2.414 au fost dați în plasament în Norvegia, în 2014, iar dintre aceștia, 1.662, adică 69%, au mame născute în această țară. Într-un răspuns pentru Republica.ro, Directoratului pentru Copii, Tineri și Familie din Norvegia vorbește despre circumstanțele în care pot fi luați copiii din familii, despre condițiile în care îi pot primi înapoi părinții lor și despre cine îi verifică pe angajații serviciilor de protecția copilului.
„Guvernatorul Regiunii este responsabil cu supravhegherea serviciilor municipale de protecția copilului. Aceste responsabilități includ rezolvarea plângerilor legate de cazurile gestionate de Serviciile de Protecție a Copilului. Când audiază plângerile, guvernatorul regional decide dacă serviciile de protecția copilului au respectat Child Protection Act și Public Administration Act”, se arată în răspunsul primit de Republica.ro.
Directoratul pentru Copii, Tineri și Familie asigură cadrul în care funcționează serviciile municipale de protecție socială, însă nu poate interveni în activitatea acestora și nu le poate da niciun fel de indicații cu privire la un caz la altul, spun reprezentanții instituției, care adaugă că nu pot comenta cazurile individuale.
Cu câteva zile în urmă, experta norvegiană Gunn Astrid Baugerud, care a însoțit echipele Barnevernet în 41 de cazuri în care s-au luat copiii, vorbea despre necesitatea ca angajații din sistemul de protecție socială să consilieze familiile care întâmpină probleme în creșterea copiilor. „Dacă serviciile de protecție socială reușesc să îndrume părintele, să îi arate cum să comunice și cum să ofere dragoste, cum să se comporte, acest lucru este cel mai bun. Este posibil. Serviciile de protecție socială trebuie să încerce să intre în legătură cu familia și să încerce sistematic intervenții bazate pe cercetare, despre care știm că funcționează”, a spus aceasta.
Pe de altă parte, Directoratul pentru Copii, Tineri și Familie scrie, în răspunsul trimis Republica.ro, că „Serviciul de Protecție a Copilului nu este obligat să asigure consiliere înaintea luării copilului din familie, dacă copilul este expus unui tratament care poate fi dăunător sănătății și dezvoltării sale și dacă Serviciul de Protecția Copilului are informații care să indice că consilierea nu va fi o măsură suficientă pentru ca părinții să aibă grijă de copil. Astfel de situații pot apărea în cazurile în care părinții expun copilul unui tratament violent sau dacă părinții suferă de dependență de alcool sau de droguri”.
Redăm mai jos răspunsurile Directoratului pentru Copii, Tineri și Familie din Norvegia la întrebările Republica.
În ce condiții poate fi luat un copil din familie și dat temporar în plasament?
Un ordin de dare în plasament poate fi emis dacă există deficiențe serioase în îngrijirea zilnică a copilului, dacă copilul este maltratat sau supus altor violențe, abuzuri sau neglijențe serioase acasă. De asemenea, este necesar ca ordinul de plasament să fie emis din cauza situației în care se află copilul și să fie în interesul superior al copilului.
Care sunt pașii care trebuie parcurși înainte de a lua un copil din familie?
Un ordin de plasament poate fi emis doar dacă deficiențele mai sus menționate există în casă și nu poate fi emis dacă măsurile voluntare pot asigura condiții satisfăcătoare pentru copil.
Serviciul de Protecție a Copilului nu este obligat să asigure consiliere înaintea luării copilului din familie, dacă copilul este expus unui tratament care poate fi dăunător sănătății și dezvoltării sale și dacă Serviciul de Protecție a Copilului are informații care să indice că consilierea nu va fi o măsură suficientă pentru ca părinții să aibă grijă de copil. Astfel de situații pot apărea în cazurile în care părinții expun copilul unui tratament violent sau dacă părinții suferă de dependență de alcool sau de droguri.
Decizia de a emite un ordin de plasament și de a lua copilul în sistemul public de îngrijire poate fi dată doar de un Consiliul Regional de protecție Socială. Consiliile sunt autorități independente și imparțiale specializate în protecția copilului și au putere de decizie. Consiliile sunt conduse de un judecător și au, de asemenea, în compoziția lor și un expert, de obicei un psiholog. Orice parte din caz poate ataca în instanță decizia consiliului.
Cum sunt evaluate de către angajații serviciului de protecție socială acuzațiile de abuz sau neglijare a copilului?
