Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Rattentanz

Într-una din serile trecute, plimbându-mă pe lângă Poarta Brandenburg, pe partea ei exterioară, spre Tiergarden, în penumbră, deși în forfota obișnuită a turiștilor și protestatarilor tuturor cauzelor necâștigate.

Îmi spuneam, văzând iarăși Cvadriga care încoronează Poarta, cu caii și Victoriile privind spre oraș, semn al păcii dinăuntru, că, nu întâmplător, acest loc a fost aproape ferit de bombele celui de-al doilea război mondial.

A stat apoi, aproape o jumătate de secol, în timpul Războiului Rece, în mijlocul nimicului și al nimănui, înconjurat de grănicerii și vidul est-germanilor, la distanță confortabilă, în „no man’s landul” pricopsitului de Vest.

Mi-am mai amintit, ștergând zidul cu umbra, în fața ecologiștilor și pacifiștilor care vorbeau în limbi, că Napoleon însuși, când a ocupat capitala Prusiei a dat jos Cvadriga de pe Poarta Brandenburg, vrând s-o ducă la Paris. Așa cum a făcut cu atâtea alte obeliscuri de identificare a locurilor ocupate. Știam că arhitecți și arheologi francezi au încercat să scoată din țâțâni și Columna lui Traian, din Forumul Roman, la Roma, cu puțini ani înainte, după ce tot Napoleon „eliberase” locul. Și mi-am mai spus, în sfârșit, că noi și germanii, între atâția alții, avem în comun, când e vorba de Cvadrigă și Columnă, un episod de rapt neconsumat, al unui mare erou modernizator al Europei, învingător și invadator. Depinde de ce parte a Porții ești.

În fine, cu aceste gânduri, trecusem de poartă înspre pădure, acolo unde stau aliniate, cu zecile, emblemele memoriale ale celor care au fost împușcați escaladând Zidul. Noi n-avem un cimitir al fugarilor împușcați sau tăiați de bărcile grănicerilor. Dar, și noi și germanii, mai avem în comun morții încercării neizbutite de a părăsi paradisul dictaturii înspre babilonul imperialismului.

Acolo, pe latura exterioară a Porții Bradenburg, mai stau înșirate mereu și multe mașini de poliție, cu polițiști calmi dar, bănuiesc, vigilenți. E cartierul Bundestagului, al Cancelariei federale, al celei mai mari densități de istorie tragică și fericită pe cap de german din secolul trecut.

Și, când colo, ce văd, în umezeala umbroasă a gardului cu suliți de fier care păzește o mare bancă? Un șobolan alegru, nici mic, nici mare. Când mă opresc eu să-l privesc, se oprește și el. Când dau să mă mișc, face și el mulți și laborioși pași, cu lăbuțele lui roz. Printre efigiile marelui oraș, eu și șobolanul eram partenerii unui dialog iminent și imposibil. Între un mesager, poate malefic, al Ciumei, și un beneficiar, precis neinocent, în deambulare serală de singurătate, între Porțile Orientului și Brandenburger Tor.

Secvența a avut loc cu o seară înaintea incendiului de la București. Scriu aceste rânduri la câteva ore după tragedia de la Paris. Cele două episoade n-au în comun doar morți și răniți nevinovați, familii sfâșiate de durere, absențe definitive și inexplicabile. În cazul nostru s-a vorbit de corupția care ucide, și urmările vor avea, probabil, de-a face cu schimbarea politicii generale. În al doilea caz, repetăm, în proporții extinse, dramele unor atentate teroriste care, după Nine Eleven ne însoțesc, ca tot atâtea solii ale războiului lumilor și discordia civilizațiilor. Și acum, la Paris sau la Berlin, la Londra și la Moscova, se

Foto Guliver Getty Images

schimbă percepția, se întăresc mijloacele de apărare și supraveghere. Filosofii dau explicații care țin de pericolul divizării societăților democrate, între noi și restul lumii, la buza războaielor civile.

Se întâmplă, cred, câteva lucruri, despre care e bine să vorbim.

Mai întâi, Europa s-a așternut într-un impas cronic, interior și exterior. Recursul la ideea teritorială, în detrimentul ideii morale, provocat și treptat transformat în principiu de supraviețuire, va schimba profund viața europenilor. Revoluția franceză riscă să se scurgă definitiv în tranșeele primului război mondial. Noi, europenii, vom redeveni români, unguri, austrieci, germani, fiecare cu mama lui de viață și de moarte.

Nu mai există ideologii politice, ci doar o atmosferă generală, bună conducătoare de răsturnări și explozii cu substrat și scop la comandă, a la carte, creată de globalizarea digitală. Un simplu click votează, luptă, moare, învie, se închină, omoară, se omoară, la egalitate și concurență cu alt click. Un cip-cirip electronic e infinit mai frecvent și, potențial apocaliptic, decât celebrul bătut din aripile fluturelui aducător de Big Bang. Între click-ul jihadistului și fâlfâitul coleopterei măsurăm prăpastia dintre universul cuantic și muzeul Antipa. Deși, lucrurile ar fi trebuit să arate pe dos.

Revoluția franceză riscă să se scurgă definitiv în tranșeele primului război mondial. Noi, europenii, vom redeveni români, unguri, austrieci, germani, fiecare cu mama lui de viață și de moarte.

