Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Prea multă rațiune strică?

 Breaking News. Absolvent de UCLA, doctor în fizică al Universității Cornell, americanul Michael Guillén ne spune el că Dumnezeu se află la 439 miliarde de trilioane de kilometri distanță de Pământ. Această limită, de la care lumina nu mai ajunge la noi, este numită de Guillén „orizont cosmic”. Ce este dincolo? „Cele mai bune observații astronomice – și teoria relativității speciale și generale ale lui Einstein – arată că timpul se oprește la Orizontul Cosmic. Acolo, «sus», în spațiul profund, profund, profund, nu există trecut, prezent sau viitor. Spre deosebire de timp însă, spațiul continuă să existe dincolo de Orizontul Cosmic. Ceea ce înseamnă că spațiul ascuns de Dincolo este locuibil, chiar dacă doar de lumină și ființe de lumină”. 

Apoi, printr-un salt logic de nu știu câte trilioane de km, savantul identifică acest spațiu cu Raiul Bibliei! Acolo se duc oamenii după ce mor, devenind ființe nemuritoare, nonmateriale, spirituale...

Dr. Guillén are 66 de ani – nu cunosc date în legătură cu starea sa de sănătate psihică. Dar, văzându-i titlurile cărților publicate – „Adevăruri uimitoare – cum au căzut de acord știința și Biblia”, „Crezi ce vezi”, „Poate o persoană inteligentă să creadă în Dumnezeu?”, „Să lăsăm Creația să vorbească!” – e vorba mai degrabă de un șarlatan care a vândut toată viața corcituri de religie cu știință. Acestea sunt cele mai nocive. Câtă vreme rămâne separată de știință, religia are tot dreptul să existe și să fie practicată. A folosi însă limbajul și datele științei pentru a valida religia, este o farsă intelectuală penală. Basmagoria de mai sus a fost emisă, nu întâmplător, la Fox News.

Ar trebui să râd. Dar nu pot. Pentru că știu bine că există mulți, înspăimântător de mulți oameni care cumpără așa ceva. Rațiunea nu va putea fi despărțită niciodată de credința oarbă, întemeiată pe nimic. Omul este o ființă rațională, însă, în aceeași măsură, omul este o ființă irațională. Și, la urma urmelor, doamnelor și domnilor cititori, nu cumva prea multă rațiune strică?

P.S.

Cea mai simplă modalitate de a scădea greutatea petrolierului este să navigăm de la Polul Nord sau Sud la Ecuator. Aici, accelerația gravitațională e mai mică, deoarece distanța până la centrul Pământului (aproximativ elipsoid de rotație) e mai mare și forța centrifugă de asemenea. Greutatea scade în total cu circa 0,5%. Mulți cititori au ales această soluție. Îl remarc pe Radu Luncanu, care a luat în calcul și forța centrifugă, nu doar g. Observația unor cititori că petrolierul cântărește mai puțin în apă mai sărată e corectă. Mai precizez că, atunci când cântărim ceva, în mod uzual nu spunem câți newtoni de brânză sunt, sau kg forță, folosim unități de masă, kg, tonă – contribuția g se subînțelege.

Probleme propuse:

1) Unde a plasat Nicolaus Copernic centrul Sistemului Solar?

2) Care a fost primul om de știință care a folosit experimentul în cercetările sale?

3) Unde sunt scrise cuvintele: „Cerneala unui învățat este mai sfântă decât sângele unui martir”?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

George Simion - sursa foto: Profimedia

E ceva vreme de când este vehiculată public aserțiunea că, dacă se adoptă măsuri (impopulare) de reformă, efectul inevitabil ar fi creșterea masivă a popularității AUR și a altor partide cu retorică populistă, care ar ajunge la o majoritate zdrobitoare la viitoarele alegeri. După părerea mea, această aserțiune este mai puțin credibilă decât povestea drobului de sare care amenință viața copilului din copaie. Iată de ce. Foto: Profimedia

Citește mai mult

primari - Primaria sector 6

Locuiesc în sectorul 6 din 2008, așadar de 18 ani, timp în care sectorul a avut patru primari atât de la PDL, PNL cât și PSD și în nici o perioadă nu am simțit mai mult o schimbare în bine a sectorului ca în perioada în care Ciprian Ciucu a fost primar. foto: Facebook primaria sectorului 6

Citește mai mult