Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

România, pe persoană fizică

Viorica Dancila - Foto Inquam Photos / George Călin

Foto Inquam Photos / George Călin

Se mai ocupă cineva din această țară, de România? Mă refer la toți cei care au ajuns vreodată la putere și au putut influența în bine viețile multor oameni. Au obținut puterea, ar fi putut face bine oamenilor, însă au decis să nu facă acest bine. 

De la președintele țării, guvern, parlament, servicii secrete, procurori, judecători, clerici, președinți de consilii județene, primari, funcționari de la ghișee, politiști, ONG-uri politice.

Dacă ne uităm la fiecare dintre aceste categorii, parcă mai mult ca în anii precedenți (sau întotdeauna a fost așa și nu am văzut cu claritate), majoritatea decidenților, odată ajunși la putere, au lăsat pe planul doi interesul public. 

Indivizii aflați la putere au funcționat în două paradigme. Prima a fost de a profita personal de pe urma puterii prin orice mijloace. Fără remușcări, fără moralitate, fără umanitate. A doua - în cealaltă extremă - frica de a face ceva, orice, numai ca apoi să nu fie acuzați că au încălcat legea sau au tulburat apele prea mult.

Ambele au dezavantajat cetățenii. Cei aflați la putere au luat decizii în dauna poporului fie abuzând funcția, fie nefăcând nimic – ambele extreme fiind la fel de nocive pentru, oamenii de rând care le-au dat această putere.

Se spune că cetățenii sunt cei mai puternici într-o democrație. Este o falsă iluzie. Asistăm în aceste zile la apogeul confiscării interesului public și la preamărirea interesului mic, individual sau de grup.

Mai grav este că indivizii care vremelnic dețin puterea (într-un fel sau altul, la un nivel mai mic sau mai mare) sunt complet inconștienți cu privire la consecințele negative majore pe care interesul lor mic și personal le proiectează asupra unui popor întreg – pentru generațiile de acum și cele care vor urma să se nască în această țară. De fapt in exercitiul puterii nici, nu ii interesa acest lucru.

Discursurile sunt pline de sintagme de genul “pentru români” sau “românii își doresc”. De fapt ne-au mutat la persoana a treia. Ei versus Românii. Beneficiile personale au devenit un scop în loc sa fie o consecintă. Majoritatea mișcărilor și gesturilor pot fi decriptate în cheia interesului personal. 

Câteva exemple:

Nu avem infrastructură pentru că niște oameni au decis că nu este rentabil electoral, depășește investiția de 4 ani, finanțările europene sunt prea complicate sau procedurile sunt prea dificile. Mai mult decât atât, un fost prim ministru a declarat că i s-a atras atenția să aibă grijă cine va câștiga o anumită licitație.

Președintele în exercițiu acționează în interesul celui de-al doilea mandat. Și atât.

România nu are autostrăzi, dar e plină cu panouri electorale. Parcă e un făcut: gropile te obligă să încetinești, ai mai mult timp să citești mesajele politicienilor. Teoretic încă nu a început campania electorală, însă există subterfugii legale pe care le folosesc cei ce vor să fie aleși. Tot prostire pe față se numește. Încă o sfidare și încă o factură de achitat pentru eficiența guvernării din ultimii 30 de ani.

Partidele politice fac calcule legate de voturi dacă preiau acum guvernarea. Spun că nu sunt bani, că este greu dar așteaptă o fericire mare cândva după ceva alegeri. Probabil se referă la fericirea personală a „câștigătorului”. Noi, cetățenii, vedem foarte clar cât de complicată, dificilă și costisitoare este reabilitarea acestei țări și cât de nepregătiți sunt cei care fac azi promisiuni pentru a duce la bun sfârșit un astfel de proiect.

Toată lumea are un plan pentru și până la câștigarea alegerilor. După aceea? Nu există după aceea, ci doar un “vom vedea”. Ce vedem apoi? Compromisurile, lipsurile, scuzele și evident blamarea celorlalți – căci întotdeauna vinovații sunt ceilalți.

