fi rămas eventual în urmă, fără posibilitatea redresării, atunci da. De la caz la caz. Dar s-a pornit cu luatul cu japca din prima a tot ce e bun și profitabil. Iar gargara propagandistică era. ”statul e cel mai prost gestionar”. Privatul deci ar fi fost panaceul în economie. În general da, dar e valabil NUMAI pentru profitul societății respective, fără nicun alt considerent. Și asta nu întotdeauna e benefic pentru societate în ansamblu. Cum așa? Iată un exemplu: pe timpul pandemiei, dată fiind penuria de măști, acestea s-au vândut la început la prețuri nesimțite, de speculă, circa 6-7 lei bucata, cu adaosuri uriașe. Întrebare: managerii privați ai societăților care vindeau măștile la prețuri astronomice au fost atunci buni gestionari pentru aceste societăți? Răspuns: da, evident. Au făcut bani buni atunci. Dar a fost asta benefic și pentru societatea românească în ansamblul ei? Răspuns: NU, asta a pus presiune financiară pe oamenii simpli și săraci, care au fost jecmăniți pur și simplu. La fel s-a întâmplat mai recent cu specula în domeniul energiei. Și mai sunt și alte exemple. Deci ideea că privatul e cel mai bun gestionar e adevărată, dar cu ”steluță”. Anume că e valabil numai și numai pentru beneficiul / profitul propriei societăți. La fel stă treaba dacă ne gândim și la folosirea angajaților uneori la maximul rezistenței. Un privat angajează strict câți oameni crede că îi trebuie în condiții normale. Nu se întâmplă ca la ”prostul gestionar” care e statul, să fie o toleranță în numărul de angajați. Iar la privat, când vine vremea concediilor sau intră vreunul în medical, șeful dă din colț în colț, că n-are oameni suficienți și îi încarcă peste puteri pe cei rămași. Dar nici prin cap nu i-ar fi trecut anterior să angajeze un număr de oameni cu o anumită marjă de siguranță. Iar dacă concediază pe vreunii, ei devin automat grija statului, patronul s-a spălat pe mâini de grija lor. Când statul e și patron, apare desigur și o eficiență mai slabă, uneori și alte fenomene nedorite, dar statul are mai multă grijă față de angajații săi, fie și datorită faptului că are în vedere mai multe aspecte de care trebuie tot el să se ocupe, în legătură cu personalul. Pe scurt, ideea că privatul e cel mai bun gestionar la modul absolut nu e chiar perfect adevărată și nu trebuie să devină o obsesie. Unii privați sunt foarte OK în felul cum relaționează cu personalul, nu toți te storc la maximum, sunt cazuri și cazuri. De aceea nu e bine să gândim și să acționăm după lozinci stupide, ci să urmărim armonizarea eficienței cu binele tuturor. În anii 90 în schimb, s-a acționat mai mult după lozinci. Unii urlau aiurea: ”nu ne vindem țara” (stupid), iar alții, la polul opus urlau că statul e cel mai prost gestionar și economia românească e un ”morman de fiare vechi”, care trebuie urgent privatizată total. Ambele lozinci ne-au împiedicat să gândim clar, eficient, benefic pentru țară, în schimb au dat apă la moară distrugerii și risipirii care a urmat în economie, cu efectele catastrofale, vizibile până azi. În loc să avem un capital mixt stat-privat, eficient, profitabil, cu patroni străini doar acolo unde se impune și nu mai mult decât trebuie, noi astăzi avem o economie care nu mai produce mare lucru (cu câteva aexcepții) e cam totul în mâna străinilor și am ajuns o piață de desfacere. O societate care doar consumă din import și pentru a plăti aceste produse se împrumută întruna. Deci banii din împrumuturi ne vin din afară și se întorc tot afară, iar noi rămânem datori vânduți și ne străduim din ce în ce mai mult să plătim doar dobânzile.
Vi se pare că acum am ajuns bine făcând din privatizarea cu orice preț un panaceu? Sunt de acord cu Dvs că marxismul / comunismul a fost un rău masiv, din multe puncte de vedere. Dar nu putem nega măcar o evidență: în comunismul ăla rău s-a mai făcut câte ceva în economia acestei țări. Mai slăbuț, mai ineficient decât s-ar fi putut, dar s-a făcut totuși. În schimb în capitalismul ăsta ”de cumetrie”, nefiresc, nereușit, nu numai că nu s-a făcut mai nimic, dar s-a distrus și ce mai era dinainte. E corect deci să înjurăm comunismul, dar n-ar trebui să ne limităm la el, ci să ne uităm și în perioada postdecembristă, ca să ne luăm cu mâinile de cap.

Întâmplarea face să cunosc pe cineva în industria petrolului. Lucrează cu computerele. Jobul său era, prin anii 60-70, făcut de aprox. 100 de angajați. Acum e doar un angajat și o armată de computere. Asemenea uzine fantomă sunt și în America. Sunt înconjurate de orașe părăsite. Ele nu pot fi modernizate pentru că au o structură arhitectonică împroprie noilor tehnologii. Nu pot fi dărâmate din cauza costurilor. Sunt lăsate să ruginească. Ca la noi. Americanii au avut însă bani să construiască altele. Pe datorie, evident. Noi ne-am plătit datoriile și n-am mai avut bani de modernizare. Comunismul a fost o farsă sinistră. O porcărie. Industria a funcționat multă vreme cu ce adunaseră Malaxa și restul. Cu ce se naționalizase. A fost o iluzie de prosperitate care a funcționat și total idiot, cu acea Piață Comună, în care țările comuniste își schimbau șosetele între ele. Asta a fost comunismul: o iluzie.