Înainte de a intra în grevă generală, profesorii discută revendicările. Cu cine? Cu plagiatorul-șef al României, elevul Ciucă, căruia ar trebui să-i dea nota 2 și să-l dea afară din oră. Cu Ciucă Ă, care, de când e premier, și-a luat meditator și deprinde sfielnic limba română. Dar Ciucă e cel care ă poate să ă le dea ă, sau nu, niște bani. Ă.
Sau nu. Așa că, după Ciucă, greviștii vor să stea de vorbă cu Iohannis. Cu cine? Cu profesorul Ghinion. Când a răspuns „Ghinion!” la întrebarea: „Cum se face că alți profesori n-au 6 case din meditații?”, Iohannis n-a vrut să spună doar „Fiindcă eu sunt schmecker!”. I-a scăpat printre dinți disprețul față de întreaga breaslă, față de meseria de dascăl. Un profesor adevărat ar trebui să se simtă înjosit de faptul că dă meditații fentând fiscul. Mai mult ca profesorul Iohannis și-a afișat complexul de superioritate. Cu care blochează de 20 de ani catedra de fizică pe care a deținut-o la liceul Brukenthal din Sibiu.
Dar nu numai premierul și președintele gândesc așa despre școală și cadrele didactice. În România de azi, CUNOAȘTEREA NU REPREZINTĂ O VALOARE. În afară de scris, citit și socotit, prea mulți sunt cei care consideră că nu folosesc la nimic cunoștințele pe care le oferă școala. Pentru că nu te învață cum să câștigi bani – valoarea supremă în societatea actuală. Cum să te învețe asta niște oameni care abia au un salariu de 3000 lei pe lună?
Pe de o parte, această atitudine este justificată. Școala românească nu te învață nicio meserie. După ce termini liceul, facultatea, prinzi meserie la locul de muncă dacă îl ai. Pandemia a accentuat ideea malignă că supermatketurile și spitalele nu pot fi închise, în schimb școlile, da, „și nu se întâmplă nimic”.
Pe de altă parte, nu, nici gând. Cu cât un copil știe și înțelege mai multă carte, cu atât șansele ca el să devină un om bun pentru societate cresc. Cunoașterea ridică bariere împotriva violenței, a vulgarității, a necinstei, lăcomiei, corupției, nepăsării față de semeni. IGNORANȚA E SORĂ BUNĂ CU RĂUL.
Un om educat votează altfel.
Profesorul, dacă e capabil și vrea, mai poate face ceva, pe cât de important, pe atât de dificil: să completeze și chiar să corecteze educația primită de elev de la părinți. Poate să blocheze transmiterea virușilor morali și comportamentali, prea puțin atenuați de la o generație la alta.
În acest sens, fac, pentru că nu sunt în stare să tac, o propunere de care probabil se va râde gros: de ce nu s-ar înființa, așa cum există medic de familie, instituția profesorului de familie? Pe care o familie poate să și-l aleagă. Acest profesor ar putea să viziteze elevul acasă, să stea de vorbă cu el și ai lui, nu în public, la așa-numite ședințe cu părinții, ci într-un cadru privat, intim. În locul orelor de meditații la negru, să aibă grijă de sănătatea educațională a copilului. Și, poate, a părinților...
Dar nu pentru un dispreț de 3000 de lei/lună.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