După întâlnirea cu șobolanul, nici mare, nici mic, ci alegru din Berlin Mitte, am intrat la Dussman, poate cel mai grozav mol de cărți, pe patru etaje, din Europa, deschis în fiecare zi, până la miezul nopții. Acolo am dat de „Spațiile violenței”, de Jörg Baberowski, profesor la Universitatea Humboldt. Doar una din cărțile despre revenirea războiului în Europa, fluiditatea frontierelor, revanșa istoriei care umplu librăriile occidentale, în aceste zile de praf și pulbere. Și ce citesc, la întâmplare, în Baberowski?: „Toate relațiile de putere conțin ideea revenirii forței violente. Pacea și siguranța există doar pentru că oamenii pot să omoare. O viață în afara puterii nu este imaginabilă, atâta vreme cât nu există o viață fără violență.”

Mi-am luat deci șobolanul și am umblat.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Sper ca uniunea europeana sa continue sa existe. Dar ar trebui sa fie europeana si atat, problema e ca acum oricine vrea intra si iasa din uniunea europeana dupa bunul plac, e un fel de spatiu al tuturor, spatiu al umanitatii, spatiu umanitar si automat, si vulnerabil. Trebuie sa ne protejam, sa ne inchegam.
    • Like 0
  • E o gatuire a ideii de uniune la nivel european. Frumos articol!
    • Like 0
  • Minunată zicere, deși poate prea pesimistă perspectiva.
    • Like 0
  • Minunat articol
    • Like 0
  • Câteva puncte:
    1. Vocea ideii europene - ridicată deja răzleț, donquijotesc de domnul Juncker - nu își mai găsește răspunsul în vocile speciei executivilor - Cameron, Hollande, Obama, acut teritoriale, ba chiar destul de radicalului președinte polonez Duda. Putin este singurul care nu propune un discurs izolaționist sau reactiv, ci unificarea comunității internaționale și eficiență, bineînțeles, ipostaziindu-se într-un ofertant credibil de securitate. Dar nu putem nega evidența, Rusia impune un model autoritarist, care ar trebui să înspământe. Mai mult mă înspăimântă, însă, ușurința cu care europenii își sacrifică ideea. Și am o intensă senzație de decor de mucava, nu mi se par nici pe departe atât de grave marotele cu care e speriat „poporul” european în ultima vreme.
    2. Dezamăgirea Băsescu sau cum să i-o tragi licuriciului. O radicalizare scandaloasă, populistă cât revolta domnului Dragnea că pacienții români nu vor putea fi vindecați de retrasul ministru „keyless” (Ford). O frustrare băsesciană că nu l-au lăsat ceilalți copii europeni să se joace cu jucăriile lor? Nu îmi place!
    3. Dezastrul #colectiv. Mi se pare, politic, o tâmpă bâlbâială; nu pot accepta rațional asocierea unei nenorociri individuale, în fața căreia reacția civică și afectivă e legitimă , cu sarabanda cea mai diformă a lichelelor minipolitice cu care spațiul public românesc nu încetează să mă surprindă. Toată tinerimea liberală, toate extremele și patologiile, toate partidulețele decorative, tot cățelu și purcelul pesedist țopăie tribal, ca într-un dans al muștelor, așteptând să fie treziți de cineva adult. Să zicem că nu m-ar deranja circul, dar instalat pe morții celei mai mari catastrofe din România contemporană, devine impardonabil.
    4. Să acceptăm că sunt puțin la minte, inconștient, lipsit de simțul măsurilor. Să acceptăm că greșesc când văd în șobolănuțul acela o victimă facilă a deratizării, în loc să simt cum corabia se scufundă. Dar cred că merită făcută o încercare: să aprindem becul și să realizăm că șarpele care ne-a paralizat nu e decât un odgon care leagă vaporul visurilor noastre.
    • Like 1
  • Ca un simplu adaos, NINE ELEVEN si atacurile de la Paris , au avut si au un scop bine definit!
    • Like 3
  • Ador analizele domnului Emil HUREZEANU.
    • Like 4
  • Adi Pop Adi Pop check icon
    Cum adica "noi,europenii,vom redeveni romani,unguri,austrieci,germani",cand de fapt nici n-am apucat sa devenim europeni?
    • Like 5
  • Impasul cronic, despre care vorbiţi, nu face altceva decât să pună Europa actuală şi reală faţă în faţă cu valorile fundamentale pe care se bazează ideea morală şi care ar fi trebuit să fi fost urmată in mod natural de ideea teritorială. Această confruntare, având in vedere contextul actual, va pune la grea încercare coeziunea Europei. Îmi vin în minte totuşi cuvintele lui Viktor Frankl supravieţuitor al Holocaustului "Omului îi poate fi luat totul, dar nu şi ultima dintre libertăţile omeneşti: aceea de a-şi alege atitudinea într-un anumit set de circumstanţe, de a-şi alege propriul fel de a fi".
    Dincolo de nota tristă, nu pot stimate domnule Hurezeanu sa nu mă întreb, cu oarecare umor,(pe care mi l-aţi stârnit cu ultima frază) cum a decurs dansul din punctul de vedere al şobolanului? sau o fi fost vreun şoarece de bibliotecă?
    • Like 1
  • Imagine-Beatles sau Sting-Message in a bottle :-)
    Sau ...fortza/rezistenta/lupta pasiva a lu' Mahatma Ghandi
    • Like 0


Îți recomandăm

Protest 10 august

„Dacă se rostesc astfel de cuvinte cum face Liviu Dragnea, adică moarte, omor, bătăuşi, droguri, fascişti, toate sunt calculate, repetate de domnul Dragnea şi de consilierii săi pentru a construi o justficare în ochii opiniei publice a unor intervenţii asupra manifestanţilor anti-PSD care, până acum nu au comis nicio violenţă”, spune Cristian Tudor Popescu. (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult