Cultura, valorile și educația sunt interactive. Educația trimite către cultură, cultura obligă la o anumită formă de educație, iar valorile sunt astfel puse într-o lumină nouă - creând un soi de omogenitate la nivel de societate și o determinare comună către a repune cultura acolo unde îi este locul într-o țară care vrea să crească sănătos.
În partea noastră de Europa, însă, lucrurile sunt destul de triste.
România are una dintre cele mai mari rate de abandon școlar (în 2017, 18,1% față de rata medie europeană de 10,6%; a doua rată în UE 28); unul dintre cele mai mici procente din PIB alocate dezvoltării sectorului cultural; una dintre cele mai mari cote ale analfabetismului funcțional (dublă față de media europeană).
În topul internațional al universităților suntem abia la categoria 701+.
Și, totuși, România este un paradox din tot atâtea puncte de vedere.
Avem copii deștepți care câștigă concursuri internaționale în domenii dintre cele mai dificile, semn că școala românească, cu metode arhaice și reformată / deformată în fiecare an reușește, totuși, să potențeze talentul unor tineri.
Multe spectacole de teatru de calitate se joacă astăzi cu casa închisă, în ciuda faptului că prețul biletelor este uneori disproporționat față de veniturile medii.
Dinamica festivalurilor de tot soiul este ascendentă, publicul devenind tot mai doritor de imersiuni culturale complete.
Orașele văd răsărind tot mai multe spații alternative de exprimare, maker spaces și scene underground, pentru că spiritul artistic există și se cere exploatat și arătat tot mai intens.
În acest context, apare însă în subsidiar o altă problemă - cea a finanțării, respectiv a gratuității (sau nu?) a produselor culturale. Observăm adesea că multe inițiative mor în fașă, nereușind să acceadă la fonduri obținute, adesea, după proceduri greoaie și lente. Sigur, poate fi vorba aici și despre o formă de selecție naturală, care face ca doar cei cu adevărat determinați, cu o ofertă culturală consistentă și adaptată corect publicului și spațiului la care se raportează, să poată supraviețui. Însă această supraviețuire vine, la propriu, cu un cost - de cele mai multe ori suportat de participanți.
Nu este nimic rău aici, ba chiar găsim o sumă de argumente pozitive pentru care acest mod de funcționare responsabilizează publicul și ajută la ierarhizarea calitativă a produselor culturale. Însă, exact ca în orice alt domeniu, nu tot ce e scump are o valoare intrinsecă reală, iar faptul că anumite grupuri sociale nu își permit să acceadă la aceste produse nu este întotdeauna echitabil.
Festivalul Internațional de Cultură cartfest s-a născut, neoficial, acum 8 ani, în comuna Cristian din județul Brașov. După două prime tentative timide, demersul a început să prindă contur. Anul acesta, ediția a 6-a va avea loc în perioada 7 - 14 iulie, în formatul binecunoscut de acum publicului fidel - 8 zile de teatru, concerte, parade, activități educative de zi pentru copii și oameni mari, proiecții de film, conferințe, dezbateri și lansări de carte. Practic, un festival multidisciplinar într-un sat săsesc din inima Transilvaniei, care primește în fiecare an de 5 ori mai mulți participanți față de populația sa (25.000 vs. 5.000, în 2018).
Locațiile festivalului, puncte cheie ale comunității (Biserica Evanghelică, Sala Mare, Piațeta centrală, Școala) devin un furnicar de curioși, artiști și localnici. Pensiunile din Cristian sunt pline până la refuz, turiștii îndreptându-se și către cele din localitățile vecine. Economia locală înregistrează creșteri record în această perioadă. Voluntarii au grijă de tot ce mișcă, iar localnicii dau, fiecare, o mână de ajutor. Un exercițiu de mobilizare comunitară minunat, în slujba unui demers comun - acela de a avea grijă de „fenomenul Cristian”, cum l-a numit presa, și care contribuie la reputația de „comună în care se trăiește mai bine ca la oraș”.
