Foto: Profimedia
Anamaria Gavrilă, lider al partidului celor care POT, a dat sens unor lucruri care altădată ar fi putut părea absurde. Dar timpurile pe care le trăim sunt unele ce deschid orizonturi nelimitate, în care totul poate avea un fel de semnificație simbolică. Inclusiv situația în care, parlamentar fiind, iei inițiativa de a suna la 112 pentru că niște jurnaliști acreditați la instituția în care tu lucrezi te deranjează cu niște întrebări, chiar în ziua în care urmează să anunți dacă vei candida sau nu la prezidențiale.
Unii jurnaliști au titrat întâmplarea ca fiind ”fără precedent”. Alții au privit-o ca pe ceva ce n-ar trebui să se petreacă într-un stat civilizat. Mai ales că Anamaria Gavrilă nu e la prima manifestare agresivă în raport cu presa din Parlament. Dar, în realitate, avem de-a face cu un personaj. Unul despre care pot curge râuri de cerneală și tot n-ar acoperi în totalitate sensul lucrurilor pe care această persoană le face de când a fost legitimată de popor să ocupe un loc în forul decizional al României.
Anamaria Gavrilă nu face deloc întâmplător aceste gesturi. Ea nu lovește accidental camerele de luat vederi și microfoanele jurnaliștilor, la fel cum nu din necunoaștere a legii sună la 112 ca să ceară evacuarea jurnaliștilor acreditați din Parlament, pentru că se simte agasată de ei. Anamaria Gavrilă pune în practică o teorie: cât merge să întinzi elasticul până se rupe? Și când se rupe, pe cine lovește prima dată?
Suntem într-un punct în care limitele democrației sunt întinse aproape maxim. De asta se și simte tensiunea peste tot. Că termenii sunt definiți și redefiniți astfel încât să nu mai știe nimeni cu adevărat care sunt regulile și unde ar trebui să ne oprim, atunci când ne comportăm într-un fel sau altul în public.
Anamaria Gavrilă e un model pentru publicul ei. Public care stă deoparte, comentează pe rețelele de socializare, se uită la televizor și vede că politiciana lui preferată face lucruri ieșite din comun. Împinge jurnaliști, lovește microfoane, sună la poliție ca să nu i se mai pună întrebări. Și publicul ei înțelege că, dacă parlamentarul Anamaria Gavrilă se poate comporta așa cu presa, atunci presa nu are nicio putere și niciun rost în statul român.
Presa, de fapt, e o mulțime de oameni care stau pe la instituții și cărora li se răspunde preponderent din milă sau din interes. Și, sigur, atunci când jurnaliștii devin enervanți, ei pot fi loviți, împinși, înjurați. Și asta deja s-a văzut. Căci n-a fost protest suveranist până acum în care un jurnalist sau mai mulți să nu se fi plâns de agresiuni venite din partea publicului acestor personaje.
Anamaria Gavrilă, oricât de ridicolă ar putea să pară unora, nu face altceva în aceste zile decât să mențină radicalizarea. Duce, de fapt, mai departe misiunea părintelui ei politic, Călin Georgescu. Căci atâta vreme cât o societate e dezbinată și polarizată, poți să dai sens oricărui abuz. Inclusiv celui de a suna la 112 pentru că, în calitate de parlamentar și candidat la prezidențiale, ți se cere să răspunzi unor întrebări.
Sigur, de data asta s-a lăsat cu un râs bun și cu un avertisment pentru apel nejustificat la serviciile de urgență, dar data viitoare s-ar putea să nu ne mai distrăm la fel de bine. Că, în ritmul acesta, publicul ei și al celorlalți politicieni extremiști, va înțelege că, până la urmă, ce rost are să treci civilizat pe lângă un jurnalist pe stradă când poți să-i dai un pumn în gură? Numai așa, ca să demonstrezi un punct de vedere.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.