Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

În pelerinaj la Arsenie Boca al corporatiștilor

Odinioară, preoţii le cereau credincioşilor sufletele, promiţându-le că-i vor ghida către raiul din ceruri, ulterior, conducătorii politici au reclamat votul cetăţeanului în schimbul unei societăţi fără urmă de nedreptate şi corupţie. Ceva mai recent, au apărut speakerii care te fac să intri-n convulsii, life coachii care ghicesc sursa dificultăţilor tale de comunicare pornind de la a zecea generaţie încoace şi trainerii care, în zece slide-uri frumos colorate, îţi destăinuie succint cum stă treaba cu succesul. De departe, aceşti guru ai modelării personalităţii umane sunt cei mai oneşti raportaţi la cerinţele menite să-ţi gâdile viitorul, căci ei îţi spun pe şleau: dă-ne un purcoi de bani şi noi, în schimb, îţi vom arăta cum să faci din compania ta mică una care să stea de strajă la intrarea în topul Forbes, iar din oiţele plictisite de le păstoreşti acum vom scoate mâine nişte pui de lei pe care-i vom umple de happiness, awesomeness, thoughtfulness, faithfulness şi alte ness-uri care le vor da insomnii creatoare tot restul vieţii lor leonice.

Cu toate acestea, la o cercetare atentă, se poate observa că, în cele mai multe cazuri, singura companie care-şi consolidează drumul către succes e chiar a celor care fac cursurile în cauză şi singura oaie care, după fiecare asemenea curs, capătă tot mai pregnant fizionomie de leu, în special în ochii celor sortiţi să rămână până la adânci bătrâneţe oi, e tocmai speakerul/ trainerul/ coachul care ţine cursurile respective.

Află mai mult:

O nouă religie își propune să vindece boala corporatistului român: despre șarlatanie și coaching

Îți e necesară nu doar o bună cunoaştere din interior a felului cum funcţionează snobismul la nivelul cel mai de sus al corporatismului autohton, dar îţi trebuie multă îndrăzneală (şi relaţii, bănuiesc) spre a supralicita nevoia multora de a-şi confirma statutul intelectual prin participări la cursuri care, cu cât mai scumpe (şi, implicit, adresate unui auditoriu mai exclusivist), cu atât mai mult întreţin ideea apartenenţei la o „elită” ce se autovalidează prin simpla bifare a cursurilor în cauză.

De aceea, se cuvine să subliniez că a şti să ţii o vioară în mână nu e totuna cu a şti să cânţi la vioară, iar a interpreta relativ decent câteva arii cu dificultate moderată nu te transformă într-un maestru. Din păcate, în ochii unui neofit, un impostor priceput va fi luat întotdeauna drept Enescu.

Şi, cum în epoca noastră inclusiv aerul de naturaleţe poate fi produs în mod artificial, iar supremaţia omului frumos și de succes e afirmată în toate ocaziile, filozofăreala pseudoştinţifică a acestor mentori ai împlinirii personale găseşte foarte uşor ecou în sufletele unei largi pături de indivizi maleabili, sugestibili, angoasaţi, supuşi hazardului unei lumi nemiloase.

Nu e greu să fii ucenicul unui asemenea mentor. Dacă ai nişte bani puşi deoparte, propovăduitorul reușitei vine în faţa ta şi, printr-o mimică Houdini style şi câteva powerpoint-uri profunde, îţi explică nonşalant ce trebuie să ştii ca să îţi meargă bine. Îmbrăcat la convergenţa între casual şi business şi pătruns de importanţa propriei persoane – ca unul aflat în posesia unor cunoştinţe vitale, inaccesibile încă ţie –, el trezeşte în auditoriu un simţământ de respect şi supunere reţinută, asigurându-i pe cei hăituiţi de obsesia succesului că, dacă urmează paşii prescrişi de el, visele pot deveni realitate.

Percepuţi – sau, mai degrabă, tânjind a fi percepuţi – un fel de demiurgi ai structurilor organizaţionale, aceşti artizani ai psihicului uman se laudă că ar fi capabili să revitalizeze chiar şi sictirul corporatistului faţă de un job prost plătit inculcându-i o filozofie aptă să îi redea plăcerea de a lucra într-un mediu abrutizant, pe care-l detestă din toţi rărunchii.

Ceea ce, să nu ne ferim să recunoaştem, e o performanţă.

Însă chestiunea arzătoare e următoarea: cât din ceea ce îşi propun nenii şi tănticile din life & business coaching se întâmplă în viaţa reală?

Răspunsul meu, deşi formulat ambiguu, n-ar trebui să lase loc de interpretare: training-urile cu aceşti antrenori-minune sunt la fel de eficiente ca pelerinajele la Arsenie Boca.

Unii oameni îi dau târcoale lui Arsenie la mormânt şi, trei ore mai târziu, îmbătaţi de pioşenie, pleacă transfiguraţi. Numai că iluminarea şi purificarea spirituală se evaporă îndată ce Prislopul dispare în zare şi, dimineaţa următoare, credinţa în omul care-au crezut c-au devenit lasă loc vechiului Vasile meschin, făţarnic şi egoist, atât de familiar vecinilor.

Ei, da, cam aceeaşi influenţă au cursurile asupra celor ce aleg să creadă în succesul propovăduit de aceste feţe mirene, numai că-s mult mai costisitoare.

Dacă nu v-a mulţumit comparaţia de mai sus, atunci reţineţi că diplomele pe care le oferă la finalul training-ului au tot atâta valabilitate cât indulgenţele papale, cumpărate cu bani grei în Evul Mediu şi care garantau păcătoşilor o şedere mai scurtă în Purgatoriu.

Pe vremea aia, Martin Luther s-a ridicat împotriva acestor practici, numindu-le „înşelătorii pioase”, iar papa Leon al X-lea l-a excomunicat. În zilele noastre, însă, aceşti papă-bani de la corporaţii & naivi vor prospera în continuare, căci, până una alta, un Martin Luther laic care să dea unlike evangheliştilor ce invocă succesul prin sloganuri şi powerpoint-uri nu s-a născut încă. Culmea e că nici nu e necesar să se nască, întrucât a-ţi imagina că vei stăpâni arta succesului urmărind schemele colorate ale unora e la fel de rezonabil cu a crede că îţi însuşeşti filozofia lui Pascal uitându-te la un om aplecat asupra unei trestii unduindu-se în bătaia vântului.

Mult mai instructivă în abordarea construirii succesului – chiar dacă nu şi suficientă – ar fi citirea atentă a unor cărţi despre edificarea unui mare imperiu comercial, cum este cartea lui William Manchester, „Armele lui Krupp”. Şi, de asemenea, mult mai ieftină. Însă o asemenea alegere implică neajunsul de a te rupe de formulele magice în zece paşi şi acceptarea adevărului că realitatea din business e mult prea complexă şi comportă prea multe necunoscute pentru a fi comprimată în schematizări superficiale şi simplificări grosolane.

Pe de altă parte, cursanţii, hipnotizaţi de aceste prezentări care frapează şi exaltă iluzia reuşitei, nu doar că îşi interzic orice analiză critică serioasă, dar aderă cu toată fiinţa la acele sfaturi şi precepte care îi apropie de o lume mai adecvată aspiraţiilor lor, oricât de vag ar suna „soluţiile” respective. Câtă vremea viziunea trainerului face corp comun cu ideea de succes, viziunea e bună. Restul nu contează.

Ca să nu o mai lungim, ceea ce ridică semne de întrebare la apostolii succesului & fericirii nu e scopul pe care şi-l propun – onorabil, de altfel –, ci disproporţia dintre valoarea financiară a training-urilor şi eficienţa lor.