Un caz de protecția copilului începe atunci când cineva sesizează serviciului că el sau ea este îngrijorat de situația copilului. De exemplu, vecinii, prietenii copilului, bunicii sau alte rude. Multe sesizări pe care serviciul le primește sunt de la părinții care cer ajutor. Serviciul de Protecție a Copilului este obligat de către lege să analizeze orice astfel de sesizare telefonică sau scrisă și să evalueze dacă este cazul să investigheze mai departe chestiunea. Dacă Serviciul de Protecție a Copilului găsește motive pentru a iniția o investigație, poate contacta persoana care a făcut sesizarea pentru a obține mai multe informații.
Părinții sunt contactați.
În alte situații, Serviciul de Protecția Copilului poate să nu considere necesar să contacteze persoana care a sunat și va contacta părinții copilului sau al copiilor pentru a investiga cazul mai departe. În astfel de cazuri, părințillor li se poate cere să participle la o întâlnire la sediul Serviciului de Protecția Copilului sau acasă. Dacă Serviciul de Protecție a Copilului decide să îi întâlnească pe părinți acasă, aceștia sunt notificați în prealabil printr-o scrisoare.
Întâlnirea cu Serviciul de Protecție a Copilului
Când părinții se întâlnesc cu angajatul Serviciului de Protecție a Copilului, primesc informații despre sesizarea făcută și, în cele mai multe dintre cazuri, o pot citi ei înșiși. După ce informația despre motivul de îngrijorare a fost dată, angajatul Serviciului de Protecție a Copilului și familia discută despre conținutul sesizării.
Investigația ulterioară
Serviciul de Protecție a Copilului contactează adesea și alte persoane care cunosc familia și copilul, de exemplu centrul medical local, grădinița, școala și altele asemenea. Bazându-se pe aceste informații, Serviciul de Protecție a Copilului poate lua decizia informată dacă este necesar sau nu să lucreze pe mai departe asupra cazului.
Cum poate contesta decizia o familie căreia i s-au luat copiii?
O dată pe an, părinții au dreptul să înainteze o cerere de revocare a ordinului de plasament. Cu toate acestea, consiliul poate decide să audieze cazul mai devreme, de obicei dacă apar noi dovezi care cer o nouă audiere. Dacă Consiliul menține ordinul de plasament, părinții pot ataca decizia în intsanță. Numai Consiliul sau instanța, nu Serviciul Local de Protecție a Copilului, poate revoca ordinul de plasament. Părinții au dreptul la ajutor legal gratuit.
În ce circumstanțe se poate întoarce un copil în familia lui biologică?
Ordinul de plasament este revocat atunci când este probabil că părintele este capabil să-i ofere copilului îngrijirea corespunzătoare. Chiar și atunci, decizia de plasament nu va fi revocată dacă copilul devine atât de atașat de persoanele și de mediul în care trăiește încât, se consideră, în baza unei evalurări generale, că luarea copilului poate duce la probleme serioase pentru acesta.
Ce se întâmplă dacă un copil aflat într-o familie de îngrijire își schimbă povestea inițială și spune că vrea să trăiască în familia sa naturală?
Fiecare caz este tratat în baza unei evaluări care ia în considerare interesul superior al copilului. Dacă se dovedește că nu mai există bază pentru plasarea copilului în afara casei sale, Serviciul de Protecție Socială reevaluează cazul. Este important de menționat că trebuie audiat copilul. O evaluare generală asupra interesului superior al copilului este făcută și include noi evaluări, legăturile de familie, vârsta copilului și declarații ale părților din caz.
Cum reacționează, de obicei, copiii atunci când sunt introduși într-o nouă familie?
Nu este posibil să dăm un răspuns clar, câtă vreme acest lucru depinde de fiecare copil în parte. Înainte de executarea unui ordin de plasament, Serviciul de Protecție a Copilului petrece mult timp pentru a introduce copilul într-o nouă familie.
Care este procentul copiilor care se întorc în familiile lor după ce au stat în familii de îngrijire?
Nu avem statistici în acest sens.
Câți copii sunt luați anual din familiile lor și ce procent dintre aceștia au părinți imigranți?
