Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Reducerea inflației necesită întărirea politicii monetare și stabilizarea anticipațiilor fiscale

inflatie - supermarket

Foto: Vlad Ispas / Alamy / Alamy / Profimedia

Inflația continuă să crească în multe țări din lume. În martie 2022, inflația CPI a ajuns în SUA la 8,5 la sută, iar în zona euro la 7,5 la sută. În Cehia, inflația a ajuns la 11,1 la sută încă din februarie. În Polonia, inflația a ajuns în martie la 10,9 la sută, iar în România la 10,2 la sută. Inflațiile de bază, cele care reflectă mai fidel excedentul cererii, au crescut și ele.

Inflația din prezent seamănă tot mai mult cu cea din anii 1970. Atunci prețurile la energie și alimente au avut o mare contribuție la creșterea inflației prețurilor de consum. Aceasta nu înseamnă că inflația de bază nu a jucat un rol important, așa cum a jucat și în anii 1960, ceea ce ne duce la mix-ul politicilor monetare și fiscale de atunci.

Referitor la acest din urmă aspect, sunt studii care arată că în deceniile șase și șapte în SUA, politica fiscală a jucat rolul conducător în mix-ul de politici macroeconomice, ceea ce a explicat creșterea inflației prin acomodarea de către politica monetară a șocurilor fiscale, între care cele legate de Războiul din Vietnam și de programul intitulat „Marea Societate”, inițiat de Lyndon Johnson (Bianchi și Iluț, 2017).

Asemănarea cu anii 1970 este prezentă atât referitor la oferta, cât și la cerere. În prezent, pe partea ofertei, prețurile la energie și la alimente sunt contributorii majori la inflație, ca în anii 1970. Pe partea cererii, șocurile fiscale au fost și încă sunt în aproape toate țările acomodate de politicile monetare, exact ca atunci.

La începutul anilor 1980, în SUA, Paul Volcker a schimbat cursul, întărind politica monetară în mod ferm. Totuși, așa cum arată Bianchi și Iluț (2017), inflația a început să scadă abia când politica fiscală a acomodat acea schimbare în mix-ul de politici, schimbare fără de care inflația ar fi continuat să fie înaltă pentru încă cincisprezece ani. Exact ca atunci, și de data aceasta numai corecta cooperare între cele două politici va oferi soluția de stabilizare a inflației la niveluri relativ joase.

Mai precis, ca la începutul anilor 1980, întărirea politicii monetare în lume nu ar putea duce la o inflație joasă și stabilă fără un suport adecvat venit de la politica fiscală. În mod concret, aceasta înseamnă ca politicile fiscale ale guvernelor lumii să arate două lucruri: (i) că urmează reguli fiscale bune, care pun in centru adaptarea scopurilor (cheltuielilor)la mijloace(impozite), nu invers, și că (ii) vor implementa măsuri care vor crea anticipații că valoarea prezentă a surplusurilor primare reale pe un orizont de timp va fi egală cu datoria publică nominală. Cu alte cuvinte, este necesară din nou nu numai întărirea politicii monetare, ci și stabilizarea anticipațiilor fiscale. Altfel, inflația va continua să rămână înaltă, volatilă și persistentă, chiar dacă politica monetară ar continua să se întărească.

În lumina acestei experiențe, apare întrebarea dacă băncile centrale din lume sunt „behind the curve”. Otmar Issing afirmă în interviul său din 12 aprilie pentru FT („Living in a Fantasy”) că cel puțin ECB și Fed sunt, cu cea din urmă fiind „chiar mai mult în spate”. Totuși, dacă anticipațiile fiscale contează, atunci este nevoie de mai multă nuanțare. Pe de o parte, fără o acomodare adecvată a întăririi politici monetare de către politica fiscală, o creștere a ratelor dobânzilor ar rezulta în creșterea inflației. Acest lucru a devenit mai clar abia în toamna lui 1981, după ce s-a înțeles „aritmetica monetaristă neplăcută” a relației dintre politica monetară și politica fiscală din perspectiva anticipațiilor fiscale (Sargent și Wallace, „Some Unpleasant Monetarist Arithmetic”,1981). Pe de altă parte, Volcker a întărit masiv politica monetară cu doi ani înainte ca politica fiscală să acomodeze acea întărire, acomodarea fiind, poate, stimulată și de costurile crescute cu dobânzile. Concluzia mea este că banca centrală nu trebuie să aștepte să vadă că politica fiscală face pasi în direcția unui mix corect. Mai devreme sau mai târziu, politica fiscală va fi nevoită să acționeze corect.

Decizional, situația este mai simplă pentru o uniune fiscală, dar este mult mai complicată pentru zona euro, unde concepțiile sunt divizate referitoare la momentul optim pentru întărirea politicilor fiscale. Cu atât mai mult, politica monetară nu trebuie să aștepte semnele că întărirea politicii monetare va fi imediat acomodată de politica fiscală.

Nu cred că trebuie să mai menționez în detaliu că aceleași raționamente se aplică oricărui mix de politici monetare și fiscale, indiferent de țară. Si, trebuie adăugat, aceasta poate fi cu atât mai adevărat cu cât tonul în politicile monetare în lume îl dau marile bănci centrale, unde Fed-ul este, așa cum spune Rogoff, „banca centrală globală de facto” (Keneth Rogoff, „Are Inflation Fears Justified?, www.project-syndicate.org, March 1, 2021”). Țările care, prin comparație, ar rămâne în urmă în implementarea unui mix corect ar avea costuri mari.

Există însă în prezent și o deosebire esențială față de anii 1960-1970. Atunci, inflația înaltă a apărut în același timp cu creșterea curentului economic al neoclasicismului, ceea ce a ajutat la crearea șanselor pentru o revigorare a liberalismului, anterior sugrumat masiv de politicile Marii Societăți a președintelui Johnson.

Din păcate, inflația de acum este acompaniată de o deplasare a politicilor în direcția opusă. Atunci, liberalismul crescând a permis operațiuni ferme, dar necesare pentru readucerea inflației la niveluri stabile și joase. Rămâne de văzut dacă disciplina strictă a mix-ului de politici monetare și fiscale dovedită atunci va putea fi replicată în prezent, când progresismul este rege.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • banca europeana s-a zbatut 7 ani sa creeze inflatie, putem spune ca e un succes al politicii monetare?
    dar de fapt e banalul "succes" produs de tiparirea sutelor de miliarde de euro si inca odata pe atat de dolari (americani);toate marile inflatii au ca sursa, asta.
    dar, parca nici-un analist nu isi permite sa remarce asta!
    • Like 0
    • @ corneliu apostol
      adevarat ! iar pe de alta parte, inflatia e un mijoc foarte simplu sa-i spoliezi pe oameni ( era cat pe ce sa spun consumatori....) de economiile lor ! nu e deloc nevoie sa pui impozite suplimentare !!!!!!
      • Like 0
    • @ Lucian Mihai Cojanu
      la fel de adevarat! miliardele de euro si dolari vor fi recuperate, cu varf si indesta si. din pacate, in aceasta recuperare intra si tari ca romania, care nu au beneficiat de aceste avalanse de "valuta"
      • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult