Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

România online a domnului Codrin Ștefănescu

Codrin Stefanescu

Foto: Facebook Codrin Ștefănescu

O caricatură din “The New Yorker” – cu bătaie spre Trump – îi înfăţişează pe părinţii fondatori ai Statelor Unite ale Americii la o masă, iar unul din ei întreabă: „Dacă vine la putere un tiran şi nimeni nu e în stare să-l oprească, deoarece toată chestiunea e întrucâtva amuzantă”? (But what if a tyrant comes to power and no one’s able to stop him because the whole thing’s kind of funny?)

Asta se petrece cu România anului 2017, ea se îndreaptă vijelios într-o direcţie razna, dar rostogolirea în prăpastie e flancată de evenimente şi personagii atât de hazlii prin neverosimilul şi absurdul lor, încât paralizează orice reacţie.

Motivele nu sunt greu de desluşit. Una dintre lacunele principale ale caracterului naţional rezidă în lipsa capacităţii critice a românului, care aplaudă frenetic apariţiile publice ale mârlanului, lichelei, impostorului şi incompetentului, dar o alta, cu efecte mult mai devastatoare, e lipsa aparatului autocritic al aceluiaşi român, care, luându-se etalon, face posibilă instaurarea în România, în condiţii deplin legale, a dictaturii mârlăniei, lichelismului, falsului şi a incompetenţei.

Cesare Pavese, notând în jurnal că „incompetenţa e mult mai nefericită decât competenţa, pentru că e condamnată să-şi arate la un moment dat zădărnicia şi să adauge, la deziluzia fanteziilor, trista convingere a propriei prostii şi inepţii”, arăta limpede că nu cunoscuse deloc România, unde feciorelnica incompetenţă nu numai că îşi pierde virginitatea la o vârstă precoce în mariajul de cumetrie cu instituţiile statului şi e fericită apoi să o exhibe, iradiind o întreagă ţară cu famecul ei gălăgios şi funest, dar în acelaşi timp ea poate coexista în deplină armonie cu prostia şi inepţiile (ei şi ale altora), care găsesc, fatalmente, o validare ceauşistă tocmai în rândul celor care au de suferit cel mai mult de pe urma ei.

Din pură curiozitate, am intrat, pe 10 decembrie 2017, pe contul de Facebook al lui Codrin Ştefănescu. Pour les connaisseurs, pagina e bucăţică ruptă din filozofia de marketing a inegalabilului Tony Poptămaş, conţinând citate de toate soiurile ale unor iluştri defuncţi, glumiţe, pilde şi truisme numai bune de prizat de cei care, la un control inopinat organizat de organele responsabile, dacă ar exista aşa ceva, ar scoate o intelectualemie pură de 0,2 la mie în aerul expirat.

Mai jos voi oferi câteva exemple, pe care le voi menţiona în ordinea în care le-am remarcat, adică invers cronologic: prima postare, care e şi nespus de amuzantă prin ironia involuntară de care se face vinovată, datează din 9 decembrie, ora 21:18: „Când simţi că s-a terminat, nu pune virgulă! Pune punct, şi dă-ţi altă şansă!”


După cum se observă, domnul Ştefănescu, deşi recomandă să nu pui virgulă aiurea, habar nu are că exact asta se întâmplă în interiorul acelui citat (ceea ce nu a împiedicat postarea să adune 2200 de like-uri şi 360 de distribuiri).

Următoarea, plasată pe 8 decembrie, la ora 23:20, grăieşte despre experienţa amară a românului: „Nu ştim să ne bucurăm de viaţă”, şi e însoţită de îndemnul la meditaţie al domnului Ştefănescu: „Să ne gândim puţin la asta...” Rezultatul: 1000 de like-uri uşor tristuţe şi 125 de distribuiri. Ţaca-paca.

8 decembrie, ora 16:48: „Prima bogăţie a omului este sănătatea (Ralph Waldo Emerson)” – 1400 like-uri şi 220 distribuiri.