2.414 au fost dați în plasament în Norvegia în 2014. Dintre aceștia, 1.662, adică 69%, au mame născute în Norvegia. Acest lucru înseamnă că 31% dintre copiii dați în plasament au mame născute într-o altă țară. Nu avem statistici pentru copii care au mame norvegiene și tați născuți în altă țară.
Care sunt cel mai des întâlnite forme de abuz asupra copiilor?
Un ordin de plasament este emis pentru 3 din 10 copii care beneficiază de servicii sociale. Ordinul de plasament este emis în cazurile de violență, maltratare, abuz sexual, probleme psihologice și abuz de substanțe.
În evaluarea unui caz cât de mult cântărește cuvântul copiilor și cât cel al părinților?
Nu este posibil să faci o socoteală exactă. Evaluări concrete au loc în fiecare caz în parte. Un caz de protecție a copilului începe atunci când cineva înaintează serviciului o sesizare din cauză că este îngrijorat cu privire la soarta copilului. Persoana poate fi unul dintre vecinii sau prietenii copilului, bunicii sau alte rude. Multe sesizări pe care serviciul le primește sunt de la părinții care cer ajutor. Autoritățile publice, precum profesorii, personalul medical, ofițerii de poliție pot da informații serviciilor de protecția copilului dacă au o îngrijorare serioasă în legătură cu un copil.
Autoritățile nu pot face publice date referitoare la cazurile de protecția copilului. Poate familia face publice datele din dosar?
Toate cazurile de protecția copilului sunt supuse unei confidențialități stricte. Numai Serviciul de Protecție Socială și părțile, părinții copilului și copiii în vârstă de 15 ani au acces la documentele din caz. Nu există nicio lege care să îi împiedice pe aceștia să facă publice documentele.
Cine monitorizează activitatea Barnevernet? Cine investighează posibilele abuzuri comise de serviciile sociale?
Guvernatorul Regiunii este responsabil cu supravegherea serviciilor municipale de protecție a copilului. Aceste responsabilități includ rezolvarea plângerilor legate de cazurile gestionate de Serviciile de Protecție a Copilului. Când audiază plângerile, guvernatorul regional decide dacă serviciile de protecție a copilului au respectat Child Protection Act și Public Administration Act.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
http://www.dagen.no/dagensdebatt/samfunn/Editorial/Norway-is-not-the-Soviet-Union-286521
sunt curios, daca in urma acestui scandal, se imbunatateste ceva in Norvegia, la nivel legislativ. si apoi, daca cineva extern isi indreapta atentia catre noi, unde depasim limitele oricarei normalitati morale.
Nu aș fi zis nimic dacă acești domni jurnaliști ar fi făcut cercetări amănunțite și mai apoi să vorbească în cunoștință de cauza, dar din păcate au vorbit așa la rece, bazându-se doar pe ce au mai citit pe Facebook de la unul și altul, dar în rest nimic. Așa că m-am gândit zilele acestea să mă documentez si eu cum stau lucrurile și să îi ajut pe domnii jurnaliști cu niște date, cine știe probabil că distinșii domni jurnaliști sunt prea ocupați de cazul Borcea ca să se ocupe de cazul Bodnariu. Nu am nici măcar un gram de experiență jurnalistică, sunt doar un biet programator analist și recunosc că în școala generală nu prea am fost prieten cu limba și literatura română (mai ales ca profesorului nostru ii era tare drag sa tragă la măsea si sa fie hazliu) , de aceea va rog să îmi iertați greșelile gramaticale și deficiențele de exprimare.
.
În Codul Deontologic al Jurnalistului adoptat de către Convenția Organizațiilor de Media, la Sinaia, în perioada 9-11 iulie 2004, am găsit că „jurnalistul este dator să caute să respecte și să comunice faptele, așa cum acestea pot fi cunoscute prin verificări rezonabile-în virtutea dreptului publicului de a fi informat”, și că „jurnalistul este dator să exprime opinii pe o bază factuală”. Ori domnule jurnalist, tu nu poți să îți dai cu părerea despre un caz și să exagerezi faptele doar bazat pe povești, ci mai degrabă trebuie să te documentezi dintr-o sursă directă. Ceea ce știm este că copiii familiei Bodnariu au fost ridicați de către agenții Barnevernet fără nici un fel de notificare prealabilă, fetițele direct de la școală, iar băieții și bebelușul din brațele mamei. Domnule jurnalist, care acuzi familia de minciună în legătură cu acuzația de creștinism radical, dacă te-ai fi documentat direct de la sursă ai fi aflat că primul document primit de părinții Bodnariu în legătură cu acest caz conținea și acuzația de creștinism radical pe lângă acuzația de abuz fizic. Mai aflai, că directoarea școlii avuse de mult timp dispute cu părinții Bodnariu în legătură cu învățătura creștină pe tema educației sexuale ale copiilor, la care a fost chemată instituția Barnevernet să medieze cazul. În final, Barnevernet a scos afară acuzația de creștinism radical, dar asta abia după ce părinții făcuseră public această acuzație. Ca urmare, părinții au rectificat și au făcut public informația că doar acuzația de abuz fizic a mai rămas.
.
Codul Deontologic al Jurnalistului mai specifică clar că „in relatarea faptelor și a opiniilor, jurnalistul va acționa cu bună credință”. Părinții Bodnariu au fost sinceri ai au recunoscut că ei nu foloseau pedeapsă fizică ca mod zilnic de educare ci au recurs la pedeapsa fizică, cum ar fi o palmă la fund sau un tras de ureche, doar în cazuri de excepție. Cum îți permiți tu domnule jurnalist să pornești de la aceea mărturie și să ajungi la bătaia unsă pe pâine? Da este adevărat, bătaia la fund este împotrivă legii din Norvegia, la fel cum este și să țipi la un copil sau să îl pui la colț, fiindcă acestea pot fi interpretate ca abuz emoțional. Exagerarea dumneavoastră nu face altceva decât sa va discrediteze punctul de vedere. In plus, scopul final al legii norvegiene este binele suprem al copilului, ori reacția agenților Barnevernet atât in cazul Bodnariu cat si in alte cazuri similare creează un abuz psihic, exponențial mai mare decât cel pe care au încercat sa îl corecteze. Deci însuși agenții Barnevernet prin reacția lor abuzivă au încălcat legea care cu atâta ardoare încearcă sa o implementeze.
.
Un alt principiu menționat de codul deontologic este acela că „jurnalistul este dator să semnaleze neglijența, injustiția și abuzul de orice fel”. Domnule jurnalist, cum poți să sări în apărarea sistemului Barnevernet fără a face măcar minimum de investigații? Simplu fapt că Barnevernet este un sistem norvegian înseamnă că este scutit de orice practici abuzive? Sau poate v-a blocat răspunsul lor standard de „no comment” invocând clauza confidențialității? Știm că părinții Bodnariu sunt acuzați de lucruri mai grave decât o palmă la fund, dar ei nici în ziua de azi nu pot înțelege în ce mod abuziv au reușit agenții Barnevernet să ajungă la astfel de concluzii. Domnule jurnalist, iluminați-ne când v-a face Barnevernet public procedurile abuzive de interogare a copiilor? Nu înțelegi că ei vor apela la aceeași clauza a confidențialității chiar și după soluționarea cazului? Sau indicați-ne ce sistem judiciar trage la răspundere Barnevernet? Până va treziți dvs. domnilor jurnaliști din „somnul cel de moarte” va indic eu câteva date despre acest sistem demonic:
.
• Un prim semn de îngrijorare ar trebui să fie numărul mare de copii racolați de sistemul Barnevernet cât și motivele pentru care sunt luați de la părinți. Distinșii jurnaliști, nu au ezitat să ne arunce în față declarația doamnei Westberg, ambasadorul Norvegiei în București, care spunea că Barnevernet desparte copiii de părinți „numai atunci când copilul a fost supus unei neglijențe grave, maltratare sau abuz”. O simplă privire la datele publicate de Barnevernet, de arată cu totul o altă poveste. În 2012 dintr-un total de 8.288 de cazuri în care copiii au fost luați definitiv de la părinți, 510 copii au fost luați pentru abuz fizic, și 139 pentru abuz sexual, adică mai puțin de 8%, numere care contrazic direct ceea ce declară doamnă Westberg (http://www.barnevernsaksjonen.no/at… ). Mai mult Barnevernet declara că numărul de copii luați de la părinți a crescut în ultimii zece ani de la 5,5 per 1 000 de copii (anul 2005), la 7,6 per 1 000 de copii (anul 2014), adică o creștere de aproape 40%. Coordonat cu scăderea numărului de cazuri în care Barnevernet oferea măsuri de asistentă în familie, însuși agenția de statistica a Norvegiei constată că „acest lucru denotă o trecere de la un serviciu de protecție a copilului prin servicii de bunăstare care să vizeze îmbunătățirea condițiilor de viată, la un serviciu de protecție a copilului al cărui principal scop este scoaterea copiilor din familiile unde se observă neglijentă” (http://www.ssb.no/en/barneverng ). Ori principiul acesta este contrar oricărei recomandări psihologice.
