Foto: Guliver Getty Images
Cu „ură” a jucat Simona împotriva lui Bouchard. N-a uitat semifinala Wimbledon 2014, când și-a dat glezna peste cap, fiind învinsă de, pe cât de tânăra, pe atât de aroganta Eugenie. Nici „măgăria” canadiencei, care a refuzat să dea mâna cu Alexandra Dulgheru, într-un meci de Fed Cup.
Halep și Bouchard nu-și vorbesc. Au vorbit rachetele. „Genie” nu poate nici ea uita anul 2014, când ajunsese, la 20 de ani, nr. 5 mondial. În 2018, jocul ei a rămas, ca formă, același, dar e gol pe dinăuntru. Stă aproape de linia de fund, intră în teren, ia mingea cât mai devreme, adesea din demivole, încearcă mereu să facă lovituri tari, decisive. Și mingea se duce, de prea multe ori, departe de linii sau în burta fileului, pentru că posibilitățile tehnice în regim de mișcare ale lui Bouchard nu se ridică la un asemenea nivel de joc. Ea nu atacă, ci forțează atacul, neașezându-se suficient de bine la minge, dar trăind cu ideea că, dacă dă tare, punctul vine de la sine. Dacă aș fi antrenorul ei, i-aș spune că trebuie să-și modereze puțin, o vreme, jocul, să elaboreze mai mult fiecare punct, mărindu-și viteza și mobilitatea. Dar asta ar însemna muncă pe brânci, ceea ce, acoperită de bani și faimă glossy, frumoasa frunzei de arțar nu prea are chef să facă...
De partea cealaltă am văzut o Simona Halep ostilă, războinică, dar cool, bine controlată. Cu siguranță stabilise împreună cu Darren Cahill că totul e să deschidă terenul prima, să o silească pe Bouchard să lovească nu de pe picioare, ci din alergare.
Ceea ce a și făcut. Spectaculoasele, dar rarele, reușite ale canadiencei n-au tulburat-o câtuși de puțin. A alergat excelent, fără să se gândească la glezna dureroasă, acoperind tot terenul și trimițând multe mingi înapoi. Foarte important însă, când unghiurile se deschideau, a atacat precis, fără ezitare, punându-i în piept Eugeniei propria armă, mult mai oportun folosită.
La 6-2, 5-2, când lucrurile erau clare, Bouchard trimite un cros, adânc, ascuțit, cu reverul și vine în față. Simona fuge formidabil, cu pași mici, motoretă Mobra, și, cu un răcnet, se întinde la maximum. Mingea, blocată plat pe rever cu două mâini, se duce, ca o urmă de reactor pe cer, în lungul liniei. Răcnetul acele a fost plin de voință și elan furios, cum n-am mai văzut de mult la Simona.
Dintre toate edițiile Australian Open la care a participat, la aceasta mi se pare că Simona Halep arată cel mai bine, făcându-le în ciudă cobitorilor jurnaliști australieni și americani...
P.S. N-am reușit să văd meciul Anei Bogdan, dar 1-6, 6-2, 6-3 cu periculoasa „nevastuică” Yulia Putintseva e o victorie prețioasă, care îi dă ocazia să facă un meci mare în turul 3, cu o „greoaică” din Top 20, americanca Madison Keys.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