Sunt neconvingători. Te ispitesc cu imaginea reuşitei, însă fără a se lua pe ei drept exemplu. De aici şi scepticismul multora, care refuză să se năruiască înaintea credinţei lor dogmatice în succes. Dacă ar dori cu adevărat să fie credibili, ar trebui ca ei înşişi să o ia de la zero şi să arate ce trebuie făcut şi să exemplifice, încarnând în propria persoană principiile enunţate, cum se corporalizează fantoma succesului.

Fiindcă, din punctul lor de vedere, dacă tu dai greş, nu e de vină gargara pe care ei ţi-o ambalează în fraze cu rezonanţă pseudoştiinţifică, ci tu, că nu ai ştiut să-ţi găseşti motivaţia interioară şi nu te-ai ţinut de lecţiile predate. Dar nu ar fi şi cazul lor, căci ei sunt fix aceia care te învaţă zi de zi cum să faci amor cu succesul. Ei cunosc cum să îmblânzeşti această amantă năzuroasă şi cum să faci casă bună alături de ea.

La finalul şedinţelor, îi voi desena trei diagrame, ne vom uita împreună la un desen animat cu Tom şi Jerry – de dragul copilului ce sălăşluieşte în noi şi pentru că o zi în care nu râzi e o zi pierdută – şi îi voi aminti sloganul următor: „Iubirea e totul. Fără iubire, şi pământul stă pe loc.”

În acelaşi mod, acelor coachi ce vor să te încarce cu fericire şi să-ţi sculpteze personalitatea în armonie cu structura ta interioară, acelor acrobaţi spirituali care, una-două, jonglează în descifrarea problemelor tale cu binomul iubire-ură, le-aş recomanda să facă schimb de job cu o contabilă dintr-o corporaţie, plătită cu 15 milioane pe lună, care lucrează zece ore pe zi şi e nevoită să interacţioneze cu şefi irascibili şi clienţi insuportabili.

And... one year later (ca în filmele romantice), să vină la mine să văd dacă e ceva în neregulă cu ea. Să-mi plătească 100 de euro pe oră să verific de ce i-a dispărut roşeaţa din obraji şi cheful din viaţă. Aş ruga-o să îmi explice de ce oare crede că şeful urlă fără motiv la ea. S-a gândit că, poate, şeful e un tip de treabă, ce ţipă din timiditate, şi că adevărata problemă rezidă în dificultatea cu care ea relaţionează cu ceilalţi? Dar de ce, aş mai întreba-o, când pleacă în teambuilding, joculeţele trainerilor i se par dintr-o dată excesiv de tâmpite şi enervante? (Doar şi ea s-a ocupat cu asta înainte de a lua locul contabilei.) I-a trecut prin cap că, poate, are o problemă de socializare şi e introvertită? Şi s-a gândit că, poate, dorinţa de a-l arunca pe trainer pe geam ori de câte ori îi zărea zâmbetul fals şi veselia prefăcută de pe chip, avea legătură cu faptul că se ura, în fapt, pe sine? Hmm? Dup-aceea, mă gândesc, aş ruga-o să îmi înşire primele o sută de chestii pe care le detestă la ea. Ba nu, primele o mie. Posibil, când va ajunge la a opta chestie, să se termine şedinţa şi să fie necesar să mă mai viziteze de câteva ori. Nu va fi o problemă. Îmi voi da osteneala să o mai întâlnesc. La finalul şedinţelor, îi voi desena trei diagrame, ne vom uita împreună la un desen animat cu Tom şi Jerry – de dragul copilului ce sălăşluieşte în noi şi pentru că o zi în care nu râzi e o zi pierdută – şi îi voi aminti sloganul următor: „Iubirea e totul. Fără iubire, şi pământul stă pe loc.”

Ah, da, şi i-aş mai cere să stea în locul contabilei, pe aceleaşi 15 milioane, până în ziua în care va veni la serviciu văzând numai curcubee, orele suplimentare (şi neplătite) i se vor părea raiul pe pământ şi şefii cei isterici, pâinicile lui Dumnezeu.

Iar dacă atât o categorie, cât şi alta, vor claca în asumarea obiectivelor pe care ei le înfăţişează altora – pe mulţi bani – ca fiind la îndemâna oricui, aş chema toţi foştii cursanţi şi le-aş cere, prin slide-uri sugestive, să le tragă şuturi în fund până ce... până ce eul lor individual se va contopi cu fiinţa universală. Până ce yin va deveni yang. Până ce coachul îşi va da seama că e mai onorabil să vândă flori în Titan. Până ce şeful bădăran va veni în genunchi în faţa angajaţilor şi îşi va cere scuze.

Până ce plopul va face pere.

Citește mai mult:

Un șef bun e uman, competent și modest. Cel toxic e fudul, hipercompetitiv și conduce prin teroare

Burnout sau sfârșeala muncii în corporație. Ce să faci când simți că nu mai poți

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cristian check icon
    Amuzant ca un nene care habar nu are despre diferenta intre trainer, coach si speacker ii baga pe toti in aceeasi oala si isi da cu parerea ca "toti e pe interes".

    Altii care nu au habar nici ei despre asta, isi dau cu parerea, ca doar le stiu pe toate!

    Un articol prost scris, in care ranchiuna da pe afara si rautatea cautata este in prim plan. Sa fie primit!
    • Like 1
  • Pot să fiu de acord că nu toți coach-ii, trainerii sau speaker-ii sunt valoroși dar ceea ce susține autorul este cel puțin arogant și manipulator. Din ce ne spune el Simona Halep ar fi trebuit să ajungă numărul 1 mondial citind o carte despre tenis și jucând la perete. Pentru performanță ai nevoie de o anumite mentalitate și aici te ajută un coach. Ce ne sugerează autorul este că toți cei care apelează la un coach, la ajutor, sunt slabi, looseri, creduli. Mai rămâne să ne spună că noi, dacii liberi, ne-am născut atoateștiutori, puternici și fără nevoie de a progresa. Cuvântul dezvoltare personală i se pare o tâmpenie. Pe vremea lui Ceașcă așa eram obișnuiți. Terminai o școală, aveai o repartiție și de acolo ieșeai la pensie și apoi direct la cimitir. Oare așa de bătrân o fi domnul? Oare nu realizează că toate schimbările rapide prin care trecem în ziua de azi ne solicită enorm emoțional și mental? Oare niciodată nu s-a lovit zile în șir de un zid încercând să găsească singur o rezolvare la o problemă chiar după căutări pe net, sfaturi de la prieteni ori familie?
    Iar modul în care scrie induce împărțirea oamenilor în corporatiști proști și românul de rând, deștept, care nu se lasă el dus de chestii de astea gen căutări spirituale sau dezvoltare personală. Cred că ar putea fi Firicel din Las Fierbinți, chintesența omului atoateștiutor, cu păreri bine înrădăcinate mai ales când vine vorba de vaccinul anti-covid.
    Pe de altă parte, poate a scris articolul în stilu acesta doar pentru a genera interes, ceea ce nu-i face cinste. Pe Republica mă aștept la altceva, nu la manipulări ieftine și autori aroganți.
    • Like 1
    • @ Adriana Radu
      Cristian check icon
      Da, un articol "pe interes" mi-a facut si mie impresia. Valabila si la mine perceptia de aroganta si manipulare ieftina.
      • Like 0
  • as zice ca e cu dedicatie articolul. Am dar un Google si biletele la BrandMinds e de la 350 euro pana la 1500, hahaha. 1500 VIP
    • Like 0
  • `cinșpe meleoane” face o contabilă? Acum mă întorc în țară și mă duc direct la facultate!
    • Like 0
  • Am lucrat 5 ani într-o multinațională. Aș putea scrie un roman despre acea perioadă în care am fost parte și am văzut un taifun de schimbări și evenimente care mi-au întrecut orice închipuire sau experiență anterioară (eram pe la 55 de ani). O să amintesc aici doar una dintre ele, care are legătură cu subiectul articolului de față. Ni s-a adus un "antrenor" care să ne învețe cum să avem succes în afaceri și în vânzări și cum ar trebui "să ne schimbăm" noi "ca să fie bine". Bine pentru firmă! Și la un moment dat, tipul ne face o confesiune Uaaaau, spre a exemplifica unul din pilonii de bază a cursului său: Pentru a avea succes, trebuie să-ți planifici toate evenimentele din viață: Peste doi ani o să am un milion in bancă, peste incă doi ani - o casă, peste cinci ani mă însor și tot așa. Iar confesiunea tipului era cam așa: "La sfârșitul unui curs de perfecționare privind planificarea în afaceri (și în viață), am decis să aplic cele învățate chiar pe mine. Mi-am ales, experimental, ca țintă pentru viitor achiziționarea unei mașini. Termen de realizare - 2 ani. Am scris angajamentul pe o coală de hârtie pe care am lipit-o pe dulapul din sufragerie, ca să mă țină în "priză". Nevasta s-a uitat ciudat la mine și a spus că-s dus cu capul iar prietenii care veneau în vizită mă luau în râs când vedeau afișul de pe dulap. Totuși am rezistat cu încăpățânare și eu și afișul. Doar că timp de doi ani și jumătate m-am luat cu treaba, cu nevasta, cu copii și cu prietenii și am cam uitat de plan, deși acesta era tot acolo pe dulap. Și brusc situația s-a agravat: Nevasta, prietenii, ba chiar și copiii au început iar să râdă de mine: Măi Vasile, se termină acuși anul și nu ți-ai respectat planul! Mi s-a făcut rușine. Cine naiba m-a pus să-mi afișez planul în văzul lumii, mai ales că banii s-au tot dus pe apartamentul cel noua și pe copii iar contul din bancă afișa un zero barat. M-am frământat câteva zile cum să o dau cotită, că să vezi că eu am vrut dar copii, timpurile... salsa-malsa! Dar afișul era tot acolo pe dulap și zâmbea ironic: Măi Vasile, măi Vasile...