6 decembrie, ora 23:01: „Când tu zici NU POT Dumnezeu zice: dă-mi mâna...EU POT!” „Magnific spus” - clarifică domnul Ştefănescu esenţa acestei postări emoţionante căreia autorul, anonim, dar cu frică de Cel de Sus, i-a şterpelit o virgulă, deşi aici chiar era necesară. Oricum, la aşa vorbă magnifică, 1800 de like-uri şi peste 300 de distribuiri erau de la sine înţelese.

5 decembrie, ora 20:15, este momentul la care domnul Ştefănescu a preluat în online o altă vorbă înţeleaptă a unui autor profund... anonim: „Oamenii trebuie iubiţi şi lucrurile folosite nu invers”. Aceeaşi problemă cu virgula, misterios dispărută de la locul ei în meandrele lumii virtuale, dar mesajul a pătruns adânc în inimile fanilor: 1100 de like-uri şi 214 distribuiri.

„Asta-i tot”, declară despre aceste cuvinte tulburătoare, concise şi precise cel care le-a propagat în online şi care, de-a lungul vieţii sale, prin forţa exemplului personal, şi-a făcut o datorie din a se folosi de lucruri în folosul iubiţilor semeni, iară nu invers.

Asta-i tot, spun şi eu, deşi aş putea continua ad nauseam cu aceste citate de pe pagina domniei sale.

Ce rezultă de aici, în afară de faptul că domnul Ştefănescu nutreşte o slăbiciune vizibilă pentru citatele anonime cu dificultăţi în utilizarea virgulei – şi din care se mai poate infera că autorii respectivi au fost mai pasionaţi de complicatele probleme ale existenţei decât de banalele reguli ale gramaticii –, e faptul că, la oricare oră din zi sau din noapte, în orice anotimp, orice ar zice acesta pe pagina sa de Facebook va fi primit cu like-urile deschise...

Dacă, aflat într-o vână de inspiraţie, domnul Ştefănescu ar posta: „Dă like şi share dacă-ţi iubeşti mămuca”, „Iisus e în fiecare din noi”, „Generozitatea e bună dar zgârcenia nu e”, „Hai să tricotăm”, „Ion mere capac flaşnetă” sau „koladkjrt oer asopfdio” – rezultatul ar fi identic, minim o duzină de persoane s-ar buluci să ştampileze cuvintele respective, oricât de inepte, anoste sau fără sens ar fi.

Bun, şi care-i şpilul, vă veţi întreba. Şpilul e că astfel de persoane, majoritatea lor, vor fi impenetrabile explicaţiilor din spatele oricărui discurs argumentativ, ele vor respinge din start rigiditatea constrângerilor modelului raţional de analiză a oricărei probleme cu două tăişuri. Chiar dacă un tăiş li se va arăta, prin nenumărate demonstraţii, că provoacă răni greu vindecabile drepturilor lor cetăţeneşti, logica nu îi va abate pe aceştia de la maximul de profunzime conţinut în „Iisus e în fiecare din noi”, care le va imprima la suprafaţa gândurilor ceva asemănător urmelor lăsate de un copil pe nisip înainte ca apa înspumată să le acopere cu valurile sărate ale sentimentelor din „Dă like şi share dacă-ţi iubeşti măicuţa” etc.

Pagina lui Codrin Ştefănescu nu e singura edificatoare din acest punct de vedere, m-am oprit la ea pentru că acesta e un personaj important şi, întrucâtva, simbolic pentru mulţi politicieni care reprezintă România la ora actuală. De asemenea, această pagină – ca şi a primarului Capitalei, Gabriela Firea – e relevantă pentru categoriile de susţinători ai principalului partid de guvernare, la fel cum, pentru „tefelei”, sunt reprezentative paginile de Facebook ale lui Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş (iar acestea, csf, ncsf, adăpostesc la comentarii destui fani ale căror opinii distilează inteligenţa şi moderaţia „oponenţilor politici” cu apucături grobiene pe care îi denunţă, prin invective, în respectivele comentarii).

La o primă impresie, tot românul luptă pentru impunerea unei doctrine sofisticate şi solide de responsabilitate şi justiţie socială, auzi concepte intimidante şi cuvinte mari, dar dacă cercetezi fenomenul în detaliu, descoperi mai ales marea satisfacţie a românului în a-şi etala propria grosolănie şi autosuficienţă pentru impunerea lumii civilizate la care visează. Astăzi, lumpenproletariatul nu mai e, ca în cărţile lui Marx, o categorie defavorizată, identificabilă în păturile sărace şi batjocorite ale populaţiei, ea a devenit o stare de spirit, un mod sărăcăcios şi îngust de a filtra societatea, care dezvăluie, în egală măsură, precaritatea mijloacelor de subzistenţă şi pauperizarea spirituală în care trăim. Ea transcende graniţele sociale şi împânzeşte mentalitatea hipsterului care se pozează cu selfiestick, a demnitarului aflat în poziţii cheie, a corporatistului din Pipera şi a şomerului din Titu. Nu iartă pe nimeni.

Replica lui Scott Fitzgerald din nuvela „Băiatul cel bogat” (1926), în care îl prezintă pe Anson Hunter spunând „Hai să vă povestesc despre cei bogaţi. Ei sunt deosebiţi de tine şi de mine”, replică la care, în mod discutabil, Hemingway ar fi spus, nişte ani mai târziu, că „singura diferenţă între bogaţi şi ceilalţi este că bogaţii au mai mulţi bani”, capătă, în lumina ignoranţei şi superficialităţii care colorează, cu vari nuanţe, peisajul dâmboviţean actual, sensul unei uniformizări depline a spaţiului mental şi moral din această zonă geografică, ce tinde, zic scepticii, spre completa sa aneantizare.

E adevărat că multe dintre problemele care constituie miezul discordiei între guvern şi o parte a societăţii civile comportă un grad de complexitate care, oricât de simplificate ar fi, au un înţeles până la care inteligenţa multora nu va ajunge niciodată, dar asta are puţin legătură cu faptul că, zi de zi, tot mai mulţi dintre noi se transformă în făpturi oarbe, lipsite de facultăţi logice elementare, dar pradă unei furii feroce şi ai unei uri lipsite de conţinut.

Tragedia e că, de fapt, pe aceştia nimeni nu-i revendică cu adevărat, deşi toţi, chipurile, luptă în numele lor. Mulţi politicieni sunt populari în rândurile celor sărmani şi needucaţi nu fiindcă ar empatiza cu soarta lor, nu fiindcă ar avea capacitatea să dialogheze intelectual (şi) pe înţelesul acestora, ci pentru că ei înşişi, în ciuda nenumăratelor diplome, sunt de-un leat cu aceştia, vegetaţia luxuriantă care le încolăceşte creierele e însămânţată în aceleaşi sol şi hrănită cu acelaşi tip de îngrăşăminte. Atât că ei poartă costume scumpe sau, cum ar zice Hemingway, au mai mulţi bani. E singura diferenţă notabilă care-i separă pe unii de alţii. Iar singurul semn de „nobleţe” pe care nu li-l poţi contesta acestor baştani e aristocraticul dispreţ cu care, în realitate, îi privesc pe cei care aşteaptă de la ei mult promisul trai mai bun.

Ar fi mai multe de spus, dar voi încheia amintindu-vă că „nimeni nu e atât de nebun, încât să nu poată găsi un alt nebun care să-l înţeleagă” (9 decembrie, 1600 like-uri, 257 distribuiri) şi că, în genere, e bine să „trăieşti pentru tine nu pentru lume” (9 decembrie, 2200 like-uri, 627 de distribuiri, plus o virgulă absentă, dar ar putea fi cu graţie luată de la cealaltă postare, printr-o cedare reciproc avantajoasă).

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Statuie mască

„Primul lucru care contează atunci când faci o donație este ca gestul respectiv să te facă să te simți că ai făcut cu adevărat o faptă bună. Dacă cauza respectivă reușește să te facă să te simți ca un mic erou, te face să te simți bine că ai ajutat, reușește să te facă donezi”, spune Nicoleta Deliu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult