foto: Profimedia
Am votat iarăși în București pentru alegerea unui nou primar general, după ce tocmai votasem anul trecut pentru aceeași demnitate. În nici jumătate de an opțiunile bucureștenilor s-au schimbat radical. Pentru că trăiesc de o viață în orașul ăsta, am pretenția că înțeleg ce se întâmplă cu bucureștenii. În primul rând vorbim de niște oameni cu educație peste medie, cu venituri peste medie, care trăiesc potrivit statisticilor la nivelul Uniunii Europene. Ca urmare este extrem de greșit ca un candidat să-i considere pe bucureșteni o masă de manevră, niște saci de voturi pe care îi muți de colo-colo, după cum îți vin ție aranjamentele, niște încuiați aroganți și plini de ei care nu pricep când sunt trași pe sfoară. Rezultatele acestor alegeri exact asta au arătat. Nicușor Dan n-a putut să-și mute simpatia de la el la Drulă și USR, agresivitatea și isteria influencerilor useriști n-au reușit decât să-i scârbească pe votanții lor, iar prestația la guvernare a miniștrilor USR, inclusiv veșnicele scandaluri în care se află, i-au enervat pe bucureșteni. Ceea ce nu pricep acești politicieni agresivi, scandalagii, violenți în limbaj, e că lumea s-a săturat de circ ieftin, de povețe, de povestea cu coșul roșu. Am văzut foarte multe promisiuni electorale, am văzut multe deziderate: jos mafia imobiliară, fără penali în funcții publice, Parlamentul de 300 de parlamentari, eliminarea pensiilor speciale și multe alte lozinci mobilizatoare care au rămas vorbe-n vânt, nu s-a întâmplat absolut nimic. Pe noi ne interesează o persoană calmă, care vorbește liniștit, aplicat, fără să jignească pe nimeni, inclusiv pe adversarii lui politici, și care s-a concentrat pe ce are el de făcut și care a livrat. Nu ne interesează aia care fac pe deștepții cu noi, că nu ține.
Dacă victoria de la București îi aparține lui Ciucu, PNL-ului, lui Bolojan, lui Orban, atunci înfrângerea îi aparține lui Nicușor Dan, USR-ului și lui Drulă. Cine nu vede asta are ochelari de cal. Nicușor Dan a avut 43%, iar USR – 27,6%, acum Drulă, susținut de USR și Nicușor Dan, a avut 13%. Îmi pare foarte rău, dar dacă asta nu e bătaie rușinoasă electorală, atunci nu știu ce mai înseamnă să pierzi alegerile. Cauzele acestui rezultat foarte prost trebuie căutate în prestația slabă a președintelui Nicușor Dan, în scandalurile neîntrerupte în care se implică USR-ul chiar dacă e la guvernare, în faptul că Drulă a demonstrat încă o dată că nu e un tip carismatic. Dacă toți aceștia vor considera că înfrângerea asta a fost o nimica toată, vor avea surprize și mai mari. E cazul să se uite în grădina câștigătorilor care au schimbat totalmente linia de atac din conducerea PNL.
De ce PSD nu a pierdut? Pentru că au luat un scor asemănător cu scorul doamnei Firea de la ultimele alegeri, pentru că Băluță a rămas primar la S4 și pentru că nu cred că liderul lor, Grindeanu, și-a dorit această victorie. Ei nu au avut Primăria Generală a Bucureștiului, deci nu aveau cum să o piardă.
De ce nu a pierdut AUR? Aici e foarte simplu. Cât a avut AUR la ultimele alegeri locale la București? Partidul a luat 8%, iar candidatul lor, Mihai Enache, a venit pe 5 cu 3%. În mai puțin de jumătate de an, la București, Anca Alexandrescu susținută de AUR a venit pe locul 2 cu 22%. Dumneavoastră vi se pare că AUR a pierdut sau a câștigat alegerile astea? De la mine se vede clar că le-a câștigat, au căpătat încredere în ei și probabil că la următoarele alegeri vor pretinde primăria cu șanse reale. Nu cred că de data asta și-au imaginat că vor lua primăria, a fost un test.
Nu cred nici varianta cu votul util care a plecat „masiv” de la Drulă către Ciucu, e o scuză lamentabilă exact așa cum făceau când îi prindea profesoara că nu și-au învățat lecția - am fost bolnav, m-a durut burta. Drulă avea opțiunea să se retragă elegant, el a combătut până în ultimul moment, onorabil din punctul ăsta de vedere, Nicușor Dan l-a susținut deschis, a apărut și într-un clip electoral suspendat ulterior de BEC, o altă mârșăvie impardonabilă. Singura explicație plauzibilă pe care o cred și pe care o pot da inclusiv în numele meu e că m-a convins mai mult Ciucu decât Drulă și compania lui de sunet și lumini. Punct. Eu l-am votat la primărie pe Nicușor Dan, iar acum l-am votat pe Ciucu și n-am făcut asta din teamă că va ieși un pesedist sau Anca Alexandrescu.