După alegerile europarlamentare șefii partidelor noi, în care oamenii de aici și-au pus speranța, au plecat la Bruxelles. Dacă mai au la ce, se vor întoarce. Dacă nu, ei s-au rezolvat, pe persoană fizică. Și desigur, între cele două puncte de interes personal, fac multe lucruri bune acolo, pentru noi cei mulți de aici.  

Primul ministru și miniștrii țin de funcții și propun modificări legislative pe persoană fizică, urmărind parcă doar să își scape propria piele. Nu sunt câtuși de puțin interesați că noi - românii, cetățenii care contribuie la crearea puterii pe care ei o dețin momentan - nu avem infrastructură, sănătate, educație sau un mediu benefic dezvoltării capitalului românesc.

Procurori și polițiști se scuză de dimineața până seara că ei au făcut corect ce au făcut. Însă două fete sunt dispărute și noi cazuri de incompetență și indolență apar în media săptămânal. În loc să asigure o anchetă desfășurată eficient și să prezinte rezultatele și soluțiile pentru viitor, au transformat aceste tragedii într-un circ care ține atenția publică într-o tensiune permanentă. Inclusiv acest obicei de a bombarda publicul emoțional face parte tot din atitudinea „noi să scăpăm, restul să se descurce”.

Bisericile se ceartă între ele. Capi ai biserciii ortodoxe sunt în opoziție și vrajbă cu biserica greco catolică. E în interes public? Așa a vrut Hristos? Sau iar suntem pe interes de grup, câți clienți avem și ce profit facem? S-a pierdut cu totul din conștiința clericilor (indiferent cum se numește credința lor) care este rolul bisericilor într-o societate și care este misiunea leadership-ului religios între noi, oamenii.

Multe ONG-uri sunt simple paravane pentru liderii lor. Cum ai pretenția că reprezinți „societatea civilă” când organizația are câțiva membri și zero acțiune concretă pentru dezvoltarea societății? Și tot repetând că ei ne reprezintă, își exprimă nestingheriți opiniile personale în spațiul public și la discuții cu instituțiile statului - ca și cum comentariile lor ar fi dorințele și opiniile noastre. Nu știu cum se face, însă în cazul acestor tipuri de organizații, șefii nu se schimbă niciodată.

Puteți continua dumneavoastră cu exemplele pe care le cunoașteți.

Nu contest că aceste metehne se întâlnesc și în mediul privat. Nu contest că sunt și oameni care își fac treaba acolo unde se află cu profesionalism și moralitate. Nu contest nici faptul că mulți dintre cei care ajung șefi, înainte să o facă, sunt animați de bune intenții pentru “turma” pe care o vor păstori. Doar că se termină repede. Și tonul general este de Ei versus Noi.

Viața omului în general e scurtă. Cea într-o funcție, și mai scurtă. Odată ajunși „sus” mulți ajung să creadă că li se cuvine o “recompensă” pentru eforturile depuse. Așa ajunge câștigul personal un scop în sine. Iar când cei mai mulți cred că li se cuvine pentru că ei dețin puterea, o întreagă Românie este negociată și împărțită pe persoană fizică. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Intermedierea pentru un profit maxim personal in BANI are prioritate pentru urmatorii care NU au fost mentionati in articol: directorii institutiilor publice (directori de departamente, contabili sefi, avocati - inclusi), presedintii si membrii in CA-uri. Acestia au profitat de lipsa de implicare a "președintelui țării, guvernului, parlamentului, procurorilor, judecătorilor, președinților de consilii județene, primarilor, politiștilor" si foarte probabil ca au impartit "prada" intre ei.
    Unii au obtinut banii oarecum legal profitand de legislatia neactualizata care le permite sa "umfle" contractele cu firmele private altii i-au luat pur si simplu pe principiul ca cine o sa-i verifice? Chiar si daca ar descoperi cineva ceva - un proces dureaza si 10 ani... iar daca ai destui bani umbla avocatul prin instanta
    • Like 0


Îți recomandăm

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult