De fiecare dată când îmi spun că meseria de jurnalist nu poate coborî mai mult în josnicie, sare cineva să-mi demonstreze că sunt naiv.
Un jurnalist (nu dau nume, pentru că nu vreau ca atenția să fie deviată de la fondul problemei spre persoane) a scris pe hotnews.ro un text sarcastic, chiar batjocoritor, despre Antena 3 și susținătorii ei, adunați în Piața Constituției. O jurnalistă de la A3 a răspuns, tot pe net, aruncând în capul unei fetițe de 10 ani, luată în mod pe cât de mârșav, pe atât de parșiv ca pretext pentru răfuiala între adulți, tot soiul de cuvinte care-i pot provoca răni psihice. Jurnalista, jurnalistul, cei din Piață sunt adulți. Singura vină a fetiței: este fiică de jurnalist.
Asta mi se pare, dincolo de orice confruntare mediatică, și mai ales din partea unei femei care este mamă, un gest subuman. Greu de imaginat ditamai sacul cu abjecție al lui CV Tudor reîncarnat într-o ființă de dimensiunile zisei jurnaliste.
Ca adult însă, rețin din textul mârșăviei următoarea zicere: „Întreabă-l dacă nu cumva «adunătura asta de zombie» cu ale ei «cupoane de pensie, proteze, bastoane, băști, căciuli cu urechi, pastile și rețete compensate» în urmă cu 26 de ani câștiga libertatea pe seama căreia el, tatăl tău, și-a câștigat pâinea. Întreabă-l dacă adunătura de zombie nu avea atunci chiar vârsta lui de azi: 40 de ani”.
În primii ani `90, erau destui „scânteiști” în redacția Adevărul. Printre ei, un bătrân corector-șef al Scânteii, funcție cu mare greutate în condițiile în care se lucra cu Securitatea lângă mesele tipografice și pentru o literă puteai fi umflat pe loc. Într-o seară, eram responsabil de număr și intrasem în criză de timp. I-am spus lui Codiță (o să vedeți de ce voi fi ajuns să-i zic așa) să dea drumul la ziar. Mi-a răspuns că nu s-a terminat corectura. „Lăsați-o încolo de corectură, dăm drumul așa și mai reparăm la ediție, că pierdem trenurile!”. M-a privit lung: „Domnule redactor-șef, fără aprobarea mea nu pleacă, eu răspund!”. Nu eram șef, eram adjunct, dar l-am privit și eu, lung și adânc. Într-un târziu, a întors capul și a plecat fără un cuvânt: înțelesese că vremea lui trecuse.
Află mai mult:
Cristian Tudor Popescu: Voi protesta împotriva închiderii Antenei
Alex Livadaru: Tu știi ce fac bunicii tăi acum? Joacă Warcraft în rețeaua televiziunilor de știri
Florin Negruțiu: Războiul celei mai urâte televiziuni cu cea mai urâtă instituție. Și victima Cioloș
Dar și că stăpânii cei vechi nu mai erau. Omul avea o chelie considerabilă și ce-i rămăsese din păr, complet alb. Nu l-a mai tuns „regulamentar”, cum făcuse o viață întreagă, l-a lăsat să crească până când a putut să adune într-un elastic o codiță alb-gălbuie. Am înțepenit când l-am văzut: asta era revoluția lui Codiță...
Așa și revoluția bătrânilor din Piața Constituției. Luptători pentru libertate în `89, acești fani ai unui securist gros, pe valută grea, turnător dovedit și hoț condamnat, și ai televiziunii lui? Haida de. Pe atunci, exaltații manifestanți de azi împotriva nimicului, adică arestarea Antenelor, erau exact cei care spuneau că încă-i bine, că știe Tovarășul ce-i de făcut, gândește el și pentru noi, și își încuiau copiii în casă, ca nu cumva să facă prostia de a ieși în stradă. Oameni care și-au tras toată viața, fie iarnă, fie miez de vară, căciulile cu urechi peste urechi și peste ochi, și acum împletesc codiță albă la ceafă...
Bătrânețea nu-i o virtute, iar proteza dentară și prostata umflată nu sunt răni de război. Și nici copiii, prada hienelor lăcrămoase din presă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
