Foto: Profimedia
La orizont se întrevede o campanie electorală anostă și fără surprize, că-i știm pe toți și toți ne sunt familiari ca apa de la robinet. Nu doar pentru că sunt incolori, inodori și insipizi, ci și pentru că toți miros un pic a ceva. Se zice, totuși, că fiecare popor are liderii pe care îi merită, și, deci, nici candidații nu ar trebui să ne fie deloc străini de data asta. Putea fi și altfel, adică mai amuzant, dacă nu s-ar fi retras Anamaria Gavrilă din cursă, dar uneori lucrurile pur și simplu nu funcționează potrivit așteptărilor.
Acum suntem în fața unui peisaj electoral arid. Cu niște personaje pe care le știm bine, cărora le cunoaștem stilul și pe care le putem considera pe de-a-ntregul previzibile.
Îl avem în prima bancă din mijlocul clasei pe Crin, susținut în mod oficial de partidele tradiționale care ne amintesc perfect că USL trăiește încă, chiar și dacă au trecut mai bine de zece ani de când a fost nășit de ”tripleta” Dragnea, Ponta și Antonescu în ceremonia băilor de mulțime de pe vremea când încă extremismul nu bătuse servilismul.
Crin e genul de candidat care știe să vorbească, că a tocit la viața lui, dar, pentru că a stat zece ani pe tușă, o face acum într-un mod depășit, bătrânicios, nu trece sticla pentru colegii lui de clasă. Și spune multe prostii, de care se amuză mai mult de unul singur. Sigur, e un personaj toxic, dar nu dă semne că ar fi periculos, ci doar că ne va enerva destul de tare și cu siguranță va demonstra pro-europenilor că putea fi și altfel, dacă ar fi mizat mai sobrul Bolojan. Ca de obicei, mintea de pe urmă nu prea contează. Și oricum, există semne că pro-europenii tradiționaliști n-au pus toate ouăle într-un singur coș, cel oficial.
Pentru că în cealaltă parte a clasei, în banca de la geam, stă Nicușor. Nicușor e învingătorul clasei, ăla care ia toate premiile, pentru că înțelege logica lucrurilor și sensul compromisului. Nicușor știe să discute civilizat și cu golanii, și cu tocilarii, și nu se teme să preia din subiectele campaniilor de succes ale altora, care au ieșit din cursă pentru că au copiat de la ruși. De asta sunt niște semne cum că, în realitate, pro-europenii tradiționaliști au pus câteva ouă și la el în coș. Dar discret, așa, să nu se prindă nimeni.
În banca de la perete stă George. George a fost golanul clasei o perioadă lungă de timp, dar el s-a prins, la un moment dat, că decât să te mulțumești cu resturile luate cu forța de la fraierii care se duc și îți fac și plângere la poliție, mai bine îi prostești și îi faci să îți dea ce au prin buzunare fără violență. De asta într-o zi și-a pus pe el un sacou și a început să vorbească frumos cu profesorii care îi puteau influența media. Pe ceilalți îi amenința că îi jupoaie de vii în piața publică. Și astfel a reușit să-și convingă o parte dintre colegi că poate nu e chiar atât de rău să ai încredere în cineva care știe și să dea cu pumnul.
Un pic mai în spate stă Elena. Elena e și ea o elevă bună, îi place să ia note mari, dar nu face conexiunile foarte rapid. În schimb, e politicoasă, frumușică și nu ridică mari probleme, decât atunci când se anulează câte un examen și începe să tipe că din cauza ei se întâmplă toate, ca să nu fie ea șefa clasei nici anul ăsta.
În banca din spatele ei e Victor, fostul prieten și coleg al lui Crin. El candidează ca să încurce. Nu-l interesează să câștige, știe că niciodată n-a fost prea popular și nici nu face eforturi în sensul acesta. Dar vrea să se simtă băiat deștept, care strică jocurile altora și asta îl face să se simtă împăcat cu sine. Sigur, dacă l-ar fi plăcut mai tare vreun profesor și i-ar fi dat vreo sarcină mai specială, precum aceea de adjunct de șef de clasă, nici nu s-ar fi băgat. Dar așa, a zis că de ce să nu? El ce are?
Lavinia stă mai putin prin clasă, ea se plimbă cu bicicleta pe terenul de sport, oricum e fată de bani gata, are viața asigurată și cu, și fără premiu.
Daniel e și el printr-o bancă din spate. Nu că s-ar ascunde de cineva, dar el, de obicei, citește. E eruditul clasei, cum ar veni. Dacă îl întrebi ceva, te poartă prin toată teoria, dacă nu-l bagi în seamă se întoarce cu nasul în cărțile lui și nu deranjează pe nimeni.
Silviu e informatorul profesorilor. De asta nu prea vorbește la clasă. Dar ascultă și se descurcă, că așa a trecut clasa în fiecare an până acum.
Peste clasă planează totuși o umbră. E un fel de fantomă. Una pe care toți o simt, dar pe care se fac că n-o mai pot vedea. Se comportă de parcă n-ar mai fi deloc problematică, deși toți știu, în sufletele lor, că încă nu s-a terminat. Pe holuri se mai aud hohote de plâns care le amintesc competitorilor că nu se luptă doar între ei, ci și cu memoria unui lider născut din liniștea stelelor și crescut de reptilieni într-un univers în care lupii sunt educați de oi pe care ulterior le ucid. Și toți știu că nu va fi ușor.
Dar, în același timp, fiecare e convins că la un moment dat, hohotele de plâns vor amuți și toată lumea va asculta cu gravitate ce au ei de spus. Deși toți au mai spus o dată și n-a avut niciun efect. Sigur, acum e în joc democrația și credibilitatea țării întregi.
Așa cum a fost și data trecută. Când tot cu aceleași arme s-a luptat, deși pe vremea aia nimeni nu plângea încă pe Tik Tok.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Numai că, spre final, umbra (un fel de fantoma!? )care planează deasupra clasei și acele hohote de plâns risipesc amuzamentul. Nu cred că o să plângem după aceste alegeri ( avem noi multe alte griji) dar în nici un caz nu vom avea motive de bucurie.
Concluzia articolului-după părerea mea- este formulată la început: fiecare popor are conducătorii pe care îi merită!