• Această creștere a numărului de copii răpiți din sânul părinților este și mai evidentă în zona municipiului Naustdal unde locuiește familia Bodnariu. Echipă Barnevernet Førde din municipiul alăturat, se bătea cu pumnul în piept că în primele șase luni ale anului 2014 au reușit să dubleze numărul de cazuri de la 32 la 64 comparat cu anul precedent(http://www.firda.no/nyhende/fekk-in… ). O fi fost ceva fenomen meteoritic la începutul anului 2014 care i-a făcut pe părinții din zona Naustdal să devină dintr-o data monștri care își snopesc din bătaie copiii? Nerăbdarea agenților Barnevernet din municipiul Naustdal de a se implica în cât mai multe cazuri iese și mai tare în evidența atunci când ții cont de faptul că sunt 3 agenți la o populație foarte mică (din păcate Barnevernet Naustdal a șters pagină web care lista numărul și numele agenților, iar eu nu mi-am dat seama să fac un screen-capture). Statistica din 2010 ne arată că în municipiul Naustdal locuiau 2.715 persoane, dintre care 651 de copii cu vârstele cuprinse între 0-17 ani (http://www.ssb.no/a/barnogunge/arki… ). Deci un singur agent Barnevernet avea de monitorizat doar 217 copii. Țineți cont că acești agenți au dea face strict cu protecția copilului, fiecare școală având alți angajați pentru consiliere. Este de înțeles deci că pentru ași justifica salariul, acești agenți Barnevernet sunt gata să intervină și să răpească copiii la cea mai mică semnalizare. Până și directoarea școlii care a făcut inițial reclamația, a refuzat să arate agenților Barnevernet în ce clasă sunt fetițele, ea sugerându-le să îndrume doar părinții. Ori părinții Bodnariu nu au primit nici măcar o atenționare în privința vreunui presupus abuz fizic.
• Jurnaliștii noștri atotștiutori ne-au mai asigurat că sistemul norvegian Barnevernet este curat ca lacrima și că investigațiile lor sunt 100% corecte. Însă, o simplă privire asupra unui studiu făcut de emisiunea norvegiană de investigații Brennpunkt, arată că peste 50% din psihologii angajați de stat să reprezinte atât copilul cât și părinții în instanță, sunt aceeași psihologi angajați de Barnevernet la nivel administrativ, ceea ce constituie o gravă abatere (http://www.nrk.no/dokumentar/xl/bre… ). De exemplu, un singur psiholog a câștigat 900.000 de coroane (aprox. $100.000 de euro) într-un singur an din contractele cu o singură municipalitate. Un alt doctor psiholog, a întocmit în anul 2012, 36 de rapoarte doar pentru Barnevernet (aproape unul pe săptămâna) si asta pe lângă practica în sistemul privat, câștigând 1.7 milioane coroane (aproape $200.000 de dolari). Studiu mai menționează ca peste jumătate din psihologii folosiți la nivel de district, au fost angajați și la nivel de municipalitate. Prin urmare, chiar și atunci când părinții fac apel la nivel de district, ei se luptă cu aceeași psihologi care sunt folosiți la nivel de municipiu unde a început necazul lor.