Totul, gratuit (cu o excepție minimă, care constă în rezervări contra-cost de 30 lei pentru 200 de locuri - o treime din cele totale - la spectacolele de teatru din Sala Mare, ca urmare a constătarii fericite că publicul doritor era atât de numeros, încât în anii anteriori devenise imposibil de gestionat fluxul mare de oameni care voiau să asiste - suplimentar, am ales să transmitem live piesele de teatru pe un ecran outdoor uriaș, pentru a da, totuși, șansa cât mai multor persoane să trăiască spectacolele).
Finanțarea festivalului vine, în proporție de 50%, de la autoritățile locale și județene. Restul, din resurse proprii și de la parteneri privați. Care sunt greu de găsit și greu de convins, adesea, să susțină un demers cultural amplu, peren și benefic pentru grupuri sociale atât de diferite. Oameni cărora ne-am promis să le oferim, an de an, momente de cultură de calitate, la care să poată participa deschis, fără costuri. Un mod de a-i ajuta pe cei care, din punct de vedere financiar, nu își permit teatrul, pe cei care caută simplul și naturalul unei conferințe cu nume notabile din cultura românească și internațională, dar și pe curioșii care, odată atrași aici, își pot dezvolta simțul pentru cultură devenind, astfel, mai exigenți și mai dornici de calitate.
Accesul liber la artă și cultură nu face doar să federeze oamenii, ci fasonează profilul unei societăți întregi.
Suntem de acord că produsele culturale nu pot fi oferite gratuit în mod constant. Dar, măcar din când în când, acest demers poate deschide gustul pentru experiențe de calitate, determinând apoi publicul să și „consume” cultură. Ajungând să perceapă valorile și avantajele formării prin cultură, cererea pentru aceasta va crește și, odată cu ea, și disponibilitatea de a susține, inclusiv financiar, actele de cultură de calitate. Pe lângă grupurile defavorizate, pentru care este uneori o șansă unică de a participa la acte de cultură, acest demers își propune și să redeschidă apetitul pentru cultură la cei care, deși și-ar permite-o, au mutat-o mai jos în lista de priorități cotidiene.
Suntem conștienți de riscurile gratuității. Cine nu plătește, nu poate emite pretenții, se mulțumește cu orice și, mai grav, riscă să nu respecte actul artistic în sine. Noi n-am simțit-o niciodată aici. Am văzut tineri veniți la teatru pentru prima dată, care au înțeles (uneori cu ajutor) ce presupune codul bunelor maniere în sala de spectacole. Am văzut oameni îmbrăcați cu hainele de duminică, așezați respectuos pe băncile Bisericii Evanghelice în așteptarea recitalului. Întâlnim zi de zi la cartfest prieteni din Brașov sau din alte orașe, care vin aici pentru destindere activă, socializare și o cafea alături de nume mari din cultura noastră, la cafeneaua festivalului. Cultura devine, astfel, pentru noi, un argument de reapropiere și incluziune socială, creând contextul perfect în care relaxarea, timpul petrecut în familie sau între prieteni și cultivarea simțurilor se întâlnesc la Cristian.
Ne întrebăm, așadar, care este viitorul. Pentru noi, România are încă șanse mari să crească - cel puțin, asta ne motivează să continuăm. Dar, dincolo de economie, turism, infrastructură și orice alt domeniu, credem în nevoia acută de a face oamenii să practice mai des respectul, diversitatea, mulțumesc-ul, exigența și creativitatea. Or, cum altfel putem ajunge aici, dacă nu prin educație timpurie, prin exercițiu colectiv de valorizare a culturii și prin aplauze și zâmbete la sfârșit de zi, semn că România încă știe să fie corectă, demnă și frumoasă?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu as vrea sa fiu rautacios,dar am impresia ca se duce o politica de sabotare a culturii de calitate,atat pentru cei care si-o doresc,cat si pentru cei care o daruiesc cu dragoste,pasiune si talent.
Nu as vrea sa fiu rautacios,dar am impresia ca se duce o politica de sabotare a culturii de calitate,atat pentru cei care si-o doresc,cat si pentru cei care o daruiesc cu dragoste,pasiune si talent.