Am văzut abordările în bășcălie afișate de propagandiștii de partid ai USR-ului - iar aici nu vorbesc strict de cei care au carnet -, e jalnic, USR-ul a ajuns în șanț, iar ei au timp să fie ironici cu alții. Poate nu înțelegeți, dar lucrul ăsta irită foarte mult, și nu pe adversarii voștri, îi irită chiar pe susținătorii voștri care sunt extrem de pretențioși. Dacă nu știați, ei nu acceptă glume de autobază, de șantier sau de toaletă de corporație, mai ales când văd că totul s-a dus de râpă. Un susținător pierdut astăzi de la USR la Ciucu nu se știe dacă se mai întoarce, e nevoie de multă muncă de convingere, de dovezi, de lucruri mult mai concrete decât veșnice scandaluri.
După părerea mea, doamnei Ciceală i s-a dat prea multă importanță. A încercat apa cu degetul și a văzut că e rece, n-a mai intrat și nici nu cred că o să intre curând. E curios să văd cum propagandiștii USR-ului îi fac ochi dulci lui Ciceală, când ea defilează cu niște idei socialiste clare, locuințe gratis pentru tineri, mai mulți angajați la primărie, ajutoare sociale pentru toată lumea. USR-ul voia într-un timp să fie partid de dreapta, să-i ia locul PNL-ului. Păi cum se împacă direcțiile astea ideologice între ele? 6% la Capitală înseamnă 3% în țară, nu intră în Parlament.
Dragi tovarăși și prieteni, asta a fost relatarea mea de la fața locului.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp




Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
foarte multi ar fi votat cu drula, dar toate sondajele il aratau pe baluta sau pe alexandrescu foarte aproape sa castige, iar drula destul de in spate. foarte multi ar fi votat cu drula, dar au migrat de buna voie spre un candidat care avea sanse sa castige, spre ciucu, care nu era nici aur nici psd.
foarte multi s-au gandit " de ce sa votez cu drula care ajune la 18-20% si ciucu tot pe acolo cu 20-22% cand pot vota cu ciucu si macar are o sansa mai mare sa castige si sa nu iasa psd la primarie?"
si care e faza cu scandalurile cu ministrii usr? normal ca atunci cand vine cineva de la usr si vrea sa faca ordine psd o sa inceapa sa faca scandal din cacat doar sa creeze impresia ca e scandal. arunca cu cacat in stanga si in dreapta ca oamenii sa nu se uite ca o sa puta. fix cum fac tigancele cand sunt prinse la furat, isi ridica fustele si rula, de rusine nu te uiti si te indepartezi. dar na, autorul e intelectual si stie mai bine cum usr are singur puterea sa schimbe romania si daca nu o face peste noapte e o dezamagire. mars ma
Ar fi și de prost gust să le fac în ciudă simpatizanților USR, chiar și de aici, de pe Republica, oameni pe care îi stimez și (din ce constat) care cred sincer că USR poate aduce un alt fel de a face politică. Sper ca visurile să li se împlinească, în beneficiul politicii românești. Ce e de făcut, sper să-și dea seama singuri. Și mă refer la noua conducere a partidului.
Mă bucur desigur să văd că un liberal i-a convins pe bucureșteni.
Eu unul știu prea puține despre el ca să-mi dau cu presupusul. Timpul ne-o va arăta. Sper să nu dezamăgească și el, pentru că (repet) electoratul liberal nu iartă derapajele.
PNL-ul a mai fost taxat pentru alianța toxică USL, ca și pentru prestația submediocră a unor lideri. M-a durut să văd urmașii Brătienilor la remorca lui Marcel..
Sper c-au învățat ce era de învâțat, iar prestația lui Bolojan e pentru mine încurajatoare.
Mai sper ca Președintele Dan să devină aliatul primului ministru, iar USR să colaboreze onest în guvernare cu PNL-ul. Altfel va fi rău pentru toată lumea.
În final, apropo de ce spune Maria, bucureștenii pe care i-am cunoscut eu, sunt oameni educați și bine crescuți. Și vorbesc de anii în care mi-am făcut studiile.
Erau desigur și pe-atunci interlopi, valutiști pe Covaci, bișnițari prin fața cinematografelor, scandalagii pe stadioane, dar erau o minoritate.
Parcă n-aș crede c-au devenit între timp majoritari. Pentru că totul stă în procente..