• Dar oare suntem noi ăștia ieșiți în strada singurii care critică sistemul Barnevernet? În Iunie 2015, avocatul pentru dreptul copiilor Thea Totland, critica dur micro analizele psihologilor care au rezultat în abuzuri grave, cum ar fi luarea unui copil de la părinți bazat pe un raport care sancționa grav faptul că bebelușul nu a avut contact cu ochii mamei (http://www.abcnyheter.no/nyheter/20… ). Sistemul Barnevernet este criticat în și mai mare măsură de către doctorul psiholog Sverre Asmervik (http://www.advokatbladet.no/2015/05… ). El demonstrează că în peste 95% din cazuri, judecătorii i-au deciziile bazat pe raportul psihologilor plătiți de Barnevernet. Deci în consecință, psihologii angajați de Barnevernet sunt cei care i-au decizia finală, fiindcă judecătorilor le este rușine să treacă peste hotărârea psihologilor. Lista acuzațiilor continuă cu unul dintre cei mai proeminenți avocați din zonă Trondheim, doamna Venil Katharina Thiis (http://www.adressa.no/nyheter/trond… ). Cu toată iscusința ei de avocat, începând cu anul 1991 și până în anul 2009 când a ieșit la pensie, doamna Venil Thiis nu a reușit să câștige decât două cazuri împotriva Barnevernet: primul ei caz, și ultimul. Ea critică dur atât rapoartele psihologilor, cât și întregul sistem de justiție, cerând ca întreg sistemul de protecție al copilului (Barnevernet) să fie schimbat. Lista poate continua, dar mai menționez doar încă o critică adusă de un doctor de familie Jacob Christian Norup, care împreună cu un grup de peste 90 de doctori au reclamat modul abuziv de operare ar agenților Barnevernet (http://www.bt.no/nyheter/lokalt/–F… ).
Și totuși, lucrul cel mai grav comis de agenții Barnevernet este modul abuziv și total ilegal de interogare a copiilor. Ei folosesc metode incorecte de interogare, cum ar fi întrebările direcționale (sugestive), căutând cu orice preț să ajungă la concluzia dorită de ei. Fac referire doar la un studiu despre „Sugestibilitatea copiilor” (http://law2.umkc.edu/faculty/projec… ) care expune în mod clar că interogatorul poate influența răspunsul copiilor prin întrebări direcționale (sugestive). Și nu numai atât, ci și că odată infiltrat un astfel de eveniment în mintea copilului, acel copil nu mai poate fi considerat o sursă sigură de informații. Acest mod abuziv de interogare este folosit chiar și de doctorii norvegieni renumiți, cum ar fi psihologul Turid Kavli, premiata cu Medalia de Merit a Regelui, care așa cum arată acest video (http://crestintotal.ro/2016/01/16/f… ) se folosește de întrebări sugestive și abuz psihologic până ce primește răspunsul dorit. Această fetiță a trebuit să aștepte 12 până să obțină eliberarea acestui video, ca să poată demonstra nevinovăția tatălui ei vitreg. Domnule jurnalist, va întreb: câți ani v-a trebui să aștepte familia Bodnariu până ce modul abuziv de interogare al fetițelor lor v-a fi expus?
În final, închei prin a atrage atenția asupra faptului că nu numai „sectanții” penticostali din România și întreg mapamondul (așa cum au fost catalogați susținătorii familiei Bodnariu) s-au hotărât să iasă în stradă, și nu numai Cehii, Rușii, Polonezii și Indienii au ceva cu Barnevernet. De fapt și cetățenii norvegieni ai orașului Samnanger s-au săturat într-o zi de abuzurile Barnevernet și s-au hotărât să iasă cu toții în stradă și să ceară autorităților să nu mai distrugă familiile, ci să lase copii în familie și să educe părinții in schimb (http://thirdseconds.org/barnevernet… , http://www.barnevernsaksjonen.no/ ).
Domnule jurnalist care nu eziți să critici suportul adus părinților Bodnariu, ști tu ce înseamnă să fi părinte? Ști tu ce înseamnă să intri obosit de la lucru pe ușă și să îți săra în brațe copiii agățându-se de hainele tale? Ști tu ce înseamnă pentru o mamă alăptarea unui bebeluș de 3 luni? Ști tu ce înseamnă ca o casă care mai ieri era plină de râsetele copiilor să devină dintr-o data mormânt? Iar dacă ți-a fost greu să investighezi abuzurile Barnevernet-ului, chiar consideri pe părinții Bodnariu criminali pentru acea palmă la fund? Oare mintea ta de om nu îți spune că acei copii nu trebuiau despărțiți unii de alții? O căutare rapida pe Google, ne indica acest studiu publicat de Child Welfare Information Gateway ( https://www.childwelfare.gov/pubPDF… ) care arată clar că „frații separați în asistență maternală sau adopție au risc mai mare sa nu se ajusteze, inclusiv sa fugă, și niveluri mari de probleme de comportament”. Oare mintea ta de om, nu ți-a sugerat că era mai bine pentru acei copii să fie plasați la rudele apropiate (bunicii sau mătușele lor din același sat)? Dacă nu, iți indic acest studiu făcut de Providence College (http://digitalcommons.providence.edu/… ) care dovedește clar „că plasamentul într-o familie rudă, este total superior plasamentului într-o familie străină, datorită legăturilor emoționale și sociale preexistente între copil familia rudă”. Poate nu ști că, copiii din sistemul Barnevernet au o rată de sinucidere de 8 ori mai mare decât cea a copiilor din populația generala (pagina 18: http://www.nibr.no/filer/2005-12.pd… ). Domnule jurnalist, scuza de confidențialitate a Barnevernet-ului nu v-a expira niciodată. Daca nu ești în stare sa găsești informații in alt mod, atunci mai bine taci. Vai de el jurnalism, nu dau nici doi bani pe el.
Ionuț Voloșen,
Plângeri soluţionate de CEDO în perioada 2013-2015:
România– 17.408
Norvegia– 338
Hotărâri pronunţate de CEDO în perioada 2013-2015:
România– 492
Norvegia– 8
Condamnări dispuse printr-o hotărâre CEDO, în anul 2014:
România– 74
Norvegia– 2
(sursa cifre)
Deci, despre ce vorbim?
Norvegienilor ne-am trezit sa le dam lectii?
Dar pentru prostirea prostilor pica fix ca o manusa sa participi la mitinguri penticostale si sa protestezi impotriva Norvegiei atunci cand reprezinti…Suceava.
O ultima constatare.
„România-Norvegia, împreună pentru copiii Bodnariu” e petitia Antenei 3, statistici:
111 852 persoane de la 82 852 adrese IP diferite semnasera pana dimineata, 18600 din Bucuresti.
18 mii din vreo 2 milioane si jumatate?
I rest my case.
P.S. Poza Mediafax nu e facuta in Norvegia ci in Bucuresti.>
https://politicata.wordpress.com/2016/01/17/cazul-bodnariu-si-parlamentarul-roman/
Decalujul de dezvoltare intre Romania si Norvegia este urias, insa asta nu are legatura directa cu cazul de fata.
Statisticile sunt post anul 2000, culese din surse oficiale norvegiene sau românești sau studii făcute de fundații internaționale/universități.
Ele s-ar putea să conțină mici inexactități pentru că unele date sunt, de pildă, din 2001, altele din 2015.
Rata fertilității: Norvegia- 1,85, România- 1,6
Religiozitate: Norvegia- 82% declarați creștini, 13% neafiliați religios.
Religia se studiază în școală, cu accent pe creștinism.
Sunt 130 de școli creștine în Norvegia, din care 12 private.
România- 97% creștini, 0,2% neafiliați religios.
BOR are 37 de licee ortodoxe în România. Religia se studiază în școală.
Mortalitate infantilă: Norvegia- 3,1 la mie. România- 9,2 la mia de nașteri.
Nașteri la mame adolescente: Norvegia- 8 la mia de nașteri. România- 39.3.
Muncă la copii: Norvegia- 0. România- 0.9% din totalul copiilor (30% din prostituatele din București sunt minore).
Copii fără casă: Norvegia- 0,1% (majoritatea în adăposturi temporare sau o formă de locuire).
România nu are date oficiale, dar ONG-urile de profil estimează că cel puțin 0,1% (5000 de copii) locuiesc pe stradă.
Copii expuși sărăciei: Norvegia- 3%. România- 51%.
Copii expuși unei forme de abuz fizice în familie: Norvegia- 9%. România- 63%.
Copii în plasament în afara familiilor: Norvegia- 1,2% (din care 70% la asistenți maternali). România- 1,45% (din care 30% la asistenți maternali).
Copii abandonați în maternități: Norvegia- date neglijabile, practică foarte rară. România- aprox 14.000 mii între 2004-2014.
Analfabetism: Norvegia- 1%. România- 6%.
Copii care trăiesc fără ambii părinți acasă (părinți care lucrează în altă țară): Norvegia- date neraportate. România- aprox. 36.000.
Așadar, nici măcar cu bune intenții, să nu-i mai siluim pe copiii familiei B., că ei sunt singurii nevinovați în toată afacerea asta.
După cum arată cifrele de mai sus, zic și eu, umil, că dacă e să fie la cheremul unui stat, e ceva mai bine să fie la cheremul statului norvegian decât la cel al statului român.>
http://www.caia.ro/.../sa-nu-mai-abuzam-copiii-familiei-b/