    După multă frământare și chibzuială, cu stima față de mine făcută harcea-parcea, am constatat că în așa rușine nu mai pot să trăiesc: M-am pus pe scos bani din piatră seacă, am împrumutat de la rude și prieteni, am lucrat și noaptea și chiar la sfârșitul celor doi ani aveam mașina în curte".
    Deci dragi prieteni, morala ar fi cam așa: Nu ai casă, elicopter, nevastă fotomodel și încă nu ești Director de multinațională cu un milion în cont? E PENTRU CĂ NU ȚI LE-AI AFIȘAT CU NUME, PRENUME ȘI TERMENE CLARE PE VREMEA CÂND ERAI COPIL LA MAMA ACASĂ, pe ușa WC-ului din curte!
    • Like 0
  • Putin subiectiv,cum ar putea fi altfel, dar corect textul. Avem o inflatie de antrenori de viata. Se pare ca e un trend deja ca unii sa isi regaseasca adevarata valoare si liniste interioara in a deveni coacheri. Zici ca s-au "eliberat" cu totii din stansoarea asa atat de blamata a corporatisului atat de amarat saracul. Iar dupa eliberar si iluminare e normal sa sharuiasc si cu ceilalti, nu ? Sa ii iluminam pe toti, sa ii eliberam pe toti, Fiecare cu pasarica lui, pe mine ma deranjeaza doar faptul ca daca iti manifesti dezacordul fata de a apela la un astfel de "antrenor" atunci esti privit ca pe unul incuiat.
    • Like 1
    • @ Adrian Cocora
      Dan check icon
      Pelerinajul la arsenie boca ,, este o mare sarlatanie ,a BOR-fanilor , care aduce castiguri imense ,celor din ,jurul asezamantului ,;
      -- Castiga foarte , mult cei care produc si vand tot felul de smecherii amagitoare , icoane-iconite,, cruci - cruciulite, chipul lui arsene boca ,l-am vazut ,agatat de parbrizul unei masini etc ,,care iti iarta pacatele ,ca sa poti face altele ,,, castiga imens cei care ofera ,spatii de cazare, , cei care ofera ceva de mancare , cei care , transporta pana acolo pe acei ,,creduli, si slabi de inger, dau dde buna voie si nesiliti de nimeni ,banii ,banii ,aiurea ,crezand in ,,lipsa lor de educatie ,ca doar asa ,le vor fi iertate pacatele ! Cata mentalitate de Ev Mediu ,poate fi in calugari BOR fani , care isi umfla si mai tere burtile si buzunarele cu banii fraierilor ..
      • Like 1
  • Da ,foarte bun articolul ne reprezinta pe noi ca natiune.Suntem incarcati cu energie si viziunea sucesului atat timp cat dureaza cursul dupa intram iarasi in rutina Nebuna si Obisnuita.....
    • Like 0
    • @ Lucian Patrulescu
      Nu doar noi românii avem această reacție după un curs. Facem un curs pentru a învăța să facem lucrurile altfel. Din păcate schimbarea nu e așa ușoară. Creierul nostru lucrează în rutine și este programat să economisească energie. Ori schimbarea este consum de energie fiindcă intri în necunoscut, trebuie să fii atent, să faci altfel lucrurile. Dacă nu îți ies devii anxios, scade încrederea în tine și de cele mai multe ori te întorci la cum făceai înainte. Și uite așa cursul e de vină. Aici intervine un coach. Te ajută să faci această tranziție de la cum făceai înainte la cum să faci altfel. Lucrezi cu el la mentalitate, la creșterea încrederii în tine. Ai un plan de etape prin care să treci până să ajungi unde îți dorești. Vorbesc din proprie experiență. Am încercat, fără succes prea mare să trec de la angajat la antreprenor. Am citit, am urmărit webinarii gratuite dar degeaba. Până nu am avut un coach nu am reușit. Dacă aș fi știut ce înseamnă să lucrezi cu un coach o făceam de la bun început și evitam pierderea de timp și bani.
      • Like 0
  • Ei bine... daca privim din perspectiva celui care si-a data seama ca toate aceste "seminarii" sunt ca frectia la piciorul de lemn, nu pot spune decat ca da, articolul reflecta si "ädevarul meu". Si este al meu si al vostru, cei care suntem de acord, dar nu si a corporatiilor. Te-ai astepta ca o companie sa ia decizii predictibile, si sanatoase, pentru ca, nu-i asa... noi voim progresul real, etc., etc. Dar nu ati simtit vreodata ca deciziile luate chiar si in marile companii sunt parca venite dintr-o ratiune paralela cu orice predictie de bun simt? Care este segmentul tinta dintr-o companie la astfel de seminarii? Managementul superior? Nu! Cei care au realizat ca fiind angajat de cetatenie Romana, nu vei fi niciodata invitat la aceeasi masa a sanselor egale cu omologii din tata de origine a companiei? Nu! Si atunci cine ... pune botul? Ce facea partidul comunist? Propaganda!!! Ce fac de fapt acesti clarvazatori contemporani corporatisti? Propaganda!!! Care da celor care cred, impresia ca muncind din greu... foarte greu... cu si mai multa ambitie... vor avea lumea la picioare. De fapt totul este cuantificat foarte clar. Cum se castiga mai mult? Cu manipularea angajatilor sau fara? Ei bine, se pare ca raspunsul este deja stiut.
    • Like 0
  • Mihai check icon

    De fapt... "iubirea" chiar este totul, si o sa explic de ce. Daca "Contabila cu 1500 RON/luna" (care nu prea exista - contabilele sunt platite cel putin dublu in multinationale), deci daca contabila se iubeste pe sine, cat si pe oamenii din jur, o sa se intample cateva lucruri:
    - o sa-si caute un job mai bun, mai bine platit, cu sefi si colegi mai buni, si o sa fie mai fericita
    - o sa reactioneze mai bine la stimulii negativi din mediu, si o fie mai fericita, o sa-si faca treaba mai bine, o sa comunice mai bine, si brusc poate si sefii o sa rezolve situatiile care erau de fapt problema si pe care nu o realizeau (poate contabila nu le-a spus)
    - dupa caz, poate nu-si face treaba bine, o sa realizeze asta, si o sa fie deschisa sa invete sa-si faca treaba bine, sa studieze de ce, nu sa creada ca le stie pe toate (ca autorul acestui articol ;-) )
    Culmea e ca articolul arata exact de ce e nevoie de coach, etc.
    Evident, pot fi si "coachi" prosti, si nu tb. facut din asta o religie, adica tb. mers la tinta, aflat ce vrei si ce ai nevoie si apoi sa-ti traiesti viata. Dar, pe de alta parte unii nu reusesc sa invete, si atunci se tot duc si 10 ani la coach, pt. ca chiar au nevoie sa invete si nu ajunge la ei ce trebuie.

    Interesant "Self-sufficiency" al autorului, cat si al comentatorilor pozitivi - care zic ca nu au ce invata de la un frizer mai mic decat ei ca varsta. Poate e asa. Dar poate frizerul ala a descoperit niste adevaruri simple (si destul de puternice) privind nu stiu.. ceva simplu time management, esenta vietii, sau nu stiu, orice, ceva banal, cum sa tai parul, cum sa faci sex, nu stiu.., ceva ce tu nu ai descoperit, ca erai prea preocupat cu ceva mai inteligent. Deci poate ai ce invata de la el :-). D.ex. cum sa nu mai fii atat de inchis si de arogant.

    Dar da, ideea nu e sa transformi participarea la astfel de traininguri o religie, ci sa participi pana inveti ce ai de invatat si apoi sa get on with your life. Problema e ca unii nu reusesc sa invete niciodata, si atunci tot participa, da.
    In cazul meu, am partipat (vreo 5-10 ani, daca punem si facultatea), am invatat in sfarsit, si acum imi vad de viata (Fara sa mai merg la traininguri). Dar au fost esentiale. Ultra-utile. Si inca invat zilnic (Cate ceva) si de la frizeri.
    • Like 2
    • @ Mihai
      Ce nu înțelege autorul este că transformarea este un proces. Am suficienți ani ca să știu că aspirațiile mele de acum 10, 20 de ani sunt altele acum și nu pot să fac lucrurile în același fel ca atunci. La fiecare 7-10 ani ai nevoie de o revizuire a ceea ce e important în viață. Poate schimbi cariera sau orașul sau altceva sau poate nu. Dar nu ramânem la fel. Orice schimbare presupune consum de energie, anxietate iar creierul nostru se opune fiindcă așa e programat el, să ne protejeze de ce ne poate face rău. Dacă nu ești disciplinat suficient, revii la fostele obiceiuri și zici că e de vină societatea, șeful, trainingul la care ai fost. Vorbesc din proprie experiență. Am avut experiențe de schimbare de una singură și doar determinarea m-a făcut să reușesc în cam doi trei ani dar cu un preț nervos foarte mare. Am avut și experiența de a lucra cu un coach și a vedea cum în câteva luni am reușit ce mi-am propus. Și nu mi-a plătit o companie coachingul. Mi l-am plătit singură fiindcă o companie va plăti pentru o dezvoltare care îi servește ei nu mie, angajatului, neapărat.
      • Like 0
  • In anul 1982 profesoara de chimie analitica avea o vorba citez:,, Apa,aerul si fraierul sunt din belsug in Romania''!!! Valabila atunci dar la fel de valabila si acum!!
    • Like 1


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult
Text: Mihnea Rudoiu/ Voce: Florin Negruțiu
sound-bars icon